News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

4TIPURI DE INFORMATII PE CARE LE PUTEM RETINE MULT MAI USOR IN TIMP CE DORMIM

Pe parcursul somnului, unele informaţii din memoria noastră pe termen scurt se pot transforma în date reţinute pe o durată mai lungă de timp.

Dacă seara, înainte de a adormi, ne-am pune o carte sub pernă şi ne-am aştepta ca în dimineaţa următoare să fi reţinut toate informaţiile cuprinse în acel volum, am fi foarte dezamăgiţi, pentru că acest lucru nu se va întâmpla. În schimb, putem profita de orele de somn ca să reţinem ceea ce am învăţat în cursul zilei. Există, însă, un element important care trebuie să fie prezent în timpul acestui proces: sunetul.

Iată care ar fi câteva dintre informaţiile pe care le putem asimila în tip ce dormim:

1. Limbile străine

Într-un experiment realizat de curând, o echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Fribourg, Elveţia, a învăţat câţiva vorbitori nativi de limbă germană să vorbească limba neerlandeză (cunoscută în limbajul comun sub numele de „limba olandeză”). Apoi, subiecţii au fost rugaţi să se culce.

Grupul a fost împărţit în două. În timp ce membrii primului grup dormeau, specialiştii au reprodus, cu ajutorul unui sistem audio, cuvintele pe care ei le-au învăţat pe parcursul zilei. Pe de altă parte, subiecţii care făceau parte din cadrul celui de-al doilea grup nu au fost expuşi sunetelor.

A doua zi, când li s-a testat capacitatea de a învăţa cuvintele din limba neerlandeză, membrii primei echipe au dovedit că au putut reţine informaţiile mult mai bine decât ceilalţi subiecţi analizaţi.

2. Abilităţi muzicale

În cadrul unui alt studiu, oamenii de ştiinţă din cadrul Northwestern University, Illinois, SUA, a învăţat câţiva tineri să cânte la chitară melodii, folosind o metodă preluată din jocul video „Guitar Hero”. După aceea, toţi subiecţii au fost rugaţi să meargă la culcare. La fel ca şi în cazul experimentului precedent, cercetătorii au împărţit grupul în două, folosind un computer pentru a reproduce melodiile pe care o parte dintre subiecţi trebuiau să le înveţe.

A doua zi, tuturor celor înscrişi în experiment li s-a testat capacitatea de învăţa să cânte la chitară. S-a dovedit, încă o dată, că cei care au ascultat, în timp ce dormeau, melodiile învăţate, le-au putut cânta mult mai bine decât cei care nu au fost expuşi sunetelor pe parcursul nopţii.

3. Obiecte de care nu ne putem aminti

În anul 2013, cercetătoarea Delphine Oudiette (Northwestern University, Illinois, SUA) coordona un studiu, în cadrul căruia a îndemnat 60 de persoane adulte să folosească un computer pentru a plasa un obiect virtual într-o anumită locaţie indicată pe ecranul monitorului. În timp ce erau selectate punctele respective, din difuzoarele computerului era reprodus un anumit sunet.

Apoi, au fost realizate două experimente, în cadrul cărora subiecţii au fost rugaţi să se culce vreme de o oră şi jumătate. În timpul primei sesiuni, nu a fost reprodus niciun fel de sunet, însă a doua oară subiecţii au putut auzi în timp ce dormeau sunetele produse atunci când selectau locaţii cu ajutorul computerului. În ambele cazuri, atunci când li s-a cerut să îşi amintească unde au aşezat obiectele virtuale, cei testaţi nu au putut răspunde în mod concret, însă indivizii care au ascultat înregistrările au avut rezultate mai bune decât ceilalţi participanţi la studiu.

4. Cum să ne protejăm amintirile

În cadrul unui nou studiu, Oudiette şi echipa sa de cercetare au îndemnat câţiva voluntari să plaseze imagini virtuale, într-o anumită locaţie de pe monitoarele unor computere. În momentul în care era selectată, fiecare dintre aceste reprezentări producea un sunet specific. De exemplu, atunci când subiecţii selecţionau pictograma unei pisici, era reprodus un sunet asemănător cu mieunatul.

