News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad, aduce la cunoştinţa publicului interesat faptul că începând cu data de 01.03.2011 se modifică programul de preluare a dosarelor în vederea obţinerii autorizaţiei/acordului/avizului de mediu. Dosarele vor fi preluate zilnic, de luni până vineri, între orele 08,00-13,00.

Read more

Organizaţiile Respiră Verde şi Mişcarea Arădeană au semnat un protocol prin care constituie Alianţa Verde în vederea stopării degradării accentuate calităţii vieţii şi a politicii sistematice de desfiinţare a zonelor verzi şi tăierilor de copaci şi arbuşti. Alianţa Verde solicită administraţiei publice locale înfiinţarea în Arad a 12 parcuri noi, în suprafaţă totală de 130 de hectare. Ca un prim gest, Alianţa Verde a lansat deja un manifest, intitulat „Parcuri pentru arădeni”, pe care îl prezentăm, în integralitate, în cele ce urmează:

PARCURI PENTRU ARĂDENI
Noi organizaţiile semnatare ale Alianţei Verzi, constatând:
* Înrăutăţirea calităţii vieţii, creşterea poluării în Arad, neîndeplinirea exigenţelor europene privind indicatorii ecologici şi de asigurare a calităţii vieţii la nivelul Aradului;
* Politica sistematică de desfiinţare de zone verzi şi tăieri de copaci şi arbuşti;
* Lipsa în totalitate sau parţială de zone verzi, de agrement sau recreere din cartiere cu densitate ridicată a populaţiei;
* Promovarea de planuri urbanistice zonale şi de detaliu, eliberarea de autorizaţii de construcţie care nu respectă exigenţele minime de asigurare cu zone verzi, spaţii de recreere, zone de agrement, piste pentru biciclete;
* Că „dezvoltarea cu orice preţ” a luat locul „dezvoltării responsabile” (concept european);
* Lipsa unei conştiinţe civic-ecologice şi înţelegând importanţa unui mediu curat care să asigure o calitate ridicată a vieţii în municipiul Arad, cerem Primarului Municipiului Arad şi Consiliului Local al Municipiului Arad adoptarea imediată de hotărâri, dispoziţii şi măsuri administrative pentru:
1. Înfiinţarea a 12 parcuri noi totalizând 130 de hectare în vedera îmbunătăţirii indicelui de metri pătraţi de spaţii verzi per locuitor. În cadrul acestei solicitări cerem să fie incluse:
* În mod special valorificarea falezei, mal stâng, între Podul Timişoarei şi Ștrand Neptun ca şi spaţiu verde de tip parc şi spaţiu verde de agrement.
* Identificarea şi transformarea terenurilor degradate în spaţii verzi (ex. vechea groapă de gunoi);
Realizarea unui studiul pentru înfiinţare de zone verzi în scuaruri şi piaţete, totalizând 20 de hectare, în zonele aglomerat urbane;
2. Prioritate „0” pentru realizarea de investiţii în vederea eliminării poluării generate de halda de steril de la CET Arad.
3. Constituirea prin hotărâre CLM a unei „Comisii a Spaţiilor Verzi” tripartite (societate civilă, mediu de afaceri, autorităţi publice) a cărui aviz să fie obligatoriu la orice autorizare care vizează schimbarea destinaţiei spaţiului verde.
4. Implementarea până în 2012 a unui sistem integrat de colectare selectivă a deşeurilor şi reciclare a lor. Se va acorda atenţie reciclării recipientelor tip „pet”.
5. Înfiinţarea prin hotărâre a CLM a materiei opţionale: „Educaţie Ecologică” ca şi ofertă de nivel local şi recomandarea ei către şcolile din municipiu pentru includerea în curriculumul la dispoziţia şcolii.
Alianţa Verde întreprinde acţiuni, proiecte şi iniţiază campania Parcuri pentru Arădeni în vederea atingerii obiectivelor enunţate. De asemene Parcuri pentru Arădeni se constituie şi ca petiţie semnată de arădeni şi adresată primarului Aradului şi CLM Arad.

