News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Subprefectul Marius Sulincean a demisionat din funcție, după ieșirea PSD de la guvernare

Subprefectul județului Arad, Marius Sulincean, și-a anunțat demisia din funcție, în contextul deciziei PSD de a se retrage de la guvernare. Acesta a transmis un mesaj public în care își explică gestul ca fiind unul „profund politic” și lansează critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan.
Mai jos, mesajul integral publicat de Marius Sulincean:
„Sunt social democrat și absolut convins că politica și guvernarea trebuie să fie despre oameni și pentru oameni ! De aceea gestul de a-mi depune astăzi demisia din funcția de subprefect al Aradului este unul profund politic.
Spre deosebire de Ilie Bolojan nu mă cramponez de scaun, de funcție, din orgoliu, vanitate, prostie sau ce Dumnezeu îl mai motivează pe premier, după ce românii i-au spus clar în față că nu îl mai vor.
Da, drumul este greșit și este nevoie de o corecție. Ilie Bolojan trebuie să plece, pentru că și-a întors fața de la nevoile și aspirațiile acestui popor și în loc de liniște și bunăstare i-a livrat austeritate și suferință.
Personal, rămân același om deschis, cum mă știu bine toți cei care mă cunosc, nu doar din poze și injuriile adversarilor politici. Sunt mândru că mi-am exercitat mandatul cu cinste, demnitate și onoare, pentru Arad și arădeni.
Mulțumesc tututuror celor care mi-au fost alături și cu care am colaborat armonios în tot acest timp. A sosit vremea să ascultăm glasul românilor și exact asta facem !”

Read more
Filmul „Ferestrele sufletului“ va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul „Ferestrele sufletului“/„Big Eyes” (r. Tim Burton), care are la bază povestea reală a lui Walter Kean, un pictor faimos din anii ’50 – ’60, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.

Proiecția va avea loc miercuri, 29 aprilie 2026, de la ora 19.00.

Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Filmul spune povestea lui Walter Kean, un pictor care și-a câștigat notorietatea prin revoluționarea comerțului cu picturi, mai ales a celora care înfățișau copii cu ochi mari.

Adevărul din spatele acestei afaceri de succes era că tablourile nu erau realizate de el, ci de soția sa, Margaret.

Cu toate că duce o viață lipsită de griji, Margaret decide că nu mai poate trăi în umbra soțului său. Așadar, filmul se concentrează pe forța lui Margaret de a se remarca, pe succesul fenomenal al picturilor sale și pe relația tumultoasă cu soțul său care a privat-o de succes prea mult timp.

Filmul a câștigat un premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță – Amy Adams și are în palmares numeroase nominalizări la premiile Globul de Aur și premiile BAFTA.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

 

SINOPSIS:

„Big eyes. Ferestrele sufletului“, SUA 2014

Regizor: Tim Burton

Scenariu: Scott Alexander, Larry Karaszewski

Producător: Tim Burton, Scott Alexander, Larry Karaszewski, Lynette Howell

Staruri: Amy Adams, Christoph Waltz, Danny Huston, Krysten Ritter, Jason Schwartzman, Terence Stamp

Rating: Audiență generală

Filmul spune povestea unuia dintre cele mai răsunătoare cazuri de fraudă din istoria picturii secolului al XX-lea. La sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ְ’60, pictorul Walter Keane (Christoph Waltz) atinsese un succes imens cu seria sa de portrete ale căror ochi disproporționat de mari hipnotizau publicul amator de artă. Adevărul din spatele acestui succes de public a fost descoperit în cele din urmă: bizarele portrete erau pictate de fapt de soția lui Walter, Margaret Keane (Amy Adams).

Lupta lui Margaret împotriva unui soț care a manipulat-o atâția ani asumându-și meritul pentru munca ei va ajunge în final în fața justiției.

Read more
Opt incendii de vegetație uscată au pus pe jar pompierii arădeni în ultimele trei zile

În perioada 24 – 26 aprilie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea a 126 de situații de urgență în județul Arad.

Cele mai multe intervenții au vizat acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD fiind solicitate în 110 cazuri.

Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a 11 incendii și au desfășurat alte 5 intervenții în sprijinul comunității, constând în deblocarea unor persoane și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Dintre cele 11 incendii, 8 au izbucnit la vegetație uscată, în localitățile Chelmac, Gurahonț, Birchiș, Pilu, Sânmartin, Văsoaia, Ostrov și Arad. De asemenea, două incendii s-au produs la locuințe, în localitățile Șiria și Satu Mic, iar un alt incendiu s-a manifestat la baloți de paie, în localitatea Vinga. Incendiile au fost stinse prompt, fără a se înregistra victime.

