România este la coada clasamentului țărilor europene cu cel mai înalt nivel de educație. Asta în condițiile în care nivelul de educație al europenilor a atins cote record, femeile depășind bărbații în majoritatea țărilor UE, potrivit Eurostat.
Procentul europenilor cu studii superioare a crescut de la 26% în 2014 la 33,5% în 2024, pentru grupa de vârstă 25-74 de ani.
Irlanda, Luxemburg și Cipru conduc clasamentul cu peste 60% din tineri cu studii superioare.
În contrast, România se află pe ultimul loc, cu mai puțin de 25% din tineri cu studii superioare. Cifrele arată o schimbare de atitudine față de educație între generații.
Peste 80% dintre adulții între 25 și 54 au absolvit cel puțin liceul, comparativ cu 70% dintre cei cu vârste cuprinse între 55-74 de ani.
În plus, tinerii au o probabilitate dublă de a avea studii superioare față de vârstnici.
Studiul atrage atenția că în toată Europa, femeile depășesc bărbații la capitolul educație.
În 2024, aproape jumătate dintre femeile între 25 și 34 de ani aveau studii superioare, comparativ cu 38% dintre bărbați. Aceste cifre reflectă o tendință clară de creștere a nivelului educațional în Europa, cu femeile în frunte, scrie tvrinfo.ro.
Meteorologii ANM au emis un cod galben de ploi și instabilitate atmosferică accentuată, valabil pentru ziua de joi. Codul este în vigoare de joi noaptea, de la ora 03.00, până joi seara la ora 23.00. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată a vântului, va sufla cu rafale de 50-70 km/h la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei și local în nordul Munteniei. Se vor acumula cantități de apă de 15-25 l/mp și pe arii restrânse de 30-40 l/mp. La prânz,izolat vor fi vijelii și grindină.
Județele afectate de codul galben sunt: Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Brașov, Harghita, Neamț, Suceava, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Mureș, Sibiu, Alba, Hunedoara, Cluj, Arad, Timișoara, Caraș-Severin, dar și o parte din Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, scrie b1tv.ro.
Atunci când vine vorba despre alegerea mochetei potrivite pentru birou sau pentru acasă, este important să înțelegi diferențele dintre cele două tipuri. Este recomandat să te informezi în acest sens asupra caracteristicilor mochetei de birou și ale celei pufoase, în funcție de anumite aspecte precum confort, durabilitate, estetică și întreținere.
De asemenea, ai mai putea avea în vedere și o serie de sfaturi utile despre cum să-ți alegi tipul mochetei în funcție de ce tip de spațiu vei amenaja. Fie că vrei să-ți îmbunătățești aspectul biroului tău sau să adaugi confort în livingul tău, alegerea corectă poate face o diferență semnificativă.
Mochetele de birou: ce le face potrivite pentru spațiile de lucru?
Atunci când alegi o mochetă birou, confortul și durabilitatea sunt aspectele esențiale de care trebuie să ții cont. Birourile de acasă sau de la locul de muncă necesită o mochetă care să reziste la trafic intens și să ofere un mediu de lucru eficient. Mocheta de birou este, în general, fabricată din materiale rezistente, care pot suporta uzura constantă a scaunelor de birou și a altor echipamente.
De obicei, aceasta are o textură mai fermă și este ușor de curățat, având un design mai simplu și mai sobru, care se potrivește cu decorul profesional al unui birou. Un alt avantaj al variantei pentru birou este capacitatea de a izola zgomotele.
Aceasta poate contribui la crearea unui mediu de lucru liniștit, aspect deosebit de important într-un birou sau în orice spațiu de lucru deschis. Dacă alegi o mochetă din fibre sintetice, aceasta va fi mai ușor de întreținut și mai rezistentă în fața murdăriei și a petelor.
Mochetele pufoase: confort și atmosferă relaxantă pentru acasă
Pe de altă parte, atunci când îți amenajezi casa, varianta pufoasă poate adăuga un strat de confort și o atmosferă plăcută. Acest tip de mochetă este ideal pentru zonele de relaxare, precum livingul sau dormitorul.
Fibra mai moale și grosimea mai mare fac mochetele pufoase să fie extrem de confortabile, oferindu-ți o senzație plăcută atunci când te plimbi sau te așezi pe ele. Aceste mochete sunt de obicei din materiale naturale sau din fibre sintetice, aceste materiale fiind foarte bune pentru a crea un ambient confortabil.
De asemenea, categoria pufoasă adaugă un plus de estetică, fiind disponibilă într-o gamă variată de culori și modele, care pot transforma un spațiu simplu într-unul elegant și primitor. Aceasta poate fi o alegere perfectă dacă vrei să-ți îmbunătățești atmosfera din locuință, mai ales în zonele în care te relaxezi după o zi lungă.
