News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Rezultatul raziei lui Piedone la Arad: 23 amenzi, în valoare de 288.000 lei

În data de 01.04.2025, comisarii CJPC Arad, în coordonarea domnului Președinte ANPC, Cristian Victor Popescu Piedone, au efectuat un număr de 12 acțiuni de control la operatorii economici prestatori de servicii de alimentație publică (restaurante, fast-food, brutării, patiserii, etc,), hipermarketuri, precum şi magazine nealimentare, ce își desfășoară activitatea pe raza Municipiului Arad.
În urma acestor controale au fost aplicate un număr de 26 sancțiuni contravenționale, 3 avertismente și 23 amenzi în suma de 288.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman pentru produse alimentare în cuantum de peste 14.988 lei.
Au fost dispuse 10 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, precum și propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Operatorii economici verificați își pot relua activitatea numai după remedierea tuturor deficiențelor constatate și consemnate în documentele de control.
1. PATISERIA KUSHMIN SRL ARAD s-au constatat următoarele: operatorul economic funcționează în spațiu neautentificat, nu folosește spații conforme în zona de producție, produse nesigure, nu informează consumatorii despre gramajul preparatelor. S-a sancționat cu patru amenzi în valoare totală de 80.000lei. S-a dispus OTPS pana la remediere, s-au oprit definitiv 155,6 kg produse în valoare de 3.540 lei.
2. Naco SRL (Nelu Brutaru) – predospitor neigienizat corespunzător și prezenta urme de rugină. Pânză de la mașină de rulat cornuri prezenta un grad avansat de uzură. Agregate frigorifice necorespunzătoare. Rafturi pentru depozitarea produselor alimentare și tăvi de coacere cu un grad avansat de uzură.
S-a dispus oprirea temporara a predospitorului pana la remedierea deficiențelor. Au fost scoase din uz toate echipamentele neconforme. Operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 10.000 lei.
3. WEIWEI MA SRL, CONTROL TEMATIC, NU SE FOLOSESC PRODUSE ŞI PROCEDURI SIGURE, PRESTARE DE SERVICII CARE NU CORESPUND CARACTERISTICILOR PRESCRISE ŞI DECLARATE, COMERCIALIZARE PRODUSE FĂRĂ INFORMAȚII ÎN LIMBA ROMÂNĂ, 2 AMENZI 25.000,/ 2.500 LEI, 1 AV, OD 33.93 KG/ 444 LEI, OPRIRE TEMPORARĂ A PRESTĂRII SERVICIULUI.
4. WEST SELLER HOUSE SRL ARAD. S-au constatat următoarele: produse nesigure, agregate frigorifice neconforme, prestează servicii care pot afecta viața sau sănătatea consumatorilor, lipsa informații despre gramajul total al preparatelor servite în unitate. S-a sancționat cu două amenzi în valoare totală de 40.000lei , măsura de OTPS până la remedierea deficiențelor, s-au oprit definitiv 20,3 kg în valoare de 421 lei.
5. Colegiul Economic Arad
– produse cu data limită de consum depășită
– utilizarea de ustensile neprofesionale cu grad avansat de uzură
– lift pentru transportul alimentelor neigienizat
– tubulatura sistemului de ventilație din zona de depozitare a alimentare nu era igienizat corespunzător.
S-au oprit definitiv din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe: 4 kg în valoare de 141,5 lei. S-a dispus oprirea temporara a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor. Operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 10.000 lei și un avertisment scris.
6. Trans Adimar SRL
