News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, a salutat rezultatele ultimului sondaj de opinie efectuat în oraşul Ineu, rezultate care-l dau ca şi câştigător, cu aproximativ 60 la sută, pe candidatul liberal Călin Abrudan. „Mă bucur că tot ceea ce a făcut Călin Abrudan pentru comunitate, în calitatea sa de consilier local – dar nu numai –, este apreciat de ineuani. Sondajul efectuat  vine să confirme faptul că Abrudan va fi viitorul primar al oraşului, rezultatele obţinute de actualul primar, Nicolae Mehelean, nemaipermiţându-i să emită pretenţii la încă un mandat”, a spus Ioan Cristina.

De remarcat, că în absolut toate sondajele de opinie efectuate la Ineu, Călin Abrudan este cotat, de departe, cu cele mai mari şanse la alegerile din iunie.

Read more

Aşa cum a anunţat încă de luni, primarul Şimandului, Dan Şimon, a semnat miercuri dimineaţa, la prima oră, plata salariilor profesorilor din localitate. Instanţa a admis cererea de ordonanţă preşidenţială formulată de profesori, pentru salariile din luna ianuarie. Primarul Şimon a dispus plata salariilor şi pentru luna februarie.

„Mă bucură decizia instanţei, pentru că am cadrul legal pentru a dispune plata salariilor. Îmi pare rău că profesorii au căzut la mijloc într-o situaţie în care administraţia controlată de PDL nu vrea să respecte legea învăţământului. Tocmai de aceea, profesorii vor primi banii nu doar pentru luna ianuarie, ci şi pentru februarie. Noi vom merge în continuare în instanţă pentru a judeca pe fond această cauză, până când şcoala va avea un director care îndeplineşte condiţiile de legalitate. Le reamintesc tuturor arădenilor că am luptat pentru profesori, am avut curajul să acord salariile profesorilor aşa cum scrie legea, nu tăiate, aşa cum vor instituţiile controlate de PDL. Constat în acelaşi timp că, instigat de mâna sa dreaptă, Elena Per, prefectul Bibarţ continuă să facă presiuni asupra mea. Îi anunţ pe această cale că doamna Per nu va scăpa de plângerile penale pe care le vom face împotriva sa, pentru abuzurile şi ilegalităţile pe care le-a comis” a spus primarul Dan Şimon.

PSD condamnă modul politicianist şi neprofesionist în care prefectul Călin Bibarţ se comportă în cazul şcolii din Şimand. „Prefectul Bibarţ, viitor candidat PDL pentru Parlament, se dovedeşte incapabil să respecte exigenţele funcţiei pe care o ocupă. Faptul că cere demisia primarului Şimon demonstrează acest lucru. Un prefect care respectă legea, îl anunţăm pe domnul viitor candidat Bibarţ, trebuie să se ocupe de legalitatea actelor administraţiei locale, nu de parcursul politic al primarilor. Nu este un motiv de demisie faptul că primarul Şimon doreşte să se respecte legea. Prefectul Bibarţ ar face bine să se ocupe de dosarele penale ale primarului Falcă şi ale altor primari penali ai PDL, cum ar fi cei din Vinga, Şeitin şi mulţi alţii. Constatăm din păcate că dânsul vrea să ajungă parlamentar folosind voturile primarilor penali, în timp ce face exerciţii de imagine la adresa celor care respectă legea” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

newsarad stiri arad

Florin Tripon, preşedintele PNL Zădăreni, a fost ales, zilele trecute, la Bucureşti, în Biroul Executiv Naţional al TNL Rural.
În cadrul şedinţei de alegeri, tinerii liberali au adoptat rezoluţia „Să redăm tinerilor România rurală”, care se bazează pe realităţile şi necesităţile ţării din acest moment şi aduce o rezolvare a problemelor existente. Astfel, tinerii liberali îşi concentrează atenţia pe probleme precum nivelul scăzut de trai al locuitorilor din mediul rural, care generează exodul majorităţii tinerilor spre mediul urban şi, apoi, spre pieţele externe de muncă, depopularea mediului rural şi implicit a ţării şi creşterea incidenţei abandonului şcolar în rândul tinerilor.

„TNL Rural propune reducerea decalajului între mediul rural şi cel urban prin educarea şi formarea tinerilor din mediul rural. De asemenea, aceştia trebuie încurajaţi să se implice în administraţia locală, putând contribui astfel la îmbunătăţirea condiţiilor de trai din acest mediu”, a declarat Florin Tripon.

