5 Iunie – Ziua Mondială a Mediului
CuriozitatiUltimele stiri 4 iunie 2013 0
Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad aminteşte publicului celebrarea Zilei Mondiale a Mediului care are loc în fiecare an pe data de 5 iunie şi oferă ocazia de a readuce în atenţia publicului unele reflecţii asupra protecţiei mediului înconjurător, fenomen care în ultimii ani a devenit una din priorităţile noastre la nivel mondial. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în 1972 în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinţei de la Stockholm asupra Mediului.
Tema propusă de UNEP pentru a sărbători anul acesta Ziua Mondială a Mediului este ,,Think. Eat. Save – Gândeşte. Mănâncă. Salvează !”, fiind o campanie de încurajare în sensul reducerii risipei de alimente, economiei de bani, minimizării impactului asupra mediului şi utilizării unor tehnologii curate în producţia de alimente.
Potrivit Organizaţiei Mondiale pentru Alimente şi Agricultură (FAO), în fiecare an, sunt irosite 1,3 miliarde tone de alimente (echivalentul a tot ceea ce se produce în Africa Subsahariană). În acelaşi timp, pe glob, 1 persoană din 7 se culcă seara fără să mănânce şi cca. 20.000 de copii sub 5 ani mor zilnic de foame.
În timp ce planeta se străduie să ne asigure suficiente resurse pentru cei 7 miliarde de oameni, FAO estimează că o treime din producţia mondială de alimente este risipită sau pierdută. Dacă mâncarea este irosită, aceasta înseamnă că toate resursele utilizate în producţia de alimente sunt, de asemenea pierdute. Producţia mondială de alimente ocupă 25% din terenurile locuite şi este responsabilă pentru 70% din consumul de apă dulce, 80% din defrişări şi 30% din emisiile de gaze cu efect de seră. Prin urmare este necesar să producem şi să utilizăm acele alimente care au un impact redus asupra mediului, cum ar fi de exemplu alimentele organice care nu folosesc produse chimice în procesul de producţie. De asemenea alegerea de a cumpăra de la nivel local, produse autohtone, poate contribui la limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, nemaifiind necesar transportul alimentelor în întreaga lume.
Poluarea şi supra-exploatarea resurselor naturale ne compromite propria bunăstare şi calitatea vieţii. O tranziţie spre un stil de viaţă mai durabil este crucială pentru a permite generaţiilor viitoare de a avea acces la partea lor echitabilă a resurselor. În aceste condiţii, este nevoie de un consum durabil, adică ,,de a face mai mult şi mai bine, cu mai puţin’’ prin reducerea consumului de resurse, reducerea degradării şi poluării mediului, crescând în acelaşi timp calitatea vieţii pentru toţi.
Pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad organizează în data de 05.06.2013 la sediul instituţiei o expoziţie de desene pe teme de protecţia mediului realizată de elevii de la Palatul Copiilor Arad.
Ca urmare a intervenţiilor deputaţilor PSD de Arad, respectiv în urma solicitărilor repetate adresate la nivel guvernamental, ministrului transporturilor, Relu Fenechiu a anunţat public că una dintre principalele probleme ale Aradului este în curs de rezolvare, este vorba despre finalizarea pasajelor rutiere aflate în execuţie.
„Aşa cum fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a tăiat fără nici o remuşcare banii alocaţi acestui proiect , tot aşa ei pot fi realocaţi printr-o rectificare bugetară chiar dacă nu au fost prevăzuţi în bugetul pe 2013. Mă bucur că parlamentarii USL pot da această veste arădenilor şi sper că actuala opoziţie nu va mai veni cu comentarii răutăcioase când se va proceda la continuarea şi finalizarea lucrărilor”- a precizat co-preşedintele USL Arad Dorel Căprar.
Cea de-a noua ediţie a Festivalului internaţional de artă „Theatrum mundi” a adus laolaltă în zilele de 24 – 25 mai elevi, studenţi şi profesori din ţară şi străinătate într-un spaţiu neconvenţional, la Galleria Arad, partener în acest an al festivalului, alături de principalii organizatori ai evenimentului: Colegiul Naţional „Moise Nicoară” şi Asociaţia pentru deschideri culturale. Acestora, li se adaugă ca parteneri şi colaboratori în organizare: Inspectoral Şcolar Judeţean Arad, Moodle România, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad, Asociaţia „Educatio”, Fundaţia „Takacs” Arad, Fotoclub Arad şi Tabăra de film.
Pe parcursul celor două zile de festival, tineri talentaţi din Arad, Hunedoara, Timişoara, Craiova, Iaşi, Cluj – Napoca, Deva, Nucet, Oradea, Năsăud, Chişineu – Criş, Bistriţa – Năsăud, dar şi din Franţa şi Estonia, au transformat spaţiul comercial într-unul artistic prin creaţiile prezentate în cadrul secţiunilor interpretare muzicală, recitare, monolog, spectacol teatral, fotografie, pictură, film şi scriere de text dramatic.