Suprafața de teren afectată în urma incendiilor de vegetație uscată a fost de aproximativ 35 de hectare.

Vă reamintim că arderea vegetației uscate este strict interzisă. Utilizarea focului în spații deschise este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga rapid și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca victime.

Nu uitați! Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Read more
Arădenii îi cer prefectului să se concentreze pe droguri: „Lăsați sălile de jocuri și ocupați-vă de problemele reale”

Un apel public dur a fost lansat la adresa prefectului județului Arad, Mihai Pașca, după ce mai mulți cetățeni au transmis o scrisoare deschisă în care solicită schimbarea priorităților instituționale. Oamenii cer ca atenția autorităților să fie mutată de la subiecte considerate secundare, precum sălile de jocuri de noroc, către problema gravă a consumului și traficului de droguri.

Inițiatorii demersului susțin că Aradul se confruntă cu o situație alarmantă, în special în rândul tinerilor, unde fenomenul drogurilor ar fi scăpat de sub control. Potrivit acestora, traficanții acționează inclusiv în proximitatea unităților de învățământ, iar reacția autorităților este insuficientă.

În același document, cetățenii atrag atenția și asupra altor probleme majore din județ, precum lipsa locurilor de muncă, absența unor servicii sociale eficiente pentru persoanele vulnerabile și deficitul de personal din sistemul medical. Ei solicită măsuri concrete, acțiuni constante și politici publice orientate spre siguranța comunității.

Redăm integral scrisoarea deschisă transmisă autorităților:


SCRISOARE DESCHISĂ către Prefectul Județului Arad
Către: Domnul Mihai Pașca, Prefectul Județului Arad
Către: Consiliul Județean Arad

Domnule Prefect Mihai Pașca,

În calitate de cetățeni ai Aradului, vă cerem să priviți dincolo de birouri și să vedeți realitatea care ne ucide tinerii. În timp ce vă luptați cu sălile de jocuri, traficanții de droguri fac legea la porțile școlilor, în licee și pe fiecare stradă din orașul nostru.

Tragedia Amedei este rezultatul nepăsării. Vă solicităm public, în virtutea experienței dumneavoastră în Justiție:

Prioritate Zero: Stârpirea traficului de droguri. Cerem acțiuni drastice și permanente, nu doar flagrante ocazionale. Vrem școli sigure și străzi curățate de cei care vând moarte la plic. Traficanții trebuie să stea în închisoare, nu printre copiii noștri!

Centre de Stat pentru Salvare: Avem nevoie urgentă de centre integrate de tratament. Nu mai lăsați familiile singure în fața unei boli pe care statul o ignoră.

Grijă reală pentru Arad: Orașul suferă din cauza lipsei locurilor de muncă, a serviciilor sociale inexistente pentru oamenii străzii și a unui spital județean măcinat de lipsa de personal.

Domnule Prefect, o economie în dezvoltare nu se construiește pe hârtie, ci prin siguranță și sănătate. Aradul se degradează sub ochii dumneavoastră. Nu așteptați următoarea înmormântare pentru a recunoaște că am pierdut controlul asupra străzilor.

Cereți rezultate de la instituțiile de forță și oferiți-le tinerilor o șansă la viață, nu doar statistici. Tăcerea dumneavoastră în fața traficanților este un eșec pe care Aradul nu îl mai acceptă.

Cu respect,
Cetățenii Aradului care vor siguranță!

Read more
Sute de tone de deșeuri, depozitate ilegal de Primăria Șilindia de-a lungul drumului județean

Sute de tone de deșeuri din construcții au fost depozitate ilegal de Primăria Șilindia de-a lungul drumului județean, la periferia localității, iar Garda de Mediu Arad a dat termen o lună administrației locale să curețe zona înainte să aplice o amendă de până la 100.000 de lei.

Garda de Mediu Arad a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, că a descoperit o ‘depozitare necontrolată de deșeuri’ la intrarea în comuna Șilindia, pe DJ792C.

Primarul comunei, Rovin Mariș, a declarat, pentru AGERPRES, că deșeurile au rezultat în urma lucrărilor de refacere a canalului pluvial care traversează localitatea pe marginea drumului județean, pe o distanță de câțiva kilometri. Betonul vechi a fost spart, iar administrația locală a permis firmei de construcții să-l depoziteze temporar pe marginea drumului.

Totuși, lucrările au fost încheiate în toamna anului trecut, dar firma de construcții nu a mai ridicat deșeurile.

‘Estimăm că sunt 500, până la 1.000 de tone de beton. E adevărat că am permis ca aceste deșeuri să fie depozitate temporar, dar nu au mai fost ridicate. L-am sunat de mai multe ori pe reprezentantul firmei să ridice deșeurile și, acum după controlul Gărzii de Mediu, vom fi mai insistenți’, a declarat edilul.

