News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Slujbă de pomenire pentru Regele Mihai în Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Joi, 5 decembrie 2019, la împlinirea a doi ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I al României, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Majestatea Sa, în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad. Din sobor au făcut parte: Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Pr. Dr. Mircea Cricovean şi Arhid. Dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.

La slujbă au participat domnul Tiberiu Dekany, fost co-preşedinte al Societăţii Amicii Regelui Mihai, decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate şi Crucea Casei Regale, precum și alţi credincioşi.

Înaltpreasfinţia Sa, în cuvântul rostit, a arătat legăturile Familiei Regale cu aceste părţi de ţară, mai ales în preajma marilor sărbători. De asemenea, a amintit participarea la evenimentele bisericeşti desfăşurate la bisericile însemnate ale ţării, de pildă: sfinţirea Catedralei Mitropolitane din Timişoara; mănăstirile arădene, bisericile din Municipiul Arad şi alte localităţi, între care amintim Săvârşinul. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a transmis regretul și compasiunea comunității arădene pentru Familia Regală și a mulțumit celor prezenți pentru participarea la parastasul Majestății Sale.

Copreședintele Asociației, dl. Tiberiu Dekany, i-a mulțumit Chiriarhului, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru slujba de pomenire și frumoasa evocare a personalității Regelui Mihai al României, preoţilor slujitori şi tuturor participanţilor la slujba de pomenire.

***

Regele Mihai a murit în 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani.

În data de 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

Protos. Dr. Iustin Popovici

Read more
Percheziții la Ineu, într-un dosar care vizează traficanți de migranți

Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale ai I.P.J. Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au desfășurat astăzi, 4 decembrie a.c., o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate.

 Astfel, acțiunea a avut ca scop destructurarea unui grup infracțional organizat format din 7 persoane, specializat în comiterea de infracțiuni la regimul frontierei de stat (trafic de migranți/trecere frauduloasă a frontierei de stat), respectiv contra înfăptuirii justiției (favorizarea infractorului).

Din cercetări a reieșit că doi dintre membri grupării, dintre care unul reprezentativ în cadrul conducerii grupării infracționale cunoscută sub numele de „Clanul Sportivilor”, ar fi săvârșit mai multe furturi cu prejudicii mari și în bandă organizată pe teritoriul Elveției.

Pentru a se sustrage de la măsurile preventive instituite împotriva lor, ar fi coordonat și organizat împreună cu ceilalți 5 membri ai grupării, repatrierea lor și a unui copil minor în țară, în mai multe etape, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în scopul îngreunării cercetărilor și tragerii acestora la răspundere penală pentru faptele comise în străinătate.

În cauză, au fost desfășurate 3 percheziții domiciliare, una în București și două pe raza județului Arad, fiind puse în executare 7 mandate de aducere, 2 în București, 4 în județul Arad și unul în municipiul Constanța.

Două persoane din București, două din Ineu (județul Arad) și una din Constanța au fost conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul al polițiștilor de investigații criminale din Constanța și D.G.P.M.B. – Serviciului Grupări Infracționale Violente și al celor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Arad.

Read more
Minoră din Craiva, căutată de familie. Dacă o vedeți, sunați la 112!

La data de 2 decembrie a.c., UNGUR TIMEEA SMARANDA, de 15 de ani, a plecat de la domiciliul său de pe raza localității Craiva, din județul Arad și nu s-a mai întors.

Semnalmente: 1,50 m., 60 de kg., păr blond, lung până peste nivelul umerilor și ochi verzi. Poartă ochelari de vedere.

La momentul dispariției tânăra purta o rochie de culoare albastră.

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea tinerei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Read more
Francesco Napoli și No Mercy vor cânta de Revelion, la Arad

Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad vă propun și în acest an să petreceţi împreună trecerea dintre ani, la kilometrul 0!
Startul petrecerii va fi dat la ora 22:00 când pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca arădenii de la Progresiv A. De la 22:45 vom fredona alături de Francesco Napoli, refrene ca “Marina” și “Balla Balla”. Începând cu ora 22:30, timp de mai bine de o oră, solistul și actorul american Marty Cintron, pop starul anilor ’90, omul din spatele trupei No Mercy, aduce la Arad hiturile de-acum aproape trei decenii, „Where Do You Go”, „My Promise” ori „Please Don’t Go”.
Momentul de la miezul nopții va fi marcat de un spectaculos show de artificii ce va dura cu aproximație 10 minute.
Intrarea la eveniment este liberă.

