Strada Unirii își schimbă sensul!
LocalUltimele stiri 17 august 2020 0
Începând de marți, 18 august 2020, strada Unirii își schimbă sensul de circulație! Comisia de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad a analizat oportunitatea schimbării sensului de rulare al străzii Unirii, iar în ședința din data de 12.08.2020, a avizat favorabil această propunere.
Astfel, de săptămâna viitoare până la începutul lunii noiembrie accesul pe str. Unirii se va realiza din B-dul Revoluției cu ieșire pe B-dul Decebal.
“Am venit cu propunerea schimbării sensului de rulare pe strada Unirii ca o soluție de decongestionare a traficului din zona centrală a municipiului. Ne gândim în mod special la săptămânile următoare când pe de o parte perioada concediilor se va încheia, iar pe de altă parte școlile își vor redeschide porțile, fapt ce va genera o creștere a valorilor de trafic. Deocamdată schimbarea sensului de rulare este pe perioadă determinată, respectiv începutul lunii noiembrie, dar dacă își va dovedi utilitatea în asigurarea fluenței traficului în zona centrală, această schimbare de sens ar putea deveni definitivă.”, a explicat Bogdan Boca, membru al Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad.
În cursul zilei de marți, 18 august 2020, agenții Direcției Generale Poliția Locală vor fi prezenți în intersecțiile afectate de această schimbare de sens pentru pentru a oferi asistență la dirijarea traficului.
Read moreMiercuri, 12 august, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a semnat contractul în vederea realizării proiectului tehnic pentru construirea unui nou pod peste râul Mureș. Contractul a fost semnat cu firma SC Aduro Impex SRL București, valoarea acestuia fiind de 4.159.329 lei (TVA inclus). Firma contractată va preda proiectul tehnic în termen de 6 luni de la semnarea contractului.
Construirea noului pod peste râul Mureş este parte a unui proiect important al municipalității arădene în valoare de peste 47 milioane de euro în care se dorește amenajarea unui traseu de transport public de călători care să asigure legătura între zona UTA şi strada Ştefan cel Mare. Ambițiosul proiect realizat din fonduri nerambursabile mai presupune: achiziţionarea a 10 autobuze electrice, amenajarea de străzi noi (continuare str. A. Șaguna – str. Câmpia Turzii, continuare str. Ticu Dumitrescu) și reabilitarea străzii Andrei Șaguna, tronsonul cuprins între str. Condurașilor și str. Barbu Lăutaru. De asemenea în cadrul aceluiași proiect se vor amenaja două stații de alimentare pentru autobuzele electrice, se vor construi (6) și moderniza (17) staţii de transport public de călători. În plus, se vor amenaja noi kilometri de piste pentru biciclete și se vor achiziționa 330 de biciclete.
“Mă bucur că am făcut primul pas în realizarea acestui proiect. Azi am semnat proiectarea pentru execuția podului și reconfigurarea acestui traseu, a stațiilor de autobuz și a semaforizărilor. Durata de implementare este de 6 luni, ceea ce înseamnă că în iarnă am avea proiectul podului și a traseului terminat. Aceasta ne va permite să demarăm licitația pentru execuție. Sperăm ca anul viitor pe vremea asta să avem contract pentru execuția podului și să dăm ordinul de începere a lucrărilor.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Construcția unui nou pod peste râul Mureş va diminua considerabil traficul pe Podul Traian.
Read moreLucrările la drumul Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Bihor avansează într-un ritm accelerat. Odată cu deblocarea birocratică a proiectului, constructorul și-a luat rolul în serios și a detașat un număr impresionant de muncitori și utilaje pentru a finaliza drumul cât mai repede.
