Administrația Națională de Meteorologie (ANM) ar putea prelungi codul galben de ninsori pentru sudul țării, deși viteza vântului va scădea și vor crește temperaturile – de la minus 10-12 grade la București la minus 5-6 grade -, de marți după-amiază vor fi precipitații sub formă ploaie iar în noaptea de marți spre miercuri în Oltenia și Banat va apărea poleiul, a anunțat directorul ANM, Ion Sandu.
„Cantităţile de zăpadă, precipitaţiile, pentru cele zece judeţe, până mâine la prânz, nu sunt foarte importante dar sunt asociate cu vânt de 50- 60 de kilometri pe oră”, a precizat acesta la videoconferinţa cu prefecţii din cele zece judeţe afectate de Codul galben, organizată la MAI.
Sandu a adăugat că de luni după-amiază este posibil ca ANM să emită din nou Cod galben sau informare, explicând că „mai cedează vântul, dar vor continua ninsorile în partea de sud şi sud-vest”.
„Totodată, cresc temperaturile. În loc de minus 10 pot fi minus 5-6 grade, dar de marţi după-amiază, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie şi atunci în noaptea de 5 spre 6 este posibil ca tot în zona Oltenia – Banat să apară polei”, a adăugat directorul ANM.
După această perioadă, a spus directorul ANM, timp de 10 zile, vor fi temperaturi normale pentru această lună.
Aproximativ 3.500 de jandarmi, poliţişti şi pompieri au fost mobilizaţi în cele zece judeţe aflate sub atenţionare de Cod galben, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, înaintea videoconferinţei cu prefecţii.
„MAI, în judeţele sub atenţionare de cod galben, a pregătit pentru intervenţie 3.500 de pompieri, poliţişti, jandarmi şi aproximativ 900 de mijloace iar în rezervă, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, 5.600 de forţe”, a spus ministrul.
„De dimineaţă, la nivelul fiecărui inspectorat pentru situaţii de urgenţă este activată o grupare operativă care va monitoriza situaţiile în teren”, a mai spus acesta.
De asemenea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a vorbit despre faptul că autorităţile trebuie să acorde, în această perioadă, o atenţie deosebită persoanelor care se află sub dializă şi femeilor însărcinate.
Raed Arafat i-a sfătuit pe prefecţi să acorde sprijin persoanele fără adăpost în azilele de noapte. „Dacă aceste persoane se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe, să nu fie trimise înapoi în stradă”, a subliniat Arafat.
Directorul CNADNR, Cătălin Homor, a declarat că stocurile companiei sunt „suficiente pentru aproximativ două luni de iarnă” iar utilajele sunt „sută la sută pregătite”. (agerpres.ro)
Patricia Tig a ratat calificarea la WTA Shenzhen
SportStiri sportiveUltimele stiri 3 ianuarie 2016 0
Ultimul meci de calificare pentru tabloul principal al turneului WTA de la Shenzhen (China), a vut loc între românca Patricia Maria Țig și cehoaica Tereza Smitkova, un meci între favoritele patru și cinci la calificare. Din păcate Țig a pierdut în trei seturi, 6-7 (6) 6-3 3-6, după un meci care a durat peste două ore.
Turneul de la Shenzhen este dotat cu premii în valoare de 500.000$ și se joacă pe o suprafață hard.
Pe tabloul principal se află trei românce, Irina Camelia Begu, favorita 3 a turneului, care o va întâlni pe spaniola Lara Arruabarrena, 1-1 scorul întâlnirilor directe, Andreea Mitu, care va juca cu cehoaica Katerina Siniakova, și favorita patru a turneului, Monica Niculescu, care o va întâlni pe Anastasija Sevastova, locul 113 WTA, cu care a mai jucat de două ori, ultima dată în 2011, scorul fiind de 1-1.
Petre Grigoras este noul antrenor la ASA Targu Mures
SportStiri sportive 29 decembrie 2015 0
Conducerea clubului ASA Târgu-Mureş anunţă într-un comunicat că noul antrenor principal al formaţiei mureşene este Petre Grigoraş, cele două părţi ajungând, după negocierile purtate în ultima perioadă, la un acord final în cursul dimineţii de marţi.
Grigoraş devine al 4-lea antrenor al ASA din acest sezon după Dan Petrescu, Vasile Miriuţă şi Cristiano Bergodi. Ca jucător, Petre Grigoraş a evoluat de-a lungul carierei la Aerostar Bacău, FCM Bacău, Steaua Bucureşti, Farul Constanţa, Dobrudzha Dobrich, Levski Sofia, Lokomotiv Plovdiv (toate 3 din Bulgaria) şi Universitatea Cluj.
În calitate de tehnician, Grigoraş a debutat ca secund la Farul Constanţa, în anul 1999, fiind apoi principal la aceeaşi formaţie (2000-2002). Au urmat apoi FC Oneşti (2002-2003), Petrolul Moineşti (2003-2004), din nou Farul (2004-2005), Oţelul Galaţi (2005-2009 şi 2013), Poli Iaşi (2009-2010), două mandate la Pandurii Tg. Jiu (2010-2013, 2014) şi CFR Cluj (2013).
