News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Tineri din județul Arad, cercetați pentru afilierea la organizații naziste. Profanau morminte și lipeau stickere cu însemne antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a trei tineri, din Arad și Ineu. Din cercetările efectuate într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a reieșit că doi minori, din Arad, ar fi distrus pietre funerare și ar fi vopsit cu spray monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc, din municipiul Arad. Minorii ar fi fondator, respectiv membru al unei organizații cu caracter extremist și nazist.

În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, profanare de morminte și utilizarea în public a simbolurilor antisemite.

Într-un alt dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, cu sprijinul polițiștilor orașului Ineu, a fost identificat un tânăr, de 18 ani, care ar fi lipit mai multe stickere cu însemne naziste și antisemite. Din cercetări a reieșit că cel în cauză ar fi liderul unei grupări cu caracter extremist și membru în alte grupări similare, din țară.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

La data de 12 mai 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în urma activităților fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.

În ambele dosare urmează a fi desfășurate și alte activități complexe, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și destructurarea grupărilor ilegale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor criminaliști, polițiștii municipiului Arad și polițiștii orașului Ineu.

 

Read more
CTP Arad nu găsește suficienți șoferi pentru autobuze, deși oferă inclusiv școlarizare gratuită

Compania de Transport Public (CTP) Arad caută de câteva săptămâni să angajeze 25 de șoferi care ar trebui să lucreze din iunie, când tramvaiele de pe o linie principală vor fi înlocuite cu autobuze, dar la interviuri se prezintă puțini doritori, astfel că doar patru au fost angajați până acum.
Directorul CTP Arad, Claudiu Godja, a declarat marți, pentru AGERPRES, că pentru a se acoperi nevoile de transport persoane în municipiu, odată cu închiderea pentru lucrări de modernizare a liniei de tramvai care trece prin cartierul Micălaca (cel mai mare din oraș), ar fi nevoie de 25 de șoferi de autobuz.
‘Am achiziționat și autobuze second-hand pentru a putea înlocui tramvaiele pe perioada lucrărilor, însă este foarte greu să găsim șoferii de care avem nevoie. Au venit la interviuri câțiva, din care doar patru am reușit să angajăm. Unii nu aveau permis de conducere sau atestat de transport persoane. Noi oferim gratuit inclusiv școlarizare, cu condiția să rămână angajații noștri timp de cinci ani. Șapte persoane avem în școlarizare în acest moment’, a declarat directorul CTP, conform agerpres.ro.
El a adăugat că găsirea șoferilor profesioniști a fost o provocare și în trecut, astfel că înainte de aceste 25 de posturi scoase la concurs s-au mai publicat anunțuri la care s-au prezentat puțini candidați.
Dacă posturile nu vor fi ocupate, șoferii deja angajați vor face voluntar ore suplimentare, la care se apelează și în prezent din cauza deficitului de personal.
Șoferii care vor lucra pe autobuzele CTP Arad vor primi 3.000 de lei în mână pe lună, plus unele beneficii.
Cu o flotă formată din aproximativ 100 de tramvaie și 110 autobuze, CTP Arad este cel mai mare transportator de persoane din județ.
Săptămâna trecută, și transportatorii de mărfuri din Arad atrăgeau atenția că deficitul de șoferi profesioniști s-a dublat în ultimii doi ani, iar în județ lipsesc aproximativ 1.500 de șoferi de camioane.

Read more
Cod galben de vreme rea în județul Arad: ploi torențiale, grindină și vijelie

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de vreme rea de tip „cod galben”. Vizată e jumătate din țară, conform infograficului de mai jos.
„Interval de valabilitate: 15 mai, ora 08 – 17 mai, ora 12

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, mixte la munte, răcire accentuată
Pe parcursul zilei de joi (15 mai) vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60…70 km/h.
Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.
În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
Începând de vineri vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă de 15…20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h. În zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…90 km/h.
Vântul se va intensifica treptat și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, au transmis cei de la ANM, conform stiripesurse.ro.

