News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad


În conformitate cu prevederile art.185 alin.(1) din Legea nr.31/1990R -privind societãţile comerciale, modificat prin OUG 90/29.09.2010, societăţile comerciale vor depune Situaţiile financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Aspectele principale legate de întocmirea şi depunerea Situaţiilor financiare anuale şi a Raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale M.F.P. sunt prezentate în Ord. M.F.P nr. 2870/23.12.2010 publicat în M.O.nr. 889/30.12.2010. Acest ordin se adresează entităţilor care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a C.E.E, parte componentă a reglementărilor contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ord. M.F.P nr.3055/2009 cu modificările şi completările ulterioare.
Situaţiile financiare anuale la 31.12.2010 (format prescurtat cu 3 componente şi format lung cu 5 componente, după caz in funcţie de încadrarea în criteriile de mărime ale persoanelor juridice al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, se depun la organul fiscal competent pe suport magnetic şi listate în două exemplare, semnate şi ştampilate conform legii, însoţite de urmãtoarele anexe:
– copie dupã balanţa de verificare a conturilor sintetice la 31.12.2010;
– copie după Codul de înregistrare fiscală;
– raportul de gestiune al administratorilor;
– propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile, dupã caz;
– raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupã caz;
– declaraţia scrisã a persoanelor prevăzute la art.10 alin.1 din Legea contabilităţii, respectiv : administratorului/ordonatorului de credite sau a altei persoane care are obligaţia gestionãrii societãţii prin care îşi asumã rãspunderea pentru întocmirea Situaţiilor financiare anuale, şi confirmã cã:
a) Politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementãrile contabile aplicabile;
b) Situatiile financiare anuale oferã o imagine fidelã a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfãşuratã;
c) persoana juridicã îşi desfãşoarã activitatea în condiţii de continuitate.

Termene de depunere :
– în termen de 150 zile de la încheierea exerciţiului financiar
(inclusiv data de 30.05.2011) pentru societăţile comerciale, societãţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare şi subunităţile înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate.
– în termen de 120 de zile de la încheierea exercitiului financiar, (inclusiv data de 30.04.2011) pentru celelalte persoane prevăzute la art.1 din Legea contabilităţii nr.82/1991R : -societãtile cooperatiste; instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fãrã scop patrimonial; precum şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri care organizează şi conduc contabilitate financiară proprie.
Potrivit Legii contabilităţii nr.82/1991-R, operatorii economici au obligaţia să întocmească Situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau încetării activităţii acestora, în condiţiile legii.

Read more

Consiliul Județean Arad a fost joi, 24 martie 2011, gazda întâlnirii regionale din cadrul proiectului “Calificarea pentru agricultură o șansă pentru viitor- Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”.

Proiectul este derulat de Asociația Fermierilor din Romania în parteneriat cu SC Agroserv Management SRL și SC Agrofam Holding SRL. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European 2007 -2013. La întîlnire au fost prezenți Cristian Drăgan, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, din partea Asociației Fermierilor din România director executiv Adelina Popescu Oprea, consilieri: Ion Cioroianiu și Carmen Peptu dar și experti evaluare: Isidor Negrea și Ana Maria Ifrim.

Proiectul are ca scop “Creșterea calității resurselor umane din agricultură prin asigurarea de competențe și capabilități specifice pentru angajații din acest sector” și se adresează unui număr de 1600 persoane ce vor participa la activități de certificare a competențelor profesionale pentru ocupațiile din domeniul agricol.

La întâlnire au participat fermieri în producția vegetală și zootehnie, formatori în domeniul agricol, reprezentanți ai Asociațiilor Profesionale, consultanți ai Camerei Agricole a Județului Arad, Direcția de Dezvoltare Rurală, Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și reprezentanți ai Camerelor Agricole din Județele Bihor, Caraș-Severin și Timiș. În cadrul întâlnirii Cristian Drăgan, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a dorit sa precizeze impotanța proiectului pentru judetul Arad și Regiunea Vest, precizând în același timp disponibilitatea conducerii județului pentru derularea acestui proiect.

