Proiecte de dezvoltare în valoare de 40 de milioane de euro intră în finanțare în județul Arad!
LocalUltimele stiri 11 februarie 2020 0
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a organizat astăzi o conferință de presă pentru prezentarea unui număr de zece proiecte, în valoare de 40 de milioane de euro, care intră în finanțare în perioada următoare în județul Arad, prin Programul Operațional Regional. La conferința de presă au fost invitați să participe directorul general ADR Vest, Sorin Maxim, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, Ramona Lile, primarii orașelor Ineu, Curtici, Lipova, Pecica, Sebiș, Sântana și primarul comunei Semlac. Printre proiecte se numără cumpărarea de tramvaie noi în municipiu, construirea de locuințe la Ineu și Lipova, modernizarea unor școli, amenajarea unor centre de orașe și a unor spații pentru petrecerea timpului liber, extinderea rețelei de apă și canalizare.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat:
„A fost nevoie de șapte ani și de schimbarea mai multor guverne pentru a se ajunge în situația de astăzi, pe care o pot numi fericită: aprobarea de către Guvern a supracontractării tuturor proiectelor aflate în rezervă în cadrul POR pe axele prioritare 3 (3.1.C) – Eficiență energetică – Iluminat public, 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reședință de județ, 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale și 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. Decizia supracontractării vine ca urmare a demersurilor realizate prin Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ROREG). La nivelul Regiunii Vest, acest lucru înseamnă că vor putea fi supracontractate în total 90 de proiecte care se aflau în rezervă, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 223,80 milioane euro. Ele urmează să continue procesul de evaluare și selecție în vederea contractării. Supracontractarea va conduce la creșterea valorii proiectelor contractate în Regiunea Vest, care va ajunge la 1,13 miliarde euro – fonduri europene nerambursabile și o rată de contractare de 176,04% ținând cont de alocarea financiară a regiunii – 643,65 milioane euro fonduri nerambursabile (FEDR și buget de stat). În total, Regiunea Vest va beneficia de o alocare suplimentară de fonduri în valoare de aproape 500 de milioane de euro, în plus față de alocarea financiară inițială.
Acești bani puteau fi deja folosiți demult, iar obiectivele realizate din aceste investiții, fie că vorbim despre școli, iluminat public sau anvelopare de clădiri, să fie deja în folosință. Însă doar guvernul PNL a înțeles că există o soluție și a acționat rapid, să încerce să salveze în ultima clipă ceea ce încă mai poate fi salvat. Eu sper că lucrurile se vor mișca și se vor organiza în timp util licitațiile și lucrările, să nu fim nevoiți să returnăm banii către Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, descentralizarea Programului Operațional Regional la nivelul regiunilor de dezvoltare, pentru viitoarea perioadă de programare 2021-2027, este o măsură de eficientizare a atragerii fondurilor europene, măsură luată de Guvernul PNL. Astfel, beneficiarul nu mai trebuie să meargă la București pentru aprobarea proiectelor sau contractelor de finanțare. Este firesc să se întâmple așa, pentru că și decizia trebuie să fie mai aproape de cetățean, dar și birocrația trebuie să fie mai suplă, în vederea accelerării absorbției de fonduri.
Noi, la Arad, vă putem da un exemplu în care deciziile care se iau la București împiedică una dintre cele mai importante investiții pe drumurile județene. Nu ne putem apuca nici acum de tronsonul de drum județean Arad-Horia-Șiria, pentru care avem banii în cont. De la depunerea proiectului și până astăzi, când suntem în reevaluarea ofertelor participanților la licitație, au trecut 1184 zile. Probabil vă mai amintiți că această situație ne-a determinat la sfârșitul anului trecut să pledăm pentru schimbarea legislației în domeniu și aducerea deciziilor cât mai aproape de Consiliile Județene și de Primării, care îi reprezintă în mod direct pe cetățeni. Vă reamintesc că în decembrie 2019 am sesizat în mod public deficiența legislativă și am solicitat să fie de urgență corectată. Este pentru mine o bucurie să văd că Guvernul PNL a preluat observația din teritoriu și a hotărât Descentralizarea Programului Operațional Regional la nivelul regiunilor de dezvoltare!