Read more
Producția industrială a scăzut cu 4,2% în primul trimestru din acest an

Producția industrială a scăzut, în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,1%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), scrie agerpres.ro.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, reducerea producției industriale (serie brută) a fost cauzată de scăderile din industria prelucrătoare (-4,7%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-1,9%) și industria extractivă (-1,5%).
Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, evoluția producției industriale a fost generată de scăderile din cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,7%), industria extractivă (-1,2%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-0,9%).
În luna martie 2025, producția industrială (serie brută) a crescut față de luna precedentă cu 8,8%, datorită creșterilor din industria extractivă (+17,1%) și industria prelucrătoare (+10,2%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a scăzut cu 3,3%.
Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a fost mai mică față de luna precedentă cu 0,5%, ca urmare a scăderilor producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-3,5%) și industriei prelucrătoare (-0,6%). Industria extractivă a crescut cu 5,4%.
Față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială (serie brută) a scăzut cu 4,8%, din cauza declinului înregistrat de industria prelucrătoare (-5,5%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-2,4%). Industria extractivă a crescut cu 1%.
Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a fost mai mică față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,6%, ca efect al scăderilor înregistrate în industria prelucrătoare (-9,3%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-1,9%). Industria extractivă a crescut cu 0,8%.

Read more
Meteorologii anunță un început de vară ciudat și o revenire la normal abia spre final de lună

Temperaturile medii vor fi mai mici decât cele normale până la sfârșitul lunii mai, se arată în prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de ANM, conform stiripesurse.ro.

Săptămâna 12.05.2025 – 19.05.2025

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice și centrale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice.

Săptămâna 19.05.2025 – 26.05.2025

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în nordul și centrul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile nordice și nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în extremitatea de vest și de sud-vest a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice, estice și sud-estice, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă.

Săptămâna 02.06.2025 – 09.06.2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în nord-vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Read more
Rata anuală a inflației a stagnat la 4,9%, în aprilie

Rata anuală a inflației a stagnat, în luna aprilie, la 4,9% iar cele mai semnificative scumpiri au fost consemnate în sectorul serviciilor, care a raportat o creștere a prețurilor de 6,83%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.
Comparativ cu aprilie 2024, prețurile mărfurilor alimentare au urcat cu 5,57% iar pentru mărfurile nealimentare creșterea prețurilor a fost de 3,53%.
‘Indicele prețurilor de consum în luna aprilie 2025 comparativ cu luna martie 2025 a fost 100,07%. Rata inflației de la începutul anului (aprilie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 2,2%. Rata anuală a inflației în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 4,9%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) față de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) a fost 5,0%’,se arată în comunicatul de la INS.
Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), un indicator pentru determinarea inflației la nivelul statelor membre ale UE, a fost 100,21% în aprilie 2025 față de luna precedentă iar rata anuală a inflației, în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum, a fost 4,9%.
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) față de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,3%, precizează agerpres.ro.
În luna martie, rata anuală a inflației a coborât la 4,86%, de la 5,02% în februarie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,10%, cele nealimentare cu 3,84%, iar serviciile cu 6,99%.
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 3,8%, de la 3,5% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2025 și anticipează că aceasta va ajunge la 3,1% la sfârșitul lui 2026, potrivit datelor prezentate în luna februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Read more
DSP Arad – campanie de prevenție a consumului de alcool

Consumul de alcool reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, inclusiv în România, având implicații semnificative asupra sănătății individuale și colective, viețile a milioane de oameni din întreaga lume fiind afectate de acesta.

În perioada mai – iunie 2025 va fi lansată Campania Națională de Prevenție a Consumului de Alcool „Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!”, coordonată metodologic de către Institutul Național de Sănătate Publică, având ca scop creșterea nivelului de informare și conștientizare a adolescenților, părinților și populației generale privind impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății și vieții.

Consumul de alcool crește riscul de cancer de cavitate bucală, faringe, esofag, ficat, colo-rect și sân, și are efecte adverse asupra aparatului cardio-vascular și aparatului digestiv. Alcoolul este o substanță care poate să provoace adicție, iar adolescenții și adulții tineri au riscul cel mai ridicat de a fi afectați pe termen lung. Tinerii care consumă alcool au un risc de 4 ori mai mare de a deveni dependenți de alcool la vârsta adultă.

În ciuda efectelor negative, alcoolul continuă să fie una dintre substanțele psiho-active utilizate destul de mult, iar gradul de acceptare socială a consumului de alcool este unul ridicat.

În cadrul acestei campanii lansăm o provocare pentru toți, în special pentru părinți: încercați să nu consumați deloc alcool pe parcursul lunii iunie și deveniți un model pentru copii dumneavoastră!