Deșeurile din beton ocupă o lungime de sute de metri pe marginea drumului județean, iar primarul spune că după ce vor fi ridicate, vor fi zdrobite (concasate), pentru a rezulta un material ce va fi folosit la repararea unor drumuri agricole.

Read more
Primarul Călin Bibarț și echipa Delta Force mulțumesc comunității pentru sprijinul oferit

Echipa de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică Arad a reușit să strângă suma necesară pentru participarea la competiția internațională FIRST Robotics Competition World Championship, care va avea loc în Houston.

Această reușită a fost posibilă datorită implicării exemplare a comunității locale și nu numai. Atât persoane juridice, cât și persoane fizice, au răspuns apelului lansat de către echipă și de către primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, contribuind la transformarea în realitate a visului acestor elevi de a reprezenta România la cel mai înalt nivel în domeniul roboticii.

Reprezentanții echipei Delta Force își exprimă profunda apreciere pentru solidaritatea și generozitatea tuturor celor care au ales să le fie alături în acest demers: Yazaki,Webasto, Asociația Puls As, Residence Imobiliare Mot, Maschio Gaspardo România, Fundația Super, Cicor România, Spicul Turcin, GISCAD, Leoni Wiring Systems, Lexus Publicitate, Plex Robotics, Speed Line Impex, Asociația Sprijin și Nădejde, Grupul de Acțiune Locală Podgoria Miniș Măderat, Trend Buildings SRL, Sylc Con Trans SRL, Side Grup, Datcad SRL, Lean Excellence SRL, Bioclinica SRL, Labrador SRL, Alira Gordy Consulting SRL. Nu în ultimul rând, membrii Delta Force sunt profund recunoscători prof. dr. inginer Dorin Boldor precum și tuturor persoanelor fizice care i-au adus mai aproape de visul lor.

Pentru noi, această experiență înseamnă mai mult decât o competiție. Este șansa de a învăța, de a evolua și de a reprezenta România la cel mai înalt nivel. Am fost copleșiți de reacția oamenilor. Fiecare contribuție ne-a adus mai aproape de visul nostru și ne motivează să dăm tot ce avem mai bun.”, a fost mesajul de mulțumire al mentorului coordonator al echipei Delta Force, Octavian Botoșan.

La rândul său, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a transmis mulțumiri tuturor celor implicați:
Este un exemplu remarcabil de mobilizare a comunității și de susținere a performanței. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes și le doresc mult succes elevilor noștri la competiția din Statele Unite.”

Participarea la această competiție reprezintă nu doar o oportunitate de afirmare pentru echipă, ci și o ocazie de a promova excelența în educație și inovația românească pe scena internațională.

Read more
Sergiu Bîlcea: ”100 de milioane de lei pentru drumurile din Arad: lucrări în curs și șantiere noi în 2026”

Consiliul Județean Arad alocă în acest an aproximativ 100 de milioane de lei pentru infrastructura rutieră, sumă care reprezintă o parte importantă – aproximativ 35% – din bugetul total de investiții, estimat la 294 de milioane de lei. Fondurile sunt direcționate atât către continuarea lucrărilor aflate deja în execuție, cât și către deschiderea unor noi șantiere în județ, a explicat vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea.

„Continuăm lucrările la drumurile din nordul județului, Mișca – Apateu – Berechiu, Cermei – limită județ Bihor, Cermei – Beliu, Cermei – Șicula. În această zonă Cermei – Șepreuș este gata, sperăm să finalizăm toate aceste tronsoane în acest an. De asemenea, continuă lucrările la Drumul Regelui, care leagă zona frumoasă Petriș de Hunedoara.  În acest an, dorim să începem lucrările la drumurile Lipova – Neudorf, Sâmbăteni – Ghioroc și Cruceni – Firiteaz. Tot în acest an pregătim alte șantiere, licităm execuția pentru drumul Mocrea – Chier – Târnova și continuăm documentația pe Bata – Birchiș – limită județ Timiș, partea de proiectare”, a declarat vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea.

Prin aceste investiții, administrația județeană urmărește îmbunătățirea condițiilor de trafic, creșterea siguranței rutiere și o mai bună conectivitate între comunități, cu impact direct asupra dezvoltării economice locale și susținerea locurilor de muncă.

Read more
Dosare penale pentru braconaj piscicol în Parcul Natural Lunca Mureșului

Doi bărbați din Zădăreni au fost prinși pescuind ilegal în râul Mureș, în Parcul Natural Lunca Mureșului.