Vă informez, de asemenea, că am solicitat, la București, să ni se aprobe supracontractarea pe AXA 6 privind finanțarea modernizării drumurilor județene, pentru că județul Arad are nevoie de bani pentru finalizarea șoselei de centură a municipiului, probabil una dintre cele mai consistente lucrări de acest fel din vestul țării, pentru că presupune și realizarea unei piste de biciclete, a unor sensuri giratorii, a unui pasaj peste calea ferată (care va decongestiona traficul spre și dinspre comuna Vladimirescu), a unui pod nou peste Mureș, la Fîntînele. Pe aceeași axă, vor intra în lucru drumurile județene Mișca-Berechiu-Apateu și Lipova-limită județ Timiș. În total, doar cele trei proiecte însumează aprox. 60 km de drumuri județene care vor fi modernizate. Încă o dată, regret faptul că fostele guverne nu au avut înțelepciunea să permită finanțarea lucrărilor, pentru că astăzi poate deja circulam pe aceste drumuri!
Viitoarea perioadă de programare 2021-2027 înseamnă, pentru județul Arad, proiecte în infrastructura rutieră sistemul de sănătate publică, reabilitarea și a modernizarea instituțiilor de cultură, investiții în clădirile de patrimoniu. Și la acest capitol fac o paranteză: din fonduri europene modernizăm clădirea de pe B-dul Revoluției 81 și sala în care s-a discutat despre Marea Unire, în noiembrie 1918. Suntem unul dintre Consiliile Județene care s-au aplecat asupra fiecărui domeniu din paleta lor de activitate, generând reforme vizibile și investiții necesare. Am avut bani puțini de la buget, dar i-am completat, și cu sprijinul ADR, cu fonduri europene consistente.
În final, le mulțumesc partenerilor noștri de la ADR, domnului director Sorin Maxim, pentru susținerea în dezvoltarea județului Arad. Astăzi prezentăm 10 proiecte care însumează 40 milioane euro, pentru zece primării și o instituție de învățământ superior. Asta înseamnă dezvoltare, asta înseamnă modernizare, asta înseamnă că împreună construim un județ puternic și primitor”.
Read moreVremea bună permite avansarea lucrărilor pe drumul județean Pâncota-Buteni
LocalUltimele stiri 11 februarie 2020 0
Se lucrează și în această perioadă la drumul județean Pâncota-Buteni. Investiția vizează refacerea totală a tronsonului în lungime de 31,3 kilometri.
„Lucrăm și în această perioadă la drumul județean Pâncota – Buteni, fiindcă vremea bună ne permite. Nu am dat ordin de sistare a lucrărilor pe șantier și bine am făcut. Am fost inspirați, fiindcă timpul frumos ne permite să muncim în continuare! Am solicitat constructorului încă de la început să avanseze cu lucrările cât de mult posibil, să lucreze neîncetat, cât permite starea vremii, astfel încât disconfortul cetățenilor, cauzat de șantier, să fie cât mai mic”, a declarat astăzi Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Investiția este realizată din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Read moreO delegație din Moldova a fost în vizită la Consiliul Județean Arad
LocalUltimele stiri 6 februarie 2020 0
O delegație din Republica Moldova, sectorul Rișcani, a fost prezentă astăzi la Consiliul Județean Arad, fiind primită de vicepreședintele CJA, Răzvan Cadar. Acesta le-a prezentat oaspeților modul de funcționare a instituției, atribuțiile și rolul pe care îl are nu doar în administrația publică, ci și în domeniul economic, cultural, turistic sau educaţional. De asemenea, au fost detaliate raporturile de colaborare existente între diferite raioane din Republica Moldova și Consiliul Județean Arad.
