News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Noi reguli la obținerea vizelor pentru Statele Unite

Românii care au nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite trebuie să se pună la curent cu noile reguli implementate de Ambasadă. Începând cu 30 mai, instituția va schimba sistemul de programare a interviurilor.
Ambasada SUA la Bucureşti informează solicitanţii de viză că va implementa o nouă procedură de programare a interviurilor. Măsura va intra în vigoare din data de 30 mai. Potrivit sursei citate, din acest motiv, sistemul de plată pentru solicitările de viză nu va fi disponibil până joi, 29 mai. De asemenea, tot până joi, 29 mai, nu va fi disponibil nici serviciul de programări (call center).
„De marţi, 27 mai, până joi, 29 mai, solicitanţii de viză temporară nu vor putea trimite prin curierat documente pentru reînnoirea vizei sau documente suplimentare pentru o solicitare de viză cu status-ul 221g”, se arată în anunţul privind actualizarea sistemului de programări publicat pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti.
Până joi, solicitanţii de viză nu se vor putea programa/reprograma. Potrivi comunicatului, ridicarea pașapoartelor de la sediile firmei de curierat sau expedierea acestora la adresele solicitare va continua. Iar programul normal v fi reluat din 30 mai.
„Ridicarea paşapoartelor de la locaţiile firmei de curierat sau expedierea acestor prin curier la adresele solicitare vor continua în această perioadă. Programul normal va fi reluat începând cu data de 30 mai”, se precizează în comunicat.
Solicitanții de viză, care au fost programați deja vor trebui să se prezinte la interviuri în ziua și ora stabilită. Pentru cei care au interviuri programate în intervalul 27 mai – 29 mai, este de așteptat ca livrarea pașapoatelor să întârzie.
„Solicitanţii de viză care au deja interviuri programate trebuie să se prezinte la programare în ziua şi la ora respectivă. Solicitanţii de viză care au interviuri programate în intervalul 27 mai – joi, 29 mai, pot anticipa întârzieri la livrarea paşaportului”, a menţionat misiunea diplomatică, conform b1tv.ro.

Read more
Cea mai mare despăgubire din 2024 pentru un autovehicul afectat de o inundație a fost de 670.000 lei

Cea mai mare daună achitată anul trecut de un asigurător din România, în urma unei inundații, a depășit valoarea de 670.000 lei, despăgubirea fiind acordată în baza unei asigurări CASCO, a anunțat Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
‘Ploile abundente și inundațiile nu afectează doar locuințele și infrastructura. Astfel, un caz recent scoate în evidență dimensiunea reală a riscurilor la care sunt expuse autovehiculele: spre exemplu, cea mai mare daună achitată anul trecut, în urma unei inundații, a depășit valoarea de 670.000 lei. Evenimentul evidențiază atât severitatea fenomenelor meteo extreme, cât și sprijinul esențial pe care îl oferă asigurările CASCO în astfel de situații’, se menționează în comunicat.
În medie, asigurătorii au plătit în fiecare zi a anului trecut despăgubiri pentru 773 dosare de daună CASCO, ceea ce reflectă frecvența ridicată a evenimentelor asigurate care afectează vehiculele din România.
Totodată, valoarea totală a despăgubirilor plătite anul trecut în baza polițelor CASCO a depășit 2,3 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 9% față de 2023.
‘Polițele CASCO sunt asigurări facultative care oferă protecție financiară pentru o gamă largă de riscuri, printre care: coliziuni și accidente rutiere, indiferent de vinovăție, fenomene naturale (inundații, furtuni, grindină, căderi de copaci etc.), incendii sau explozii, furt total sau parțial al vehiculului ori al unor piese, dar și acte de vandalism sau alte evenimente neprevăzute’, se mai precizează în comunicat.
Astfel, într-un context climatic tot mai imprevizibil, o poliță CASCO devine o necesitate.
‘În fața unor daune care pot depăși cu ușurință sute de mii de lei, asigurarea rămâne singura soluție eficientă pentru a evita pierderi financiare majore. Încurajăm toți proprietarii de autovehicule să analizeze opțiunile de asigurare disponibile pe piață și să aleagă polițe adaptate nevoilor lor, pentru a-și proteja investițiile împotriva riscurilor tot mai frecvente generate de fenomenele naturale’, susțin reprezentanții UNSAR.
UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil care dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe, scrie agerpres.ro.