Cei testaţi au fost apoi rugaţi să se culce. La fel ca şi în cazurile prezentate anterior, grupul a fost împărţit în două echipe. Prima dintre acestea a fost expusă sunetelor produse în momentul accesării pictogramelor, în timp ce membrii celui de-al doilea grup nu au ascultat nimic în timp ce dormeau. Rezultatul a fost şi de această dată cât se poate de evident: primii dintre cei testaţi au putut să ţină minte mult mai bine locul în care au amplasat imaginile.

Sursa: descopera.ro

Read more
REMEDII RAPIDE IMPOTRIVA CELULITEI SI A VERGETURILOR

Inamicii siluetei sunt, fără doar și poate, celulita și vergeturile. Acestea apar la femei indiferent de greutatea corporală și de vârstă. Din fericire, există remedii care le pot ține sub control și chiar estompa.
Principalele cauze care se fac vinovate de apariția celulitei, dar și a vergeturilor sunt legate de dietă și de sedentarism, dar și de predispoziția genetică. Sunt multe metode renumite că îndepărtează chiar și vergeturile mai vechi, printre acestea numărându-se tratamentele corporale cum sunt abraziunea dermică, peelingul chimic sau intervenţiile cu laser.

Poți încerca și remediile mai puțin dureroase, de exemplu, masajele anticelulitice și antivergeturi, dar și alte măsuri și trucuri menite să rezolve aceste probleme spinoase cu care se confruntă femeile.

1. Stabileşte-ţi o dietă bogată în alimente care conţin zinc (peşte), vitaminele A şi C (se găsesc în morcovi, citrice şi lapte), şi proteine, cum sunt ouăle. Nu uita şi de consumul a cel puţin doi litri de apă! Hidratarea intensă ajută la menţinerea elasticităţii pielii şi la prevenirea apariţiei altor vergeturi.

2. Încearcă să ai un stil de viaţă activ. Mergi mult pe jos sau fă mişcare cel puţin 15 minute pe zi.

3. Ajută-te şi de loţiuni sau creme speciale concepute pentru a „şterge“ vergeturile de pe piele. Indiferent de marcă, ele au substanţe asemănătoare care acţionează direct asupra liniilor albe apărute în urma întinderii forţate a pielii.

4. Nu ezita să mergi la un medic. Acesta îţi va spune ce tratament să urmezi şi cum să-ţi îngrijeşti pielea. Îţi poate recomanda uleiuri hrănitoare şi creme care conţin colagen, pentru a fi refăcută textura pielii.

Fă masaje care îmbunătățesc circulația
Prin masaj se stimulează circulaţia sangvină, se tonifiază musculatura, iar stratul adipos este vizibil redus. Astfel, centimetrii din talie şi de pe coapse se vor reduce, iar circumferinţa şoldurilor se va „topi“ văzând cu ochii.

Dintre toate tipurile de masaj, cel anticelulitic este cel mai indicat atunci când este vorba de un strat mai gros de grăsime.

Masajul anticelulitic ajută la netezirea pielii, diminuarea şi dispariţia celulitei, detoxifierea organismului, intensificarea circulaţiei sangvine, îmbunătăţirea digestiei, întărirea musculaturii, dispariţia constipaţiei şi a balonării.

Nu este indicată însă practicarea masajului anticelulitic două zile consecutiv, deoarece corpul are nevoie de o perioadă de refacere. Manevrele folosite într-un masaj anticelulitic sunt frământări, tapotament (baterea), neteziri, ciupituri.

După masaj, anumite zone pot să fie dureroase. Nu este admis să apară vânătăile care indică vase de sânge sparte. Acestea pot duce în timp la probleme vasculare.