Manifestul este semnat de Eugen Bandean, de la Respiră Verde, şi Claudiu Cristea, de la Mişcarea Arădeană.
De remarcat, că Alianţa Verde a lansat reprezentanţilor societăţii civile din Arad şi o chemare la acţiune: „Chemăm organizaţiile societăţii civile să se alăture Alianţei Verzi şi să semneze manifestul «Parcuri pentru arădeni». Chemăm cetăţenii Aradului să semneze petiţia «Parcuri pentru arădeni». Listele pentru semnături vor fi disponibile atât fizic cât şi online. Solicităm partidelor politice să susţină în CLM iniţiativele Alianţei Verzi şi să pună problema mediului ca prioritate absolută în programele lor de administrare”.
Alianţa Verde a anunţat că va demara acţiuni, proiecte, campanii pentru impunerea acestor cerinţe, la care aşteptă un răspuns ferm din partea cetăţenilor şi societăţii civile.

Read more

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Arad aduce la cunoştinţa publicului interesat faptul că Programul „Casa Verde” 2011 pentru persoane fizice se va lansa la începutul lunii aprilie. Fondurile alocate pentru judeţul Arad în sesiunea din 2010 s-au epuizat până la data de 1 februarie, astfel că, până la relansarea programului pentru anul în curs nu se vor prelua solicitări de finanţare.
Potrivit reprezentanţilor APM Arad, de la lansarea Programului „Casa Verde”, 1 iulie 2010, şi până în prezent au fost depuse 513 solicitări de finanţare, din care 257 au fost analizate şi aprobate spre finanţare de Administraţia Fondului pentru Mediu, valoarea acestora fiind de peste 1.380.000 de lei. Informaţii suplimentare şi alte documente relevante cu privire la acest program se pot găsi pe pagina de internet www.afm.ro.

Read more

Mâine, 2 februarie este Ziua Mondială a Zonelor Umede. În urmă cu 40 de ani, se semna la Ramsar, în Iran, Convenţia asupra Zonelor Umede, tratat interguvernamental care stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă. În prezent, există 150 de părţi contractante care au înscris pe lista Ramsar peste 1600 zone umede de importanţă internaţională, având o suprafaţă totală de 145 milione de hectare.

De la aderarea României (1991) şi până în prezent, cinci regiuni din ţară au fost desemnate situri Ramsar: Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” (în 1991) şi Balta Mică a Brăilei (în 2001), Lunca Mureşului (jud. Arad şi Timiş), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (jud. Braşov) şi Lacul Techirghiol (jud. Constanţa) (1996).

Desemnarea unei zone umede ca site Ramsar este o recunoaştere a importanţei acestor zone ca resurse de mare valoare economică, naturală, ştiinţifică şi a rolului lor multiplu în menţinerea calităţii mediului prin controlul inundaţiilor, aprovizionarea stratului subteran de apă, stabilizarea ţărmurilor şi protecţia împotriva furtunilor, retenţia nutrienţilor şi sedimentelor, atenuarea schimbărilor climatice, purificarea apei, menţinerea biodiversităţii.

Zonele umede reprezintă întinderile de bălți, mlaștini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină.

România va găzdui în prima parte a anului 2012 cea de-a unsprezecea reuniune a Conferinţei Părţilor la Convenţia de la Ramsar asupra zonelor umede de importanţă internaţională.

Read more

Programul „Casa Verde” a fost extins şi pentru persoane juridice. Astfel în perioada 15.12.2010-20.01.2011, beneficiarii eligibili ai Programului, respectiv: unităţile administrativ teritoriale, instituţile publice şi unităţile de cult vor putea depune la Administraţia Fondului pentru Mediu cereri de finanţare a proiectelor în cadrul ,,Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire – beneficiari unităţi administrativ teritoriale, instituţii publice şi unităţi de cult, denumit popular Programul „Casa Verde” – persoane juridice.

