Patru vicepresedinti de la Twitter au demisionat
MondenUltimele stiri 25 ianuarie 2016 0
Patru dintre cei nouă vicepreşedinţi ai reţelei sociale Twitter vor părăsi compania, aceasta fiind cea mai mare schimbare de leadership de la revenirea cofondatorului Jack Dorsey în fruntea firmei, informează AFP.
‘Sunt întristat să anunţ că Alex Roetter, Skip Schipper, Katie Stanton şi Kevin Weil au decis să părăsească compania’, a declarat Jack Dorsey, într-un anunţ publicat duminică seara pe contul său personal de Twitter.
Alex Roetter şi Kevin Weil erau responsabili cu ingineria şi dezvoltarea de produs, Katie Stanton asigura relaţiile cu media, iar Brian Schipper se ocupa de resursele umane.
Separat, Jason Toff, responsabil pentru aplicaţia de video streaming Vine, a anunţat şi el că pleacă de la Twitter, pentru a se alătura Google.
De la revenirea lui Jack Dorsey în funcţia de director general, în luna iulie a anului trecut, acţiunile Twitter au scăzut cu aproape 50% şi în prezent se tranzacţionează sub preţul de IPO, pe fondul îngrijorărilor că Twitter nu reuşeşte să crească în mod semnificativ numărul de utilizatori. La finele lunii septembrie, Twitter avea 320 milioane de utilizatori, cu doar patru milioane mai mulţi decât în urmă cu trei luni, fiind devansată de Instagram, o aplicaţie de photo-sharing deţinută de Facebook Inc, care, anul trecut, a trecut pragul de 400 de milioane de utilizatori.
Potrivit The Wall Street Journal, una dintre condiţiile puse anul trecut de Jack Dorsey pentru revenirea în fruntea Twitter a fost schimbarea în totalitate a Consiliului de Administraţie. Jack Dorsey a declarat în mod public că una dintre priorităţile sale este simplificarea Twitter, pentru a seduce un public mai larg.
Read morePremieră în România! Un elev este condamnat pentru că a înjurat o profesoară pe Facebook!
MondenNational/ExternUltimele stiri 22 ianuarie 2016 0
Se întâmplă în România. Un elev şi părinţii săi au fost condamnaţi după o înjurătură pe Facebook. Decizia e o premieră pentru Judecătoria Botoşani, dar şi pentru România.
Teodor Haisan, elevul şi parintii lui au fost obligati sa plateasca 500 de lei catre profesoara Ana Paşalică de la Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu din Flămânzi. Totul s-a întâmplat acum doi ani, după ce elevul a luat nota 4 la română. A postat o înjurătură pe facebook, iar profesoara a ajuns ţinta ironiilor din tot liceul. Profesoara a cerut daune de 10.000 de lei, dar instanta a admis doar în parte. Decizia nu este definitivă., spun cei de la botosaninews.
Read moreCeaiurile nu reprezintă o soluție miraculoasă pentru a slăbi, însă sunt un ajutor de nădejde dacă, pe lângă acestea, ai o dietă echilibrată și sănătoasă și faci mișcare în mod regulat.
Iată, așadar, câteva ceaiuri care ard grăsimile și te pot ajuta să scapi de burtă! Condiția: ceaiurile trebuie să fie consumate în cadrul unui regim alimentar echilibrat.
Ceaiul verde
Una dintre cele mai indicate plante pentru a slăbi, ceaiul verde accelerează metabolismul bazal, ajutând la arderea caloriilor. Virtuţile benefice sunt puse pe seama taninurilor, care împiedică asimilarea grăsimilor. De asemenea, ceaiul verde te ajută să ai abdomenul plat, întrucât catehinele conţinute de acest ceai opresc acumularea depozitelor adipoase pe burtă.