„Constructorul avansează cu lucrările, în aceste zile se toarnă primul strat de asfalt într-un ritm foarte bun. Până în toamnă estimăm că va fi așternut acest prim strat de asfalt inclusiv în toată Moneasa. Este un proiect al Consiliului Județean, finanțat din fonduri guvernamentale, iar faptul că Guvernul a alocat, săptămâna trecută, sume importante pentru lucrările deja efectuate contribuie la bunul mers al proiectului. Conlucrarea între finanțator (Guvernul Orban), beneficiar (Consiliul Județean) și executant (constructorul)este esențială, funcționează foarte bine, iar rezultatele se văd”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Tronsonul are o lungime de 28 de kilometric şi face legătura între DN 79 (din Bârsa) şi staţiunea Moneasa, continuând până la limita cu judeţul Bihor. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 55 de milioane de lei.
Read more32 de cazuri noi covid19 la Arad, peste o mie de cazuri în toată țara
LocalNationalUltimele stiri 11 august 2020 0
Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
30.585 pacienți au fost declarați vindecați și 6.756 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.215 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
| 1. | Alba | 827 | 9 |
| 2. | Arad | 1312 | 32 |
| 3. | Argeș | 4155 | 53 |
| 4. | Bacău | 1860 | 18 |
| 5. | Bihor | 1384 | 53 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 978 | 14 |
| 7. | Botoșani | 1211 | 7 |
| 8. | Brașov | 3710 | 27 |
| 9. | Brăila | 1128 | 35 |
| 10. | Buzău | 1620 | 39 |
| 11. | Caraș-Severin | 435 | 19 |
| 12. | Călărași | 360 | 6 |
| 13. | Cluj | 1479 | 23 |
| 14. | Constanța | 1202 | 20 |
| 15. | Covasna | 536 | 1 |
| 16. | Dâmbovița | 2415 | 71 |
| 17. | Dolj | 985 | 5 |
| 18. | Galați | 2608 | 47 |
| 19. | Giurgiu | 481 | 13 |
| 20. | Gorj | 1160 | 33 |
| 21. | Harghita | 610 | 5 |
| 22. | Hunedoara | 1178 | 51 |
| 23. | Ialomița | 829 | 5 |
| 24. | Iași | 1803 | 31 |
| 25. | Ilfov | 1545 | 29 |
| 26. | Maramureș | 648 | 24 |
| 27. | Mehedinți | 906 | 13 |
| 28. | Mureș | 1094 | 3 |
| 29. | Neamț | 1566 | 31 |
| 30. | Olt | 937 | 16 |
| 31. | Prahova | 2743 | 51 |
| 32. | Satu Mare | 134 | 7 |
| 33. | Sălaj | 234 | 6 |
| 34. | Sibiu | 1098 | 11 |
| 35. | Suceava | 4769 | 28 |
| 36. | Teleorman | 424 | 10 |
| 37. | Timiș | 1675 | 39 |
| 38. | Tulcea | 332 | 3 |
| 39. | Vaslui | 999 | 113 |
| 40. | Vâlcea | 673 | 27 |
| 41. | Vrancea | 2058 | 36 |
| 42. | Mun. București | 7605 | 151 |
| 43. | – | 56 | |
| TOTAL | 63762
|
1215 | |
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 613 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | JUDEȚ | PROBE POZITIVE LA RETESTARE |
| 1 | ALBA | 2 |
| 2 | ARAD | 21 |
| 3 | ARGEŞ | 49 |
| 4 | BACĂU | 13 |
| 5 | BIHOR | 21 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 0 |
| 7 | BOTOŞANI | 12 |
| 8 | BRĂILA | 16 |
| 9 | BRAŞOV | 7 |
| 10 | BUZĂU | 7 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 1 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 1 |
| 13 | CLUJ | 48 |
| 14 | CONSTANŢA | 10 |
| 15 | COVASNA | 5 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 5 |
| 17 | DOLJ | 35 |
| 18 | GALAŢI | 19 |
| 19 | GIURGIU | 6 |
| 20 | GORJ | 17 |
| 21 | HARGHITA | 6 |
| 22 | HUNEDOARA | 5 |
| 23 | IALOMIŢA | 2 |
| 24 | IAŞI | 37 |
| 25 | MARAMUREŞ | 4 |
| 26 | MEHEDINŢI | 6 |
| 27 | MUREŞ | 1 |
| 28 | NEAMŢ | 7 |
| 29 | OLT | 26 |
| 30 | PRAHOVA | 28 |
| 31 | SĂLAJ | 5 |
| 32 | SATU MARE | 6 |
| 33 | SIBIU | 15 |
| 34 | SUCEAVA | 9 |
| 35 | TELEORMAN | 4 |
| 36 | TIMIŞ | 23 |
| 37 | TULCEA | 2 |
| 38 | VÂLCEA | 18 |
| 39 | VASLUI | 13 |
| 40 | VRANCEA | 4 |
| 41 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 86 |
| 42 | ILFOV | 11 |
| TOTAL | 613 |
Până astăzi, 2.764 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 10.08.2020 (10:00) – 11.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (21 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița – Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.