Scopul Programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră, precum şi stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

În cadrul Programului se pot realiza proiecte privind înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală, energie eoliană, energie hidro, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz, sau orice alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului.

Beneficiarii eligibili ai Programului sunt: unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi unităţile de cult care deţin în administrare sau în proprietate imobilul pe care urmează să se implementeze proiectul. Aceştia pot solicita finanţare pentru mai multe locaţii în cadrul aceleiaşi cereri de finanţare.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 100 milioane lei.

Finanţarea nerambursabilă, asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu, se acordă în cuantum de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Cuantumul finanţării nu poate depăşi valoarea de:

–         2.000.000 lei pentru instituţiile publice

–         500.000 lei pentru unităţile de cult

–         500.000-4.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale, în funcţie de numărul de locuitori

Cuantumul finanţării reprezintă însumarea valorilor tuturor obiectivelor pentru care se solicită finanţare de către un solicitant.


Sunt considerate eligibile următoarele cheltuieli efectuate în cadrul Programului:

– cheltuielile prevăzute pentru realizarea investiţiei conform studiului de fezabilitate (instalaţii, echipamente, subansamble, construcţii aferente instalaţiilor)

– cheltuielile cu montajul sistemelor, efectuarea, verificarea probelor şi încercărilor
– taxa pe valoarea adăugată (TVA)

– cheltuielile cu consultanţa, studii de fezabilitate, proiectul tehnic, în limita a 8% din cheltuielile pentru investiţia de bază

Mai multe informaţii privind criteriile de eligibilitate, cuantumul finanţării şi conţinutul dosarului de finanţare pot fi obţinute accesând pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro).

 În ceea ce priveşte Programul ,,Casa Verde” – persoane fizice, AFM a suplimentat cu 200.000 lei, în data de 13.12.2010 (pentru a doua oară) fondul alocat judeţului Arad. Dacă la 1 iulie 2010 când a demarat acest Program, suma alocată judeţului Arad era de 2.342.930,00, în urma ultimei redistribuiri, suma alocată judeţului a ajuns la 2.977.921,60. Cei interesaţi mai pot depune la sediul APM Arad dosare de finanţare în cadrul Programului „Casa Verde” – persoane fizice, până la epuizarea fondului alocat judeţului Arad.

Read more

Conştient de faptul că resursele energetice „tradiţionale” sunt limitate şi că în viitor omenirea va fi obligată să se orienteze spre surse regenerabile de energie, Consiliul Judeţean Arad în exercitarea atribuţiilor ce îi revin,a elaborat Strategia Energetică a Judeţului Arad pentru perioada 2010 – 2020.

Strategia se axează atât pe metodele moderne de economisire a energiei, cât şi pe  producerea şi utilizarea treptată a tipurilor de energie verde. Dezbaterea publică la care a fost supusă strategia, s-a bucurat de participarea unor reputaţi specialişti în domeniu, profesori de la cele două universităţi arădene, primari şi nu în ultimul rând reprezentanţi ai celor mai mari producători şi consumatori de energie : CET Arad, Gaz Vest Arad, Enel Banat filiala Arad, Compania de Apă Arad.

Din discuţiile pe marginea strategiei, s-a desprins concluzia că există o largă deschidere spre retehnologizare şi spre investiţii în producerea de energie solară, eoliană, geotermală şi amenajarea unor microhidrocentale pe cursurile de apă din judeţ, remarcându-se şi disponibilitatea celor două universităţi arădene de a participa cu cadre didactice şi studenţi, la activitatea de cercetare şi implementare a strategiei.

