„Oana Zăvoranu este pregătită să devină mamă?”, aceasta este întrebarea care le-a stat pe buze admiratorilor de când frumoasa divă a răspuns la una dintre cele mai controversate întrebări. Totodată, celebra actriță a dezvăluit motivul pentru care nu are încă niciun copil!
Oana Zăvoranu este cunoscută în toată țara și nu numai. Talentul actoricesc și personalitatea ei puternică au făcut să se remarce într-un mod deosebit, fanii apreciind-o pentru firea sa deschisă și transparentă, ce nu ține cont de vorbele celorlalți.
Oana Zăvoranu a criticat mai multe vedete din showbiz
Așa cum știți, în ultima vreme, Oana Zăvoranu a luat aproape fiecare vedetă din showbiz-ul românesc la rost, despre fiecare având de spus câte ceva. „Capul de listă” a fost reprezentat de Pepe și încă soția lui Raluca, după ce artistul a anunțat divorțul, „Querida” luând în râs declarația cântărețului și susținând că nu crede că este adevărat. Apoi au urmat Oana Roman, Andreea Bănică, Andreea Marin, Monica Gabor și mulți alții.
Celebra actriță nu a stat pe gânduri, iar răspunsul ei i-a luat prin surprindere pe fani, neștiind ce să creadă. Potrivit spuselor Oanei Zăvoranu, „prințul” adică copilul ei se lasă așteptat, însă a făcut și o afirmație ce a lăsat loc de mult interpretări: „dar vom vedea”.
Todată, Oana Zăvoranu a menționat și motivul pentru care „prințul” ei se lasă așteptat, spunând că e din cauză că „neavenitele” au făcut copii pe „bandă rulantă”.
„Păi tocmai că toate neavenitele au făcut pe bandă rulantă, prințul meu se lasă așteptat… Dar vom vedea”, a scris „Querida la InstaStory”.
Sursa: spynews.ro
Read moreNoul Hotel Zena din Washington, D.C., a fost deschis in aceasta luna cu un difuzor inteligent Google Nest Hub in fiecare camera. Acesta este integrat cu ajutorul platformei dezvoltatorului de tehnologie vocala Volara, pentru afacerile din domeniul ospitalitatii. Astfel, clientii din cele 191 de camere vor putea controla totul din camera lor, utilizand Asistentul Google, care detine si un intrerupator Google Home, prin intermediul platformei Hotel Solution Google.
Acestia vor putea intreba asistentul virtual ce recomandari si idei locale au pentru a desfasura anumite activitati. Hotelul Zena continua raspandirea dispozitivelor inteligente si afisajelor inteligente in hoteluri, chiar daca Google nu este singurul astfel de dispozitiv vocal.
Cum pot folosi oaspetii asistentul virtual Google Nest Hub
Hotelul Zena este dedicat in mod special sarbatoririi realizarilor femeilor și luptei pentru egalitatea de gen. Hub-urile Google Nest din camerele hotelului Zena permit oamenilor care stau acolo sa-si controleze activitatile si comunicarea cu angajatii hotelului prin voce. In acelasi timp, acestia pot chiar sa solicite articole de toaleta sau ceea ce au nevoie prin intermediul platformei de operatiuni hoteliere.
Clientii pot apela prin Google Nest restaurante, pot rezerva anumite facilitati la hotel si pot trata asistentul vocal ca un controler inteligent pentru casa. Hotelul Zena este al cincilea hotel Viceroy cu asistenti vocali in camerele care utilizeaza Volara si al doilea care foloseste Google Assistant. Compania a adaugat mai intai boxele inteligente bazate pe Alexa la Viceroy Los Cabos in 2018, apoi a extins sistemul la Hotel Zetta San Francisco si Viceroy L’Ermitage Beverly Hills in 2019.