Secţiunile s-au desfăşurat simultan, în a doua zi de festival copiii beneficiind şi de două workshopuri tematice: un workshop creativ transdisciplinar coordonat de Camelia Circa – Chirilă de la C. N. „Moise Nicoară” Arad şi de actorul Zoltan Lovas de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, cei doi fiind şi coordonatorii festivalului. Cel de-al doilea workshop creativ a fost unul intercultural, denumit „Păpuşile lumii” şi a fost coordonat de Emilia Soriţeu de la IŞJ Arad, Adina Dumitrean de la PP 11 şi Adriana Ilie de la Şcoala Gimnazială „Aron Cotruş” Arad, coordonatoarele secţiunilor dedicate preşcolarilor şi şcolarilor de nivel primar. Respectivul workshop a fost realizat în colaborare cu studenţi masteranzi de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
De asemenea, în cea de a doua zi a festivalului, a fost organizat şi un vernisaj al lucrărilor de la secţiunile artă plastică şi artă fotografică, vernisajul fiind coordonat de Mirela Mureşan, Mihai Takacs, Mircea Boran şi Cosmin Herman.
În acest an, juriul festivalului a fost format din: Nicolae Mihai Brânzeu –regizor, Mircea Boran –preşedinte Fotoclub Arad, Luminiţa Bulc –inspector de specialitate pentru mentorat,Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Carmen Butariu –actriţă, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Dan Codre –Digi24, Silvia Demian –profesor, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, Lia Faur –scriitoare şi profesor, Liceul Pedagogic “Dimitrie Ţichindeal” Arad, Adriana Ghiniţă –actriţă, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Claudia Ieremia – actriţă, Teatrul Naţional Timişoara, Ion Ardeal Ieremia –regizor, Teatrul Naţional Timişoara, Andreea Medinschi –Niculescu –Digi24 Timişoara, Mirela Mureşan –profesor, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, NAVI –cantautor, Mosquito Production Bucureşti, Mihai Takacs –artist plastic, preşedinte Fundaţia Takacs şi Takacs Gallery Arad, Mariana Tocaciu –inspector educativ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Marinela Tudoran –director adjunct Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad
Preşedintele juriului a fost desemnat Gabriel Băruţa – compozitor – Tabăra de film, producător muzical – Mosquito Production Bucureşti, lider trupa Hotel FM – reprezentantă a României la Eurovision 2011, membru în Rock Filarmonica Oradea şi în Asociaţia pentru deschideri culturale.
Înaintea festivităţii de premiere, spectatorii au avut parte de câteva momente artistice, susţinute de Alexandra Bondoc – C. N. “Moise Nicoară” şi Marius Fleter – C. N. “Elena Ghiba Birta” şi de Ana Cuc – C. N. “Moise Nicoară” şi Răzvan Bâte – C. N. “Vasile Goldiş”, care au prezentat un număr de dans sportiv şi de invitata specială, cantautoarea NAVI, care a oferit publicului un minirecital muzical. Surpriza muzicală a ediţiei a fost duetul dintre Camelia Circa – Chirilă şi Gabriel Băruţa, cu o piesă compusă de cei doi în 1999 şi reorchestrată special pentru acest eveniment de către Gabriel Băruţa.
Pe lângă premiile specifice fiecărei categorii, la această ediţie s-au acordat premii extra: un sejur la Strasbourg, la Parlamentul European, oferit de europarlamentarul Iosif Matula celei mai bune voci de la secţiunea interpretare muzicală, un premiu special la pictură oferit de Moodle România, un tablou şi trofeul festivalului constând într-o sculptură realizate de artistul plastic Mihai Takacs şi oferite de Takacs Gallery Arad, de asemenea nouă premii şi trofeul Tabăra de film, oferite de proiectul omonim, în calitate de partener.
“Găzduirea acestui eveniment de talie internatională este o onoare pentru Galleria Arad. Prezenţa festivalului în Theatrum Mundi în mall este o premieră, însă în acelaşi timp, reprezintă încă o dovadă a implicării permanente a Galleria-ei în dezvoltarea culturii şi în sprijinirea sistemului educational. De-a lungul timpului am avut plăcerea de a organiza o serie de cursuri pentru elevii arădeni precum şi serbări şcolare respectiv festivităţi de premiere. Vă asigurăm că vom avea şi pe viitor aceeaşi deschidere faţă de orice propunere din partea reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ”, a conchis Tina Vîrlan, Mall Manager.
Ioan Cristina: „Câștigăm un an în plus pentru absorbția fondurilor europene”
PoliticaUltimele stiri 27 mai 2013 0
Comisia Europeană sprijină acordarea unui an în plus României pentru absorbția fondurilor europene.
Comisia Europeană sprijină acordarea pentru România a unui sistem special de absorbție a fondurilor de coeziune disponibile în perioada 2007-2013, pe sistemul „n+3”, a anunţat senatorul PNL Ioan Cristina. „Astfel, câștigăm un an în plus pentru absorbția fondurilor europene și recuperarea blocajelor survenite în anii 2010 – 2011, perioada în care PDL şi-a bătut joc de ţară”.
Această propunere a Comisiei va fi oficializată cel mai probabil la Consiliul European din iunie. Măsura ar mări considerabil șansele României de a atinge un grad mai ridicat de absorbție a fondurilor europene, la finalul primului mecanism financiar multianual din care ţara noastră a făcut parte.
