Fosta fabrică de seringi Sanevit Arad a fost vândută
LocalUltimele stiri 21 octombrie 2025 0
Prima fabrică de seringi de unică folosință din România, Sanevit Arad, care nu a mai produs nimic de mai bine de un deceniu, a fost vândută la licitație publică, cu prețul de 1.680.000 de euro, iar foștii angajați și-au primit integral salariile restante, cea mai mare sumă plătită fiind de 167.000 de lei.
Foști angajați ai Sanevit au declarat, pentru AGERPRES, că recent și-au primit salariile restante la care nu mai sperau după mai mult de un deceniu, iar sumele au fost achitate integral. ‘Am fost anunțați recent că s-a vândut Sanevit și ni s-a spus să mergem la sediul lichidatorului judiciar să dăm contul bancar pentru a ni se vira salariile restante. Eu am plecat din fabrică în 2013, după ce am lucrat mai mult de un an fără să fiu plătit. Nici nu mai speram că după atâția ani vom mai primi ceva. Am fost surprins când am văzut că am primit salariile integrale, exact sumele de pe statul de plată de la vremea respectivă. Deși nu au fost adăugate actualizări, dobânzi sau alte accesorii, suntem mulțumiți că am fost plătiți’, a declarat un fost inginer.
Reprezentanții lichidatorului judiciar au confirmat marți, pentru AGERPRES, că fabrica a fost vândută la licitație, după mai mulți ani de încercări. Prețul de pornire a fost de 1.600.000 de euro, iar prețul plătit a fost de 1.680.000 de euro.
Conform lichidatorului judiciar, cumpărătorul este o companie din România, care nu și-a precizat intențiile legate de terenurile și clădirile achiziționate.
Lichidatorul judiciar a precizat că au fost plătiți 40 de foști angajați, unul singur care a fost pe statul de plată nefiind găsit până la această dată.
În total, sumele plătite pentru salariile restante s-au ridicat la aproximativ 1,5 milioane de lei.
Potrivit sursei citate, unele persoane au avut de recuperat sume de câteva mii de lei, în timp ce suma cea mai mare a fost achitată unui fost membru din conducerea fabricii, care a încasat 167.000 de lei.
Sanevit are un teren în suprafață de 30.245 de metri pătrați, situat pe o arteră principală din cartierul Grădiște, din orașul Arad, și câteva clădiri construite, între care o hală de producție de peste 14.000 de metri pătrați.
Fabrica arădeană de seringi era unică la mijlocul anilor 1990 și avea o capacitate anuală de producție de 160 – 200 milioane de seringi și 520 milioane de ace medicale. Totuși, nu a lucrat niciodată la mai mult de 30% din capacitate. Din 2013, Sanevit nu a mai produs nimic și a rămas cu datorii de aproximativ 8,4 milioane de lei.
Ministerul Economiei, care a deținut fabrica, a avut mai multe tentative de a o privatiza, însă nu au existat investitori interesați.
Crimă șocantă în Peregu Mare: un tânăr de 25 de ani și-a ucis mama în urma unui conflict spontan
LocalUltimele stiri 20 octombrie 2025 0
Tragedie cumplită în comuna Peregu Mare, județul Arad. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad efectuează cercetări față de un tânăr de 25 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor, în modalitatea violenței în familie.
Potrivit anchetatorilor, la data de 17 octombrie 2025, în jurul orei 10:10, inculpatul, Z.C., se afla la domiciliul său din satul Peregu Mare, împreună cu mama sa, Z.G. În timp ce se aflau în bucătăria locuinței, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, generat de neînțelegeri mai vechi. Starea de nervozitate l-a determinat pe tânăr să-i aplice mamei sale mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului, aceasta căzând la pământ și decedând ulterior.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, începând cu 17 octombrie 2025. Urmărirea penală continuă.