Beneficiile pe care le au clientii
Prin implementarea boxelor inteligente, clientii pot beneficia de anumite lucruri fara a fi nevoiti sa aiba contact cu angajatii. Acest lucru este realizat si in contextul actual in care ne aflam, in plina pandemie. Pentru a limita contactul dintre persoane, asistentii virtuali au devenit cea mai buna solutie pentru industria hoteliera.
In acest mod clientii pot avea parte de tot ceea ce-si doresc, iar tot ce trebuie sa faca este sa transmita o comanda vocala asistentului Google Nest Hub. In functie de hotel, ecranul inteligent poate gestiona check-out-urile, astfel incat oaspetii sa poata pleca direct din camera lor, fara a mai avea contact cu receptionista sau alte persoane.
Motivul pentru care hotelul detine dispozitive AI
Ademenirea clientilor cu camere care dispun de dispozitive inteligente are sens pe masura ce oamenii devin mai confortabili cu tehnologia de la casele lor si de pe dispozitivele mobile. Odata ce te-ai obisnuit sa-ti controlezi luminile si termostatul prin voce in casa ta, s-ar putea sa ti sa para dificil sa fii nevoit sa revii la controlul cu mana cand esti la un hotel de lux.
La randul lor, hotelurile beneficiaza de costuri mai mici, deoarece sunt necesare mai putine resurse pentru a interactiona cu clientii prin AI decat cu angajatii. Dezvoltatorii de asistenti vocali se extind in hoteluri mai repede ca niciodata, iar in viitor acestea vor fi adoptate de majoritatea lanturilor hoteliere.
Read moreSia a vorbit in cadrul unui interviu acordat pentru Vogue Australia despre decizia sa de a adopta un baiat in varsta de 18 ani, in 2019. De altfel, a adaugat ca nu a avut aceasta idee decat dupa ce a vizionat un documentar.
Pentru numarul din octombrie al revistei Vogue Australia, Sia a declarat ca si-a vazut fiul adolescent pentru prima data intr-un documentar televizat, inainte de a-l gasi si de a-l adopta. Cantareata australiana a declarat ca a fost impresionata de povestea tanarului si de faptul ca acesta nu avea pe nimeni. Sia a declarat ca este obsedata de documentare si de reality-show-uri. A urmarit unul si uite ca l-a gasit pe fiul sau.
Interpreta in varsta de 44 de ani spune ca a simtit o conexiune instanta cu adolescentul in momentul in care s-au vazut pentru prima data si ca atunci cand i s-a spus ca nu mai are rude apropiate a simtit o usurare. In cele din urma Sia l-a adoptat pe baiat dar si pe prietenul acestuia.
Sia confirmase deja in cadrul unui interviu pentru The Morning Mash Up acordat in luna mai ca a adoptat doi baieti in anul 2019. In acel moment, cei doi baieti de 18 ani erau prea in varsta pentru a ramane intr-un centru de plasament in continuare si artista Australiana a decis sa ii adopte de urgenta data fiind situatia. A declarat ca erau mult prea “batrani” pentru acest sistem de plasare familiala insa ea ii adora.
Cantareata a aparut in egala masura in emisiunea Good Morning America in luna iunie si a vorbit despre viata de familie. Referindu-se la baieti, a spus ca cei doi au suferit enorm, ca au avut o copilarie extrem de grea si ca se bucura ca a putut sa ii ajute. Are resursele necesare pentru a le asigura o viata mai buna, linistea de care au nevoie pentru a-si ingriji vechile traumatisme. In ultimul an au avut parte de numeroase suisuri si coborasuri, pana cand au reusit sa se cunoasca unii pe altii dar acum sunt in relatii foarte bune. Sia ii considera pe cei doi baieti o binecuvantare. Considera ca au salvat-o, ca se afla in paradis datorita lor.
Sia a mai declarat ca intentioneaza sa mai adopte copii, sa le ofere un camin celor care nu se bucura de acest lucru.