„Consiliul Județean Arad este înfrățit cu două raioane: Ungheni și Ialoveni și este în plin proces de stabilire a unei noi legături de înfrățire cu Anenii Noi. Toate aceste demersuri au fost realizate din dorința de a identifica soluţii comune de dezvoltare şi promovare, scopul final fiind acela de a transfera relaţia administrativă, la nivelul afacerilor, instituţiilor şi al cetăţenilor. În ultimii ani am încurajat schimbul de experienţă între tinerii creatori şi am iniţiat parteneriate cu raionul Ungheni, din Republica Moldova, pentru punerea în aplicare a unui calendar de rezidenţiate artistice ale artiştilor. Le-am transmis oaspeților noștri că le stăm la dispoziție și încurajăm aceste schimburi de experiență”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședintele CJA.
Membrii delegației au fost de acord cu necesitatea de a întări relațiile de cooperare, pentru a păstra „legătura sufletească” stabilită între cele două țări.
Read moreAMENZI DE PESTE 14.000 LEI APLICATE DE JANDARMI LA SFÂRȘITUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE
LocalUltimele stiri 3 februarie 2020 0
La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și contravențional, în mai multe zone din municipiul și județul Arad.
În acest context au fost sancționate contravențional 40 persoane care au încălcat prevederile legale privind normele de conviețuire socială, cele privind desfășurarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite și pentru nerespectarea normelor legale privind regimul de deținere al câinilor periculoși și agresivi.
Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la suma de 14.700 lei.
În misiunile de menținere a ordinii publice, desfășurate în cooperare cu IPJ Arad, în sistem integrat prin patrule mixte, au fost constatate două infracțiuni cu doi autori.
În perioada următoare Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va adopta un set de măsuri și acțiuni specifice pentru siguranța cetățeanului, urmărindu-se prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a celor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
Read morePersoane necunoscute au încercat să sustragă un bancomat din Arad, nu le-a reușit!
LocalUltimele stiri 15 ianuarie 2020 0
În această dimineață, la ora 04:05, s-a sesizat prin 112 că persoane necunoscute încearcă pătrundă prin efracție în incinta unei societăți comerciale de pe Calea Aurel Vlaicu, maiprecis magazinul Dedeman.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat de îndată la fața locului și au constatat că în jurul orei 04:00, patru persoane mascate au forțat ușa de acces în magazin, au pătruns în interior și folosindu-se de o chingă, au legat bancomatul amplasat în proximitatea intrării, de un autoturism și au încercat smulgerea aparatului, fără a reuși acest lucru.
În același timp, doi dintre autori s-au deplasat la ghișeul de schimb valutar care funcționează în interiorul magazinului și folosindu-se de o rangă au forțat ușa fără a pătrunde în interior.
Autorii au abandonat activitatea infracțională, fiind surprinși de un angajat.
Cele patru persoane au părăsit locația fără a duce la sfârșit rezoluția infracțională.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au început anchetarea cazului și identificarea infractorilor.
Read morePrimarul Crișan și echipa PNL Vladimirescu au majorat, pentru al doilea an consecutiv, taxele și impozitele locale
LocalUltimele stiri 9 ianuarie 2020 0
Este deja de notorietate faptul că primarul Crișan și echipa sa sunt o combinație total neperformantă pentru comuna Vladimirescu. Neavând o strategie, un program și incapabil de a cheltui banii din buget, edilul liberal a decis, al doilea an consecutiv, să majoreze taxele locale, spune președintele PSD Vladimirescu, Francisc Kempf.