33 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.436 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.404.845 de teste. Dintre acestea 19.491 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.595 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 7.896 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 20 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 11 august.
Pe teritoriul României, 7.161 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.419 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.562 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 159 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.009 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.447 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 988 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 210.250 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, trei infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.627 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 17 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Read moreBibarț promite reabilitarea Palatului Cenad dar nu a identificat resursele necesare
LocalUltimele stiri 7 august 2020 0
Cum luna aceasta este luna cadourilor la promisiuni electorale, primarul interimar Călin Bibarț a mai scos un as din mânecă, reabilitarea Palatului Cenad. Fără o viziune de finanțare și resursele necesare, e noul proiect din suflet al candidatului PNL.
Comunicat – Reabilitarea Palatului Cenad, prioritate 0 pentru administrația locală, va deveni certitudine. Totul este posibil grație implicării actualilor proprietari ai imobilului, care au înțeles că numai împreună vor putea readuce frumusețea de odinioară a acestui imobil emblematic din centrul orașului. Cum 20% din această clădire este patrimoniul Statului Român reprezentat de Primăria Arad, unul dintre susținătorii acestui proiect este chiar primarul Călin Bibarț.
“Nu o dată a fost adusă în discuție situația acestui imobil în Comisia de Urbanism. În calitate de coproprietari ne era imposibil să realizăm această investiție singuri, era nevoie ca toți proprietarii să înțeleagă necesitatea acestor intervenții și să dorească să se implice. Era nevoie de unitate și exact asta au reușit să facă domnul Edmond Hartman, actualul administrator al acestui imobil și domnișoara președinte, Diana Popa.”, susține primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
“Am purtat mai multe discuții cu dl. primar Călin Bibarț care ne-a primit foarte deschis, ne-a asigurat de tot sprijinul dumnealui pentru acest proiect de amploare.”, spune administratorul imobilului, Edmond Hartman.
În numai 3 luni de zile s-a reușit semnarea contractului de proiectare. În 12 luni, proiectul ar trebui să fie gata. Între timp vor fi identificate resursele necesare pentru execuția efectivă a lucrărilor.