Read moreRenumitul brand KFC va lansa in perioada urmatoare noul kiosk, sistem prin care oamenii vor putea comanda fara a atinge ecranul. Noul kiosk este o noutate la nivel global pentru intreaga industrie HoReCa si va fi disponibil pentru a fi testat, in restaurantul Drive-Thru, Sun Plaza.
Sistemul nou implementat are ca scop crearea unei experiente 100% touchless la plata cu cardul bancar a clientilor atunci cand doresc sa-si comande produsele favorite de la KFC. Acesta detine un sistem cu camere si senzori de profunzime care urmaresc miscarile clientilor atunci cand mana lor se afla deasupra ecranului. Totodata, sistemul poate detecta pozitia persoanei si spre ce zona se indreapta sa apese.
Cum folosesti sistemul kiosk
Utilizand acest sistem, clientii vor putea selecta produsele dorite mai usor, fara a interactiona fizic cu kioskul. Camerele nu retin informații video despre clienti in urma efectuarii comenzii. digitale de tip kiosk fac parte din tehnologiile care pot avea impact major asupra domeniului HoReCa, iar scopul celor de la KFC este de a le oferi clientilor o siguranta.
Noul sistem care nu necesita atingere exista deja in 36 de locatii KFC. Scopul acestora este atat de a le oferi clientilor posibilitatea de a comanda direct, fara a mai sta la cozi si a mai avea contact cu personalul care preia comenzile, cat si de a ridica produsele din spatiul special amenajat ridicarii comenzii, care se afla langa casa de marcat. Clientii au primit incantati aceasta veste si astfel se estimeaza, ca in media, 9 din 10 comenzi se realizeaza prin kioskuri.
Investitie in tehnologie
Dat fiind contextul actual, compania KFC va analiza ce potential de extindere exista la nivel national, pentru a imbunatati sistemele din restaurantele existente in Romania. Acest lucru se va face in urma obtinerii unui feedback de la clientii care interactioneaza cu sistemul kiosk touchless.
KFC Romania investeste constant in tehnologie si cauta sa aduca imbunatatiri in orice moment. Sistemele touchless au aparut in anul 2018, atunci cand KFC a semnat un parteneriat cu Acrelec. Obiectivul principal al implementarii acestui sistem a fost de a facilita plasarea comenzilor, dar si de a reduce interactiunea cu clientii. De curand, KFC a lansat si o platforma online de unde clientii isi pot comanda meniurile favorite la domiciliu. In prezent, serviciul de livrare la domiciliu este valabil doar pentru Bucuresti, iar in restul oraselor acesta se efectueaza cu ajutorul platformelor partenere de livrare.
Considerata cea mai mare industrie de food service din Romania, grupul Sphera Franchise detii francizele unor branduri renumite atat la nivel national, cat si la nivel international. Printre acestea se afla: KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery si Taco Bell.
Read moreToamna si-a intrat in drepturi de ceva vreme si tot mai multe reprezentante ale sexului frumos si-au schimbat deja garderoba de vara cu una de sezon, realizata din tesaturi mai groase, care sa asigure confortul termic necesar atunci cand temperaturile scad. Moda este schimbatoare, dar unele materiale raman nemuritoare, asa ca nu e de mirare ca pielea naturala continua sa aiba foarte multe adepte si asta doar pentru ca are un aspect elegant si este rezistenta in timp.
Se pare ca oricine vrea sa arate cat mai chic trebuie sa aiba in garderoba sa cateva piese din piele naturala, indiferent ca este vorba despre fuste, pantaloni, paltoane, geci, pantofi cu toc, cizme, ghete, bijuterii sau alte accesorii cool. Pur si simplu, aceste obiecte reusesc cu succes sa atraga privirile celor din jur si sa demonstreze ca femeia care le poarta are stil.
Iata cum poti obtine un look MINUNAT cu ajutorul pieselor confectionate din PIELE NATURALA!