Scade apetitul şi oferă senzaţie să saţietate pentru mai multă vreme. Dacă bei ceai verde înainte de masă, vei mânca mult mai puţin, pentru că acesta taie pofta de mâncare. Efectul este imediat şi durează cel puţin două ore. Dacă bei o ceaşcă de ceai verde, după masă, senzaţia de saţietate o să dureze mult mai mult.
Pentru controlul greutăţii, consumă zilnic ceai verde obţinut dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă, lăsat la infuzat 10 minute. Se consumă 2 căni pe zi, nu mai târziu de ora 18.00.
Ceaiul de ghimbir
Este un foarte bun stimulent digestiv, amplifică arderile de grăsimi și ajută la digestia optimă a alimentelor grele. În plus, elimină toxinele din corp.
Ceaiul de anghinare
Frunzele de anghinare sunt utile dacă ai digestive lentă sau dacă suferi frecvent de balonare. Planta este bogată în acizi, săruri de potasiu și flavonoide, care au acțiune diuretică, de ajutor dacă vrei să slăbești. Poți urma o cură cu capsule de anghinare, până la obținerea rezultatelor dorite.
Ceaiul de guarana
Plantă bogată în cafeină, guarana ajută la reducerea senzaţiei de foame, are o uşoară acţiune diuretică şi previne asimilarea grăsimilor, calităţi care o recomandă în cura de slăbire. În plus, planta previne stările de oboseală care însoţesc adesea dietele.
Poţi consuma guarana sub formă de de ceai, pudră sau capsule. Având un conţinut mare de cafeină, guarana nu trebuie consumată în a doua parte a zilei.
Ceaiul din frunze de dud
Este o altă soluție pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus. Se folosesc doar frunzele de dud uscate. Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de frunze de dud la 250 de ml de apă clocotită. Se consumă după fiecare masă, iar pentru un gust și mai plăcut poate fi îndulcit cu miere.
Sursa: clicksanatate.ro
Read moreÎn medie, fiecare utilizator de Facebook are 150 de prieteni.
Cercetătorii din cadrul Universităţii din Oxford spun că ideea conform căreia utilizatorii site-urilor de socializare au în lista lor de prieteni câteva mii de persoane este total fals. Din contră, se pare că pe fiecare cont de Facebook există, în medie, o listă cu circa 150 de prieteni. Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă britanici susţin că în viaţa reală nu putem avea mai mult de 4 prieteni pe care ne putem baza la nevoie.
Cercetătorul Robin Dunbar, unul dintre cei mai cunoscuţi biologi din Marea Britanie, a studiat rezultatele a două sondaje realizate pe un număr de 3500 de persoane. Rezultatele au arătat că subiecţii din primul grup chestionat aveau, în medie, 155 de prieteni în lista de Facebook, pe când cei din grupul secund aveau, în medie, 183 de prieteni. Totodată, s-a arătat faptul că femeile şi persoanele tinere sunt mai sociabile decât celelalte categorii de subiecţi.
Întrebaţi câţi dintre prietenii virtuali le-au fost alăturit la nevoie, cei intervievaţi au răspuns că nu mai mult de 4 persoane. În ceea ce priveşte utilizatorii din listă cu care subieţii menţineau o legătură amicală, numărul a crescut la 15. Pe de altă parte, doar 15% dintre cei intervievaţi aveau mai mult de 300 de „prieteni” pe Facebook.
„Faptul că respondenţii care aveau un număr foarte mare de contacte virtuale nu însemna că ei aveau şi prieteni mai mulţi în viaţa reală. Din contră, adăugând tot mai multe persoane în lista lor de pe Facebook, utilizatorii au relaţii mai puţin apropiate cu contactele lor, deoarece site-urile de socializare nu ne permit să diferenţiem prietenii adevăraţi de cei virtuali”, a declarat Robin Dunbar.