Părinții joacă un rol esențial în crearea unui climat familial favorabil, promovarea valorilor, dezvoltarea atitudinilor pozitive și formarea unor obiceiuri sănătoase, fără consum de alcool.

Consumul de alcool este periculos pentru adolescenți. Cu cât adolescenții întârzie debutul consumului de alcool, cu atât sunt mai puțin expuși riscurilor asociate acestuia. De aceea, este esențial ca părinții să-și ajute copiii în alegerea de a NU consuma alcool. Intervenția timpurie a părinților poate preveni problemele legate de alcool la adolescenți. Adolescenții trebuie de asemenea să fie informați despre riscuri și trebuie sprijiniți pentru a face alegeri sănătoase.

Întrucât nu există un nivel de consum de alcool considerat sigur pentru sănătate, este recomandată evitarea acestuia, indiferent de vârstă.

Cum vă puteți implica în desfășurarea acestei campanii?

Părinții joacă un rol esențial în succesul campaniei, fiind cele mai importante modele pentru copiii lor. Aceștia se pot implica activ în această campanie prin exemplul personal, discutând deschis cu copiii despre alegeri sănătoase și impactul consumului de alcool, precum și renunțarea la consumul de alcool în luna iunie.

Consumul de alcool la nivel mondial

Consumul nociv de alcool duce la decesul a 3 milioane de oameni anual, la apariția a 230 de tipuri diferite de boli și totodată acesta afectează bunăstarea și sănătatea altor persoane din familie și comunitate, fiind responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii, reprezentând principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani și totalizând 10% din toate decesele de la această grupă de vârstă.

În anul 2018, consumul total de alcool la nivel mondial a fost de 6,2 litri alcool pur /per persoană în vârstă de 15 ani și peste, iar consumul neînregistrat (alcoolul care se află în afara sistemului obișnuit de control) a reprezentat 26% din consumul total.

 

Consumul de alcool la nivel european

În Regiunea Europeană a OMS, alcoolul cauzează aproape 1 milion de decese anual, contribuind în mod semnificativ la vătămări neintenționate și intenționate. Impactul dăunător al consumului de alcool începe devreme în cursul vieții. Expunerea prenatală la alcool poate duce la tulburări din spectrul sindromului alcoolic fetal (FASD), un termen ce acoperă o serie de defecte congenitale fetale care includ dizabilități fizice, mentale, iar mai târziu o serie de modificări comportamentale și/sau de învățare cu posibile implicații pe tot parcursul vieții și care, spre deosebire de multe alte dizabilități, sunt 100% prevenibile.

În plus, alcoolul este responsabil pentru 1 din fiecare al 4-lea deces în grupa de vârstă de 20-24 de ani,  fiind și o cauză principală a pierderii anilor de viață profesională și prin urmare, a pierderilor de dezvoltare economică și productivitate în Regiunea Europeană a OMS.

Consumul de alcool este cauza a aproximativ 17% din cazurile de cancer din cele șapte tipuri de cancer asociate. Consumul ușor până la moderat de alcool (mai puțin de 20 g de alcool pur pe zi) a fost asociat cu 13,3% din aceste cazuri, echivalentul a aproximativ 23 000 de cazuri noi de cancer în anul 2017 la nivel european.

 

Consumul de alcool în România

Consumul mediu anual de alcool în România este ridicat, situându-se la 10,3 litri alcool pur pe cap de locuitor în 2023. În plus, în medie, peste o treime dintre adulții din România au declarat că au consumat alcool în exces cel puțin o dată pe lună în 2019, a doua cea mai mare rată din UE (35,0 % comparativ cu media UE de 18,5 %). Există o disparitate de gen puternică în ceea ce privește consumul excesiv de alcool, mai mult de jumătate dintre bărbați (53,1 %), dar mai puțin de una din cinci femei (18,0 %) raportând un astfel de comportament în 2019. Ratele stării de ebrietate repetate în rândul adolescenților din România, sunt îngrijorătoare, ele situându-se la nivelul de 17 %, similar cu media UE de 18 %.