Pe banca tehnică a formaţiei mureşene, Petre Grigoraş va fi ajutat de antrenorul secund Marian Dinu şi de preparatorul fizic Ciprian Prună.
Ca jucător, secundul Marian Dinu a evoluat pentru Farul Constanţa şi Callatis Mangalia fiind, cu 284 de meciuri în tricoul celor de la Farul, pe locul 2 în ierarhia prezenţelor la formaţia constănţeană. Lucrează de mulţi ani cu Petre Grigoraş, în calitate de secund al acestuia. Preparatorul fizic Ciprian Prună şi-a început activitatea în 2002, la Centrul de Copii şi Juniori de la Sportul Studenţesc. Între 2003-2009 a lucrat la grupele de copii şi juniori de la Steaua, dar şi la echipa secundă a clubului, trecând apoi la Academia Hagi şi FC Vaslui. În ultimul an şi jumătate a activat la Steaua, cucerind toate cele 3 trofee: Campionat, Cupă şi Cupa Ligii.
Clubul mureşean le urează celor trei bun venit la ASA Târgu Mureş şi ”împreună, să ne îndeplinim obiectivele propuse în acest sezon”. (agerpres.ro)
Nationala de polo are in componenta un aradean
SportUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Selecţionata de polo a României, formată din jucători de la reprezentativele de juniori şi seniori, se află la Istanbul, unde participă la turneul internaţional Memorialul „Ibrahim Sulu”. În primul meci disputat, “tricolorii” au fost învinşi cu 12-6 de Olanda. Din delegaţia României, care va mai înfrunta Georgia şi Turcia, face parte şi Alexandru Vătrai, de la AMEFA Arad. Marți sunt programate partidele România – Georgia (18,30) și Turcia – Olanda (20), iar miercuri vor avea loc meciurile Georiga – Olanda (12) și Turcia – România (13,30). Tricolorii sunt conduși de fostul internațional Edward Andrei și se pregătesc pentru Campionatul European de la Belgrad, din perioada 18-23 ianuarie. (sportularadean.ro)
ANM prognozeaza un excedent de precipitatii pentru lunile ianuarie si februarie
National/ExternUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Meteorologii estimează, pentru primele două luni din anul 2016, un regim termic, în general, normal pentru perioada respectivă, cu temperaturi ce vor coborî până spre -7 grade în zona Moldovei, precum şi cu precipitaţii cu tendinţă de excedent în majoritatea regiunilor, potrivit previziunilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În prima lună din 2016, valorile termice se vor situa, în general, în apropierea mediilor climatologice (de -2,1 grade Celsius) în centrul, nordul şi local în vestul ţării. În rest, valorile de temperatură pot fi peste norme. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei şi Moldovei, între -6 şi -7 grade Celsius, iar cele mai ridicate în Dobrogea, între -1 şi 2 grade Celsius.
În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 74 l/mp), Oltenia (57 l/mp), Banat şi Crişana (câte 54 l/mp).
Potrivit prognozei de specialitate, în februarie, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limite apropiate de mediile climatologice, cu excepţia sud-estului, sudului şi, local, vestului ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale. Media multianuală a lunii februarie se situează la -1 grad Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 şi 0 grade Celsius în Transilvania şi Moldova, între -6 şi -1 grad Celsius în Moldova, respectiv între -2 şi 0 grade Celsius în Muntenia şi între 0 şi 2 grade Celsius, în Banat şi Dobrogea.
Pe de altă parte, cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta, în general, o tendinţă spre excedent, mai puţin în estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale, de 31,6 l/mp. Zonele Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Olteniei vor prezenta cantităţi de precipitaţii de peste 50 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. (agerpres.ro)
Se ieftinesc biletele de tren, incepand cu 1 ianuarie
National/ExternUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Tarifele biletelor de tren vor scădea cu circa 4% de la 1 ianuarie 2016, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%, informează CFR Călători, printr-un comunicat remis, marţi.
Compania precizează că biletele pot fi cumpărate online, de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR şi de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
‘La cumpărarea online, tipărirea biletului nu este obligatorie, clientul fiind identificat în tren doar pe baza cărţii de identitate şi al ID-ului de bilet’, se menţionează în comunicat.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.AGERPRES
Acord intre Guvern si sindicate privind cresterea salariului minim
National/ExternUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Guvernul, sindicatele şi patronatele au ajuns, marţi, la o înţelegere în privinţa creşterii salariului mediu la 1.250 de lei, de la 1 mai 2016.
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat, marţi, că Executivul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicate sunt de acord.
Proiectul va fi trimis Consiliului Economic şi Social şi ar urma să fie adoptat de Guvern în şedinţa de miercuri.