Read moreMai multe primării din județul Arad cer eșalonarea datoriilor către ANAF
LocalUltimele stiri 20 octombrie 2025 0
Mai multe primării din județul Arad aflate pe lista datornicilor publicată de ANAF intenționează să solicite eșalonarea plății datoriilor, pe motiv că nu dispun de fonduri suficiente în bugetele locale pentru achitarea integrală a acestora. În același timp, două administrații locale figurează eronat pe listă, deoarece și-au plătit restanțele încă din luna septembrie.
Conform datelor ANAF, nouă instituții publice din județul Arad, dintre care șase primării, înregistrează datorii cumulate de 1.987.384 de lei.
Pe lista datornicilor se află și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu o datorie de 2.196.929 de lei. Reprezentanții instituției au precizat însă că suma a fost plătită la 12 septembrie.
„Lunar achităm 12,7 milioane de lei contribuții la bugetul de stat. Restanța din 31 august a apărut deoarece nu primisem încă de la Casa de Asigurări de Sănătate 6 milioane de lei, aferente concediilor medicale. Cheltuielile cu salariile reprezintă sub 70% din buget, iar restul trebuie atent gestionat pentru medicamente, consumabile și utilități. Uneori, apar întârzieri în plata dărilor către stat”, se arată în răspunsul transmis de SCJU Arad.
Pe lista ANAF mai figurează Spitalul Orășenesc Ineu, cu o datorie de 1.526.848 de lei, și Clubul Sportiv „Unirea” Sântana, cu 71.097 de lei.
ANAF a transmis că toate instituțiile publice cu datorii fiscale neachitate până la 31 august 2025 trebuie să le plătească, urmând ca, începând cu luna noiembrie, să fie trimise notificări oficiale.
Instituția a avertizat, printr-un comunicat, că neachitarea restanțelor va atrage măsuri legale pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat.
Read moreRazie la trecerile de cale ferată, în județul Arad: peste 100 de șoferi amendați într-o singură zi
LocalUltimele stiri 20 octombrie 2025 0
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o amplă acțiune de control la trecerile la nivel cu calea ferată, vizând prevenirea accidentelor și verificarea respectării regulilor de circulație în aceste zone cu risc ridicat.
În cadrul acțiunii, oamenii legii au legitimat 161 de persoane și au verificat 140 de autovehicule. Rezultatele nu au întârziat să apară: pentru neregulile constatate, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 56.000 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare, în special pentru defecțiuni tehnice sau lipsa documentelor necesare.
Reprezentanții IPJ Arad transmit că astfel de acțiuni se desfășoară periodic, în toate zonele aflate în proximitatea trecerilor la nivel cu calea ferată, scopul fiind reducerea numărului de evenimente rutiere grave și creșterea siguranței participanților la trafic.
Read moreȘofer de 70 de ani din Arad, arestat după ce a fost prins beat la volan, cu numere false și permisul anulat de peste 20 de ani
LocalUltimele stiri 17 octombrie 2025 0
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a transmis că, prin ordonanța din 15 octombrie 2025, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un bărbat de 70 de ani, din municipiul Arad, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni rutiere grave.
Potrivit procurorilor, inculpatul M.M. este cercetat pentru conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui autovehicul ale cărui plăcuțe au fost retrase, conducerea unui autovehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat, precum și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
În fapt, anchetatorii au stabilit că, la data de 14 octombrie 2025, în jurul orei 12:15, bărbatul a fost oprit de polițiști în timp ce conducea autoturismul personal pe strada Flacăra din municipiul Arad. În urma verificărilor, s-a constatat că autovehiculul avea montate plăcuțe de înmatriculare false, care aparțineau unui alt autoturism. Numerele reale ale mașinii fuseseră retrase din circulație în luna iunie 2025, după ce șoferul fusese sancționat pentru o contravenție rutieră.
Totodată, polițiștii au descoperit că permisul de conducere al bărbatului fusese anulat încă din anul 2004, ca urmare a unei condamnări anterioare pentru infracțiuni la regimul rutier.
Mai mult, întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Analizele ulterioare de sânge au confirmat o alcoolemie de 1,37 g/l la prima probă și 1,20 g/l la a doua probă.
