Gheorghe Falcă a fost ales vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal!
PoliticaUltimele stiri 27 septembrie 2021 0
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a fost ales vicepreşedinte pentru Fonduri Europene şi Dezvoltare Regională în cadrul Partidului Naţional Liberal. Acesta a obţinut 1583 de voturi din partea delegaţilor care au fost prezenţi ieri la Consiliul Naţional al PNL de la Romexpo.
„Bătălia importantă pentru mine și partidul meu a fost în 2004, când, la 37 de ani, am ajuns primarul municipiului Arad, iar de atunci am ținut steagul valorilor creștin- liberale în care am crezut și cred astfel încât, în patru mandate, am reușit să modernizez un oraș și am primit confirmarea să ajung în poziția de eurodeputat. Putem spune că am crescut odată cu țara. Fac parte din generația decrețeilor, dar pentru noi revoluția a fost începutul unei noi vieți. Sunt omul care a ținut steagul în 16 decembrie în Timișoara, dar sunt și omul care a ținut steagul partidului în fiecare bătălie”, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Preşedintele PNL Arad a vorbit şi despre vizita preşedintelui Comisiei Europene de astăzi când se va semna Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: „Putem spune că ne-am îndeplinit, noi, cei din Revoluția Română, obiectivele de țară: intrarea în NATO și UE. Astăzi avem o mare oportunitate să lucrăm la al treilea mare proiect de țară, modernizarea României. Prin modul în care a lucrat președintele României, putem spune că avem în cadrul financiar 2021-2027 50 de miliarde de euro, iar astăzi, în prezența președintei Ursula von der Leyen, premierul României, Florin Cîțu, va semna un proiect de 29 de miliarde. Dacă adăugăm și cele 10 miliarde din Programul Național de Investiții, putem spune că românii au la dispoziție, prin munca noastră, peste 90 de miliarde de euro. Militez pentru unitate în interiorul partidului, cu președintele României, și unitate cu românii”, a declarat preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Read moreUSR Arad: Cumpăratul de voturi pentru competiția internă a PNL nu înseamnă dezvoltare locală
PoliticaUltimele stiri 24 septembrie 2021 0
Consiliul Județean Arad este convocat astăzi, 24 septembrie 2021 orele 13:00, în ședință “de îndată”. Convocarea a fost făcută ieri și are pe ordinea de zi finanțarea a trei drumuri județene prin programul destinat “dezvoltării locale” Anghel Saligny (sau PNDL3). Cele trei drumuri județene au, însă, deja asigurate surse de finanțare din bugetul CJ Arad.
De unde până unde urgența, atunci?
Din faptul că mâine are loc congresul pentru alegerea Președintelui PNL, iar actualul premier Florin Cîțu s-ar putea să nu mai poată decide unde și la cine merg banii din Anghel Saligny. Panica că nu-i sigur că-și va putea păstra pixul de Prim-ministru cu care semnează cecuri în alb contra voturi la congres nu înseamnă deloc dezvoltare locală sau județeană. Dimpotrivă.
Programul Anghel Saligny, destinat dezvoltării locale, nu are criterii de selecție a proiectelor, fapt care nu va duce decât la distribuirea discreționară a banilor publici către preferații Primului ministru. USR PLUS a propus introducerea unor astfel de criterii obiective, alături de alte amendamente și completări care ar fi putut conduce la distribuția echilibrată și echitabilă a fondurilor. Însă nu acestea sunt scopurile programului Anghel Saligny, așa că toate completările noastre au fost respinse.
Fără criterii, fără reguli și fără surse de finanțare clare, subordonat scopului menținerii la putere a unui singur om, programul, pe lângă că este o “fata morgana”, nu poate conduce decât la risipirea banilor contribuabililor. Adică așa cum s-a întâmplat întotdeauna atunci când scopurile politice restrânse și interesele personale au fost puse înaintea interesului public. Și, tot ca întotdeauna, nota de plată va fi achitată de noi toți.
USR PLUS nu se opune dezvoltării locale și județene echitabile și durabile, ci se opune ferm celei subordonate scopurilor de partid. Prin ignorarea amendamentelor noastre la programul Anghel Saligny, PNL a ales să-și asume de unul singur răspunderea și consecințele pentru distribuirea discreționară a banilor publici. Le urăm baftă.