Read more
Aradul din nou crește la cazuri covid-19, 30 de noi infectați
LocalNationalUltimele stiri 7 august 2020 0
Până astăzi, 7 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 59.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
29.289 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.897 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.378 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
| 1. | Alba | 794 | 10 |
| 2. | Arad | 1221 | 30 |
| 3. | Argeș | 3900 | 96 |
| 4. | Bacău | 1716 | 55 |
| 5. | Bihor | 1194 | 53 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 941 | 14 |
| 7. | Botoșani | 1195 | 3 |
| 8. | Brașov | 3547 | 79 |
| 9. | Brăila | 1005 | 14 |
| 10. | Buzău | 1493 | 28 |
| 11. | Caraș-Severin | 370 | 20 |
| 12. | Călărași | 338 | 2 |
| 13. | Cluj | 1398 | 30 |
| 14. | Constanța | 1113 | 31 |
| 15. | Covasna | 523 | 11 |
| 16. | Dâmbovița | 2224 | 86 |
| 17. | Dolj | 921 | 46 |
| 18. | Galați | 2439 | 40 |
| 19. | Giurgiu | 439 | – |
| 20. | Gorj | 1023 | 45 |
| 21. | Harghita | 589 | 5 |
| 22. | Hunedoara | 1089 | 15 |
| 23. | Ialomița | 787 | 3 |
| 24. | Iași | 1668 | 31 |
| 25. | Ilfov | 1451 | 28 |
| 26. | Maramureș | 556 | 14 |
| 27. | Mehedinți | 854 | 19 |
| 28. | Mureș | 1054 | 24 |
| 29. | Neamț | 1483 | 28 |
| 30. | Olt | 862 | 14 |
| 31. | Prahova | 2483 | 110 |
| 32. | Satu Mare | 123 | 7 |
| 33. | Sălaj | 214 | 6 |
| 34. | Sibiu | 1017 | 23 |
| 35. | Suceava | 4681 | 25 |
| 36. | Teleorman | 404 | 7 |
| 37. | Timiș | 1544 | 44 |
| 38. | Tulcea | 320 | 8 |
| 39. | Vaslui | 831 | 30 |
| 40. | Vâlcea | 595 | 19 |
| 41. | Vrancea | 1921 | 26 |
| 42. | Mun. București | 6900 | 199 |
| 43. | – | 53 | – |
| TOTAL | 59273
|
1378 | |
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 605 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | JUDEȚ | PROBE POZITIVE LA RETESTARE |
| 1 | ALBA | 3 |
| 2 | ARAD | 20 |
| 3 | ARGEŞ | 48 |
| 4 | BACĂU | 15 |
| 5 | BIHOR | 14 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 4 |
| 7 | BOTOŞANI | 3 |
| 8 | BRĂILA | 17 |
| 9 | BRAŞOV | 35 |
| 10 | BUZĂU | 16 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 6 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 0 |
| 13 | CLUJ | 28 |
| 14 | CONSTANŢA | 13 |
| 15 | COVASNA | 1 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 15 |
| 17 | DOLJ | 10 |
| 18 | GALAŢI | 8 |
| 19 | GIURGIU | 4 |
| 20 | GORJ | 12 |
| 21 | HARGHITA | 15 |
| 22 | HUNEDOARA | 1 |
| 23 | IALOMIŢA | 1 |
| 24 | IAŞI | 19 |
| 25 | MARAMUREŞ | 0 |
| 26 | MEHEDINŢI | 14 |
| 27 | MUREŞ | 6 |
| 28 | NEAMŢ | 29 |
| 29 | OLT | 6 |
| 30 | PRAHOVA | 50 |
| 31 | SĂLAJ | 3 |
| 32 | SATU MARE | 0 |
| 33 | SIBIU | 34 |
| 34 | SUCEAVA | 9 |
| 35 | TELEORMAN | 9 |
| 36 | TIMIŞ | 3 |
| 37 | TULCEA | 5 |
| 38 | VÂLCEA | 5 |
| 39 | VASLUI | 2 |
| 40 | VRANCEA | 5 |
| 41 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 104 |
| 42 | ILFOV | 13 |
| TOTAL | 605 |
Până astăzi, 2.616 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 06.08.2020 (10:00) – 07.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 50 de decese (31 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 50 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.801. Dintre acestea, 446 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.343.315 de teste. Dintre acestea 23.946 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.276 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.670 la cerere.
Pe teritoriul României, 6.076 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.031 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.210 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 170 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.027 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 737 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 942 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 198.050 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile
Read morePercheziții domicilare la tâlhari din Pecica
LocalUltimele stiri 7 august 2020 0
În această dimineață (7 august 2020), polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au desfășurat șase percheziții domiciliare pe raza orașului Pecica, la persoane bănuite de tâlhărie calificată.