 

Read more

In pragul alegerilor locale ,Traian Basescu si PDL au hotarat asa zisa reintregire a salariilor.Cred ca toata lumea este convinsa ca acesta masura va fi de scurta durata ,doar pana dupa alegeri.

Si la Arad puterea locala portocalie sau verde brotac se afla in campanie electoral de la 1 martie.Alftel cum se poate explica ca orasul , a fost impanzit de martisoare cu pozele unor deputati si senatori PDL.Mai bine puneau instantanee cu Mickey Mouse sau Harry Potter, ar fi avut mai mult succes. Mai in gluma, mai in serios pedelistii au reusit sa denatureze si sa politizeze chiar si venirea primaverii.

In ceea ce priveste evenimentul derulat de PDL  cu ocazia zilei de 8 Martie, cer organizatorilor sa puna la dispozitia aradenilor facturile, din care sa reiasa cine a platit aceasta petrecere.Cand un ministru si un viceprimar te invita la un eveniment de o asemenea amploare este si firesc sa te intrebi de unde au luat banii, sau mai exact de unde au atatia bani?

 

Read more

newsarad stiri arad

Repetatele atacuri murdare la care se pretează PSD în ultima perioadă ne arată că această formaţiune politică şi-a început campania electorală în acelaşi stil în care îşi desfăşoară întreaga activitate politică. Recenta ieşire mediatică, având ca subiect întâlnirea femeilor democrat-liberale cu prilejul Zilei Femeii, a demonstrat că reprezentanţii USL se folosesc de orice evenimente pentru a defăima, a calomnia şi a înjosi pe oricine, numai pentru a ajunge la putere. Au murdărit până şi Ziua Femeii, lucru care arată cât respect au reprezentanţii acestui partid pentru mamele lor, soţiile lor, surorilor sau fiicelor lor, pentru orice femeie.

La întâlnirea de joi seara au fost prezente femei care nu fac politică, provenind din diferite pături socio-profesionale, femei care au obţinut respectul societăţii în alte domenii decât politica sau administraţia. Aceste invitate au fost jignite, PSD catalogând evenimentul ca pe un fel de pomană.

În fond, PSD nu poate să solicite clarificări, nu poate să fie o „voce” a onestităţii pentru că nu reprezintă un etalon de credibilitate. PSD Arad este format din oameni ca Dorel Căprar, om care a falimentat firme şi a produs prejudicii altor oameni de afaceri, care a pozat în Iisus numai pentru a-şi atinge scopurile politice sau ca Dorel Popa, scos de la naftalină după aproape opt ani şi prezentat ca o soluţie pentru arădeni, plimbat prin America de Victor Ponta. Mai nou, un fost vameş face jocurile în PSD şi încearcă să ne spună ce e rău şi ce e bine. În concluzie, actualul PSD e un partid condus de oameni care calcă peste orice, inclusiv peste gingăşia femeilor pentru a-şi atinge scopurile.

Cât despre evenimentul din seara de 8 martie, acesta a fost organizat de cele peste 1000 de femei democrat-liberale, invitaţia fiind lansată de reprezentantele organizaţiei, doamna ministru Claudia Boghicevici, în calitate de vicepreşedinteă la nivel naţional, şi de doamna viceprimar Geanina Pistru, în calitate de preşedintă a organizaţiei judeţene a femeilor democrat-liberale. E greu de făcut diferenţa între organizare şi invitare, mai ales când te crezi Iisus. Fizic, organizatoric şi financiar, e foarte greu ca un asemenea eveniment să fie făcut de două persoane. (Comunicat PDL Arad)

Read more

Ministrul Claudia Boghicevici şi viceprimarul Aradului, Gianina Pistru, au invitat – gratuit, evident – aproximativ 1 000 de femei la o petrecere de 8 Martie, organizată la Expo Arad Internaţional. În preziua petrecerii, au împânzit efectiv Aradul cu invitaţii la acest eveniment, pe care nu s-au sfiit să înscrie marea preţuire pe care o au pentru doamnele şi domnişoarele din Arad.

PSD Arad solicită Claudiei Boghicevici şi Gianinei Pistru factura, sursele de finanţare şi sponsorii evenimentului. „Facem acest demers pentru că vorbim despre două persoane care au funcţii publice, legate de guvernare şi de administraţia locală. Mi se pare foarte corect să le spună arădenilor de unde au bani pentru a finanţa un astfel de eveniment? Constatăm că în timp de criză, când peste tot se impun constrângeri bugetare, cei de la PDL sunt nababi. Aşteptăm cu nerăbdare explicaţii” a declarat Dorel Căprar, liderul PSD Arad.