S-a discutat mult pe seama faptului că, permiţându-ne să ne facem „prieteni” în număr foarte mare şi într-un timp scurt, internetul ne dă posibilitatea să ne îmbunătăţim viaţa socială. Cu toate acestea, profesorul Dunbar susţine că, în momentul în care se iveşte ocazia întemeierii unei noi prietenii, utilizatorii de Facebook au un comportament similar cu cei care nu folosesc site-ul. Astfel, persoanele care au conturi pe reţelele de socializare încearcă să-şi menţină „prietenii” pentru o perioadă cât mai lungă de timp, însă, când se pune problema apropierii reale dintre două persoane, ele se vor întâlni întotdeauna faţă în faţă pentru a discuta, lăsând în plan secund mediul virtual.
Sursa: descopera.ro
Read moreSe ştie că vitaminele, fructele şi legumele îţi feresc organismul de bolile sezonului rece. Însă există şi alte alimente care, dacă le consumi frecvent, te pot ajuta să previi gripa şi răceala.
- Iaurtul. Probioticele care se găsesc în iaurt sau în alte alimente fermentate natural ajută la menţinerea unui sistem imunitar puternic şi un organism sănătos! Kefirul este cel mai bogat în probiotice şi este excelent şi pentru reglarea digestiei. Totodată, unii cercetători susţin că iaurtul face bine şi persoanelor care se confruntă frecvent cu infecţii urinare. Aceştia sunt de părere că trei porţii de iaurt pe săptămână vor scădea riscul de îmbolnăvire cu până la 80%.
- Tonul. Sursă excelentă de seleniu, element care protejează celulele de “atacul” radicalilor liberi, tonul ajută la întărirea sistemului imunitar. Pe lângă asta, tonul este şi o carne bogată în macro şi micronutrienţi benefici stării generale de sănătate, dar şi o sursă bogată de acizi graşi polinesaturaţi care reduc inflamaţiile din corp.
- Ciupercile. Deosebit de gustoase, acestea sunt pline de nutrienţi care ajută organismul să lupte cu infecţiile. Conţin vitamine din grupul B (riboflavin, niacină, piridoxină sau acid folic), ceea ce duce la întărirea sistemului imunitar. Aceşti compuşi, împreună cu proteinele vegetale activează sistemul de apărare a organismului, prevenind totodată dezvoltarea de celule anormale sau canceroase. Aceiaşi compuşi refac şi organsimul care a fost supus unei intervenţii chirurgicale, ajutând la refacerea mai rapidă a ţesuturilor.
- Ceaiul verde. Băutură extrem de bogată în antioxidanţi, ceaiul verde este remediul perfect împotriva răcelii, mai ales într-o zi friguroasă. Este de mare ajutor şi în cazul migrenelor, datorită cantităţii de cofeină pe care o conţine, dar şi pentru a preveni declanşarea poliartritei reumatoide, o afecţiune destul de des întâlnită în ultima perioadă. Pentru a creşte potenţa ceaiului, adăugaţi o linguriţă de miere de albine şi lămâie. Nu folosiţi apă fierbinte pentru că aceasta distruge polifenolii.
Sursa: click.ro
Grupul informatic american Apple Inc. a primit un miliard de dolari de la rivalul Google în anul 2014 pentru ca motorul de căutare al acestuia din urmă să fie instalat în mod preferențial pe telefoanele iPhone, informează Bloomberg.
Potrivit transcrierilor unor proceduri juridice care au avut loc săptămâna trecută într-un dosar de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală demarat de Oracle Corp. împotriva Google, un martor a dezvăluit că motorul de căutare are un acord cu Apple care oferă producătorului telefoanelor iPhone un procent din veniturile din publicitate pe care Google le realizează grație căutărilor pe Internet efectuate pe dispozitivele Apple, a declarat un avocat de la Oracle.
Zvonurile referitoare la sumele plătite de Google către Apple pentru ca motorul său de căutare să fie instalat preferențial pe iPhone circulă de mai mulți ani însă până acum cele două companii nu au dezvăluit aceste informații. Purtătorii de cuvânt ale celor două companii au refuzat să facă orice comentarii cu privire la informațiile dezvăluite în timpul procesului.