- Incaltamintea din piele naturala este senzationala, pentru ca, pur si simplu, le da tinutelor un aer modern. Cele mai interesante produse, potrivite anotimpului de toamna, sunt ghetele din piele naturala pentru dama, usor de asortat la orice outfit deja existent in dulap. Sunt adevarate vedete, care vor atrage privirile celor din jur prin frumusete si originalitate;
- Imbracamintea din piele naturala este din nou la moda anul acesta. Pantalonii mulati, fustele scurte sau midi, geaca sau paltonul in ton arata spectaculos si sunt extrem de rezistente in timp, ceea ce inseamna ca sunt din start o investitie buna. Indiferent de varsta sau de forma corpului, imbracamintea reuseste cu succes sa te puna in valoare daca ti-ai conturat un stil personal inconfundabil;

- Gentile din piele naturala raman un must-have pentru o femeie trendy. Toamna se poarta cele de dimensiuni mari, dar nici cele mici nu sunt de neglijat, daca sunt potrivite tinutei alese si ocaziei, accesorizate cu paiete, tinte, catarame sau fermoare. Indiferent ca alegi sa le porti la serviciu sau pe strada, la restaurant sau la un concert, aceste accesorii completeaza de minute orice outfit;
- Bijuteriile handmade, confectionate din piele naturala, nu au disparut niciodata din preferintele femeilor. Desi se spune ca adolescentele si tinerele sunt mai atrase de ele, totusi, multe doamne le utilizeaza atunci cand vor sa adopte o tinuta mai tinereasca sau una potrivita pentru un concert sau pentru o iesire cu prietenii. Cerceii, bratarile, colierele si inelele nu trebuie sa lipseasca atunci cand iti compui outfitul;
- Pentru femeile care vor sa-si impresioneze cu adevarat partenerii sau pentru cele care, pur si simplu, vor sa aiba mai multa incredere in fortele proprii, lenjeriile din piele sunt piese ce trebuie sa se regaseasca in sifoniere si in aceasta toamna. Unele dintre doamne recunosc ca deseori imbraca astfel de accesorii din diferite motive: se simt sexy, cred ca pot obtine succesul indiferent de imprejurari sau ca pot cuceri orice barbat.
In concluzie, faptul ca a venit toamna nu inseamna ca trebuie sa te infofolesti cu haine groase, lipsite de stil. Poti folosi materiale chic, precum pielea naturala, care te vor pune cu adevarat in valoare prin eleganta lor, prin rezistenta in timp si prin faptul ca iti vor oferi un plus de incredere.
Sursa foto: shutterstock.com
Read moreDupa 14 ani de relatie, Rafael Nadal si Mery Perello, aka Xisca, s-au casatorit pe data de 19 octombrie 2019 intr-o fortareata din Mallorca. S-au logodit in 2018 in timpul unui sejur romantic la Roma. Un an si jumatate mai tarziu, cotidianul spaniol El Pais anunta ca, Rafael Nadal, in varsta de 32 de ani, urmeaza sa se casatoreasca. Daily Mail preciza ca ceremonia urmeaza sa se desfasoare pe data de 19 octombrie, in sanul complexului La Fortaleza, din Mallorca. Pozele de la acest eveniment au fost facute publice la trei zile distanta de la aceasta uniune. Chiar daca vestea logodnei a fost facuta publica in ianuare 2019, iata ca cei doi sunt impreuna de mai bine de 15 ani.
Rafa si Xisca, un cuplu aproape in umbra radarului
O cariera promitatoare. Nascuta pe data de 7 iulie 1988 la Palma de Mallorca, Maria Francisca Perello face cunostinta cu Rafael Nadal in liceu. Povestea de dragoste cu jucatorul de tenis nu debuteaza insa in aceasta perioada…ci abia in 2005 in timp ce o prietena comuna aranjeaza in asa fel incat cei doi sa se intalneasca. Deja cu diploma de absolvire in buzunar Mery Perello intra in 2006 la facultatea din Insulele Baleare unde studiaza Administratia. Dupa terminarea studiilor, este angajata de compania IMG in cadrul careia organizeaza evenimente sportive.