S-au constatat următoarele: blat de lucru neprofesional, materie primă depozitată în agregate frigorifice destinate băuturilor răcoritoare, paviment fisurat, spațiu neigienizat corespunzător. Operatorul economic a fost sancționat contravențional cu o amenda în valoare de 10.000 lei. S-a dispus măsura OTPS şi OD 83 lei.
7. SC Carrefour România SA – Control operativ. S-au aplicat 4 amenzi contravenționale în valoare de 14.000 lei/ 4.500lei (nu se respecta condițiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor/nu se asigură că produsele oferite spre comercializare să fie sigure și să respecte condițiile prescrise și declarate/comercializează produse depreciate calitativ/ în zona de gastro, prestatorul de servicii pune în pericol sănătatea consumatorilor. S-a dispus Otps până la remedierea deficiențelor. Au fost oprite definitiv în valoare 2.570 lei.
8. Man Coline SRL
– schimbarea stării termice a produselor alimentare din proaspăt în congelat
– agregate frigorifice cu chedere rupte, neigienizate și cu urme de rugină
– sosuri și materie primă (carne) fără elemente de identificare
– ustensile de bucătărie neprofesionale
– mobilier deteriorat și neigienizat
– tubulatura neigienziată
– depozitarea ustensilelor şi substanțelor utilizate pentru igienizare în imediata vecinătate a produselor alimentare
S-au oprit definitv de la comercializare produsele neconforme 28,7 kg în valoare de 424 lei. S-a dispus oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor. Operatorul economic a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 10.000lei.
9. Patiseria Mela&Eli srl
S-au constatat următoarele: pergament de coacere în stare avansată de uzură şi murdărie, paviment ciobit, instalație electrică improvizată, spațiu neigienizat corespunzător. Operatorul economic a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 10.000 lei. S-a dispus măsura de OTPS şi OD în valoare de 86 lei.
10. CONTINENTAL HOTELS SA Arad s-au constatat următoarele: în zona de cazare nu se asigura condiții igienice; În zona cofetărie s-au găsit agregate frigorifice neconforme, produse neconforme, vitrina frigorifică de depozitare a produselor cu urmă de rugină și mucegai, depozitare necorespunzător, diferențe de gramaj la prajituri; În zona blocului alimentar s-au constatat: agregate frigorifice neconforme, produse nesigure, lipsa mijloc de măsurare conform, vesela deteriorată. S-a sancționat cu trei amenzi în valoare totală de 50.000 lei și un avertisment, măsură de OTPS până la remediere, s-au oprit definitiv produse 106,5 kg în valoare de 6.431 lei.
11. EXPRESS INVEST& SOLUTIONS SRL, CONTROL TEMATIC, SPAȚII DE DEPOZITARE NECONFORME, PREZENȚĂ INSECTE, PRESTARE DE SERVICII CARE POT AFECTA VIAȚA SAU SĂNĂTATEA, PRODUSE EXPIRATE, 2 AMENZI 25.000/ 2500 LEI. OD 10.8 KG/ 844 LEI, PROPUNERE ÎNCHIDERE TEMPORARĂ PE O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA 6 LUNI.
12. SC HASHTAG TML SRL control operativ. Operatorul economic comercializează îmbrăcăminte second-hand, fără a fi însoțite de certificat de dezinfecție-dezinsecție și curățare. Articolele Sh nu sunt igienizate, nu sunt lotizate, cu pete și fire de par. S-a aplicat o amendă în valoare de 4.000lei/ 1.000lei. Produsele neconforme sunt considerate produse periculoase și s-a dispus măsura de retragere efectivă şi imediată a 1155 kg produs.