Inițial, vergeturile sunt roșii
În fază incipientă se poate vorbi despre vindecare completă a pielii de vergeturi. La început, iau forma unor linii roşii, iar în timp vergeturile se decolorează şi devin alb-sidefii. Cu cât sunt mai vechi, cu atât „ştergerea“ lor este mai dificilă. La fel ca şi cicatricile, fără intervenţie chirurgicală acestea nu pot dispărea complet.

Ce sunt de fapt vergeturile? Sunt leziuni ale pielii, care apar din cauza unor factori cutanați și mecanici care produc ruptura fibrelor elastice epidermice şi reducerea colagenului.

Uleiul cu glicerină „șterge“ vergeturile
Orice schimbare în greutate a unei femei sau a unui bărbat poate duce la apariţia vergeturilor. Dietele drastice de slăbire sau creşterea bruscă în greutate pot avea drept urmări inesteticele vergeturi.

Cel mai mare duşman al pielii este perioada de sarcină, când se măreşte volumul, ceea ce duce la suprasolicitarea pielii, în special din zona abdomenului. Vergeturile apar în ultimul trimestru de sarcină, dar sunt mai vizibile după naştere, când pielea îşi revine la normal.

Aplică la fiecare spălare creme cu extracte de placentă şi siliciu sau abrazive, pentru a îndepărta celulele moarte. După exfoliere, fă masaje în locurile afectate cu loţiuni pe bază de vitamina A acidă şi uleiuri care conţin vaselină sau glicerină. Ajută mult la diminuarea semnelor.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Read more
TEHNOLOGIA AFECTEAZA GRAV OCHIULUI

Tehnologia ne-a uşurat viaţa şi ne-a făcut-o mai interesantă, însă efectele asupra sănătăţii ochilor nu sunt prea grozave. LED-urile folosite pentru iluminat, ca şi cele utilizate în toate ecranele LCD ale tabletelor, telefoanelor mobile, laptopurilor, televizoarelor şi monitoarelor, au o emisie de lumină albastră extrem de periculoasă pentru ochi.

Ai ochii uscaţi, iritaţi, obosiţi, dureri de cap, vedere înceţoşată? Aşa se întâmplă dacă stai prea mult cu ochii în calculator, la televizor sau în telefon. Lumina emisă de LED-uri favorizeză acumularea unui pigment retinian în cantităţi mai mari decât în mod normal, acest pigment fiind un factor favorizant al degenerescenţei maculare, ne spune dr. Larisa Nesterovski, medic oftalmolog.

Efectele sunt cumulative în timp şi conduc la leziuni ireversibile ale retinei, care pot duce la pierderea vederii. De altfel, lumina albastră a acestor electronice, numită şi lumină HEV, nu numai că are un impact asupra calităţii vederii, dar este toxică pentru cristalin şi retină, ducând la boli ale retinei, cataractă precoce, glaucoame etc.

“Aceasta este lumina cea mai periculoasă pentru retină, fiind de 15 ori mai dăunătoare decât alte radiaţii emise în acest spectru, chiar mai periculoasă decât razele UV. Lumina emisă de LED-uri are un vârf de energie mult mai mare decât lumina naturală, expunerea prelungită având efecte extrem de nocive”, avertizează medicul.

Ce soluţii există
– În primul rând, încearcă să limitezi expunerea la acest tip de lumină. La serviciu, fă pauze cât mai dese de la calculator şi odihneşte-ţi ochii, uitându-te undeva departe.
– Când nu e absolut necesar, lasă telefonul din mână! Mulţi, fără să-şi dea seama, ajung dependeţi de navigarea pe Internet, de pe telefonul mobil.
– Citeşte cărţi în format clasic, nu electronic.
– Foloseşte ochelari de protecţie speciali contra luminii albastre, cu lentile care au Factor de Protecţie Solară Ochi (E-SPF) cât mai mare. „Protecția se realizează printr-un tratament special conceput pentru a filtra lumina albastră emisă de ecranele LCD și iluminatul artificial cu LED-uri: See Coat Blue UV (SCB UV)”, explică dr. Larisa Nesterovski, citată de cei de la Nikon. Nu uita să foloseşti ochelarii de fiecare dată când lucrezi la calculator sau te uiti la televizor.