 

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

IRIMIE CECILIA GABRIELA

 

Read more
(FOTO) World Music Festival 2025: Două seri de neuitat, în Parcul Eminescu din Arad

În serile de 9 și 10 mai 2025, Parcul Mihai Eminescu din Arad a fost animat de ritmurile vibrante ale World Music Festival, un eveniment organizat de Hub Cultural mARTA în colaborare cu Filarmonica Arad și sprijinul Primăriei Municipiului Arad. Festivalul a adus pe scenă artiști internaționali și locali, oferind publicului o experiență muzicală diversă și captivantă.

Prima seară a festivalului a debutat cu trupa arădeană Fusion Maze, care a încântat publicul cu un mix de jazz, funk și world music. Seara a continuat cu Peet Project, o trupă din Ungaria cunoscută pentru stilul lor energic și combinația de jazz, pop și funk.

A doua zi a festivalului a continuat în aceeași notă vibrantă, cu ritmuri din toate colțurile globului care au răsunat pe scena din Parcul Eminescu. Atmosfera a fost incendiară, iar energia publicului – de neprețuit. Artiști extraordinari au oferit momente de neuitat, iar participanții au dansat și au cântat alături de ei.

Pentru iubitorii de muzică, seria evenimentelor continuă pe 18 mai, la ora 18:00, la Filarmonica Arad, cu un concert susținut de Teo Milea. Pianistul român cu renume internațional revine acasă pentru a oferi publicului o experiență muzicală rafinată, plină de emoție și expresivitate.

Read more
Lungmetrajul „Emilia Perez“, câștigător a 10 premii la cele mai mari festivaluri de film, la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.

Filmul va putea fi văzut vineri, 16 mai 2025, de la ora 19.00, iar accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Filmul urmăreşte călătoria liderului unui cartel, Juan „Manitas” Del Monte, care lasă în urmă o viaţă de violenţă şi îşi îmbrăţişează adevărata identitate sub numele Emilia Pérez.

Regizorul a transformat, astfel, ideea unei poveşti inspirate de romanul „Écoute“ al lui Boris Razon – un lider de cartel care doreşte să facă tranziţia de gen – într-un musical spectaculos.

Colaborarea cu compozitorii Clément Ducol şi Camille a dat naştere unei structuri narative unice, unde dialogurile se îmbină organic cu muzica.

Filmul include numere muzicale impresionante, cum ar fi „El Alegato” – cu peste 200 de dansatori pe platou – sau „El Mal”, interpretat de Zoe Saldaña, un moment intens cu influenţe rock şi hip-hop.

Damien Jalet, coregraful din spatele momentelor muzicale ale filmului „Emilia Pérez”, este cunoscut pentru colaborările sale cu Luca Guadagnino la remake-ul „Suspiria” (2018) şi cu Thom Yorke pentru scurtmetrajul „Anima” (2019) al lui Paul Thomas Anderson.

Filmările s-au desfăşurat pe parcursul a 49 de zile în Franţa, pe platourile din Bry-sur-Marne, completate de cinci zile în Mexic pentru scena finală.

Oraşe precum Mexico City, Londra şi Elveţia au fost recreate cu detalii spectaculoase, iar iluminarea inovatoare – printre care şi o structură de iluminare montată pe o macara de 60 de metri – a adus un stil vizual unic.

Echipa de producţie a inclus peste 200 de specialişti, sub coordonarea lui Jacques Audiard şi a designerului de producţie Emmanuelle Duplay (Anatomy of a Fall, 120 BPM), care a folosit plăci fotografice şi decoruri pentru a crea lumea filmului.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad

 

Premii:

Oscar 2025: 2 premii (Cea mai bună actriță în rol secundar – Zoe Saldana și Cel mai bun cântec original) și 10 nominalizări.

Globurile de Aur 2025: 4 premii (Cel mai bun film, Cel mai bun film strain, Cea mai bună actriță în rol secundar – Zoe Saldana, Cel mai bun cântec original) și 5 nominalizări.

BAFTA: 2 premii (Cea mai bună actriță în rol secundar – Zoe Saldana și Cel mai bun film în altă limbă decât engleză) și 9 nominalizări.

Cannes 2024: 2 premii (Premiul juriului și Un Certain Regard – Premiul pentru ansamblu) și 2 nominalizări

Academia Europeană de Film: 4 nominalizări

 

Read more
NAN Group devine partenerul oficial de producție al festivalului Nostalgia pentru următorii 5 ani

NAN Group și festivalul Nostalgia anunță o asociere strategică prin care NAN Group devine partenerul exclusiv de producție al festivalului pentru toate edițiile din următorii cinci ani. Această colaborare vine într-un moment în care Nostalgia își extinde prezența la nivel național, asigurând o organizare mai eficientă, cu o infrastructură logistică solidă și procese optimizate pentru fiecare ediție.