„Sigur că nu am fost de acord și ne-am exprimat ce atare la vot, propunerea PSD vizând evident reducerea plafonului taxelor și impozitelor și eliminarea celor care au fost declarate drept ilegale de către instanță. Solidari cu primarul, consilierii PNL au votat în favoarea propunerii absurde a lui Ioan Crișan. Asta înseamnă implicit creșterea taxelor la închirierea căminelor culturale, la emiterea unor acte, avize, autorizațiii , taxe si impozite locale plus cele pe terenuri si clădiri. Într-un cuvânt, alt set de biruri grele pe umerii locuitorilor comunei, în condițiile în care discutăm despre un buget anual de peste 6 milioane de Euro, cel mai mare după municipiul Arad, pe care Crișan nu este capabil să îl gestioneze, recurgând la asemenea măsuri care lovesc direct în buzunarele cetățenilor.”, afirmă președintele PSD Vladimirescu, consilierul local Francisc Kempf.
Read moreÎncepând de azi se pot plăti taxele şi impozitele locale pe 2020
LocalUltimele stiri 9 ianuarie 2020 0
Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri anunță că începând de joi, 9 ianuarie 2020, se pot achita taxele şi impozitele locale aferente anului 2020. Cetățenii municipiului, precum și reprezentanții persoanelor juridice sunt așteptați la ghișeele Direcției pentru a-și plăti taxele și impozitele pe care le datorează bugetului sau pot opta pentru plata online a acestora. Serviciul de încasare a impozitelor şi taxelor locale este disponibil și la oficiile poştale.
Dacă modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale au rămas aceleași de anul trecut, anul 2020 vine cu o noutate în ceea ce privește valoarea bonificației acordată contribuabililor care plătesc anticipat și integral, până pe 31 martie, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa pe autoturisme. Astfel, în cazul impozitelor pentru terenuri și clădiri bonificația acordată a fost majorată de la 5% la 10%, iar pentru prima dată se acordă o bonificație de 10 procente celor care plătesc cu anticipaţie impozitul pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an.
300 de arădeni au achitat până la orele prânzului dările locale, în bugetul local ajungând 120.000 lei. 170 dintre contribuabili au achitat integral impozitele și taxele locale și au beneficiat de bonificația de 10%.
Read morePeste 2000 de arădeni au ajuns la Urgențe, în perioada sărbătorilor de iarnă
LocalUltimele stiri 6 ianuarie 2020 0
În perioada sărbătorilor de iarnă, 23 decembrie 2019 – 06 ianuarie 2020, 2.118 persoane au fost investigate în Unitatea Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad dintre care 1.690 adulți și 428 copii.
Cei mai mulți pacienți prezenți în UPU au suferit afecțiuni digestive (265 adulți și 70 copii), afecțiuni respiratorii (170 adulți și 222 copii), afecțiuni cardiace (210 adulți) și afecțiuni neurologice (183 adulți și 16 copii). Cu fracturi s-au prezentat la spital 87 de adulți și 7 minori.
De asemenea, șase persoane au ajuns la Unitatea Primire Urgențe, cu plăgi, contuzii și arsuri, provocate de folosirea unor materiale pirotehnice.
Sute de credincioși au participat la sfințirea apei, în ziua de Bobotează, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog
LocalUltimele stiri 6 ianuarie 2020 0
În ziua de praznic a Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, sute de credincioşi din tot cuprinsul Banatului şi-au îndreptat paşii spre străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la Slujba de sfinţire a Aghiasmei celei Mari.
Şi-n acest an credincioşii veniţi în număr foarte mare au avut ocazia să participe, în ziua de praznic, la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare săvârşită de soborul mănăstirii în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”. Din sobor au făcut parte Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Protos. Macarie Deleu, Ieromonahii Veniamin Stan și Macarie Țepeș, Arhid. Gherasim Tompa și Ierod. Varlaam Frîncu. Răspunsurile la strană au fost date de obștea mănăstirii.
În cuvântul de învățătură rostit la Sfânta Liturghie, Părintele Protos. Nicolae Tang a arătat că Botezul Domnului reprezintă începutul propovăduirii Mântuitorului. Totodată, prin propriul Său botez, Mântuitorul a rânduit în Biserică Taina Botezului. Viața noastră duhovnicească începe prin botez, așa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos.