Read more
Sfaturi de curățenie pentru locuințe mici: cum să economisești timp și spațiu

Să păstrezi curățenia într-un apartament mic poate părea mai simplu decât într-o casă mare. Ai mai puțin de șters, de aspirat sau de organizat. Dar, adevărul este că spațiile mici se murdăresc mai repede și par mai aglomerate, chiar și când dezordinea este minimă.
Fiecare obiect lăsat la întâmplare se vede imediat, iar dacă nu ești atentă, în doar două-trei zile casa pare neîngrijită. Curățenia într-un spațiu mic are, deci, provocările ei. Tocmai de aceea, e important să îți adaptezi obiceiurile și produsele la nevoile locuinței tale.
Mai jos am adunat câteva sfaturi practice care chiar funcționează. Te vor ajuta să economisești timp, să păstrezi ordinea cu efort minim și să ai o casă mereu curată și aerisită, fără bătăi de cap.

1. Curăță frecvent, dar puțin câte puțin

În loc să lași curățenia pe weekend, când oricum ești obosită sau ai alte planuri, mai bine o împarți în pași mici. Fă-ți un obicei să ștergi praful în timp ce vorbești la telefon, să aspiri rapid o zonă după ce ai gătit sau să ștergi chiuveta imediat după utilizare.

Curățenia pe zone mici îți ia 5-10 minute, dar face o diferență enormă. În plus, îți menții controlul asupra spațiului fără să simți că te copleșește dezordinea. Într-o locuință mică, fiecare gest de organizare se vede imediat și aduce un aer proaspăt.

2. Organizează totul pe verticală

Când spațiul pe orizontală lipsește, folosește pereții. Poți instala rafturi deschise, suporturi suspendate sau dulapuri până în tavan. Astfel, îți eliberezi blaturile, podeaua și colțurile care altfel s-ar umple de lucruri.

Fiecare obiect la locul lui înseamnă mai puțin timp pierdut la curățenie și mai puțin praf acumulat. Poți depozita cutii de depozitare etichetate, coșuri decorative sau chiar aspiratorul vertical într-un colț mascat. Totul ține de organizare creativă.

3. Investește în electrocasnice compacte și ușor de folosit

Când locuiești într-un spațiu mic, e important să alegi aparate care nu ocupă mult loc, dar care te ajută să faci curățenie rapid. De exemplu, cele mai bune aspiratoare verticale sunt perfecte pentru apartamente mici – se manevrează ușor, nu au cablu încurcat și se depozitează pe verticală, în spații înguste.

Aspiratoarele de tip stick pot fi folosite zilnic, chiar și pentru câteva firimituri, fără bătaie de cap. În plus, modelele moderne vin cu perii speciale pentru colțuri, tapițerii sau părul de animale – super utile în spațiile unde nu poți lăsa nimic la voia întâmplării.

4. Fă ordine înainte de a curăța

Poate părea o pierdere de timp, dar dacă începi direct cu aspiratul sau ștersul, fără să strângi lucrurile de prin casă, vei pierde dublu timp și vei avea o curățenie pe jumătate făcută. Adună hainele, pune vesela în chiuvetă, aranjează produsele de pe blat.

Doar după ce casa e „dezordonată ordonat”, poți face curățenie eficientă. Astfel, nu doar că termini mai repede, dar rezultatul va fi mai satisfăcător – curat și aerisit, nu doar „șters în jurul obiectelor”.

5. Folosește soluții multifuncționale

În loc să aduni zece produse de curățat, alege câteva soluții bune pentru mai multe tipuri de suprafețe. Un detergent universal, o lavetă din microfibră bună și un mop compact pot înlocui o colecție întreagă de produse.

Mai puține produse înseamnă mai puțin spațiu ocupat și mai puțină agitație atunci când te apuci de treabă. În plus, reduci risipa și cheltuielile. În locuințele mici, simplitatea chiar funcționează.

6. Gândește curățenia ca pe un stil de viață, nu ca pe o activitate ocazională

Dacă aștepți mereu „momentul ideal” pentru a face curățenie, riști să se adune haos și frustrare. În schimb, dacă transformi gesturile mici în reflexe zilnice, vei observa cum spațiul rămâne curat aproape fără efort.

Șterge chiuveta după ce te speli pe dinți. Pune hainele direct în coș. Șterge aragazul imediat ce ai gătit. Toate aceste lucruri nu iau mai mult de 30 de secunde, dar te scutesc de ore de muncă în weekend.