Read more
Șapte mașini au fost distruse pe o stradă din Arad, de un bărbat care a folosit pietre și gantere

În aceasta dimineață, în jurul orei 4,30, polițiștii au fost solicitați prin 112 să se deplaseze la un imobil (bloc) de pe strada Banu Mărăcine, întrucât un bărbat a aruncat cu 2 gantere în parbrizul unui autoturism în timp ce se afla în apartamentul de la etajul 1.
La sosirea polițiștilor, bărbatul a sărit de la balconul apartamentului având o macetă în mână.
Până la imobilizarea acestuia, bărbatul a distrus 7 autoturisme, inclusiv al său, aruncând cu pietre.
La fața locului s-au deplasat și luptători SAS, care l-au imobilizat, după care a fost internat la spitalul de psihiatrie.
Este un bărbat de 35 de ani, din Arad.
Din informațiile pe care le deținem, bărbatul a mai avut crize care să necesite evaluare psihologică.

Read more
Incendiu la o benzinărie din Vinga

S-a dat alerta în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu în Vinga.

Pompierii au intervenit de urgență pentru a lichida flăcările pornite la o benzinărie dezafectată din comuna arădeană Vinga, aflată în apropiere de localitatea Orțișoara, din Timiș.

Momentan nu se cunoaște cauza incendiului. Pompierii intervin în aceste momente pentru stingerea flăcărilor din stația peco dezafectată.

La fața locului au fost trimise de la Detașamentul Arad trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială SMURD, două autospeciale de muncă operativă, respectiv 19 pompieri, sprijiniți de SVSU Vinga.

Un bărbat, angajat al firmei care funcționa în anexa stației dezafectate a suferit arsuri pe mâna dreaptă și parțial la nivelul feței. A fost preluat de către echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă și transportat la UPU.

UPDATE: Cauza probabilă a incendiului: Din cauza întreruperii energiei electrice, cazanul sistemului de încălzirea a fost suprasolicitat producând incendiul care a fost favorizat de prezenta în același încăpere a materialelor combustibile, cauciuc, lemn, mase plastice.

Read more
Trei jandarmi arădeni au primit Emblema de Onoare a MAI pentru servicii și fapte deosebite

Trei jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost distinşi de ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, cu Emblema de Onoare a MAI pentru servicii și fapte deosebite, iar alți doi au fost avansați în gradul militar următor, în mod excepţional.

Plutonierul adjutant Daniel-Laurenţiu Monoranu, participând la stingerea unui incendiu, în calitate de pompier voluntar la Serviciul Voluntar Pentru Situații de Urgență din comuna Livada, a fost impresionat de situaţia membrilor unei familii rămaşi peste iarnă fără casă și le-a pus la dispoziţie, cu titlu gratuit și pe o perioadă nedeterminată, o locuinţă pe care o deţine familia sa.

De asemenea, plutonierul Gabriel Bărbulescu şi plutonierul major Radu Alexandru Vălean au fost onorați cu aceeaşi distincţie pentru că au participat la acţiunea de salvare a unei femei din apele reci ale râului Mureș.

Plutonierul major Călin-Andrei Scorţar şi plutonierul major Cristian Năstase au fost avansaţi în gradul militar următor, în mod excepţional, pentru fapte de eroism.
Cei doi jandarmi au ignorat pericolul și s-au aruncat în apele reci ale râului Mureş pentru a salva o viață.

După ce au scos victima la mal, jandarmii i-au acordat primul ajutor şi au efectuat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor de pompieri și ambulanță.

Intervenția celor patru jandarmi eroi a fost una deosebit de periculoasă, având în vedere temperatura scăzută a apei, curenții puternici din acea zonă și condițiile atmosferice nefavorabile.

Cei cinci jandarmi care au făcut cinste armei lor prin acte de bravura și eroism, au fost prezenți la ceremonia solemnă organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, în prezența doamnei subprefect Olimpia Popa.