In 2011, isi incepe cariera in domeniul Asigurarilor pentru Mapfre, o companie cu sediul la Majadohanda, in Spania. Din 2012, Xisca Perello a fost numita director de proiecte la Fundatia Rafael Nadal, destinate educarii copiilor si practicii regulate a sportului. Extrem de discreta in ceea ce priveste relatia sa amoroasa cu Rafael Nadal, tanara in varsta de 30 de ani a incercat sa isi tina departe de ochii lumii. Inclusiv jucatorul de tenis Rafael Nadal refuza sa vorbeasca despre partenera sa de viata in timpul conferintelor de presa. Pentru a-si pastra relatia departe de ochii lumii, sotia lui Rafael Nadal nici macar nu are cont pe retelele sociale, conform deliciul-viciilor.ro.
Rafael Nadal a declarat doar ca i-ar placea enorm sa aiba copii. La 14 ani distanta de la debutul relatiei, Merry Perello si Rafael Nadal si-au celebrat casatoria in prezenta fostului rege al Spaniei, Juan Carlos I. In cazul in care Xisca merge la meciurile sotului sau, obisnuieste sa fie insotita de catre soacra sa, Ana Maria Parera si de catre cumnata sa, Maria Isabel Nadal.
Read moreActrița în vârstă de 62 de ani a dezvăluit numele partenerului de filmare cu care s-a sărutat și i-a plăcut cel mai mult, la emisiunea „Urmăriți ce se întâmplă în direct”, care s-a difuzat marți, 22 septembrie.
In ziua de azi exista numeroase posibilitati de a viziona filme noi si bune chiar din confortul canapelei tale. Serviciile de streaming video au luat asalt in ultima perioada in Romania si aici ne referim la Netflix, HBO sau Amazone Prime. Acestea ofera utilizatorilor filme noi, seriale bune si o experienta ideala pe care si-o doresc atunci cand vor sa vada un film, altele decat cele de la televizor sau de pe internet.
Mai jos poti vedea 9 cele mai bune filme pe care le poti vedea pe Amazon Prime Video, in cazul in care nu te-ai decis daca sa achizitionezi un abonament. Nu trebuie decat sa ai un televizor si intrerupatoare performante, dar si un internet cu o viteza buna.
The Big Sick
The Big Sick este o prezentare a lumii lui Kumail Nanjiani, cel care a co-scris filmul pe intamplari bazate din viata sa reala alaturi de partenerul sau Emily V. Gordon. Dupa ce acestia merg la cateva intalniri promitatoare, Emily se imbolnaveste inexplicabil si trebuie plasat intr-o coma indusa. In timp ce Kumail ii cunoaste parintii ingrijorati la spital, propria sa familie pakistaneza isi doreste sa ii faca legatura acestuia cu diferite femei. Acest film este de fapt o comedie romantica, ce are la baza faptul ca acest cuplu interetnic trebuie sa faca fata diferentelor culturale.
Brittany Runs a Marathon
O tanara din New York pe nume Brittany petrece in fiecare seara si face destul de des lucruri pe care in mod normal nu ar trebui sa le faca. In urma unei vizite la medic, descopera faptul ca din cauza supraponderalitatii are o tensiune arteriala foarte mare. Pentru ca nu isi permite un abonament la sala, aceasta incepe sa alerge in jurul blocului, unde intalneste si alti alergatorii, inclusiv pe Seth de la care primeste incurajari. Aceasta, alaturi de ceilalti vecini de cartier, decid sa participe la un maraton al orasului.