Concluzie

Curățenia într-o locuință mică nu înseamnă să muncești mai mult. Dimpotrivă, cu o strategie smart și produse potrivite, poți menține totul ordonat, rapid și cu minim de efort.

Investește în soluții compacte, fă din curățenie un obicei zilnic și păstrează-ți spațiul aerisit. Așa, casa ta va fi mereu gata de musafiri și, cel mai important, va fi un loc în care te simți bine – fără haos, fără griji.

Read more
Primarul Bibarț: “Bucurați-vă de frumusețea și gingășia florilor, dar nu le rupeți!”

Primăria Arad desfășoară în permanență acțiuni de înfrumusețare a spațiilor verzi din municipiu. Pentru a se asigura că primăvara va aduce o explozie de culoare în zonele verzi din centrul municipiului, în toamnă au fost plantați nu mai puțin de 20.000 de bulbi de lalele. Este vorba despre zona mediană de pe Bulevardul Revoluției, tronsonul cuprins între Teatrul Clasic “Ioan Slavici” și Podgoria, Parcul Mihai Eminescu, zona Podgoria intersecție cu Strada Corneliu Coposu și sensul giratoriu de la intersecția străzii I. C. Brătianu cu Bulevardul General Vasile Milea și strada Traian Moșoiu. Răsfățate de razele soarelui, lalelele multicolore se pregătesc să înflorească.

Din păcate, nu toți cetățenii par să aprecieze efortul municipalității sau frumusețea florilor care în unele zone ale municipiului au înflorit deja. La orele amiezii, un bărbat a fost susprins în zona Podgoria, smulgând mai mulți bulbi de lalele fără să-i pese că ar putea fi văzut.

Aș vrea să cred că acesta a fost un caz izolat, deși din păcate,  realitatea este cu totul alta. Bucurați-vă de frumusețea și gingășia florilor, fotografiați-le dacă vă doriți o amintire, dar nu le rupeți! Ne dorim un oraș verde, un oraș curat, un oraș plin de culoare și de aceea, an de an, alocăm fonduri în bugetul municipiului pentru întreținerea și înfrumusețarea zonelor verzi.”, este mesajul primarului municipiului Arad, Călin Bibarț.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2007 R privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, cei care distrug spațiile verzi riscă amenzi care pot ajunge până la 1.000 de lei.

 

Read more
Traficant de droguri, reținut de SCCO Arad. A vândut peste 7,2 kilograme de canabis, într-o singură lună

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 30 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc.
Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul lunii martie 2025, persoana cercetată ar fi deținut și vândut diverse cantități de drog de risc, fiind depistată în flagrant delict, la data de 31 martie 2025, în municipiul Arad, în timp ar fi vândut peste 7,2 kilograme de canabis cu 18.900 de euro.
În urma a 4 percheziții domiciliare efectuate, la data de 31 martie 2025, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, fiind instituită măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism, folosit în activitatea infracțională.
La data de 31 martie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.
La data de 1 aprilie 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă a acesteia.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Read more
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor

Curtea Constituțională a României (CCR) se află sub atenția intensă a opiniei publice, mai ales după decizia istorică de anulare a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. Instituția rămâne în vizor pentru noi decizii privind alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai, dar și prin privilegiile considerate excesive și adeseori criticate în spațiul public ale judecătorilor.
CCR a publicat luni lista actualizată a salariilor și sporurilor. Astfel, cu venituri brute lunare care pot depăși 63.000 de lei pentru președintele CCR și 61.000 de lei pentru ceilalți judecători, aceștia beneficiază de sporuri considerabile, precum cel pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, care ajunge la aproape 12.000 de lei.
În plus, unii dintre aceștia primesc pensii speciale uriașe, locuințe de serviciu, decontări pentru transport și chirie, diurnă, fapt care generează controverse privind echitatea acestor remunerații în raport cu situația economică a țării, notează Ziare.com.
Unii consideră că salariile și sporurile celor de la CCR reflectă responsabilitatea funcției și importanța deciziilor pe care le iau, în timp ce alții susțin că nivelul acestor venituri ar trebui analizat în raport cu realitățile economice și cu veniturile altor categorii profesionale din sectorul public.
CCR este alcătuită din nouă judecători desemnați de principalele instituții politice – patru de către PSD, trei de către Președinția României (prin fostul președinte Klaus Iohannis), unul de PNL și unul de UDMR.
Componența actuală arată astfel: Marian Enache (președinte), Livia Stanciu, Attila Varga, Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei și Bogdan Licu.