USR PLUS respinge ferm și fără echivoc acest model de “dezvoltare locală cu gropi”. Cu 17 din 33 de Consilieri județeni, PNL poate continua să-și asume de unul singur aceeași răspundere și aceleași consecințe pe care a ales să și le asume.
Read moreFostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a anunţat că va sprijini „cu toată experienţa” un partid nou-înfiinţat, Alianţa pentru Patrie, care are ca obiectiv „bunăstarea românilor” şi este animat de „patriotism economic”.
„Prin octombrie am avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu (…). Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care (…) distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie – 20%. (…) Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică, administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori (…), Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze (…) înfiinţarea partidului. Partidul s-a înfiinţat – se numeste Alianţa pentru Patrie. (…) E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România”, a declarat Dragnea, la Realitatea Plus.
El a susţinut că această formaţiune politică nu va fi naţionalistă şi nu este un partid „făcut degeaba”.
„Principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic. Nu este un partid naţionalist, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, antieuropean sau antiatlantic, dimpotrivă”, a adăugat Liviu Dragnea.
Fostul lider PSD a spus că va discuta cu avocatul său „să analizeze posibilitatea unei acţiuni în instanţă” pentru a se lămuri dacă are sau nu dreptul să ocupe funcţii într-un partid.
„Unii spun că eu nu am voie să ocup vreo funcţie într-un partid. Eu pentru partidul ăsta voi face foarte multe lucruri”, a completat Dragnea. AGERPRES
Read moreMihai Fifor : „Ce e legea pentru Ghiță și pentru gașca lui…un fleac!”
PoliticaUltimele stiri 14 septembrie 2021 0
„Dincolo de faptul că oricum nu îl mai crede nimeni că ar face vreodată ceva pentru Arad și nu pentru buzunarul lui și al prietenilor lui devotați, ne mai și anunță, europarlamentarul Falcă, senin, că face un pic de „trafic de influență” și de „folosirea influenței politice”. Ceea ce, legea ar zice că e total ilegal. Dar ce e legea pentru Ghiță și pentru gașca lui…un fleac!
Dar, dacă tot se sacrifică pentru Arad, haideți să îi dăm noi o listă cu probleme pe care minte că le rezolva de aproape 2 ani de când PNL e la putere absolută. încep eu, completati voi:
Pasajul din Micalaca, deschis de PSD, închis de PNL. Mințea Falcă în februarie 2020 că rezolvă problema în 2 săptămâni. Cum e, Ghiță?”, spune președintele PSD Arad deputatul Mihai Fifor.
Read moreMihai Fifor: ”Președintele Iohannis poate pune capăt imediat crizei politice prin solicitarea demisiei premierului Cîțu!”
PoliticaUltimele stiri 7 septembrie 2021 0
Scena politică este agitată în ultimele zile, căderea Guvernului este numărată pe degete, deputatul Mihai Fifor cere, printr-un comunicat, implicarea președintelui țării pentru rezolvarea crizei.
Viceprimarul Lazăr Faur a prezentat primii pași pentru refacerea totală a zonei centrale a Aradului, proiect care urmează să fie finanțat din fonduri europene. În cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL, Lazăr Faur a anunțat că a fost selectată firma care, în termen de 8 luni, va elabora studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.
„Una dintre prioritățile noastre este să amenajăm zona centrală istorică, zonă care urmează să fie îngrijită și remodelată, să ofere confort așa cum își doresc arădenii. Săptămâna trecută a fost încheiată procedura pentru documentația tehnico-economică pentru axa Podgoria – Avram Iancu, care va fi total remodelată. Trotuarele vor fi refăcute cu piatră naturală pe ambele sensuri, în zona mediană vor fi refăcute spațiile verzi și sistemul de irigații, pregătim un sistem inteligent de control a circulației și sisteme de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități. În Piața Avram Iancu vom avea un pasaj subteran care pornește de la Vasile Goldiș spre Grigore Alexandrescu, în legătură cu parcarea subterană și un al doilea pasaj spre Strada Nicolae Bălcescu și Podul Decebal. Piața va fi refăcută, cu zone verzi, fântână arteziană, alei și mobilier urban. Prin acest proiect, vrem să dăm o imagine bună la suprafața solului, urmând să avem un proiect pentru clădirile istorice”, a spus viceprimarul Lazăr Faur.