Ştiai că
– LED-urile sunt dispozitive semiconductoare folosite pentru fabricarea indicatoarelor luminoase la maşini, avantajul fiind eficienţa energetică şi durata de viaţă lungă. Domeniul de aplicare a acestora s-a extins, la iluminat public,domestic și profesional, inclusiv la lumina de fundal a ecranului LCD. Până în 2020, LED-ul poate acoperi până la 75% din piaţa iluminatului.

– Albastrul este culoarea cea mai puţin percepută de ochiul uman. Celulele fotoreceptoare sensibile la verde şi roşu sunt mult mai numeroase decât cele sensibile la albastru. Aşa se explică de ce nu prea vedem albastru în natură (cu excepţia cerului şi a mărilor).

Sursa: click.ro

Read more
BEREA AR PUTEA FI FOLOSITA IN LUPTA IMPOTRIVA CANCERULUI

Bere deţine diverse proprietăţi medicinale, care ar putea fi folosite pentru a ajuta la prevenirea cancerului.

Cercetătorii consideră că hameiul, folosit la producţia de bere, poate stopa dezvoltarea bacteriilor şi evoluţia bolilor.

Societatea Chimică Americană (ACS) raportează că cercetătorii chimişti de la Universitatea din Idaho sunt foarte aproape de extragerea compuşilor din hamei şi sintetizarea lor în laborator pentru a crea noi medicamente.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Idaho afirmă că în hamei există doi compuşi cu potenţiale proprietăţi medicale.

Aceştia sunt: humulones – acizi alfa cu caracteristici anti-inflamatorii şi proprietăţi ce pot fi utilizate împotriva cancerului – şi lupulones – acizi beta, care pot avea, de asemenea, proprietăţi medicale.

Oamenii de ştiinţă implicaţi în acest studiu speră să colaboreze cu biologi şi cercetători medicali pentru a crea produse farmaceutice utile în lupta împotriva cancerului şi a altor boli inflamatorii.

„Atunci când cercetătorii vor extrage aceste substanţe chimice din hamei, ei trebuie mai întâi să stabilească dacă au separat compuşii specifici de care sunt interesaţi. Dar trebuie să înţelegi cum să extragi aceşti compuşi, de la zero şi să ştii că anume ei sunt cei corecţi”, a declarat liderul proiectului, doctorul Kristopher Waynant.

Vorbind despre progresul studiului, al lui personal şi al colegului său, cercetătorul Lucas Sass, Waynant a declarat: „Din păcate, primele câteva căi pe care le-am propus nu au fost cele mai bune sau cele mai eficiente. Dar Lucas a analizat literatura de specialitate şi a cerectat diferite modalităţi de a efectua fiecare dintre aceşti paşi pentru a obţine cele mai bune rezultate”.

Waynant afirmă că au fost o mulţime de încercări şi erori, dar, potrivit cercetătorului, cu atât este mai interesant când, în cele din urmă, una dintre abordările lor va funcţiona.

Sursa: descopera.ro

Read more
REMEDIUL PUTERNIC CARE SCADE TENSIUNEA ARTERIALA

Tensiunea arterială mare, cunoscută și sub denumirea de hipertensiune, este o afecțiune cardiovasculară care apare atunci când este blocat fluxul sangvin către inimă. Astfel, tensiunea arterială crește atunci când arterele sunt obstrucționate.

De obicei, hipertensiunea se instalează pe neştiute. Tocmai pentru că nu dă niciun simptom considerabil se mai numeşte şi „boala tăcută“ sau „boala silenţioasă“. Fără să ne dăm seama, valorile tensiunii arteriale cresc şi produc modificări asupra vaselor de sânge. Primul semn important poate apărea cu brutalitate şi de obicei este vorba despre un accident vascular cerebral sau de un infarct.

Cazurile de hipertensiune sunt provocate, în proporție, de consumul mare de sare, de obezitate, de consumul excesiv de alcool, precum și de administrarea unor pastile cu hormoni.