În cadrul acestei ceremonii, un ofițer și patru subofițeri au fost înaintați în gradul militar următor, înainte de termen, pentru merite deosebite.
De asemenea, comanda unității i-a prezentat pe cei 11 subofițeri jandarmi, absolvenți ai școlilor militare de învățământ ale Jandarmeriei Române și care au fost repartizați să-și desfășoare activitatea la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad.
Le urăm bun venit și succes în cariera militară!

Read more
Arădenii l-au sărbătorit pe Arhiepiscopul Timotei, la 35 de ani de arhipăstorire la Arad

În aceste zile, clericii și credincioșii arădeni și-au sărbătorit pe Întâistătătorul Eparhiei, pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, care a împlinit 35 de ani de la întronizarea ca episcop al Aradului (2 dec. 1984) și 10 ani de la ridicarea Eparhiei arădene la rangul de Arhiepiscopie (28 noiembrie 2009).

Cu acest prilej,  în ziua de luni, 2 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, au săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Veche din Arad, catedrală în care Înaltpreasfințitul Timotei a fost instalat ca episcop al Aradului la 2 decembrie 1984.

Din sobor au făcut parte Părintele Arhim. Nestor Iovan de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, părinții consilieri și inspectori de la Centrul Eparhial,  părinții protopopi din cele patru protopopiate, părintele decan și director de la școlile teologice din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, și alți preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binecuvântările revărsate de Bunul Dumnezeu asupra Chiriarhului, clericilor și credincioșilor arădeni.

Răspunsurile la strană au fost date de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

După Priceasnă, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt de învățătură în care a făcut referire și la evenimentele istorice naționale și locale din această perioadă a anului, precum și la activitatea desfășurată de ierarhii care au păstorit Eparhia Aradului în trecut.

La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârșit un Polihroniu. După ce a rostit un cuvânt de felicitare, Preasfințitul Părinte Emilian i-a înmânat Înaltpreasfințitului Părinte Timotei o cârjă arhierească transmisă de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu prilejul acestei aniversări.

După aceasta, în sala festivă de la reședința eparhială, Permanenţa Centrului Eparhial, clericii şi credincioşii arădeni, oficialităţile locale, reprezentanţii învăţământului arădean și ai cultelor religioase istorice, s-au adunat pentru a-l sărbători cu multă bucurie pe Arhipăstorul arădean.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, atât la Sfânta Liturghie cât și la recepția oferită la reședința eparhială, a evocat prin cuvinte alese activitatea Înaltpreasfinţiei Sale la Arad, activitate desfășurată pe mai multe planuri, după cum ar fi: construcţia a zeci de biserici noi; restaurarea a sute de biserici, unele monumente istorice; ridicarea noii Catedrale Arhiepiscopale ,,Sfânta Treime” din Arad, prima catedrală episcopală ridicată în țara noastră după Revoluția din decembrie 1989; organizarea învăţământului teologic arădean; participarea la numeroase conferinţe teologice şi ecumenice, în ţară şi peste hotare ş.a.

Înaltpreasfinția Sa, a exprimat mulțumirile cuvenite, tuturor oficialităţilor locale şi judeţene, clericilor şi credincioşilor pentru toată dragostea arătată de-a lungul vremii în cei 35 de ani de când păstorește această binecuvântată eparhie.

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, este cel de-al 23-lea ierarh în fruntea trisecularei Eparhii Ortodoxe a Aradului, dintre care zece, împliniţi la 28 noiembrie, ca fiind cel dintâi Arhiepiscop al Aradului.

Protos. Iustin Popovici

Read more
Falcă și-a pus în funcția de subprefect „contabilul“ de la cabinetul de europarlamentar

Există o vorbă românească: Să faci ce zice popa, nu ce face popa! Așa e și cu europarlamentarul de „Brucsel“ Gheorghe Falcă. E bine să asculți ce zice, dar să nu faci niciodată ca el. Să luăm cazul depolitizării instituțiilor. Premierul Orban vorbește la București despre eliminarea clientelei din instituțiile publice, a nepoților, finilor, neamurilor, prietenilor de familie și pahar, a celor care taie frunze la câini.

Ce se întâmplă la Arad ? Taman pe dos. Gheorghe Falcă a găsit de cuviință să-și pună în funcția de subprefect „contabilul“ de la cabinetul europarlamentar. Nu e o glumă, e tristul adevăr. Dacă toată lumea se întreba cine e Olimpia Popa, noul subprefect instalat în aplauzele cohortei pedeliste, vineri, în sala Ferdinand (numai onorurile militare mai lipseau), vă spunem noi.