Annette Hurst, avocatul Oracle care a dezvăluit detaliile acordului Google-Apple, a precizat că martorul de la Google chestionat în timpul audierilor a declarat că ‘la un anumit moment partea din venituri era de 34%’. Din transcrieri nu este clar dacă acest procent este cel păstrat de Google sau cel plătit Apple. Cu toate acestea, atât Apple cât și Google au cerut judecătorului ca aceste declarații să fie secretizate, Google susținând că este vorba de informații ‘deosebit de sensibile’ deoarece ar putea afecta alte acorduri similare încheiate de Google cu alte companii.
Un acord de împărțire a veniturilor dezvăluie modul în care Google, care în 2014 a realizat venituri de 66 de miliarde de dolari, poate să asigure motorului său de căutare poziția de lider în competiția cu rivalii.
Sursa: agerpres.ro
Zimbrii din parcurile naturale uciși de haitele de câini sălbăticiți
MondenNational/ExternUltimele stiri 21 ianuarie 2016 0
Pare imposibilă repopularea pădurilor cu zimbri din cauza haitelor de câini abandonaţi de stăpâni şi sălbăticiţi. Au omorât patru zimbri în ultima săptămână într-o rezervaţie naturală din Caraş-Severin. Veterinarii i-au găsit sfâşiaţi.
În urma vizitelor de monitorizare făcute în rezervaţia de la Armeniş, s-a descoperit că patru din totalul de 29 de zimbri aduşi în munţii Ţarcu au murit, doi dintre ei fiind atacaţi de o haită de câini sălbăticiţi.
Iarna este o perioadă care pune la încercare supravieţuirea zimbrilor, având în vedere că în căutarea hranei aceştia îşi pierd din energie, devin vulnerabili, iar printr-un proces de selecţie naturală cei mai slăbiţi dintre ei sunt alungaţi din turmă şi pot fi atacaţi.
Urmele de pe cadavre şi imaginile de pe camerele de supraveghere le-au indicat medicilor veterinari că zimbrii au fost atacaţi de o haită de câini hoinari.
Zimbrii de la rezervaţia naturală de la Armeniş au fost aduşi în două tranşe, în 2014 şi în 2015, din opt rezervaţii din Elveţia, Belgia, Franţa şi Germania printr-un proiect care îşi propune salvarea speciei. (digi24.ro)
Read moreO echipă de cercetători a descoperit în Kenya mai multe schelete care poartă urme de răni mortale, sugerând un „masacru în masă” acum 10.000 de ani, când omul preistoric nu era încă sedentar, relatează joi AFP.
„Aceste rămășițe umane dovedesc uciderea intenționată a unui mic grup de persoane în căutare de hrană. Ele aduc singura dovadă a unui eveniment sângeros în rândul vânătorilor-culegători din preistorie”, arată oamenii de știință într-un studiu apărut miercuri în revista britanică Nature.
„Nici în vis nu mi-am imaginat că vom găsi rămășițe de la cel mai vechi masacru înregistrat în istorie” la vânătorii-culegători, afirmă Marta Mirazon Lahr, antropolog la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), care a condus săpăturile arheologice.
Echipa a descoperit rămășițele a cel puțin 27 de persoane — bărbați, femei și copii — pe situl semideșertic Nataruk, în apropierea lacului Turkana din valea Riftului. În urmă cu 10.000 de ani, această zonă situată la marginea unei întinderi de apă, avea o faună abundentă, care atrăgea vânătorii-culegători în căutare de hrană. O parte din rămășițele umane, care au între 9.500 și 10.500 de ani, erau împrăștiate pe acest sit.
Arheologii și antropologii au mai dezgropat 12 schelete, mai mult sau mai puțin intacte, dintre care 10 prezintă leziuni traumatice mortale. „Patru dintre ele au răni care par a fi fost provocate de săgeți”, arată Lahr într-un videoclip difuzat de Nature. Alte patru schelete au urme de lovituri craniene — unul are chiar o lamă de obsidian rămasă în cap. Această rocă vulcanică era utilizată la confecționarea de arme și unelte de tăiere în epoca preistorică.