Diferențele de întreținere între categoria de birou și cea pufoasă
Un alt aspect important în alegerea mochetei potrivite este întreținerea acesteia. Tipul pentru birou, datorită materialelor durabile și a texturii mai ferme, este ușor de curățat și întreținut. De obicei, se poate aspira rapid și nu necesită curățare profesională frecventă, fiind o opțiune practică pentru un birou sau o zonă de lucru intensă.
În plus, multe dintre mochetele de birou sunt rezistente la pete, ceea ce contribuie la menținerea unui aspect curat pentru o perioadă mai lungă de timp. În schimb, tipul pufos necesită o atenție mai mare în ceea ce privește întreținerea.
Deși aceasta oferă un confort mai mare, fibrele sale mai moi pot aduna praf și murdărie mai ușor. Este recomandat să o aspiri mai des și, în unele cazuri, să o curăți periodic, pentru a păstra aspectul plăcut și durabilitatea acesteia.
Cum să alegi mocheta perfectă în funcție de spațiu
Alegerea mochetei potrivite depinde, desigur, și de spațiul pe care îl amenajezi. Dacă îți amenajezi un birou acasă, unde vei petrece mult timp lucrând, atunci o mochetă pentru birou poate fi alegerea ideală.
Aceasta va rezista uzurii zilnice, va proteja podeaua și va crea un mediu de lucru eficient. Dacî însă îți amenajezi livingul sau dormitorul, atunci o mochetă pufoasă va adăuga confort și un aer primitor, perfect pentru momentele de relaxare.
De asemenea, ține cont de dimensiunile și designul spațiului tău. Într-o cameră mai mică, o mochetă cu un design simplu și culori deschise poate face spațiul să pară mai mare și mai luminos.
Într-o cameră mai mare poți opta pentru o mochetă cu un design mai bogat, care adaugă personalitate și un plus de stil.
Recomandări de produse pentru mochetele de birouri și cele pufoase
Pentru mocheta de birou, poți căuta modele din materiale rezistente la uzură, precum nylonul sau polipropilena. Acestea sunt ideale pentru a face față traficului intens și pentru a se menține curate pe o perioadă lungă.
În plus, alege o mochetă pentru birouri care să aibă o textură mai fină și care să se potrivească cu decorul biroului tău. Dacă îți dorești o mochetă pufoasă pentru living sau dormitor, poți opta pentru modele din lână sau microfibră, care sunt moi și confortabile.
Acestea sunt ideale pentru a crea un ambient relaxant, dar au nevoie de mai multă întreținere pentru a-și păstra aspectul plăcut pe termen lung. De asemenea, sunt disponibile într-o gamă largă de culori și modele, astfel încât să poți alege una care se potrivește perfect cu decorul camerei tale.
Alege-ți mocheta ideală pentru casa și biroul tău
În alegerea mochetei perfecte pentru birou și pentru acasă, trebuie să ții cont de funcționalitatea, estetica și întreținerea fiecărui tip de mochetă. Dacă îți dorești un spațiu de lucru eficient și ușor de întreținut, modelul pentru birou este alegerea potrivită.
Pe de altă parte, pentru o atmosferă relaxantă și confortabilă acasă, modelul pufos poate fi soluția ideală. Indiferent de alegerea ta, asigură-te că selectezi un produs de calitate, care să îndeplinească nevoile tale.
Românii care au nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite trebuie să se pună la curent cu noile reguli implementate de Ambasadă. Începând cu 30 mai, instituția va schimba sistemul de programare a interviurilor.
Ambasada SUA la Bucureşti informează solicitanţii de viză că va implementa o nouă procedură de programare a interviurilor. Măsura va intra în vigoare din data de 30 mai. Potrivit sursei citate, din acest motiv, sistemul de plată pentru solicitările de viză nu va fi disponibil până joi, 29 mai. De asemenea, tot până joi, 29 mai, nu va fi disponibil nici serviciul de programări (call center).
„De marţi, 27 mai, până joi, 29 mai, solicitanţii de viză temporară nu vor putea trimite prin curierat documente pentru reînnoirea vizei sau documente suplimentare pentru o solicitare de viză cu status-ul 221g”, se arată în anunţul privind actualizarea sistemului de programări publicat pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti.
Până joi, solicitanţii de viză nu se vor putea programa/reprograma. Potrivi comunicatului, ridicarea pașapoartelor de la sediile firmei de curierat sau expedierea acestora la adresele solicitare va continua. Iar programul normal v fi reluat din 30 mai.
„Ridicarea paşapoartelor de la locaţiile firmei de curierat sau expedierea acestor prin curier la adresele solicitare vor continua în această perioadă. Programul normal va fi reluat începând cu data de 30 mai”, se precizează în comunicat.
Solicitanții de viză, care au fost programați deja vor trebui să se prezinte la interviuri în ziua și ora stabilită. Pentru cei care au interviuri programate în intervalul 27 mai – 29 mai, este de așteptat ca livrarea pașapoatelor să întârzie.