Nostalgia se extinde național și lansează ediții noi în țară

Parteneriatul a debutat în noiembrie 2024, odată cu Nostalgia Imaginarium din București, și continuă în 2025 cu un calendar extins de evenimente, marcând expansiunea festivalului la nivel național. NAN Group a implementat deja primele ediții regionale în Craiova și Oradea, iar festivalul urmează să ajungă în Constanța, Cluj și Timișoara. În București, ediția NostalgiaFlori, Fete sau Băieți din martie a fost deja organizată cu succes, iar în prezent echipele lucrează intens la Nostalgia 2025 (25-29 iunie, Federația Română de Tir Sportiv) și la Nostalgia Imaginarium, care va închide sezonul evenimentelor retro-moderne.

„Festivalul Nostalgia a ajuns la maturitate și, mai mult de atât, a intrat într-o etapă de expansiune națională, care necesită un partener strategic capabil să asigure implementarea la cele mai înalte standarde. Ne-am dorit un operator capabil să eficientizeze procesele și să ducă organizarea festivalului la un nivel state-of-the-art. Alegerea NAN Group a fost una firească, având în vedere expertiza de care au dat dovadă. Suntem încrezători că, împreună, vom redefini experiențele Nostalgia și vom oferi publicului ediții spectaculoase”, a declarat Andrei Chirilă, reprezentant Nostalgia.

Execuție impecabilă și eficiență operațională pentru cel mai popular festival din București

În calitate de partener de producție, NAN Group preia întreaga responsabilitate pentru logistica, producția scenotehnică și implementarea tehnică a festivalului, asigurând un flux operațional optimizat pentru fiecare ediție. Cu spații de depozitare de 30.000 mp, ce vor fi extinse la 60.000 mp până la finalul lui 2025, unde, pe lângă logistica NAN și a partenerilor existenți, sunt păstrate în condiții optime toate decorurile și structurile esențiale festivalului, și o rețea logistică extinsă, NAN Group permite echipei de creație să se concentreze exclusiv pe dezvoltarea experiențelor pentru public.

Prin investițiile realizate în 2024, de la ecrane LED de mari dimensiuni și sisteme audio de ultimă generație, până la platforme de ridicare, surse de lumină și infrastructură logistică impresionantă, NAN Group dispune de toate resursele necesare pentru a transforma orice concept creativ în realitate, livrând evenimente la cele mai înalte standarde de execuție.

„Acest parteneriat confirmă poziționarea NAN Group ca un jucător de top, în implementarea evenimentelor de anvergură. Nostalgia este un festival complex, cu un concept unic, iar execuția sa necesită un nivel ridicat de expertiză tehnică și logistică. Avem infrastructura și pregătirea necesare pentru a livra o producție impecabilă, optimizând în același timp toate resursele implicate. Suntem mândri să facem parte din acest proiect și să contribuim la transformarea Nostalgia într-un reper al industriei festivalurilor din România”, a declarat Iulian Nan, fondator și CEO NAN Group.

Despre NAN Group

NAN Group este un integrator complet de soluții pentru evenimente, specializat în producția scenotehnică de mari dimensiuni. De la strategie creativă și activări de brand, până la producția și implementarea logistică a structurilor complexe, compania asigură soluții integrate și scalabile, adaptate fiecărui proiect. Cu o echipă extinsă de specialiști, depozite proprii, echipamente de ultimă generație și o infrastructură modulară, NAN Group este partenerul ideal pentru organizatorii de evenimente care își doresc excelență în execuție.

Despre Nostalgia

Nostalgia este festivalul care transformă amintirile în experiențe memorabile, redefinind conceptul de entertainment retro-modern. Cu scenografii spectaculoase, muzică emblematică și o atmosferă inconfundabilă, Nostalgia aduce împreună generații într-o călătorie prin timp, de la hiturile anilor ’90 și 2000 până la reinterpretări contemporane. Începând cu 2025, festivalul își extinde prezența națională, oferind experiențe și mai captivante pentru un public din ce în ce mai numeros.

https://www.youtube.com/watch?v=Okzch_q1qA4

Read more