După Sfânta Liturghie a avut loc ieşirea în procesiune la râul Mureş, aşa cum s-a îndătinat la această mănăstire, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, unde s-a săvârşit slujba Aghiasmei Mari.
După săvârşirea slujbei Aghiasmei Mari, Părintele Protos. Iustin Popovici a adresat credincioşilor un cuvânt de învățătură în care a arătat motivația pentru care se iese lângă Râul Mureș pentru a sfinți apa în ziua de Bobotează, râu ce se află în apropierea sfintei mănăstiri și pe lângă care în trecutul istoric, de-o parte și de alta a lui se aflau mai multe mănăstiri. Pe de altă parte, însăși rânduielile tipiconale îndeamnă preotul să săvârșească slujba în exteriorul bisericii, lângă un râu, fântână, izvor sau într-un loc frumos amenajat, unde se pregătesc şi se împodobesc mai multe vase cu apă. Totodată, părintele a arătat beneficiile folosirii Aghiasmei Mari în viața creștinului, după cum reiese din rugăciunea ce se citește la sfințirea apei ca fiind ,,izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtarea puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți, cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curățireaa sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”.
În timpul troparului ,,În Iordan botezându-te…”, au fost eliberaţi trei porumbei, simbol pentru Sfânta Treime.
Apele râului Mureş au fost binecuvântate cu sfânta cruce de către unul dintre slujitori. La final, credincioşii prezenţi, într-o bună rânduială şi cu multă răbdare, şi-au luat Aghiasmă Mare pe care o păstrează la loc de cinste în casele lor şi o folosesc la nevoie, după rânduiala Bisericii. Potrivit rânduielii bisericeşti Slujba Aghiasmei Mari se săvârşeşte atât în ajunul sărbătorii cât și în ziua Botezului Domnului.
Protos. Nicolae Tang
Read moreMii de petarde confiscate de Revelion
LocalUltimele stiri 3 ianuarie 2020 0
În ziua de 31 decembrie 2019, polițiștii arădeni au efectuat mai multe controale în piețele din municipiu și județ, pentru depistarea celor care comercializează articole pirotehnice fără drept.
Astfel, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat :
– un bărbat de 40 de ani, din Zăbrani și o femeie de 29 de ani, din Arad, în timp ce ofereau spre comercializare în Piața Catedralei și străzile adiacente 2.250 de petarde și arificii (categoria F1 și F2), fără a deține autorizație;
– o femeie de 27 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre comercializare în incinta Pieței Mihai Viteazul 300 de petarde, 40 pocnitori (categoria P1), 12 candele romane (categoria F2), fără drept;
– un tânăr de 23 de ani, din Galșa, în timp ce oferea spre comercializare în Piața Mihai Viteazul 300 de petarde, 28 de candele romane, 18 articole pirotehnice de tip „vulcan” (categoria P1), făra a deține niciun document legal.
O societate comercială de pe raza municipiului a fost sancționată de polițiștii S.A.E.S.P. cu amendă în valoare de 10.000 de lei, în baza Legii 126/1995, pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice fără a deține documentația cerută de lege.
Au mai fost depistați în timp ce comercializau articole pirotehnice, fără drept : în Piața Mihai Viteazul, un arădean de 34 de ani, având asupra sa 600 de petarde de diferite dimensiuni; în Piața Fortuna, un arădean de 31 de ani, având asupra sa 5 aticole pirotehnice, și pe raza localității Chișineu-Criș o femeie de 27 de ani, din Timișoara, având asupra sa 400 de petarde și pocnitori.
În cazurile persoanelor depistate au fost întocmite dosare penale pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice, fără drept, articolele pirotehnice fiind indisponibilizate.
Read more