Read more
MAI: Campania de manipulare și interferență informațională străină continuă

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenția că există o campanie ‘susținută’ de ‘manipulare’ și ‘interferență informațională străină’, care are ca scop influențarea opiniei publice din țara noastră prin incitarea la ură sau generarea de emoții negative.
‘Prin diseminarea sistematică și masivă de știri false și dezinformări, în special prin intermediul rețelelor sociale, obiectivul este de a genera neîncredere și diviziune în societate. Un set de tactici, tehnici și proceduri, asociate campaniilor orchestrate de Kremlin, este folosit, de asemenea, în paralel cu mesajele oficiale’, informează un comunicat al MAI remis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit MAI, adesea, aceste campanii de influență străină promovează propagandă anti-NATO, anti-UE, anti-Ucraina sau împotriva Republicii Moldova.
‘Autoritățile române sunt pregătite și vor continua să combată sistematic aceste știri false și dezinformări. Totuși, aceasta este o misiune pentru noi toți. Verifică! Fii vigilent! Împreună putem opri știrile false și dezinformarea’, a transmis Ministerul de Interne.

Read more
Piaţa auto din România a înregistrat un declin

Piaţa auto din România a înregistrat un declin de aproape 25% în luna aprilie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Situaţia s-ar putea îmbunătăţi însă, datorită programului Rabla auto, a cărui primă etapă – cea destinată persoanelor juridice de drept privat – va începe peste două zile.
Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, în ţara noastră au fost înmatriculate, luna trecută, sub 10.000 de autovehicule, cu peste 3000 mai puţine faţă de aprilie 2024. Raportat la totalul înmatriculărilor din primele patru luni ale anului, maşinile cu propulsie hibridă înmatriculate reprezintă aproape jumătate, cele pe benzină, 25 la sută, iar cele pur electrice – doar 5 la sută.
Este aşteptat însă ca numărul înmatriculărilor să crească substanţial după lansarea programului guvernamental Rabla, care în acest an,are o finanţate record de 1,4 miliarde de lei şi care va debuta, peste două zile, cu etapa destinată firmelor private. Între timp, persoanele fizice interesate să se înscrie în program au primit acces la modelul cererii de finanţare publicat pe site-ul AFM.
Conform preşedintelui instituţiei, Florin Bănică, este important ca viitorii solicitanţi să cunoască din timp procesul de completare a cererii, având în vedere că de anul acesta, în premieră, persoanele fizice se vor înscrie direct în aplicaţia informatică aferentă. Reamintim că data programului destinat persoanelor fizice urmează să fie comunicată, scrie romania-actualitati.ro.

Read more
Călin Georgescu, suspectat de încălcarea controlului judiciar, va fi audiat la Parchetul General

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu merge astăzi la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu respectarea controlului judiciar, după ce aseară a anunțat că se retrage din politică. Procurorii fac verificări după ce unele declarații ale lui Georgescu în campania electorală la un post de televiziune ar fi încălcat condițiile controlului judiciar. Călin Georgescu a fost convocat de procurori pentru ora 12:00, scrie tvrinfo.ro.
În data de 17 mai, Călin Georgescu a participat alături de liderul AUR, George Simion, la o emisiune de la Realitatea Plus, iar la un moment dat a reprodus un citat din liderul Mișcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu. „Eu spun asta: noi nu ne-am luptat pentru jucării, cum a spus Avram Iancu, ci pentru drepturile noastre. Și completez: că cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui și pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată“, a afirmat Călin Georgescu în emisiune.
Săptămâna trecută, oficiali din Parchetul General au confirmat că se analizează dacă se impune extinderea urmării penale față de Călin Georgescu.

Read more
Începe Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Prima probă, la Limba Română

Elevii din clasa a VI-a vor susține Evaluarea Națională în perioada 27-29 mai, iar prima probă va fi la Limbă și comunicare. Marți, 27 mai, elevii vor susține proba la Limba română, miercuri, 28 mai, la Matematică și științe ale naturii și joi, 29 mai, la Limba maternă, conform știrileprotv.ro.
Testele vor fi corectate în cadrul unității de învățământ în maxim 7 zile de la data susținerii ultimului test de la clasa respectivă. Rezultatele obținute nu se afișează, nu se comunică public și nu se trec în catalog decât la solicitarea elevului. În acest caz, punctajele obținute se pot echivala în note.
Rezultatele testelor vor fi analizate la nivelul fiecărei școli, apoi vor fi folosite pentru realizarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor.