Ca urmare a acestor fapte, în data de 16 octombrie 2025, procurorul de caz a propus arestarea preventivă a inculpatului, propunere admisă de instanță. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Read moreUn bărbat din Vinga a fost reținut pentru braconaj, după ce a vânat un căprior cu ATV-ul!
LocalUltimele stiri 17 octombrie 2025 0
Un incident șocant s-a petrecut miercuri, 16 octombrie, în extravilanul localității Vinga, unde un bărbat a fost surprins în timp ce urmărea și lovea cu un ATV un animal sălbatic din specia căprior.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Arad au fost sesizați cu privire la fapta bărbatului, deplasându-se imediat la fața locului. În urma verificărilor, oamenii legii au identificat un bărbat de 35 de ani, din Vinga, în portbagajul vehiculului acestuia fiind descoperit exemplarul de căprior. Animalul a fost ridicat și predat reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, pentru verificări.
În urma probelor strânse, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub supravegherea procurorului de caz într-un dosar penal întocmit pentru braconaj.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Read moreS-a inaugurat primul parc fotovoltaic de la NEPI Rockcastle, la Chișineu Criș
LocalUltimele stiri 15 octombrie 2025 0
NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator, operator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (CEE), marchează o etapă strategică în direcția sustenabilității și a tranziției energetice prin inaugurarea primului său parc fotovoltaic, în Chișineu-Criș, județul Arad.
Investiția face parte din programul de energie verde al NEPI Rockcastle, care prevede un plan de 110 milioane de euro pentru proiecte fotovoltaice în Europa Centrală și de Est, atât pe proprietăți comerciale existente, cât și prin două ample dezvoltări greenfield în România, însumând o capacitate totală de 159 MW.
„Prima noastră dezvoltare fotovoltaică greenfield reprezintă o etapă importantă în planul de a produce energie sustenabilă pe termen lung. Ne-am dorit ca această investiție să genereze nu doar energie curată, ci să aibă și un impact economic local, prin crearea a peste 100 de locuri de muncă în faza de construcție și colaborarea prioritară cu furnizorii și contractorii regionali. Le suntem recunoscători partenerilor de business LONGi, ENEVO Group și Electroechipament Industrial (EEI), pentru implicarea și know-how-ul prin care ne-au ajutat să finalizăm proiectul în mai puțin de un an, în cele mai bune condiții”, a declarat Andrei Radu, Group Development Director, NEPI Rockcastle.
Parcul fotovoltaic din vestul țării, a cărui valoare se ridică la aproximativ 30 milioane de euro și ocupă în jur de 51 de hectare, având o capacitate instalată de 54MW. Proiectul a fost construit în aproximativ zece luni, iar estimările companiei arată că va genera anual circa 70.000MWh de energie electrică regenerabilă — echivalentul consumului a peste 29.000 de gospodării din România. În același timp, compania anticipează contribuția la protejarea mediului prin evitarea a peste 21.000 de tone de emisii de CO₂ anual.
Proiectul reprezintă cea mai amplă investiție în energie fotovoltaică dedicată infrastructurii comerciale din România, primul de acest gen implementat de un grup din zona de real estate comercial.
„Din perspectiva unui CFO, prioritatea este susținerea investițiilor care accelerează performanța financiară și operațională a companiei. Dezvoltarea greenfieldului de panouri fotovoltaice este o investiție strategică, susținută de Consiliul de Administratie, care aduce eficiență, optimizare a costurilor și consolidează fundația pe care construim creșterea viitoare a NEPI Rockcastle. În plus, acest proiect întărește relațiile cu partenerii noștri de afaceri și demonstrează modul în care disciplina financiară și sustenabilitatea pot genera valoare comună și durabilă”, a adăugat Eliza Predoiu, CFO, NEPI Rockcastle.
NEPI Rockcastle își propune să devină un jucător relevant în producția de energie regenerabilă, destinată exclusiv infrastructurii comerciale din Europa Centrală si de Est. Linia de business de energie integrează obiectivele sustenabile ale companiei în modelul său operațional, contribuind atât la reducerea costurilor energetice, cât și la valorificarea oportunităților comerciale din domeniul energiei verzi.