 

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură– Centrul judetean Arad a preluat, de la 1 februarie 2011, activitatea desfăşurată de biroul judeţean al Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă, iar de la 1 martie, după pregătirile necesare, s-a procedat la vizarea carnetelor de rentier.

Până la data prezentei, mai exact în doar 17 zile lucrătoare, au fost vizate un număr de 867 carnete. Până la această oră activitatea s-a desfăşurat normal, însă mai sunt aproximativ 1042 de rentieri care urmează să solicite vizarea carnetelor pentru anul 2010.

Renta viageră are o valoare de 50 de euro/ha/an pentru terenurile arendate şi de 100 de euro/ha/an pentru suprafeţele de teren vândute.

Rentierii agricoli ale căror carnete de rentier au fost vizate de către birourile judeţene ale Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă, în perioada 1 ianuarie 2011 – 27 ianuarie 2011, rămân valabile, iar renta agricolă viageră va fi plătită de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Reamintim că pentru a primi ajutorul financiar aferent anului trecut, beneficiarii trebuie să-şi vizeze carnetele până la data de 31 august 2011, deasemenea rentierii agricoli ale căror contracte de arendă expiră în cursul anului calendaristic 2011 va trebui să-şi reînnoiască contractele de arendă şi să le depună în termen de 30 de zile la Centrul judeţean A.P.I.A Arad.

 

Read more

În scopul completării declaraţiilor fiscale şi efectuării corecte a plăţilor către bugetul general consolidat al statului rugăm contribuabilii să consulte pagina www.finantearad.ro, rubrica Programe utile pentru descărcarea şi utilizarea ultimelor versiuni de programe informatice.

De această dată atragem atenţia asupra programului de declaraţii fiscale şi asupra celui pentru completarea ordinelor de plată.

Potrivit Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1899/21.03.2011 a fost modificat şi completat formularul 100 ,,Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” şi implicit programul informatic utilizat la completarea declaraţiei. Adaptarea modelului declaraţiei a fost impusă în principal de modificările aduse legislaţiei privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

De asemenea, la completarea ordinelor de plată trebuie atenţie deosebită întrucât plata diferitelor categorii de accize se face în mod distinct pe conturi IBAN specifice.

Reamintim că data de 25 martie reprezintă termenul scadent pentru depunerea declaraţiilor şi plata obligaţiilor fiscale aferente lunii februarie a.c.

Read more


Nu mai puţin de 13 proiecte ale administraţiilor publice din judeţul Arad au fost selectate pentru finanţare prin PNDR, în cadrul Măsurii 313 – „Încurajarea activităţilor turistice”, compenenta C – „Investiţii în infrastructură la scară mică, precum centrele de informare, amenajarea de marcaje turistice etc.” Este vorba de proiectele comunelor Buteni, Brazii, Zăbrani, Socodor, Şilindia, Cermei, Felnac, Dezna, Dorobanţi, Săvârşin, Bârzava, Bata şi Hăşmaş, care vor fi finanţate, în total, cu suma de 2.222.757 de euro.
Acestea vor primi finanţări eligibile cuprinse între 156.490 şi 182.080 de euro pentru a înfiinţa centre de informare şi promovare turistică iar în unele cazuri şi pentru amenajarea unor trasee tematice. Fiecare administraţie publică locală va avea o contribuţie proprie în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor.

Read more

APIA comunica

Economie 19 martie 2011 0

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 14 – 18 martie 2011, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 200.255 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 1.075.905,78 hectare.

Dintre cei 200.255 de fermieri care au depus cereri de plată, 194.838 au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 1.056.989,59 hectare.  

La nivelul centrelor judeţene/locale au fost depuse, în mod clasic, un număr de 5.417 cereri, pentru o suprafaţă de 18.916,19 hectare.

Reamintim că APIA a lansat, la data de 1 martie 2011, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie – 16 mai 2011, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 17 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2011, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

Read more

Reamintim întreprinderilor familiale, întreprinderilor individuale şi persoanelor fizice care desfăşoară individual activităţi economice, sau obţin venituri din profesii libere ori din cedarea folosinţei bunurilor că termenul scadent pentru plăţile anticipate cu titlu de impozit aferente trimestrului I al anului curent este data de 15 martie.