Read more
România va avea cea mai rece vară din ultimii ani. Ce temperaturi vor fi în iunie, iulie și august

România va trece prin cea mai rece vară din ultimii ani, asta după mai multe veri caniculare. Meteorologii spun că se vor înregistra temperaturi scăzute, iar atmosfera va fi blândă. Prognoza Accuweather arată că vara din acest an, din România, va fi mai răcoroasă și contrazice informațiile conform cărora ar urma o vară caniculară, informează b1tv.ro.
În prima lună de vară, în iunie, primele zile vor fi cu temperaturi decente, asemănătoare cu o primăvară târzie. Maximele vor trece foarte rar de 28-29 de grade, iar zilele caniculare vor lipsi aproape de tot. Primele două săptămâni vor aduce vreme instabilă, cu ploi scurte și temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite.
În luna lui cuptor, temperaturile maxime vor fi de 31 de grade, față de 36-38 de grade, cât s-au înregistrat în ultimii ani. Precpitațiile vor fi mai puține și nopțile vor fi răcoroase.
În august, estimările arată că se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 31-32 de grade, iar nopțile vor fi mai reci decât de obicei. Lipsa caniculei din această vară ar fi un adevărat beneficiu pentru persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cronice.
Vara lui 2025 ar putea deveni una de referință prin confortul termic care nu a mai fost simțit în ultimii ani, având în vedere că verile din România au continuat să bată recorduri de căldură și secetă.

Read more
Un lanț de magazine din Olanda se extinde în Arad și alte județe din România

Un nou jucător important pe piața de retail din România își face simțită prezența. Este vorba despre Action, un lanț de magazine de origine olandeză, foarte popular în Europa, care își continuă expansiunea rapidă în țară. După deschiderile din București și Cluj-Napoca, retailerul anunță inaugurări iminente în Pitești, Oradea și Arad.
Action Retail România promite o ofertă extinsă de produse nealimentare la prețuri reduse, continuând strategia de succes aplicată în celelalte piețe europene. În magazinele sale se regăsesc în mod constant peste 1.500 de produse cu prețuri sub 5 lei, o politică menită să atragă un public numeros și fidel.
Pe piața locală, principalii competitori ai retailerului sunt Pepco și Kik, însă Action mizează pe o combinație de prețuri mici, diversitate a produselor și calitate constantă.
În 2024, Action opera aproape 3.000 de magazine în 12 țări europene, cu peste 80.000 de angajați. Cu o cifră de afaceri de peste 13 miliarde de euro, compania este considerată unul dintre cele mai dinamice branduri din retailul european, potrivit stiripesurse.ro.
Pe lângă beneficiile aduse consumatorilor, retailerul contribuie activ și la dezvoltarea pieței muncii din România, oferind locuri de muncă stabile și salarii competitive.
Pentru magazinele ce urmează să se deschidă în Pitești, Oradea și Arad, Action angajează manageri adjuncți, oferind salarii nete între 4.500 și 5.000 de lei. Candidații ideali trebuie să aibă minimum doi ani de experiență în coordonare, preferabil în domeniul retail, diplomă de bacalaureat și cunoștințe de limba engleză.
În București și Cluj-Napoca, compania continuă recrutările pentru lucrători comerciali, oferind un salariu de pornire de 3.300 de lei net lunar, plus oportunități de promovare internă și contracte stabile.
De asemenea, în Capitală este disponibil un post de Payroll Support Administrator, cu cerințe precum experiență în domeniu, cunoștințe solide de MS Office și limba engleză. Salariul net oferit se încadrează tot între 4.500 și 5.000 de lei.

Read more
Nicușor Dan a depus jurământul în Parlament

Preşedintele ales Nicuşor Dan a depus jurmântul în cadrul unei ședințe solemne care s-a desfășurat în plenul reunit la Parlamentului. Şedinţa solemnă a celor două Camere a fost programată să înceapă la ora 12.00.
La şedinţă au fost invitați reprezentanţii Guvernului, foştii şefi ai statului, Casa Regală, reprezentanţii instituţiilor publice și europarlamentari. De asemenea, și-au anunțat prezența Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv, Comisar european pentru drepturi sociale şi Iulia Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
În debutul ceremoniei, preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a prezentat hotărârea privind validarea alegerii noului şef al statului. CCR a validat, joia trecută, rezultatul alegerilor prezidenţiale, hotărârea CCR fiind publicată în Monitorul Oficial, scrie b1tv.ro.
După discursul președintelui CCR, Marian Enache, noul șef al statului a depus jurământul, de la tribuna Parlamentului.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus Nicușor Dan.

Read more
Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru județul Arad

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineața în întreaga țară, precum și o informare de averse și vijelii, ce va expira luni seara.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 mai, ora 10:00 – 24 mai, ora 6:00, va fi Cod galben de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) și pe alocuri grindină.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse de 30 – 50 l/mp.
Totodată, de vineri dimineață până luni, 26 mai, la ora 20:00, va fi valabilă o informare meteo de instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (cu rafale în general de 40 – 50 km/h), vijelii și grindină.
Cantitățile de apă acumulate într-un timp scurt vor fi de 25 – 35 l/mp, dar vor depăși local 50 – 70 l/mp, scrie agerpres.ro.

Read more