Rangerii parcului și polițiștii i-au suprins pe cei doi în timp ce pescuiau prin metoda „la greblă” pe o plajă din apropierea localității.

„Acesta reprezintă al doilea caz de braconaj piscicol constatat de rangerii parcului în zona plajei Zădăreni, după ce, în anul precedent, alte două persoane au fost identificate desfășurând activități ilegale de capturare a resurselor acvatice vii prin metoda <<la greblă>> exact în același loc. Întrucât faptele au fost săvârșite în perioada de prohibiție, iar persoanele au utilizat unelte de pescuit interzise, pe numele tuturor a fost dispusă începerea urmăririi penale”, a declarat Ovidiu Pârv, șeful pazei Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului.

Read more
Iustin Cionca: „Facem investiții consistente în educație, 56 de microbuze electrice pentru elevii din județ și dotări moderne în peste 200 de săli de clasă”

Încă șase microbuze electrice noi au fost astăzi predate de Consiliul Județean unor primării din județ, pentru transportul elevilor. Ele au fost cumpărate din economiile realizate de Consiliul Județean la achiziționarea unui alt lot de microbuze. Valoarea unui microbuz electric este de 605 mii lei fără TVA.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a anunțat astăzi continuarea investițiilor majore în infrastructura educațională a județului, prin extinderea programului de transport școlar și modernizarea unităților de învățământ.

În luna iulie 2025, Consiliul Județean Arad a distribuit 17 microbuze electrice către localitățile Pecica, Pilu, Cermei, Șilindia, Archiș, Bocsig, Curtici, Sebiș, Hășmaș, Cărand, Păuliș, Beliu, Lipova, Conop, Nădlac, Ineu și Șagu. Microbuzele au fost achiziționate printr-o finanțare obținută de la Administrația Fondului pentru Mediu, valoarea totală a contractului fiind de 25 de milioane de lei. „Am reușit, în urma procedurii de achiziție, să realizăm o economie de aproape patru milioane de lei. Acești bani nu s-au pierdut, ci au fost reinvestiți în beneficiul comunităților arădene. Astăzi predăm alte șase microbuze electrice primăriilor din Șimand, Sintea Mare, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni și Zerind, extinzând astfel rețeaua de transport școlar modern din județul Arad”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.

Vă reamintim că în paralel cu acest proiect, administrația județeană a finalizat cel mai amplu program de modernizare a infrastructurii educaționale arădene rurale. Finanțarea a fost câștigată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel, în 17 școli din județ a fost înlocuit mobilierul vechi, în unele cazuri utilizat de peste 40 de ani, fiind dotate 191 de săli de clasă cu mobilier nou, materiale didactice, echipamente digitale și aparatură sportivă. Media de vârstă a echipamentelor înlocuite depășea 25 de ani.

Prin proiectele implementate până în prezent, județul Arad beneficiază de un total de 56 de microbuze electrice pentru transportul elevilor, fiecare cu o capacitate de 16+1 locuri. Dintre acestea, 33 au fost achiziționate prin PNRR (24 inițiale și 9 suplimentare), iar celelalte prin Fondul de Mediu, consolidând una dintre cele mai extinse rețele de transport școlar ecologic din regiune.

Read more
Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din nordul județului avansează

În nordul județului Arad, lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere avansează într-un ritm susținut. Șantierul pentru reabilitarea drumului județean care leagă localitățile Cermei – Șomoșcheș – Berechiu a ajuns în satul Șomoșcheș, unde constructorii au început turnarea primului strat de asfalt.

Această etapă marchează un moment important pentru comunitate, întrucât deschide perspectiva unei conexiuni rutiere moderne către județul Bihor. Odată finalizate lucrările, Șomoșcheș va ieși din izolarea infrastructurală, devenind un punct de legătură rapid și eficient între județul Arad și zona învecinată.

Proiectul face parte dintr-un program amplu derulat de Consiliul Județean Arad, finanțat din fonduri europene prin Programul Regional Vest. Investiția vizează modernizarea a 67 de kilometri de drumuri județene, contribuind la dezvoltarea unei rețele rutiere coerente în nordul județului.

Tronsoanele incluse în acest plan conectează mai multe localități importante din zonă, precum Mișca – Apateu – Berechiu, Șicula – Gurba – Cermei, Șepreuș – Cermei și Cermei – Beliu. Noua infrastructură va facilita mobilitatea, va reduce timpii de deplasare și va sprijini dezvoltarea economică și socială a comunităților locale.

Prin aceste investiții, autoritățile urmăresc nu doar modernizarea drumurilor, ci și crearea unor condiții mai bune pentru locuitori și pentru mediul de afaceri, consolidând legăturile dintre localitățile din Arad și județele învecinate.

Read more