 15 martie – termen scadent pentru formularul 204 „Declaraţie anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică ” pentru anul fiscal 2010

 Declaraţia se completează şi se depune pentru asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice sau între persoane fizice şi persoane juridice române cu statut de microîntreprindere potrivit titlului IV din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, în cadrul căreia se realizează venituri din activităţi independente  inclusiv din activităţi adiacente sau din activităţi agricole.

Pentru asocierile care realizează mai multe categorii de venit, se depune câte o declaraţie pentru fiecare categorie de venit în parte.

Read more

Legislaţia privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a fost modificată şi completată prin HG nr. 150 din 23 februarie 2011 privind actualizarea normelor de aplicare a Codului Fiscal, publicată în M.O. nr. 150 din 1 martie 2011.

Astfel, organizatorii de jocuri de noroc au obligaţia să declare la organul fiscal competent taxele de licenţă şi cele anuale, precum şi taxa de acces (bilete de intrare) până la termenul de plată (data de 25 martie). Declararea se va face prin înscrierea în rubrica aferentă din formularul 100,,Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Reamintim că începând cu anul acesta organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, permit accesul în locaţiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 de ore în intervalul 8,00-8,00, pentru fiecare persoană, iar organizatorii de jocuri de noroc tip slot-machine încasează biletul de intrare numai de la jucători.

 Alte modificări:

– organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor şi de jocuri de noroc tip slot-machine au obligaţia să înscrie cu datieră data şi ora emiterii biletului către client, atât pe marca de control, cât şi pe biletul de intrare;

– organizatorii de jocuri de noroc sunt obligaţi să păstreze în arhivă toate mărcile de control de la biletele de intrare vândute, pe o perioadă de 5 ani, acestea constituind documente justificative.

Read more

Potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 724/04.02.2011, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 131/22.02.2011, au fost aprobate noile formulare prevăzute de art. 118 şi 120 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Formularele vor fi completate potrivit instrucţiunilor prevăzute în ordinul amintit mai sus şi vor fi eliberate solicitanţilor cu plata taxelor de timbru prevăzute de lege.

Odată cu publicarea noilor formulare NU se mai utilizează veche formularistică referitoare la aplicarea convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

Modificările se referă la un nr. de 16 formulare, dintre care exemplificăm:

Cerere pentru eliberarea certificatului de rezidenţă fiscală privind aplicarea Convenţiei/Acordului de evitare a dublei impuneri dintre România şi ………, pentru persoane juridice române;

Cerere pentru eliberarea certificatului privind atestarea impozitului plătit în România de persoane juridice străine.

Read more

Conform legislaţiei formularul 112 ,,Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” se poate depune doar on-line sau la ghişeele administraţiilor finanţelor publice.

Dorim să precizăm acest lucru întrucât au existat câteva zeci de contribuabili care au trimis prin intermediul serviciilor poştale această declaraţie, procedură interzisă în fapt. În aceste situaţii apar probleme, deoarece unele CD-uri sunt deteriorate, în plus contribuabilii nu pot verifica corectitudinea depunerii declaraţiei pe site-ul ANAF.

Reamintim faptul că odată cu depunerea declaraţiilor la ghişeu se primeşte un număr de înregistrare cu ajutorul căruia se verifică starea declaraţiei la adresa www.anaf.ro/StareD112 după care este obligatorie listarea unei recipise care confirmă corectitudinea validării declaraţiei unice. Ori, în cazul în care declaraţiile sunt trimise prin poştă contribuabilul se află în imposibilitatea efectuării acestei verificări. De aici rezultă o corespondenţă între Fisc şi contribuabili care implică efort şi neplăceri pentru ambele părţi.

Adresăm rugămintea contribuabililor de a nu amâna achiziţia certificatului digital calificat pentru semnătură electronică necesar pentru depunerea declaraţiei prin internet, deoarece Începând cu 01 iulie  2011, depunerea declaraţiei unice se va face în mod obligatoriu NUMAI în format electronic.

Read more