The Lost City of Z
Bazat pe viata aventurierului britanic Percy Fawcett, filmul The Lost City of Z te arunca in padurea tropicala Amazon in cautarea unui oras vechi, pierdut. Actiunea se petrece in anul 1925, moment in care acesta a disparut impreuna cu echipa sa. Mai tarziu, in anul 1970, o echipa de exploratori va incerca sa recreeze pasii sai. Filmul se bazeaza pe cartea non-fiction scrisa de David Grann.
Manchester by the Sea
Dupa ce fratele sau moare, Lee Chandler este obligat sa revina acasa pentru a avea grija de nepotul sau. Este momentul oportun pentru ca Lee sa isi aminteasca motivele pentru care a plecat din Manchester si a decis sa se distanteze de trecut.
The Handmaiden
Hideko este o femeie care isi traieste viata intr-o zona retrasa, pe o proprietate luxoasa alaturi de unchiul ei. Aceasta o angajeaza pe Sookee drept slujnica, care nu este decat o hoata de buzunare recrutata de catre un sarlatan care se da conte. Ea il ajuta sa o seduca pe Hideko, insa la un moment dat intre cele doua femei incepe sa se lege o relatie plina de erotism.
Late Night
Katherine Newbury este gazda unui show late night, singura femeie care modereaza un astfel de talk show. Postul acesteia este amenintat de venirea unui barbat mai tanar, mai popular si mai amuzant. Pentru a gasi o solutie, prezentatoarea apeleaza la o femeie tanara de culoare pentru a-i completa echipa sa de scriitori care era formata numai din barbati.
Cold War
Drama istorica a lui Pawel Pawlikowski se intampla intr-o Polonia devastata, dupa al Doilea Razboi Mondial. Zula este o tanara cantareata ambitioasa, in timp ce Wiktor este un muzician de jazz care sustine auditii pentru un ansamblu de muzica populara sponsorizat de stat. Cei doi se indragostesc si traiesc o poveste de dragoste imposibila. Politica este tratata elegant in acest film, iar imaginile alb-negru sunt precise si frumoase.
Honey Boy
Filmul este bazat pe experientele unui tanar actor de la o copilarie frumoasa, la primii ani ca adult. Este vorba despre un tanar care incearca sa se impace cu tatal sau prin intermediul visurilor, dar si a cinematografiei. Celebritatea lui cunoaste o ascensiune brusca, insa ulterior si caderea este la fel de brusca.
One Child Nation
Filmul One Nation Nation va ofera o privire iluminatoare asupra politicii Chinei privind copilul unic, care a durat din 1979, si pana in 2015. Directorii filmului, Nanfu Wang si Jialing Zhang, s-au nascut in aceasta perioada si exploreaza efectele secundare a ceea ce devenise un aspect normal al vietii pentru chinezi. Privind latura neplacuta a „razboiului populatiei” prin experientele unei mari varietati de oameni, One Child Nation este o ilustrare clara a acestei perioade a istoriei chineze.
Read more
Odata cu debutul pandemiei COVID-19, studentii Universitatii Standford au parasit campusul, cursurile mutandu-se in mediul online. In acel moment tranzitia a fost fortata de imprejurari, iar sondajele din randul studentilor au evidentiat principalele obstacole.
In urma acestora, liderii de la Stanford au lucrat sustinut pe toata perioada verii pentru a imbunatati experienta educationala de la distanta, atat pentru studenti, cat si pentru profesori. Aceste imbunatatiri sunt benefice, mai ales ca in toamna studentii, din nou, nu vor fi prezenti in campus.
Dificultatile intampinate in timpul predarii online
In cadrul sondajului, studentii Satford au semnalat mai multe probleme, inclusiv dificultati de adaptare la instructiunile primite online, acces limitat la resurse, probleme financiare si stres mult mai mare. Avand in vedere incertitudine legate de COVID-19, rezultatele sondajului nu au fost surpinzatoare.