Read moreConsiliul Județean a demarat, în ultimii ani, două proiecte de infrastructură foarte importante pentru comuna Olari. Practic, cele două drumuri județene care traversează comuna au intrat într-un proces de modernizare. Unul dintre ele, Sântana-Olari-Sintea Mică, a fost finalizat anul trecut, iar lucrările la cel de-al doilea, Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa, sunt în plină desfășurare
„Prin modernizarea celor două drumuri, Olariul are acces rapid și modern atât spre centrul județului, cât și spre zona de vest, cu o legătură mai scurtă și mai directă spre punctele de frontieră Nădlac, Turnu și Vărșand. Astfel, crește oportunitatea de dezvoltare a comunei, prin atragerea investitorilor, cărora li se oferă o infrastructură rutieră modernă și sigură, o capacitate de transport mult mai rapidă”, a declarat Doru Bozga, consilier județean PNL.
Drumul județean Sântana-Olari-Sintea Mică a fost finalizat în 2020, are o lungime de 10 kilometri, iar valoarea lucrărilor a fost de 12,3 milioane de lei. Tronsonul de drum Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa, în lungime de 23,4 kilometri, are o valoare a lucrărilor de peste 26 de milioane de lei.
Read moreConform statutului PNL, în prima ședință BPJ după alegeri a fost completată echipa de conducere a partidului. La propunerea președintelui Gheorghe Falcă, a fost ales în funcția de secretar general Răzvan Cadar și în funcțiile de secretari adjuncți Simona Stan și Bogdan Blaga.
„Îi mulțumesc domnului președinte Falcă pentru nominalizare și colegilor pentru încredere. Am încheiat un mandat de secretar general cu multe competiții și cu un șir de alegeri câștigate la Arad, sunt pregătit împreună cu ceilalți colegi să facem față provocărilor noului mandat . Ne pregătim pentru Congresul PNL din septembrie, apoi trebuie să reluăm munca de organizare. Perioada care urmează este aparent liniștită, dar acum trebuie să formăm echipa PNL pentru anii electorali care vor urma. De asemenea, în această perioadă vom ajuta la o comunicare mai bună între Guvern și administrația locală, pentru a pregăti cu succes utilizarea fondurilor europene. Încrederea arădenilor se câștigă prin muncă și rezultate în administrație, de aceea gestionarea proiectelor este importantă pentru noi, îmi va fi de folos experiența de vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. PNL trebuie să fie pregătit să câștige alegerile locale și naționale și în 2024, într-o perioadă în care România are nevoie de o guvernare europeană, de dreapta, capabilă să utilizeze fondurile europene pentru reformă și dezvoltare”, a declarat Răzvan Cadar, secretarul general PNL Arad.
Read moreOfensivele USR de pe rețelele de socializare au tot mai multe înjurături! Azi e ziua deputatului Iulian Bulai
PoliticaUltimele stiri 7 august 2021 0
Imaginile apărute în spațiul media cu primarul Clotilde Armand în secția de votare, numărând buletinele de vot pentru alegerile de la sectorul 1 al Primăriei Sectorului 1,a ajuns să incite și să aducă critici pro și contra fimărilor, chiar și injurii.
Ca să minimalizeze și să acopere incidentul, postacii USR au ajuns la o ironizare care se întoarce contra lor. Deputatul Iulian Bulai a postat pe pagina sa de facebook o ironie de prost gust care i-a atras injurii și critici.
Unii useri de la Facebook au început cu teoria: ”Acum știe o tara întreaga ca ești prost …nu era de ajuns ca știau doar ai tai.
2:Guriță! Geaba ii iei partea! S-ar putea să ajungi complice! Mai revezi matale imaginile.
3:De ce nu faci tu Iulică, ce știi cel mai bine: umflă și împletește niște baloane și după, postează-le pe Fb, că ai mai mult haz.
5: Mai dati-o dracului si nu ne tratati ca pe idioti.Se vede clar pe filmare cand intra in sala cu sacii.Este imbracata in aceleas haine cu care a iesit si la declaratii de presa.Oricum este incofundabila,slaba,desirata si cocosata.Si daca nu a fost ea procurorii au obligatia sa ancheteze si sa dea numele si prenumele tuturor celor care nu aveau voie sa fie acolo apoi incolonarea si la puscherie.