Read moreAdolescent de 16 ani din Vinga, trimis în judecată după moartea unui copil de 12 ani
LocalUltimele stiri 15 octombrie 2025 0
Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată de procurorii din Arad după ce, în urma unui conflict avut într-un parc cu un băiat de 12 ani, care l-a înjurat şi l-a agresat, l-a lovit o singură dată pe acesta cu pumnul în cap. În urma loviturii, victima a fost internată în spital, în comă, şi a murit ulterior.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunţat, marţi, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui adolescent în vârstă de 16 de ani, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Procurorii au stabilit că, în 21 august, în parcul central din comuna Vinga, judeţul Arad, adolescentul a avut o discuţie în contradictoriu cu un băiat în vârstă de 12 ani, care l-a înjurat şi l-a lovit cu palmele peste cap în mod repetat.
Atunci, adolescentul de 16 ani l-a lovit o singură dată cu pumnul în cap pe băiatul mai mic, însă în urma loviturii primite, acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură temporo-parietală stânga şi de mastoidă stânga, contuzie, hemoragie cerebrală şi de trunchi cerebral difuze, hemoragie subarahnoidiană cu inundare teraventriculară, cu stop cardiorespirator-resuscitat şi instalarea comei cerebrale grad IV.
El a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean Arad, unde a murit, în 3 septembrie.
Criză de sânge 0 negativ la Arad – Centrul de Transfuzie face apel la donatori
LocalUltimele stiri 14 octombrie 2025 0
Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Arad nu mai poate acoperi nevoia spitalelor de sânge din grupa 0 negativ, din cauza numărului mic de donatori, astfel că se face un apel către persoanele care au această grupă să se prezinte la donare. În ultima perioadă, cererea de sânge din grupa 0 negativ a crescut, pentru că mai mulți pacienți internați au nevoie de transfuzii.
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Arad, Laura Păcurariu, a declarat marți, pentru AGERPRES, că grupa este destul de rară, iar în unele zile nu există niciun donator cu sânge 0 negativ. ‘Nici ieri nu am avut niciunul, iar astăzi avem trei, dar imediat ce recoltarea se face, sângele este trimis la spitale. De exemplu, o tânără internată este în stare gravă și a fost transferată la Timișoara, are nevoie urgentă de transfuzie. Ca să acoperim necesarul spitalelor, ar fi nevoie să avem cel puțin zece donatori cu această grupă în fiecare zi. Am transmis deja mesaje celor pe care îi avem în baza noastră de date, dar facem apel și la alte persoane să vină să doneze’, a declarat Laura Păcurariu.
În privința stocurilor de sânge, în această perioadă sunt probleme și cu grupele A negativ și A pozitiv, astfel că sunt așteptați și acești donatori.
În ultimele două luni, la CTS Arad s-au prezentat zilnic, în medie, 50 de donatori, similar cu media anului 2024. Numărul a fost mai mic peste vară, în timpul vacanței și al concediilor.
În 2024, media zilnică a donatorilor a crescut cu 23% față de anul 2023, pentru că s-a majorat valoarea tichetelor de masă acordate drept compensație, de la 67 de lei la 280 de lei. Cu toate acestea, nevoia spitalelor a fost acoperită doar în proporție de 83%, scrie agerpres.ro.
Șofer de autobuz, prins băut la volan în Arad, în timp ce transporta 25 de elevi
LocalUltimele stiri 13 octombrie 2025 0
În dimineața de 13 octombrie 2025, polițiștii Biroului Rutier au desfășurat o acțiune în trafic, pentru verificarea transportului de elevi. În jurul orei 7:30, pe Calea Timișorii, a fost oprit un autobuz în care se găseau aproximativ 25 de elevi.
Testarea șoferului, un bărbat de 49 de ani, din Arad, a indicat o îmbibație alcoolică de 0,30 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul autobuzului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 1.825 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.
Read more