Președintele CCR, cel mai mare spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

Mandatul președintelui CCR, Marian Enache, a început în 2022 și se va întinde pe o perioadă de 6 ani. Acesta beneficiază de o indemnizație brută lunară de 47.074 de lei, iar sporurile adaugă o sumă considerabilă la acest venit:

• 11.769 lei (25% din indemnizația de bază) – spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică;

• 2.354 lei (5%) – spor pentru păstrarea confidențialității;

• 1.500 lei – spor pentru condiții vătămătoare de muncă;

• 950 lei – indemnizația pentru titlul științific de doctor.

La nivelul judecătorilor CCR, indemnizația maximă brută lunară este de 45.260 de lei, iar sporurile sunt similare celor ale președintelui:

• 11.315 lei pentru risc și suprasolicitare neuropsihică;

• 2.263 lei pentru confidențialitate;

• 1.500 lei pentru condiții de muncă vătămătoare;• 950 lei pentru titlul științific de doctor.
Salarii generoase pentru funcțiile administrative

Nu doar judecătorii beneficiază de salarii impresionante, ci și personalul administrativ al CCR.

Secretarul general al CCR

• Indemnizație brută lunară: 23.224 lei

• Sporuri:- 1.500 lei – condiții vătămătoare de muncă- 950 lei – indemnizație pentru titlul științific de doctor

Prim-magistratul asistent

• Indemnizație brută lunară: 34.386 lei

• Sporuri:

– 8.597 lei – risc și suprasolicitare neuropsihică (25%)- 1.719 lei

– păstrarea confidențialității (5%)

– 1.500 lei – condiții vătămătoare de muncă- 950 lei

– indemnizație pentru titlul științific de doctor
Un dispozitiv revoluționar care oprește lătratul câinelui într-un minut!BarkStop™
Acesta este secretul dresoarelor de câini. Se oprește imediat din lătrat!BarkStop™

Magistrat-asistent șef

• Indemnizație brută lunară: 34.386 lei

• Sporuri:

– 8.597 lei – risc și suprasolicitare neuropsihică (25%)- 1.719 lei

– păstrarea confidențialității (5%)

– 1.500 lei – condiții vătămătoare de muncă

– 950 lei – indemnizație pentru titlul științific de doctor

Magistrat-asistent

• Indemnizație brută lunară: 30.766 lei

• Sporuri:

– 7.692 lei – risc și suprasolicitare neuropsihică (25%)

– 1.538 lei – păstrarea confidențialității (5%)- 1.500 lei

– condiții vătămătoare de muncă- 950 lei

– indemnizație pentru titlul științific de doctor

Director de Cancelarie

• Indemnizație brută lunară: 28.587 lei

• Sporuri:

– 7.147 lei – risc și suprasolicitare neuropsihică (25%)

– 1.429 lei – păstrarea confidențialității (5%)

– 1.500 lei – condiții vătămătoare de muncă

– 950 lei – indemnizație pentru titlul științific de doctor

Personal de specialitate juridică asimilat magistraților-asistenți

• Indemnizație brută lunară: 27.842 lei

• Sporuri:

– 6.743 lei – risc și suprasolicitare neuropsihică (25%)

– 1.349 lei – păstrarea confidențialității (5%)

– 1.500 lei – condiții vătămătoare de muncă

Un detaliu important este faptul că sporul pentru condiții vătămătoare este acordat și altor angajați, precum șoferii, consilierii, consultanții, referenții și curierii, însă valoarea acestuia este mai mică. De exemplu, șoferul, cu un salariu de 7.296 lei, beneficiază de un spor de 952 lei pentru condiții de muncă vătămătoare.