De altfel, mai multe doamne şi domnişoare din Arad ne-au contactat pentru a condamna marea ipocrizie a celor două doamne din PDL Arad. „Pe bună dreptate, multe dintre persoanele invitate sau care au văzut invitaţiile au fost revoltate. Am remarcat umorul cu care multe dintre ele ne-au spus că merg la eveniment, pentru că au sentimentul că indirect şi-au plătit consumaţia cu vârf şi îndesat. Este un eveniment tipic pentru gândirea celor de la PDL: dau petreceri cu mâncare şi băutură, în speranţa că oamenii vor uita că li s-au tăiat salariile, că s-au impozitat pensiile, că au fost jigniţi şi umiliţi în fel şi chip de guvernarea PDL, că în timp ce oamenii suferă clientela PDL se îmbogăţeşte. Dacă Claudia Boghicevici şi Gianina Pistru respectă cu adevărat doamnele şi domnişoarele din Arad, trebuiau să se exprime şi să voteze împotriva tăierii indemnizaţiei de creştere a copilului de exemplu, nu să dea o petrecere în an electoral. Cele mai multe invitaţii au fost adresate bugetarelor, ca şi cum s-ar încununa acum patru ani de guvernare cu multe împliniri în ceea ce le priveşte. Din păcate, în ultimii ani traiul în România, în special pentru femei, a devenit tot mai greu. Multe familii au dificultăţi majore să procure hrana de zi cu zi, să încălzească locuinţele pe timp de iarnă, să aibă grijă de copii, să asigure îngrijirea medicală a bătrânilor. În condiţiile acestea, evenimentul organizat de Claudia Boghicevici şi de Geanina Pistru este nepotrivit, sfidător chiar” a încheiat liderul social-democrat.

Read more

Liderii PDL Arad fac presiuni puternice pentru racolarea primarilor USL. Aceştia încearcă să îi atragă pe primari spre o nouă construcţie politică, Mişcarea Populară. „Paleta” argumentelor este destul de largă: primarilor li se promit bani – bani publici, evident – dar printre rânduri sunt şi ameninţări la adersa celor care nu vor să se conformeze. „Le cerem celor de la PDL să înceteze acest şantaj ordinar la adresa primarilor noştri. Le cerem să respecte în mod egal cetăţenii acestui judeţ, să nu facă selecţii pe criterii politicianiste atunci când alocă fonduri guvernamentale sau prin Consiliul Judeţean. Le solicităm de asemenea să nu încerce să racoleze primarii USL, folosindu-se de alocarea banilor publici. Credem că oamenii care au ieşit în stradă pentru a protesta, la Arad, Bucureşti şi în toate celelalte oarşe din ţară au cerut un altfel de politică, au cerut decenţă şi respect pentru cetăţeni în primul rând. Este evident de pe acum că Mişcarea Populară nu poate răspunde exigenţelor cetăţenilor. Se dovedeşte de la bun început că nu este decât o altă pălărie pentru PDL, pentru oameni ca Băsescu, Falcă şi Seculici. Apucăturile şi năravurile rămân aceleaşi, chiar dacă se schimbă numele partidului şi se vopseşte cu altă culoare gardul. Sunt convins că eficienţa acestui demers al PDL are şanse zero de reuşită, dar este deranjant şantajul la care se pretează cei de la PDL, care promit alocări bugetare pentru cei care schimbă culoarea politică. Îi anunţăm pe domnii Falcă, Ioţcu şi Seculici că pe primarii mai slabi de înger, pe cei şantajabili i-au luat deja. Alături de noi au rămas oamenii cu caracter puternic. Dacă au stat atât timp în opoziţie, vor mai sta câteva luni şi împreună vom câştiga alegerile şi vom pune punct acestor practici abuzive” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

Afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia, după alegeri, PDL poate forma un guvern doar cu PNL, a fost taxată prompt de preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, co-preşedinte al USL Arad, care a caracterizat-o drept o diversiune a şefului statului. Preşedintele Traian Băsescu recurge la eterna sa diversiune privind o posibilă apropiere între PNL şi PDL, după scrutinul din acest an. În disperarea evidentă că PDL abia atinge în cele mai optimiste sondaje 20% din preferinţele electoratului, şeful statului vrea să impună din nou o falsă dezbatere pe agenda publică, privind o eventuală guvernare PNL-PDL”, a declarat Ioan Cristina.

Acesta a subliniat că Partidul Naţional Liberal a făcut o opţiune clară în 5 februarie 2011, atunci când, împreună cu partenerii săi PSD şi PC, a constituit Uniunea Social Liberală, o construcţie politică menită să salveze România de sub guvernarea dezastruoasă a PDL.