Iată câteva remedii naturale eficiente care ajută la scăderea tensiunii arteriale, în caz de hipertensiune!

Ace de pin

Pinul este bogat în taninuri și flavonoide, adică antioxidanți puternici care reduc deteriorarea celulelor și previn dezvoltarea bolilor cronice. De asemenea, acele de pin diminuează problemele respiratorii și infecțioase, având un puternic efect antibiotic care accelerează recuperarea organismului.

Pinul este adesea folosit ca decongestionant, astfel că este foarte util în tratamentele de combatere a sinuzitei.

În plus, acele de pin au proprietăți intiinflamatorii și detoxifiante care stimulează funcția rinichilor și a sistemului cardiovascular.

Rodia

Rodia este considerată una dintre cele mai bune și sănătoase fructe pentru pacienții cu hipertensiune sau care au un nivel ridicat de colesterol.

Fructul conține de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde, între care regăsim și polifenolii. În plus, taninurile sale reprezintă un remediu puternic pentru reducerea tensiunii arteriale sistolice.

Nu în ultimul rând, rodia conține potasiu, un mineral esențial care îmbunătățește circulația sângelui și reduce rigiditatea arterială.

Frunzele de ceapă

Cei mai mulți oameni aruncă frunzele de ceapă, pentru că nu le cunosc proprietățile uimitoare în ceea ce privește controlul tensiunii arteriale. Astfel, foile de ceapă stimulează circulația sângelui, purifică sângele și reduc concentrația de lipide care se depun pe artere și blochează fluxul sangvin.

Prin urmare, ele sunt ideale pentru controlul hipertensiunii arteriale și al tuturor tulburărilor legate de slaba circulație, cum ar fi varicele sau inflamațiile.

Remediu pe bază pe ace de pin, rodie și frunze de ceapă

Acest remediu are, de asemenea, și rol de curățare a ficatului și intestinelor.

Ingrediente

– 5 linguri de ace mărunțite de pin (50 g);
– 2 linguri de boabe de rodie (20 g);
– 2 linguri de foi de ceapă (15 g);
– 1 litru de apă.

Mod de preparare

Se spală bine acele de brad și frunzele de ceapă și se pune o oală cu apă la fiert. Abia când apa a început să fiarbă, se adaugă toate ingredientele și se lasă focul încet, lăsând să se fiarbă încă 10 minute. Se filtrează amestecul și se bea.

Mod de administrare

Pentru a beneficia de proprietățile acestui remediu, se bea zilnic câte jumătate de litru de infuzie, în două sau trei reprize.

Primul pahar se bea dimineața, pe stomacul gol. Acest remediu se administrează 7 zile consecutiv, o dată pe lună.

Atenție! Acest remediu nu poate înlocui tratamentul prescris de medic, însă efectele sale benefice se fac simțite dacă este consumat cu regularitate.

Sursa: clicksanatate.ro

Read more
CE SEMNIFICATIE ARE CULOAREA PASAPORTULUI

V-aţi gândit vreodată de ce paşaportul are o anumită culoare?

Ştirile despre paşapoarte se referă, de obicei, la schimbarea regulilor, la înregistrările şi reglementările privind documentul oficial. Dar concentrându-ne pe utilitatea paşaportului, mai degrabă decât pe estetica acestuia, ne scapă un element-cheie al poveştii despre originea actului: De ce paşapoartele noastre arată aşa cum arată? Culoarea paşaportului se pare că este cel mai adesea legată de geografie şi politică. Cu toate că Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) emite orientări cu privire la dimensiunea şi formatul dorite, guvernele pot alege forma şi culoarea documentului lor naţional, cu una dintre cele patru culori admise: roşu, verde, albastru sau negru

Verde: Pentru unele ţări, alegerea culorii se referă la o religie predominantă. Ţările musulmane, incluzând Marocul, Pakistanul şi Arabia Saudită, au paşapoarte verzi, culoare având legătură cu Islamul: verdele este considerată culoarea preferată a Profetului Mohamed, care se spune că purta mantie şi turban în nuanţe de verde. Verdele apare, de asemenea, pe drapelele naţionale ale Republicii Islamice Iran, Mauritaniei, Pakistanului şi Afganistanului. Multe naţiuni africane (Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Niger, Nigeria, Senegal, etc.) au, de asemenea, paşapoarte în nuanţe de verde, în mare parte datorită distincţiei lor în calitate de membri ai Comunităţii Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS).