Read more
A început distribuirea ajutorului de 400 de lei pentru 2,6 milioane de pensionari

Pensionarii cu venituri mici primesc începând de luni ajutoarele de 400 de lei acordate de Guvern. Oamenii spun însă că suma e mult prea mică ca să îi ajute pentru sărbătorile de Paște, mai ales că au crescut toate prețurile: de la alimente la facturi. 2,6 milioane de pensionar primesc acest ajutor de la Executiv, iar cei care au rămas pe dinafară sunt revoltați și critică amânarea indexării pensiilor.
2,6 milioane de pensionari primesc 400 de lei, ajutor de la stat pentru sărbători. Între 1 și 15 aprilie se vor distribui pensiile cu acest ajutor prin Poșta Română. În 12 aprilie vor primi banii și pe card cei care au optat pentru această variantă. A doua tranșă de ajutor și ultima, tot de 400 de lei, va fi distribuită în luna decembrie, înainte de Crăciun.
Pensia minimă este acum 1.281 lei, iar cei avantajați de acest ajutor sunt cei cu pensia minimă, scrie antena3.ro.

Read more
Prognoza meteo actualizată. Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii aprilie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 1-28 aprilie.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi, în mare parte, normală pentru această perioadă. Temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, cu o singură excepție: între 7 și 14 aprilie va fi mai frig decât de obicei, în special în zonele de munte.

Vor fi și ceva ploi, mai ales în sud, nord-est și la munte la începutul lunii aprilie, iar în restul perioadei, cantitatea de precipitații va fi aproape de normal.

Săptămâna 31.03.2025 – 07.04.2025

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, nord-estice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 07.04.2025 – 14.04.2025

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 21.04.2025 – 28.04.2025

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, scrie antena3.ro.

Read more
Deși plafonarea la energie s-a prelungit, facturile vor crește și cu 25%

Paradoxul facturilor. Deşi măsura plafonării preţurilor este prelungită începând de marți, facturile cresc cu cel puţin 25%. Se întâmplă asta după ce un mare furnizor de energie a anunțat că va majora prețul energiei active cu 60%. De asemenea, taxa de stâlp va duce şi ea la creşterea facturilor.
Începând de marți, facturile unor români vor crește cu 25%, asta deși plafonarea prețurilor la energie și gaze se mai extinde cu trei luni. Se întâmplă asta după ce Hidroelectrica, furnizorul care are cel mai redus preț energiei electrice pentru consumatorii casnici, a anunțat că va majora prețul energiei active cu 60%. Acest lucru va face ca prețul final din factură să depășească un leu pe kWh pentru cei care consumă mai mult, scrie antena3.ro.
Până acum, furnizorul de stat reușea să le ofere clienților un preț mult sub plafonul maxim prevăzut de stat, pentru că și piața le permitea acest lucru. Astfel, cei care aveau un consum de peste 255 de kWh/lună plăteau până acum un preț de 0,78 de lei pe fiecare kWh consumat. De la 1 aprilie, aceștia vor plăti între 1,04 și 1,2 lei pe kWh, în funcție de zona în care locuiesc.
De exemplu, un român care stă la o casă din București și care are un consum de 270 de kWh va plăti de la 1 aprilie 280 de lei la factura de la curent, cu 70 de lei mai mult decât până acum. Dacă vorbim de o persoană care stă în Cluj, cu același consum, aici factura îi va crește cu 80 de lei. Cel mai mare preț se va regăsi însă în Olt sau Teleorman, acolo unde factura unui om cu același consum va crește de la 210 la 302 lei.
Însă situația va fi și mai gravă din vară, atunci când se va ridica măsura de stat. Hidroelectrica, fiind și principalul producător de energie, a anunțat că va crește energia activă cu 60%, lucru care se va vedea din vară în facturile tuturor românilor, asta pentru că furnizorii vor cumpăra mai scump.
Ofertele lansate chiar din iarnă sunt făcute la un preț final, cu tot cu taxe, de aproximativ 1,4-1,5 lei/kWh. În unele cazuri, factura s-ar dubla. La un consum de 100 kWh, factura costă acum 68 de lei. Cu o ofertă de 1,44 lei pentru fiecare kWh, aceeași factură ar fi 144 de lei.
Peste toate acestea, s-ar putea majora facturile și din cauza noii taxe introduse de Guvern, cea pe construcțiile speciale. Numită și taxa pe stâlp, aceasta se va aplica și la construcțiile din sectorul energetic, iar impozitul de 1% din valoarea clădirii ar putea să se transfere direct în facturi.