Read more

Conştient de faptul că resursele energetice „tradiţionale” sunt limitate şi că în viitor omenirea va fi obligată să se orienteze spre surse regenerabile de energie, Consiliul Judeţean Arad elaborează Strategia Energetică a Judeţului Arad pentru perioada 2010 – 2020. Cu precădere, strategia este orientată spre producerea şi utilizarea treptată a tipurilor de energie verde, în vederea economisirii resurselor epuizabile şi înlocuirea lor în viitor.
Lucrarea cuprinde cadrul legislativ în context naţional şi european, prezentarea succintă a resurselor energetice la nivel naţional, potenţialul energetic şi parametrii tehnici şi economici ai resurselor, evidenţiind în acest context resursele energetice de care dispune judeţul Arad şi modul în care acestea pot fi valorificate.
Sunt prezentate de asemenea soluţii tehnologice de producere şi utilizare a resurselor regenerabile în scopul producerii de energie, soluţii care vin atât în sprijinul persoanelor fizice interesate cât şi a marilor producători şi consumatori de energie. Nu în ultimul rând, lucrarea prezintă pe scurt câteva puncte esenţiale din strategiile de viitor ale marilor producători, distribuitori şi consumatori de energie din surse epuizabile , din care rezultă preocuparea acestora pentru retehnologizare şi orientarea spre surse de „energie verde”.
În scopul cuprinderii în strategie a unui conţinut cât mai bogat în informaţii utile, lucrarea prezintă accesul la sursele de finanţare şi o scurtă analiză economică pentru fiecare resursă în parte, fiind scoase în evidenţă punctele tari şi punctele slabe ale unei investiţii în domeniul producerii de energie din surse regenerabile. Dată fiind importanţa unei strategii energetice a judeţului Arad, Direcţia Tehnică Investiţii a Consiliului Judeţean Arad care elaborează prezenta lucrare, propune consultarea specialiştilor şi a tuturor partenerilor sociali care doresc să exprime un punct de vedere, în scopul completării şi aplicării strategiei, precum şi revizuirea periodică a strategiei, în funcţie de legislaţie şi de experienţa dobândită.(news-ar)

Read more

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat alte 119 dosare de finanţare depuse de arădeni în cadrul Programului ,,Casa Verde”, însumând o valoare de 700.808,72 lei. Astfel în total din cele 463 dosare de finanţare trimise spre analiză Administraţiei Fondului pentru Mediu, au fost aprobate 170 dosare. La fel ca în cazul primelor dosare analizate, şi acum au fost respinse 6 dosare, din cauza lipsei certificatului de atestare fiscală sau existenţei unor restanţe de plată în evidenţele compartimentului fiscal al Primăriei Arad, precum şi a faptului că potrivit extrasului de carte funciară, solicitanţii deţin o proprietate aflată în condominiu.

Beneficiarii cărora li s-a aprobat dosarul de finanţare sunt rugaţi să se prezinte la sediul APM Arad în vederea semnării contractului de finanţare având asupra lor actul de identitate.

Neprezentarea solicitantului pentru semnarea contractului de finanţare nerambursabilă în termen de 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarului de finanţare, respectiv publicarea pe site‑ul AFM a listei dosarelor de finanţare aprobate, se consideră renunţare la finanţarea aprobată.

Numai după semnarea contractului de finanţare, beneficiarii vor putea achiziţiona instalaţia pentru care au optat, urmând ca ulterior să depună la APM Arad dosarul de decontare. Până în prezent au fost depuse 24 dosare de decontare, în valoare de 128.583,52 lei.

În urma ultimei redistribuiri a sumei alocate sesiunii de finanţare a proiectelor depuse în cadrul Programului ,,Casa Verde” – persoane fizice, judeţului Arad i-a fost suplimentat fondul, ajungând la 2.777.921,60 lei. Astfel, arădenii mai pot depune dosare de finanţare, suma disponibilă în acest moment fiind de 30.818,50.

Read more

În anul 2009, Ministerul Mediului şi Pădurilor, a iniţiat un proiect pentru desemnarea de noi situri Natura 2000 ca urmare a obligaţiilor ce revin ţării noastre ca stat membru al UE, în ceea ce priveşte constituirea şi consolidarea reţelei Natura 2000 Proiectul de cercetare în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce revin ţării noastre în ceea ce priveşte aplicarea reglementărilor comunitare privind reţeaua ecologică Natura 2000”.