Din cercetări reiese că la data de 29/30 iulie 2020, persoane mascate ar fi pătruns într-un imobil de pe raza localității Pecica, unde prin violență, ar fi imobilizat o femeie de 78 de ani, sustrăgând mai multe bunuri.
În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri (scule, drujbe, mașini de găurit, fierăstraie pendulare, etc) susceptibile a proveni din comiterea de infracțiuni, precum și cantitatea de 2980 de petarde, deținute fără drept.
Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, au fost conduși la sediul I.P.J. Arad, unde urmează a fi audiați și luate măsuri legale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor orașului Pecica și al luptătorilor S.A.S.
Read more
O nouă acţiune de dezinsecţie şi de deratizare este programată să aibe loc la începutul săptămânii viitoare. Tratamentul de dezinsecţie se va aplica pe domeniul public şi privat al municipiului Arad, în perioada 10-13 august 2020, între orele 21:00-05:00, iar cel de deratizare, în aceleași zile, dar între orele 10:00 -17:00. Ambele tratamente se vor aplica în funcţie de condiţiile meteorologice.
Substanţa folosită în acţiunea de dezinsecţie este EXIT 100 EC –insecticid lichid concentrat, cu spectru larg de acţiune, destinat combaterii insectelor zburătoare (ţânţari –Culex Pipiens, Aedes, Albopictus; muşte –Musca Domestică) şi târâtoarelor (gândaci de bucătărie –Blatella germanica, Blatta Orientalis).
În cazul deratizării, produsul biocid utilizat este VARAT BLOCK.
Ambele produse sunt avizate de Ministerul Sănătăţii.
Activitatea de deratizare va fi derulată în colaborare cu S.C. TOP S.A. și vor fi vizate suprafețe exterioare deschise: zonele verzi din parcuri, aliniamentele stradale, zonele căminelor de vizitare ale rețelei de canalizare pluvială, zonele de depozitare ale gunoaielor menajere, zonele din proximitatea piețelor (Piața Fortuna, Piața Miorița. Piața Alfa, etc) precum și suprafețele interioare din clădirile aflate în subordinea Primăriei Municipiului Arad.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi pe cel privat. Pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecţie pe păşuni, în depozite de anvelope uzate, subsoluri, casa scării de la blocuri etc în paralel cu acțiunile municipalității.
Read more1345 de cazuri noi cu covid-19, în ultimele 24 de ore: 19 cazuri la Arad
LocalNationalUltimele stiri 6 august 2020 0
Până astăzi, 6 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 57.895 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
28.992 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.639 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.345 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
| 1. | Alba | 784 | 4 |
| 2. | Arad | 1191 | 19 |
| 3. | Argeș | 3804 | 99 |
| 4. | Bacău | 1661 | 38 |
| 5. | Bihor | 1141 | 35 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 927 | 6 |
| 7. | Botoșani | 1192 | 4 |
| 8. | Brașov | 3468 | 55 |
| 9. | Brăila | 991 | 29 |
| 10. | Buzău | 1465 | 39 |
| 11. | Caraș-Severin | 350 | 21 |
| 12. | Călărași | 336 | 6 |
| 13. | Cluj | 1368 | 36 |
| 14. | Constanța | 1082 | 28 |
| 15. | Covasna | 512 | 24 |
| 16. | Dâmbovița | 2138 | 46 |
| 17. | Dolj | 875 | 36 |
| 18. | Galați | 2399 | 68 |
| 19. | Giurgiu | 439 | 3 |
| 20. | Gorj | 978 | 30 |
| 21. | Harghita | 584 | 10 |
| 22. | Hunedoara | 1074 | 24 |
| 23. | Ialomița | 784 | 11 |
| 24. | Iași | 1637 | 28 |
| 25. | Ilfov | 1423 | 30 |
| 26. | Maramureș | 542 | 20 |
| 27. | Mehedinți | 835 | 13 |
| 28. | Mureș | 1030 | 7 |
| 29. | Neamț | 1455 | 24 |
| 30. | Olt | 848 | 21 |
| 31. | Prahova | 2373 | 102 |
| 32. | Satu Mare | 116 | 2 |
| 33. | Sălaj | 208 | 6 |
| 34. | Sibiu | 994 | 28 |
| 35. | Suceava | 4656 | 23 |
| 36. | Teleorman | 397 | 12 |