Read more
O statuie care îl va reprezenta pe Helmut Duckadam va fi amplasată în satul natal Semlac

O statuie care îl va reprezenta pe fostul mare portar român Helmut Duckadam va fi amplasată, în acest an, în satul natal Semlac, administrația locală lansând un concurs pentru realizarea lucrării.
Helmut Duckadam ar fi împlinit, marți, 66 de ani, iar primărița comunei Semlac și-a amintit că în anii anteriori îl suna la 1 aprilie pentru a-l felicita.
‘Anul trecut l-am sunat pentru a-i ura ‘La mulți ani!’, dar astăzi ne rugăm pentru sufletul său. Încă de dimineață ne-am amintit de pierderea pe care a suferit-o comunitatea. În acest an avem în plan dezvelirea unei statui care să-l reprezinte pe Duckadam, am lansat deja un concurs la care au depus oferte până acum doi sculptori. Așteptăm și alte oferte din țară, pentru că sperăm la un preț suportabil pentru comunitatea noastră destul de mică’, a declarat, marți, pentru AGERPRES, primărița Letiția Stoian.
Ea a precizat că cea mai ieftină ofertă de realizare a statuii primită este de 80.000 de euro, iar dacă nu se va putea obține un preț mai mic, se va încerca atragerea unor sponsori. ‘Cert este că în acest an vom dezveli statuia lui Duckadam în centrul comunei’, a spus Stoian.
Fostul portar a primit în 2001 titlul de ‘Cetățean de onoare’ al comunei Semlac, pentru întreaga carieră sportivă.
Helmut Duckadam, cunoscut drept ”eroul de la Sevilla”, a murit în 2 decembrie 2024, la vârsta de 65 de ani. În 4 decembrie, el a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Cavaler prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis, scrie agerpres.ro.

Read more
Palatul Administrativ iluminat în culoarea albastră

Pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, miercuri, 2 aprilie, începând cu ora 20:00, clădirea Primăriei Arad va fi iluminată în culoarea albastră – culoare simbol a solidarității față de persoanele cu tulburări din spectrul autist. Inițiativa aparține Centrului de zi și recuperare pentru copii cu dizabilități mintale Simba din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Asociației „More than a SMILE” – Filiala Arad.

Iluminarea Palatului Administrativ în culoarea albastră este un gest simbolic prin care se exprimă sprijinul față de copiii și adulții cu autism, precum și față de familiile acestora. Totodată prin această acțiune se urmărește creșterea gradului de conștientizare asupra acestei afecțiuni și promovarea incluziunii persoanelor afectate.

Conform ultimelor studii publicate de Centers for Disease Control and Prevention, 1 copil din 36 este diagnosticat cu tulburare de spectru autist. Datele arată o creștere a prevalenței față de raportul din 2021, unde prevalența era de 1 copil din 44.  Acest fapt susține importanța acțiunilor de conștientizare și sprijinire a persoanelor afectate.

 

Read more