„Acordarea unui an suplimentar vine și ca o măsură de compensație pentru alocările financiare pe care România le-a primit pentru bugetul 2014 – 2020. Guvernarea USL are în continuare drept prioritate zero îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și luarea tuturor măsurilor necesare pentru deblocarea acelor programe europene stopate din cauza greșelilor și incompetenței guvernelor PDL”, a mai declarat senatorul Ioan Cristina.
Patru deputati PP-DD au parasit astazi partidul, printre ei si Ion Scheau din Arad
PoliticaUltimele stiri 21 mai 2013 0
Patru deputaţi au anuntat, astăzi, în plenul Camerei, că părăsesc grupul parlamentar al PPDD, urmând să activeze în continuare ca deputaţi independenţi.
Cei patru deputaţi sunt următorii: Viorel Blajut, Iaşi, Ion Scheau, Arad, Ovidiu-Ioan Dumitru, Bucuresti şi Mihai Aurelian, Europa de vest.
Toti cei patru au anuntat ca începând din data de 21 mai îsi încetează activitatea în grupul parlamentar al PPDD, urmând să devină deputaţi independenţi.
De „Sfinţii Constantin şi Elena”, cumperi mai mult în Galleria Arad
PublicitateUltimele stiri 20 mai 2013 0
De „Sfinţii Constantin şi Elena”, îţi faci cumpărături de minim 30 de lei în Galleria Arad şi primeşti înapoi aceeaşi sumă, sub formă de voucher.
În 21 mai, Galleria Arad derulează o nouă campanie de recompensare a fidelităţii clienţilor. Arădenii care achiziţionează, mâine, produse în valoare de 30 de lei, din oricare dintre magazinele din incinta mall-ului, primesc un voucher valoric, tot de 30 de lei.
“Galleria Arad este întotdeauna aproape de cei care aleg să îşi facă cumpărăturile şi să se relaxeze în mall. De această dată, oferim arădenilor posibilitatea de a-şi face cumpărăturile beneficiind, în aceeaşi sumă, de mai multe produse. Voucherele, oferite în limita bugetului alocat, se pot valorifica în magazinul Sprider”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Pentru a intra în posesia voucherului, trebuie să vă prezentaţi la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului, cu bonul fiscal. Voucherele sunt valabile în magazinul Sprider din Galleria Arad, până în data de 26 mai a.c.
Galleria suntem toţi!
Dorel Caprar:IMM-urile primesc până la 200 000 de euro pentru crearea de noi locuri de muncă!
PoliticaUltimele stiri 16 mai 2013 0
Guvernul a adoptat o hotărâre prin care vizează susţinerea IMM-urilor în vederea realizării de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă. Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare. Întreprinzătorii pot obţine până la 200.000 de euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 de euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier. Condiţia impusă întreprinzătorilor este de a crea şi susţine un anumit număr de locuri de muncă.
Unul dintre obiectivele asumate de către USL a fost susţinerea întreprinzătorilor privaţi pentru noi angajări. Obiectivul USL este de a crea 1 milion de noi locuri de muncă până în 2016. Noi credem că statul poate deveni performant şi poate oferi servicii publice de calitate doar dacă vom avea un mediu economic competitiv, care creează şi susţine locuri de muncă şi poate oferi salarii atractive. Ajutorul de minimis vizează tocmai aceste obiective, este parte a unui pachet de măsuri care vizează sprijinirea întreprinzătorilor.
Guvernul USL analizează în acest moment posibilitatea de a reduce CAS la angajator începând cu 1 ianuarie 2014, pentru a încuraja crearea de noi locuri de muncă.
Galleria Arad găzduieşte în acest sfârşit de săptămână cea de-a treia ediţie a concursului de table. Pasionaţii jocului au posibilitatea de a se înscrie în competiţie, gratuit, până în data de 16 mai a.c., ora 22.00.
“Concursul se va desfăşura pe parcursul a două zile, sâmbătă, 18 mai, de la ora 12.00 având loc calificările, iar duminică, 19 mai, de la ora 12.00 sunt programate semifinala si finala. Le transmit tuturor participanţilor mult succes, iar cei mai buni să se bucure de premiile puse în joc de Galleria Arad şi partenerii noştri”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Premiile acordate sunt:
Premiul I principal – 600 de lei şi un set de table
Premiul II principal – 400 lei şi un set de table
Premiul III principal – 200 lei şi un set de table
Premiul I secundar – 400 lei şi un set de table
Premiul II secundar – 200 lei şi un set de table
Premiul III secundar – 100 lei şi un set de table
Premiile se acordă sub formă de vouchere valorificabile în incinta magazinelor partenere.
Înscrierile în concurs sunt gratuite. Ele se pot face la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului şi online pe www.cadourideokazie.ro/table sau www.ared.ro/table.
Galleria suntem toţi!
Flavius Maduta: Gheorghe Falcă să îşi respecte obligaţiile pe care şi le-a asumat pentru Cetate!
PoliticaUltimele stiri 16 mai 2013 0