„Îi reamintim preşedintelui faptul că în Angajamentul pentru România, asumat public la data de 30 noiembrie 2011, candidaţii USL la alegerile electorale se angajează să nu colaboreze cu Traian Băsescu şi PDL. USL este proiectul politic al unui nou început. Angajamentul nostru este să dăm acestei ţări un nou model de guvernare competentă şi eficientă, dar şi să creăm un nou model de societate, aşezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect şi toleranţă”, a mai precizat Ioan Cristina.

Read more

cipri luca birou

“Cu o ipocrizie  fără seamăn acest om care a făcut atât de mult rău românilor reușește acum să se erijeze în victimă. Traian Băsescu susține  că ultimii ani, din 2007 până acum,  reprezintă cea mai umilitoare perioadă a vieții sale, fiind tot timpul ponegrit. A fost  este și va fi mult timp de acum înainte ponegrit pentru că din cauza lui, oamenii au sărăcit de la un an la altul”, susține deputatul Luca.

“Apreciez drept penibil modul în care se plânge acest dictator ce a generat atât de mult haos în întregul sistem public astfel încât să favorizeze îmbogățirea peste noapte a oamenilor săi de casă. Mi se pare ridicolă și afirmația acestuia legată de ieșirea din politică după plecarea de la Cotroceni. E firesc să spună că  iese din viața publică pentru că știe că odată plecat din fotoliul de șef al statului va deveni un nimeni. Un nimeni, la propriu și la figurat, „calitate” conferită de atât de mult rău făcut populației în ansamblul său, atât în mod direct prin dispunerea tăierilor salariale, a tăierilor pensiilor, a ajutoarelor sociale, prin numirea în fruntea guvernului  a unui securist, prin furturile exorbitante înregistrate cu acordul său, cât și indirect,  prin haosul creat în instituțiile statului, în învățământ și cu atât mai mult în sistemul sanitar”.

Deputatul Luca îi sugerează președintelui Băsescu să își depună demisia pentru a-l scuti de noi umilințe. “ Ca să nu mai fie umilit, îi sugerez șefului statului să își depună demisia. Să renunțe la fotoliul care culmea, i-a făcut atât de mult rău, bietului om. Dacă îi este atâtde greu, să se retragă cât mai repede, renunțând la atâtea acuze care i se aduc zilnic, la atâta ponegrire și la atâte gânduri negre din partea milioanelor de români care, din cauza lui, o duc din ce în ce mai greu. Dacă îi este atât de greu, să renunțe și să lase oamenii să trăiască. Să își ia aserviții și să se retragă cu totul, să nu mai auzim de ei, că destul rău au făcut țării” a conchis Ciprian Luca.

Read more

traian igas

Fostul ministru al Internelor Traian Igaş a declarat că preşedintele cunoaşte foarte bine problemele din interiorul MAI, pentru că este conducătorul CSAT, precizând că din cei aproximativ 10.000 de angajaţi disponibilizaţi în 2011, 95 la sută erau din surse externe.

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş a spus că şeful statului are dreptate atunci când spune că s-au făcut excesiv angajări de personal din surse externe în Ministerul Administraţiei şi Internelor, adăugând că Traian Băsescu ştie foarte bine problemele din interiorul MAI pentru că el conduce de opt ani CSAT.

Igaş a precizat că angajările excesive care s-au făcut în MAI au legătură cu o hotărâre a CSAT de la nivelul anului 2007, când s-a cerut angajarea a 8.000 de oameni în structurile ministerului.

Fostul ministru de Interne a arătat că la acea vreme la conducerea MAI era Cristian David, care în loc să angajeze 8.000 de oameni, cum prevedea hotărârea CSAT, a angajat „peste 14.000 de persoane” în structurile ministerului.

„Cred că şi la acest aspect s-a referit preşedintele atunci când a făcut această declaraţie”, a mai spus Traian Igaş.

El a precizat că, în urma evaluărilor care s-au făcut în 2011, s-a constatat că din cele aproximativ 10.000 de persoane verificate şi disponibilizate, 95 la sută proveneau din surse externe.

„Avem o radiografie clară şi completă”, a precizat fostul ministru al Internelor.

Traian Igaş a mai spus că valul de angajări de la nivelul anului 2007 a survenit modificării legislaţiei privind eliminarea regimului obligatoriu de efectuare a stagiului militar pentru tineri, context în care s-au creat goluri în schemele de personal ce trebuiau refăcute.

Read more