Roşu: Hrant Boghossian, vice-preşedintele Arton Group, care conduce baza de date interactivă Passport Index, a declarat pentru The Telegraph că paşapoartele roşii ar putea face aluzie la un trecut comunist: Slovenia, China, Serbia, Letonia, România, Polonia, Georgia, toate au paşapoarte roşii. Şi multe dintre ţările nordice au paşapoarte roşii, dat fiind faptul că roşul era o culoare populară în epoca vikingilor şi poate fi regăsită pe multe dintre steagurile naţionale. Paşapoartele din unele ţările din Uniunea Europeană au, de asemenea, o nuanţă de vişiniu. În ceea ce The Economist a numit un „exerciţiu de branding”, Turcia, Macedonia şi Albania şi-au schimbat paşapoartele în nuanţe de vişiniu, pentru a se potrivi aspiraţiilor lor legate de UE.

Albastru: Paşapoartele SUA sunt în prezent albastre, dar abia din anul 1976, când au fost schimbate cele verzi, pentru a se potrivi cu nuanţa din steagul american. Statele membre ale Comunităţii Caraibelor (CARICOM) toate au paşapoarte albastre, cel mai probabil datorită locaţiei lor geografice, în mijlocul oceanelor şi în largul coastelor, şi un bloc subregional de ţări sud-americane (Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay şi Venezuela), toate au paşapoarte albastre, pentru a-şi marca afilierea la Mercosur, o uniune vamală.

Negru: Paşapoartele negre sunt cele mai rare. Unele naţiuni africane au, de obicei, paşapoarte negre (Ciad, Republica Democrată Congo, Zambia, Botswana, Burundi, Gabon, Angola, Malawi), la fel ca ţările în care negrul joacă un rol proeminent: paşaportul Noii Zeelande este negru, de exemplu, dată fiind conexiunea cu negru – culoare naţională.

Sursa: descopera.ro

Read more
CE NU STIAI DESPRE ROLUL HORMONILOR IN ORGANISM

Hormonii au un rol esenţial pentru corpul uman, au grijă de reglarea somnului, influenţează creşterea şi dezvoltarea și sunt responsabili pentru starea noastră psihică. Iar rolul lor nu se opreşte aici.

Ne protejează de răceli

Un studiu publicat in American Journal of Physiology spune că estrogenul, un homon sexual, protejează împotriva virusului gripei. Cercetarea a arătat că femeile sunt mai ferite de gripă cu două săptămâni înainte de ciclu.

Este, de asemenea, posibil ca femeile care iau anumite anticoncepţionale, cele care fac tratamente de fertilitate sau terapie hormonală să fie mai protejate de virusul gripal.

Întăresc oasele

„Estrogenul este esenţial pentru rezistenţa osoasă „, spune Liz Lyster, medic obstetrician la o clinică din Foster City, SUA, citată de prevention.com.

Potrivit acesteia, când eşti tânăr și ai un nivel mai ridicat de estrogen, acest hormon stimulează activitatea osteoblastică, ajutând la întărirea masei osoase.

Atunci când nivelul de estrogen scade, după menopauză, oasele devin mai fragile şi sunt mai predispuse la fracturi. Acesta este motivul pentru care după menopauză femeile au un risc mai mare de a dezvolta osteoporoză. Este importat ca organismul să nu ducă lipsă de calciu şi vitamina D.

Îmbunătăţesc starea de spirit

Testosteronul este cunoscut pentru că ajută la creşterea nivelul de dopamină, un neurotransmiţător care te face să ai o stare de spirit mai bună şi îmbunătăţeşte concentrarea.