Alte schelete prezintă fracturi la picioare, mâini, coaste, tot atâtea elemente care indică răni de război.
„Am găsit și o femeie în poziția stând, cu mâinile încrucișate între membrele inferioare, cu picioarele tot încrucișate. Ne putem gândi că era legată când a murit. Era însărcinată”, spune antropologul. În cavitatea abdominală a scheletului s-au găsit rămășițele unui fetus între șase și nouă luni.
„Eu cred că este vorba despre o comunitate mică de oameni, în căutare de hrană, care a fost atacată pe neașteptate”, afirmă dna Lahr. Osemintele din Nataruk „sunt dovada că a existat un conflict între două grupuri de oameni, înainte ca acestea să devină sedentare și să existe sate și cimitire. Este un lucru unic”, adaugă ea.
Originile războiului continuă să fie un subiect de dezbatere între oamenii de știință, în lipsa unor elemente tangibile asupra relațiilor între diferite grupuri umane în trecutul îndepărtat. Cazuri foarte vechi de violență brutală fuseseră deja puse în evidență, dar nu se știa dacă incidentele se petrecuseră între doi indivizi sau implicau mai multe persoane, menționează cercetătoarea.
Sursa: agerpres.ro
Read moreOamenii de ştiinţă au descoperit dovezi conform cărora o a noua planetă ar putea exista în Sistemul Solar. Conform acestora, planeta ar fi de zece ori mai masivă şi de patru ori mai mare decât Terra.
Mai mulţi oameni de ştiinţă investigau un aglomerare ciudată de stânci dincolo de Pluto care s-au aliniat la un moment dat, aparent fără motiv. În cele din urmă, aceştia au ajuns la o concluzie: existenţa unei a noua planete la marginea Sistemului Solar.
Conform calculelor cercetătorilor, planeta este de zece ori mai masivă şi de patru ori mai mare decât Terra, şi este de gheaţă. Supranumită „Planeta Nouă”, aceasta se mişcă în jurul unei orbite extrem de alungite, luându-i între 10,000 până la 20,000 de ani să se învârtă în jurul Soarelui, informează theguardian.com.
A 9-a planetă a sistemului solar
Această lume de gheaţă nu a fost detectată până în prezent deoarece este la o distanţă foarte mare. Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Tehnologie din California estimează că momentul în care planeta se află cel mai aproape de Soare este egal cu de 15 ori distanţa pe care am parcurge-o pentru a ajunge la Pluto. Se îndreaptă apoi într-un spaţiu necunoscut, de 75 de ori mai departe decât Pluto, o rază de lumină având nevoie de o săptămână pentru a ajunge acolo.
Această descoperire face deliciul astronomilor, venind ca o confirmare că există în continuare o porţiune destul de mare din sistemul nostru solar care nu a fost încă explorată.
Sursa: b1.ro
Read moreŞtefan Stan a avut mari probleme cu o femeie din Italia. Certurile au pornit de la bani.
Sâmbătă, de la 12:00, la Antena Stars, Ștefan Stan dezvăluie cum a ajuns într-o relație cu o escortă din Italia.
Sâmbătă, la „Star Chef”, emisiune difuzată de la 12:00, la Antena Stars, Ștefan Stan ține să spună propria varianta despre recentul scandal în care a fost implicat. „În primul rând, hai să stabilim de la bun început: nu a fost iubita mea. Toată relația asta a durat două zile. Am cunoscut-o pe Facebook, ea m-a contactat, iar eu, prostul, am vorbit. Doar două zile ne-am văzut”, declară Ștefan Stan despre cea mai recentă relație în care a fost implicat, cu o femeie din Italia.
Sursa: spynews.ro
Read more