Noile propuneri/extinderi de situri Natura 2000 pot fi accesate în vechea bază de date Natura 2000 sau de pe pagina de internet a APM Arad.

Astfel la cele 12 situri validate s-au mai adăugat 17 propuneri, o propunere în curs de validare, 3 situri de rezervă, 51 de situri de rezervă în alte situri.

Având în vedere că procedurile de reglementare pentru proiectele aflate în zona unei arii naturale protejate sunt mai complexe, necesitând termene mai îndelungate precum şi alocarea unor resurse bugetare mai mari, considerăm că este necesar ca toţi cei interesaţi să-şi exprime punctul de vedere referitor la aceste propuneri/extinderi.

În cazul în care autorităţile locale au în avizare sau în derulare proiecte  a căror viitor amplasament sau amplasament se află în cadrul unei arii naturale protejate avem rugămintea de a informa APM Arad până la data de 15.12.2010.

Toate informaţiile şi comentariile factorilor interesaţi, privind limitele noilor propuneri/ extinderi de situri Natura 2000 (introduse în baza de date), se vor transmite pe adresa A.P.M. Arad (b-dul. Dragalina nr. 16, [email protected], tel. 0257/280996, fax. 0257/284767) în vederea centralizări lor.

Read more

În cursul acestei săptămâni, liderii lumii se reunesc la Cancun, în Mexic, pentru a încerca să ajungă la un acord legal obligatoriu privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Mai multe rapoarte ONU avertizează asupra consecinţelor negative ale unei creşteri a temperaturii globale cu mai mult de 2 grade. Deputaţii europeni din Comisia pentru mediu susţin angajamentul ONU şi UE de reducere a gazelor cu efect de seră cu 20% în următorul deceniu.

„Schimbările climatice sunt cu siguranţă cele mai mari provocări ale omenirii din zilele noastre. Din păcate, aşeptările conferinţei  de la Cancun sunt oarecum timide din cauza eşecului de la Copengaha. La Copenhaga s-a prevăzut ca ţările dezvoltate să susţină prin mijloace diferite planurile de acţiune ale ţărilor în curs de dezvoltare în vederea combaterii efectelor schimbărilor climatice. Cu toate acestea, efectele crizei economice care se resimt cu precădere la nivelul statelor UE ne obligă să ne concentrăm pe alte priorităţi”, afirmă europarlamentarul arădean în cadrul dezbaterii privind Rezoluţia referitoare la Conferinţei schimbărilor climatice de la Cancun.

Acesta apreciază că la Cancun, UE trebuie să îşi exprime o poziţie comună cu privire la obiectivele pe care le are de atins şi  să ţină cont de faptul că succesul Strategiei 2020 este condiţionat de îndeplinirea obiectivului schimbărilor climatice.

„Subliniez în acest sens rolul parteneriatelor ce urmăresc dezvoltarea potenţialului de energie sustenabilă la nivelul regiunilor UE. Totodată încurajarea regiunilor în vederea utilizării potenţialului specific regenerabil trebuie să constituieuna dintre priorităţile noastre. Mă bucur că insistenţele mele cu privire la programul «Casa Verde» au prins la arădeni. Insist, de asemenea, să promovăm proiectul «automobilul electric» la nivel european, mai întîi ca exemplu, iar apoi ca alternativă la combustibilul clasic al automobilelor. Cred că fiecare europarlamentar trebuie să contribuie, prin promovarea programelor de energie alternativă, la ameliorarea impactului gazelor cu efect de seră, în interiorul Uniunii Europene. Doar atunci când problema va fi rezolvată în interiorul Uniunii, putem vorbi de o extindere reală şi concretă a influenţei europene în celelalte ţări din lume”, a mai afirmat Matula.

Read more