Luni, Guvernul a venit cu o propunere de majorare a salariului minim la 1.200 lei/lună începând cu 1 mai 2016, iar sindicatele au cerut, în acest context, „o corecție” la 1.275 lei, pentru a acoperi pierderile din primele patru luni, a declarat luni președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii Consiliul Național Tripartit, care a avut loc la Ministerul Muncii.
Potrivit acestuia, discuțiile nu s-au finalizat cu o concluzie, Guvernul urmând să vină cu o propunere ce va fi analizată în ședința Consiliului Economic și Social (CES) de marți.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/acord-intre-guvern-si-sindicate-salariul-minim-va-creste-la-1-250-de-lei-de-la-1-mai-2016_265303.html#ixzz3vhYkz1o2
Vitamina A
Manifestările carențiale apar atât la nivel oftalmologic, cât și la nivelul pielii și al mucoaselor și se datorează fie aportului alimentar insuficient, cât și existenței unor disfuncții ale ficatului sau pancreasului. O dietă bogată în alimente care conțin vitamina A și beta caroten (lapte, brânză, gălbenuș, ficat, pește, spanac, roșii, morcovi, dovleac) poate trata o astfel de carență. Necesarul zilnic de vitamina A (retinolul) variază între 1,3 și 1,5 mg/ zi la adultul fără nevoi speciale și poate ajunge până la 2,4 mg/ zi la gravide.
Vitamina D
Rahitismul este tulburarea majoră a avitaminozei D; alte manifestări care apar pe deficit de vitamina D sunt: osteopatia de carență, tetania, spasmofilia, apariția cariilor și decalcifierea oaselor. În acest caz, alimentația trebuie să fie bogată în pește, ficat, gălbenuș de ou, unt, lapte, iar persoanele cu astfel de probleme trebuie să se expună la soare pentru a fi favorizată fotosinteza vitaminelor D. Necesarul zilnic de vitamina D (calciferol) variază între 400 u.i./ zi la adultul fără nevoi speciale și 800 u.i./ zi la gravide.
Vitamina E
Manifestările clinice ale carenței de vitamina E sunt: pubertatea întârziată, dismenoree (menstruație dureroasă), avort spontan, sterilitate și impotență, tulburări hepatice și de fragilitate capilară. Regimul alimentar în această situație trebuie să conțină pâine din tărâțe de grâu și de secară, grâu fiert, grâu încolțit, țelină, spanac, morcovi, pătrunjel, soia și nu în ultimul rând pește. Nevoia zilnică de vitamina E variază cu compoziția rației alimentare, fiind mai mare când se consumă acizi grași nesaturați.
Vitamina B1
Carența de aport se produce nu numai când aportul este insuficient, ci și când necesitățile organismului sunt mult crescute: creștere, sarcină, alăptare sau în unele stări patologice: afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic, diabet zaharat, gută sau alcoolism. Rația alimentară în aceste cazuri trebuie să fie bogată în vitamina B1, scăzută în glucide și bogată în proteine. Alimentele bogate în vitamina B1 sunt drojdia de bere, ciupercile, legumele uscate, nucile, alunele crude, ficatul și rinichii și carnea slabă de porc. Necesarul zilnic de vitamina B1 (tiamina) variază între 1,1 și 1,5 mg/ zi la adult.
Vitamina B2
Hipovitaminoza B2 este foarte des întâlnită și se manifestă prin stomatita angulară, leziuni cutanate în regiunea aripilor nasului, pleoape, urechi, atrofie a mucoasei faringiene și anemie. Alimentele bogate în vitamina B2 sunt laptele, ouăle, ficatul, carnea, zarzavaturile, fructele și cerealele integrale. Necesarul zilnic de vitamina B2 (riboflavina) variază între 1,8 și 3 mg/ zi la adult.
Acidul folic
Tulburările carențiale apar din cauza lipsei de aport alimentar suficient în perioade în care necesitățile organismului sunt mai mari: sarcină, alăptare, creștere, insuficiențe gastrice, tulburări hepatice sau expunere radiologică frecventă. Alimentele bogate în acid folic sunt ficatul, carnea, peștele, legumele cu pigment închis (ardei, vinete, broccoli, spanac, urzici, etc). Necesarul zilnic de acid folic al adultului sănătos variază între 0,5 și 1 mg /zi.
Vitamina C
Manifestările carențiale se produc deseori, fiind vorba nu de tulburarea majoră, care este scorbutul, ci de numeroasele manifestări minore: astenie, hipotensiune, tulburări metabolice generale, tulburări vasculare, ale capilarelor și oaselor, scăderea imunității organismului. Cele mai bune surse de acid ascorbic sau vitamina C sunt agrișele, măceșele, coacăzele, căpșunile, citricele, ardeiul roșu și verde, varza, roșiile și spanacul. Necesarul zilnic de vitamina C la adult variază între 70 și 75 mg/ zi. În perioada de sarcină și alăptare se recomandă 150 mg/ zi.
Suursa: click.ro