Din cauza faptului ca studentii au fost nevoiti sa paraseasca imediat campusul, a aparut necesitatea de a trece rapid la un model educational exclusiv online, lucrurile realizandu-se in cea mai mare graba. Sondajul a fost util pentru a prioritiza nevoile studentilor si a imbunatati sistemul de instruire online. Prin urmare, universitatea Stanford este cu mult mai bine pregatita pentru anul universitar 2020 – 2021.
Punctele cheie ale sondajului
La sondaj au participat peste 6.000 de studenti, acestia raspunzand la intrebari legate de instruirea online, accesibilitatea resurselor, finante si nivel de stres. Majoritatea au intampinat dificultati cu tranzitia spre invatarea la distanta, 80% dintre ei semnaland dificultati de concentrare in cadrul procesului de instruire online.
Mai bine de doua treimi din studenti au semnalat ca noul mod de predare a reprezentat o serioasa provocare educationala, pentru multi dintre acestia mediul de studiu fiind nepotrivit pentru instruirea online.
Alte probleme semnalate au fost legate de pierderea conexiunii cu ceilalti studenti si impactul negativ resimtit asupra experientei academice.
Pandemia afecteaza in special studentii cu venituri mici
Rezultatele sondajului au reliefat faptul ca pandemia a afectat in special studentii cu venituri mici si a celor din primul an. Acestia au avut probleme de acomodare cu cadrele didactice, dificultati in gasirea unui loc adecvat de studiu, acces limitat la resurse si probleme cu conexiunea de internet.
Totodata, 50% dintre ei au semnalat pierderea unei surse importante de venit in familie si dificultati financiare care ii obliga sa inceteze studiile.
Resurse utilizate
In martie, cand a debutat pandemia, echipa academica s-a asigurat ca studentii pot accesa cursurile, resursele si dispun de instructorii necesari pentru a continua experienta academica. Atunci, echipa s-a concentrat pe asigurarea cadrelor didactice necesare, a personalului didactic adecvat instruit si a instrumentelor care sa imbunatateasca experienta educationala online. Toate acestea au fost utile pentru a dezvolta strategii de imbunatatire a predarii si a invatamantului online la Stanford.
In prezent, au fost reuniti un numar considerabil de angajati ai universitatii pentru a imbunatati modul in care studentii si profesorii se implica in procesul de invatare si predare online. Eforturile depuse in acest sens au fost directionate catre a imbunatati procesul academic din toamna, atat pentru studenti cat si pentru profesori.
Universitatea a lansat un nou site web
Pentru a veni in sprijinul studentilor, Universitatea Stanford a lansat un nou site web. Acesta va ajuta studentii sa navigheze in anul universitar 2020 – 2021, include informatii despre mediul academic, locuinte, viata sociala si sanatate.
A mai fost lansat si un al doilea site in care studentii inscrisi la programe profesionale pot avea acces la infomatii despre universitati, locuinte in afara campusului sau in campus, aspecte financiare, cercetare si invatamant.
Totodata, Stanford a crescut bugetul destinat ajutorului financiar pentru anul universitar 2020 – 2021.
Read moreÎn calitate de agent secret numărul 007, actorul britanic a făcut, fără îndoială, mai mult decât oricare altul pentru succesul cultului mărcii ceasului de scafandru.
La mulți ani, Sir Sean Connery! Interpretul mitic al lui James Bond, favoritul britanicilor în acest rol conform unui sondaj recent, a împlinit 90 de ani pe 25 august 2020. În ciuda numeroaselor ceasuri purtate de agentul 007 în timpul aventurilor sale pe marele ecran, pe care le utilizează, sau nu, acțiunii datorită gadgeturilor rafinate de Q, actorul scoțian și primul interpret al agentului secret imaginat de Ian Fleming este, fără îndoială, cel care a făcut cel mai mult pentru celebritatea unui ceas: Rolex Submariner. Atât de mult încât piesa 6538 pe care o poartă la încheietura mâinii în Dr. No din 1962 este acum pur și simplu poreclită „James Bond”.