| 37. | Timiș | 1500 | 68 |
| 38. | Tulcea | 312 | 2 |
| 39. | Vaslui | 801 | 28 |
| 40. | Vâlcea | 576 | 32 |
| 41. | Vrancea | 1895 | 36 |
| 42. | Mun. București | 6701 | 192 |
| 43. | – | 53 | – |
| TOTAL | 57895
|
1345 | |
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 737 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | JUDEȚ | PROBE POZITIVE LA RETESTARE |
| 1 | ALBA | 2 |
| 2 | ARAD | 17 |
| 3 | ARGEŞ | 60 |
| 4 | BACĂU | 20 |
| 5 | BIHOR | 11 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 28 |
| 7 | BOTOŞANI | 9 |
| 8 | BRĂILA | 26 |
| 9 | BRAŞOV | 25 |
| 10 | BUZĂU | 18 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 6 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 0 |
| 13 | CLUJ | 34 |
| 14 | CONSTANŢA | 13 |
| 15 | COVASNA | 2 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 21 |
| 17 | DOLJ | 7 |
| 18 | GALAŢI | 15 |
| 19 | GIURGIU | 3 |
| 20 | GORJ | 25 |
| 21 | HARGHITA | 18 |
| 22 | HUNEDOARA | 4 |
| 23 | IALOMIŢA | 0 |
| 24 | IAŞI | 23 |
| 25 | MARAMUREŞ | 4 |
| 26 | MEHEDINŢI | 12 |
| 27 | MUREŞ | 5 |
| 28 | NEAMŢ | 25 |
| 29 | OLT | 7 |
| 30 | PRAHOVA | 16 |
| 31 | SĂLAJ | 4 |
| 32 | SATU MARE | 0 |
| 33 | SIBIU | 38 |
| 34 | SUCEAVA | 21 |
| 35 | TELEORMAN | 0 |
| 36 | TIMIŞ | 31 |
| 37 | TULCEA | 2 |
| 38 | VÂLCEA | 11 |
| 39 | VASLUI | 33 |
| 40 | VRANCEA | 19 |
| 41 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 115 |
| 42 | ILFOV | 7 |
| TOTAL | 737 |
Până astăzi, 2.566 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 05.08.2020 (10:00) – 06.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 45 de decese (28 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.
44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.961. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 458 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.319.369 de teste. Dintre acestea 24.147 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.887 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.260 la cerere.
Pe teritoriul României, 5.607 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.078 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 19.362 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 178 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 990 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 729 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 966 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 202.555 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Read moreCălin Bibarț: „Primăria Arad, a fost și rămâne principalul partener al Clubului UTA”
LocalUltimele stiri 5 august 2020 0
În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la organizarea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări:
Răspunsul formulat la solicitarea publicației online Sport Arad făcea referire strict la Legea nr. 350/2005, lege în baza căreia municipalitatea finanțează cluburile sportive pe bază de proiecte, însă intrarea în vigoare a Legii 115/2020 dă posibilitatea administrației publice locale să acorde în mod direct alocații bugetare cluburilor sportive, pe bază de Hotărâre a Consiliului Local Municipal. Această nouă prevedere legală reprezintă un real sprijin pentru cluburi având în vedere procedura simplificată de alocare a acestor fonduri.
„În acest sens, chiar în cursul acestei dimineți am avut o întâlnire cu reprezentanții clubului, convenind asupra faptului că noua prevedere legală este cea mai eficientă soluție de finanțare a clubului UTA în acest moment. Primăria Municipiului Arad a fost și rămâne principalul partener al Clubului UTA, mai ales în contextul mult așteptatei promovări în Liga I. ”, dă asigurări primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Read more