Femeile cu un nivel mai ridicat de testosteron tind să aibă mai puţine stări depresive, au o mai mare încredere în ele şi nu trec uşor de la o stare la alta.

Pentru un somn liniştit

Hormonii sunt impicaţi şi în reglarea somnului. Un nivel scăzut al progesteronului duce la insomnie, stări de nelinişte şi anxietate, cât şi la dereglări ale ciclului menstrual.

Sursa: clicksanatate.ro

Read more
PLANTELE MEDICINALE TIN FICATUL SANATOS

Dieta nesănătoasă, stresul şi oboseala suprasolicită ficatul, care nu mai poate elimina cum trebuie toxinele din corp. Din revista „Click! pentru femei“ afli care sunt acele plante care-i fac bine şi-l ajută să funcţioneze la capacitate maximă.

Anghinarea elimină toxinele
„Planta ficatului“, cum este numită în popor, anghinarea oferă multe beneficii acestui organ. Stimulează secreţia de lichid biliar şi, datorită cinarinei din compoziţie, favorizează detoxificarea organismului. O altă substanţă care se găseşte în această plantă binefăcătoare ficatului este luteolina. Aceasta stimulează metabolizarea grăsimilor şi împiedică acumularea lor în ficat. Fitoterapeuţii recomandă anghinarea pentru efectul său puternic hepatoprotector în multe afecţiuni, precum hepatite cronice, ciroză hepatică, insuficienţă hepatică. O poţi consuma proaspătă, în salată, sau poţi face infuzie dintr-o lingură de plantă la 250 ml de apă clocotită, pe care o laşi un sfert de oră la temperatura camerei şi o bei pe stomacul gol.

Cicoarea ajută funcţia hepatică
Poţi folosi de la cicoare partea aeriană şi rădăcinile, sub formă de infuzie (30 g de plantă la 1 litru de apă), o ceaşcă înainte de mese. Decoctul din rădăcină este mai puternic decât cel din plantă. Îl prepari din 15-30 g de rădăcină uscată şi mărunţită la 1 litru de apă, fierbi 5 minute, apoi laşi deoparte încă 15 minute înainte de a-l consuma. Cicoarea este un tonic general, care favorizează digestia şi stimulează funcţiile hepatice, fiind de ajutor în dischinezii biliare, colici biliare, hepatite cronice şi acute.

Rozmarinul detoxifică
Folosit în bucătăriile din toată lumea, rozmarinul este un ingredient nelipsit din medicina naturistă, deoarece are proprietăţi deosebite la nivel digestiv. Ceaiul de rozmarin stimulează producerea şi excreţia de bilă, are acţiune antispastică, scade colesterolul „rău“ şi uşurează digestia. Bea două căni de ceai pe zi, obţinut din două linguri de plantă uscată şi mărunţită la o jumătate de litru de apă.

Păpădia, în hepatite
Proprietăţile păpădiei sunt nenumărate: ajută la întărirea oaselor, combate calculii biliari, anemia, colesterolul „rău“ şi este un leac eficient în tulburările circulatorii. Înainte de toate, păpădia este utilă în curele de detoxificare, când poţi consuma ceaiuri, infuzii şi salate cu frunze de păpădie. Substanţele din această plantă ameliorează simptomele care însoţesc hepatitele A, B, C. În aceste situaţii, ajută mult curele cu ceai de păpădie, băut pe stomacul gol, dimineaţa şi seara, înainte de culcare, la două ore după masă, timp de trei luni. Pentru a-l prepara ai nevoie de o lingură de plantă uscată la o cană cu apă, care se fierbe zece minute.

Sursa: click.ro

Read more
OBICEIURILE PROASTE CARE ITI CARIAZA DINTII

Una dintre cele mai întâlnite afecţiuni care ne determină să păşim în cabinetul medicul stomatolog este caria dentară. Citeşte în revista “Click! pentru femei” care sunt cauzele acestei afecţiuni.