Olimpia Popa este prietenă cu doamna Ela Falcă și „contabil“ la cabinetul de europarlamentar al lui Gheorghe Falcă. Punem ghilimelele de rigoare, pentru că pe pagina Parlamentului European, în dreptul Olimpiei Popa scrie „Agent de plată“. Tot un fel de contabil, care se ocupă de problemele financiare ale europarlamentarului. „Deputații pot angaja, de asemenea, asistenți „locali” care își desfășoară activitatea în statele membre din care aceștia provin. Ei sunt gestionați din punct de vedere administrativ de agenți de plată calificați, pentru a garanta că cerințele fiscale și în materie de securitate socială sunt respectate în mod corespunzător“, se arată pe pagina oficială a Parlamentului European.

Cu alte cuvinte, Olimpia Popa se ocupă la cabinetul europarlamentarului Falcă cu situațiile financiare, decontări, salarii etc. Cum spuneam, un fel de contabil, pe care Gheorghe Falcă s-a gândit să-l pună șef peste județul Arad, dacă tot s-a priceput să-i deconteze șprițurile și cazările de la Bruxelles. Curată depolitizare, mon cher!

Read more
Ceremonii organizate în Arad, de Ziua Națională a României

Subprefectul Județului Arad, Olimpia Popa, a participat astăzi la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie. În Parcul Eminescu, la Crucea Martirilor, a avut loc un ceremonial militar-religios ce a curpins prezentarea onorului Subprefectului, salutul drapelului de luptă al Batalionului 191 de Infanterie Colonel Radu Golescu, un ceremonial religios oficiat de Înaltpreasfințitul părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului împreună cu un sobor de preoți și depunerea coroanelor de flori la monument.

În Piața Revoluției a avut loc o defilare a efectivelor și tehnicii aparținând Batalionului 191 de Infanterie Colonel Radu Golescu,  structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne și Penitenciarului Arad. Subprefectul Olimpia Popa a dat citire mesajului premierului Ludovic Orban, Primul-ministru al României, cu ocazia Zilei Naționale a României. S-au mai adresat audienței  Înaltpreasfințitul părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, Călin Bibarț, primarul Municipiului Arad și Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Corifeii arădeni ai Marii Uniri, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și dr. Ioan Suciu au fost comemorați în cadrul unei ceremonii ce s-a desfășurat în Cimitirul „Eternitatea”, ulterior slujbei de pomenire oficiată de Înaltpreasfințitul părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului și soborul de preoți fiind depuse coroane de flori la mormintele acestora.

La evenimente au participat Primarul Municipiului Arad, consilieri locali, șefii structurilor județene din cadrul M.A.I. și M.A.P.N., parlamentari, cadre militare în rezervă sau retragere, reprezentanți ai universităților arădene, revoluționari și cetățeni veniți să serbeze Ziua Națională a României.

„Sunt deosebit de onorată să particip la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, aceasta fiind una dintre primele mele activități ca Subprefect al Județului Arad. Sărbătorim astăzi Ziua noastră Națională, apreciez mobilizarea structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și  mă bucură foarte mult colaborarea strânsă cu Primăria Municipiului Arad pentru organizarea evenimentelor. Ne amintim astăzi cu recunoștință de toți eroii neamului românesc, de marii Corifei arădeni ai Unirii, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, dr. Ioan Suciu, personalități politice marcante datorită cărora Marea Unire s-a putut realiza ca act politic istoric al națiunii române. Astăzi este un prilej de sărbătoare pentru toți românii, pentru toți arădenii, indiferent unde se află în acest moment, acasă ori în străinătate. Față de toți trebuie să ne luăm angajamentul de a crea o societate normală pentru a împlini cu adevărat visul democratic al făuritorilor Marii Uniri, la trei decenii de la Revoluția din 1989.   Îi invit pe toți arădenii să participe astăzi la evenimentele de ziua națională organizate de administrația locală. La mulți ani România, la mulți ani, arădeni!”, a declarat Subprefectul Județului Arad, Olimpia Popa.

Read more