„Solicitanţii de viză care au deja interviuri programate trebuie să se prezinte la programare în ziua şi la ora respectivă. Solicitanţii de viză care au interviuri programate în intervalul 27 mai – joi, 29 mai, pot anticipa întârzieri la livrarea paşaportului”, a menţionat misiunea diplomatică, conform b1tv.ro.
Cea mai mare despăgubire din 2024 pentru un autovehicul afectat de o inundație a fost de 670.000 lei
Cea mai mare daună achitată anul trecut de un asigurător din România, în urma unei inundații, a depășit valoarea de 670.000 lei, despăgubirea fiind acordată în baza unei asigurări CASCO, a anunțat Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
‘Ploile abundente și inundațiile nu afectează doar locuințele și infrastructura. Astfel, un caz recent scoate în evidență dimensiunea reală a riscurilor la care sunt expuse autovehiculele: spre exemplu, cea mai mare daună achitată anul trecut, în urma unei inundații, a depășit valoarea de 670.000 lei. Evenimentul evidențiază atât severitatea fenomenelor meteo extreme, cât și sprijinul esențial pe care îl oferă asigurările CASCO în astfel de situații’, se menționează în comunicat.
În medie, asigurătorii au plătit în fiecare zi a anului trecut despăgubiri pentru 773 dosare de daună CASCO, ceea ce reflectă frecvența ridicată a evenimentelor asigurate care afectează vehiculele din România.
Totodată, valoarea totală a despăgubirilor plătite anul trecut în baza polițelor CASCO a depășit 2,3 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 9% față de 2023.
‘Polițele CASCO sunt asigurări facultative care oferă protecție financiară pentru o gamă largă de riscuri, printre care: coliziuni și accidente rutiere, indiferent de vinovăție, fenomene naturale (inundații, furtuni, grindină, căderi de copaci etc.), incendii sau explozii, furt total sau parțial al vehiculului ori al unor piese, dar și acte de vandalism sau alte evenimente neprevăzute’, se mai precizează în comunicat.
Astfel, într-un context climatic tot mai imprevizibil, o poliță CASCO devine o necesitate.
‘În fața unor daune care pot depăși cu ușurință sute de mii de lei, asigurarea rămâne singura soluție eficientă pentru a evita pierderi financiare majore. Încurajăm toți proprietarii de autovehicule să analizeze opțiunile de asigurare disponibile pe piață și să aleagă polițe adaptate nevoilor lor, pentru a-și proteja investițiile împotriva riscurilor tot mai frecvente generate de fenomenele naturale’, susțin reprezentanții UNSAR.
UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil care dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe, scrie agerpres.ro.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenția că există o campanie ‘susținută’ de ‘manipulare’ și ‘interferență informațională străină’, care are ca scop influențarea opiniei publice din țara noastră prin incitarea la ură sau generarea de emoții negative.
‘Prin diseminarea sistematică și masivă de știri false și dezinformări, în special prin intermediul rețelelor sociale, obiectivul este de a genera neîncredere și diviziune în societate. Un set de tactici, tehnici și proceduri, asociate campaniilor orchestrate de Kremlin, este folosit, de asemenea, în paralel cu mesajele oficiale’, informează un comunicat al MAI remis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit MAI, adesea, aceste campanii de influență străină promovează propagandă anti-NATO, anti-UE, anti-Ucraina sau împotriva Republicii Moldova.
‘Autoritățile române sunt pregătite și vor continua să combată sistematic aceste știri false și dezinformări. Totuși, aceasta este o misiune pentru noi toți. Verifică! Fii vigilent! Împreună putem opri știrile false și dezinformarea’, a transmis Ministerul de Interne.
Piaţa auto din România a înregistrat un declin de aproape 25% în luna aprilie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Situaţia s-ar putea îmbunătăţi însă, datorită programului Rabla auto, a cărui primă etapă – cea destinată persoanelor juridice de drept privat – va începe peste două zile.
Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, în ţara noastră au fost înmatriculate, luna trecută, sub 10.000 de autovehicule, cu peste 3000 mai puţine faţă de aprilie 2024. Raportat la totalul înmatriculărilor din primele patru luni ale anului, maşinile cu propulsie hibridă înmatriculate reprezintă aproape jumătate, cele pe benzină, 25 la sută, iar cele pur electrice – doar 5 la sută.
Este aşteptat însă ca numărul înmatriculărilor să crească substanţial după lansarea programului guvernamental Rabla, care în acest an,are o finanţate record de 1,4 miliarde de lei şi care va debuta, peste două zile, cu etapa destinată firmelor private. Între timp, persoanele fizice interesate să se înscrie în program au primit acces la modelul cererii de finanţare publicat pe site-ul AFM.
Conform preşedintelui instituţiei, Florin Bănică, este important ca viitorii solicitanţi să cunoască din timp procesul de completare a cererii, având în vedere că de anul acesta, în premieră, persoanele fizice se vor înscrie direct în aplicaţia informatică aferentă. Reamintim că data programului destinat persoanelor fizice urmează să fie comunicată, scrie romania-actualitati.ro.