Peste opt oameni din zece suferă din pricina cariilor dentare, se arată într-un studiu de specialitate recent, care a avut ca interes populaţia din România. Acestea se manifestată prin pierderea treptată a ţesutului dur dentar, sub acţiunea mai multor factori.

Principalele cauze
Printre cele mai frecvente cauze ale cariilor se numără calitatea materialului dentar, deci predispoziţia genetică, lipsa laptelui matern din alimentaţia copilului, stilul de viaţă nesănătos şi carenţele de vitamine şi minerale. De vină poti fi şi alimentaţia modernă bogată în zaharuri şi chimicale şi igiena dentară precară. Alte cauze sunt legate de dezechilibrul florei din cavitatea bucală, cantitatea şi calitatea salivei, medicamentele şi dezechilibrele hormonale, infecţiile cu streptococci mutans şi lactobacilli, dar şi fumatul.

Bacteriile care produc carii
Medicul stomatolog Marinela Bănică ne spune care sunt principalele bacterii care deteriorează dinţii. Bacteriile „Lactobacillus acidophilus“ locuiesc în fisurile de pe suprafeţele dinţilor. Acestea pot cauza carii dentare agresive la copiii cu vârste între 3 şi 12 ani, afectând şi primii molari permanenţi care erup în jurul vârstei de 6 ani. Sunt 6 specii de bacterii streptococcus care atacă suprafeţele netede de pe părţile laterale ale dinţilor. Ele sunt, de obicei, în contact cu dinţii vecini, iar cavităţile care apar sunt dificil de detectat vizual. Cel mai bine pot fi reperate prin utilizarea de raze X. “Actinomyces viscosus”, bacterii situate pe părţile laterale sau sub limbă, atacă zonele expuse ale cementumului (reprezintă stratul dur exterior al rădăcinii dintelui). La cei vârstnici şi la pacienţii cu boli ale gingiilor, rădăcina dintelui şi a cementumului devin expuse şi vulnerabile la atacul acestor bacterii.

«Fără exces de zahăr»

”Puteţi acţiona natural împotriva cariilor evitând consumul de zahăr şi de produse care conţin acid fitic (de exemplu, cereale). De asemenea, e bine să optaţi pentru alimente naturale, proaspete, şi paste de dinţi remineralizante. Există şi câteva remedii făcute în casă care pot combate cariile. Dacă nu vă plac tratamentele antibacteriene din comerţ, cum ar fi apa de gură, luaţi în considerare alte ingrediente naturale antibacteriene, cum ar fi nucşoara, cuişoarele şi turmericul. Recomand vizitele regulate la dentist, o dată la şase luni, şi curăţări profesionale: în cazul adulţilor – o dată la trei şi la şase luni, iar la copii, o dată pe lună”, spune dr. Marinela Bănică, specialist Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială şi Stomatologie Preventivă.

Sursa: click.ro

Read more
Primele nume la rEVOLUTION Festival: Skunk Anansie, Planet of Zeus și mulți alții!

A doua ediție a rEVOLUTION Festival va avea loc în 3 și 4 iunie 2016 în Timișoara. După ce ediția de anul trecut s-a bucurat de prezența a peste 12.000 de persoane, în acest an festivalul va reuni oamenii prin muzica lor preferată la Muzeul satului Bănățean.

Printre primii douăzeci și opt de artiști anunțați pentru cele cinci scene ale festivalului se numără nume precum britanicii Skunk Anansie și reprezentanții rock ai Greciei, Planet of Zeus. Lineup-ul impresionant din acest an abordează o arie largă de genuri muzicale, reunind mai multe tipuri de fani ai muzicii.

Intrarea este liberă pentru cei care achiziționează bilete pentru EXIT sau EXIT Adventure! Pentru toți ceilalți, începând cu 10 martie 2016, ora 10 AM, rEVOLUTION Festival pune la dispoziție bilete Early Bird. Un număr limitat de bilete cu prețul de doar 49,99 lei, cu un discount de 35% față de următorul preț (79,99 lei), vor fi disponibile pe www.myticket.ro și www.eventim.ro.

Read more