News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CJA este nemulțumită de stadiul lucrărilor la drumul Arad-Șiria

Consiliul Județean Arad a convocat constructorul drumului județean Arad-Șiria Pâncota pentru clarificări cu privire la calitatea lucrărilor efectuate. La această întâlnire au participat, pe lângă conducerea Consiliului Județean Arad și conducerea companiei în cauză, specialiști, proiectanți, arhitecți, pentru a avea o discuție aplicată referitoare la soluțiile tehnice găsite și utilizate pe acest șantier.

Vă reamintim faptul că, încă de la deschiderea lucrărilor, au existat mai multe reclamații referitoare la calitatea acestora, fapt care l-a determinat pe președintele Iustin Cionca să dispună refacerea unor tronsoane de drum chiar în faza fundației, respectiv al primului strat de asfalt turnat pe acest drum. În cadrul ședinței desfășurate luni la Consiliul Județean Arad conducerea acestei instituții a solicitat mai multă atenție în realizarea lucrărilor, a solicitat folosirea materialelor de cea mai bună calitate, dar și respectarea tuturor termenelor asumate de către constructor. „Am participat la această ședință de lucru pentru că ne dorim să transmitem constructorului dorința noastră fermă de a avea o lucrare de calitate și de a-l înștiința că monitorizăm modul în care această lucrare este executată. Nu vrem să lăsăm nimic la voia întâmplării, nu ne îndoim de experiența și capacitatea constructorului de a realiza o lucrare de calitate, dar pe de altă parte vrem să vedem că aici, pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota se aplică, într-adevăr, cele mai bune soluții, nu se face rabat de la materiale și, pe de altă parte, ne dorim ca lucrarea să avanseze cu viteză”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședintele CJA.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a precizat că lucrarea este una strategică pentru județul Arad, deoarece ea deservește întreaga zonă până la stațiunea Moneasa și se încadrează în proiectul mai larg al Consiliului Județean Arad de modernizare a drumurilor județene cele mai circulate din județul nostru.

„Trebuie să avem în vedere faptul că nu doar viteza cu care se realizează această lucrare ne interesează, ci și calitatea lucrării în sine. Eu îmi doresc să avem o lucrare care va dura cel puțin șapte ani, cât este termenul de garanție, iar pe de altă parte că vom avea o lucrare care va da satisfacție locuitorilor din întreaga zonă. Din păcate, încă de la deschiderea șantierelor ne-am confruntat cu un val de sesizări, multe dintre ele au fost justificate, iar asta a condus la reluarea și refacerea lucrărilor pe anumite tronsoane. Eu înțeleg că acest constructor are lucrări în mai multe zone din județ și chiar în mai multe județe, dar pentru noi, fiecare șantier pe care ni l-am asumat, pentru care am adus finanțare, este un șantier important și nu ne permitem să îl neglijăm. De aceea, am cerut în mod foarte ferm constructorului să își respecte toate angajamentele, pentru că nu suntem dispuși să face concesii nimănui atunci când este vorba despre felul în care sunt folosiți banii europeni sau, în general, banii pe care îi folosim pentru creșterea calității vieții în Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Read more
Datorită pestei porcine, se închid traseele turistice montane din județ

Având în vedere situația epidemiologică de pe raza județului Arad în ceea ce privește pesta porcină africană, în conformitate cu Hotărârea nr. 1 din 26.02.2021 privind măsurile adoptate în cadrul ședinței Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Arad din data de 26.02.2021, Consiliul Județean Arad a emite o atenționare privind închiderea tuturor traseelor turistice montane din arealul Munților Zarand, Codru-Moma și Muntele Găina, trasee localizate pe teritoriul județul Arad și la limita cu județele învecinate (Bihor, Hunedoara și Alba).

Conform Hotărârii nr. 1 din 26.02.2021 a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Arad se interzic drumețiile, raliurile, competițiile sportive, activitățile turistice și de campare, inclusiv accesul cu biciclete, ATV-uri și alte vehicule, pe toate terenurile din zonele împădurite ale județului Arad (drumuri forestiere, trasee marcate și nemarcate etc.), cu excepția vehiculelor care desfășoară activități autorizate în zonă. Fac excepție competițiile și activitățile care se desfășoară pe drumurile de interes național, județean și local, cu aprobarea administratorilor acestor drumuri.

Această decizie este în primul rând una preventivă și rămâne în vigoare până la data revocării Hotărârii Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Arad.

De aplicarea întocmai a măsurilor și acțiunilor stabilite de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Arad răspund Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Poliția Locală Arad, Garda Forestieră Oradea, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, precum și primarii unităților administrativ-teritoriale din județul Arad sau înlocuitorii acestora.

Read more
Secretarul de stat Mihai Pașca va lucra pentru asigurarea unui climat favorabil justiției libere

Președintele executiv al PNL Arad, Iustin Cionca, a prezentat într-o conferință de presă noul secretar de stat la Ministerul Justiției, Mihai Pașca.

„Trimitem la București un tânăr liberal de perspectivă. Îmi doresc ca în calitate de secretar de stat, Mihai Pașca să contribuie la crearea unui cadru juridic care să modernizeze România. Să fie printre promotorii eliminării blocajelor legislative, luând în considerare sugestiile bazate pe experiența administrațiilor locale. Să ajute fluidizarea aplicării legii, cu atât mai mult cu cât el personal are experiența instanței, în calitate de avocat. Nu în ultimul rând, să aibă o contribuție personală în ceea ce privește normalizarea societății românești, în care fiecare cetățean, inclusiv ministrul și parlamentarul, să înțeleagă că unde este lege, nu este tocmeală. Iar ca legea care trebuie respectată să fie o lege bună și eficientă, avem nevoie de tineri profesioniști ca Mihai Pașca. Îmi doresc și îi doresc să aibă în vedere permanent faptul că în Ministerul Justiției nu se reprezintă doar pe sine. El reprezintă acolo și echipa PNL Arad care i-a acordat încrederea și comunitatea arădeană, care ne-a votat să promovăm oameni competenți. Îi doresc să aibă permanent ușa deschisă, să fie un om de dialog chiar dacă a ajuns într-o funcție importantă”, a declarat Iustin Cionca.

Mihai Pașca a fost consilier municipal PNL, calitate la care a renunțat luni pentru a face parte din Guvern.

„Am o experiență de 16 ani ca avocat, întotdeauna mi-am dorit să ajung acolo unde se creează cadrul legislativ. Sunt nerăbdător să încep activitatea, vreau să am o colaborare bună domnul ministru Stelian Ion. În domeniul justiției cel puțin, PNL și USR s-au aflat mereu pe partea corectă a baricadei pentru a apăra justiția liberă. Am combătut atacurile PSD la adresa sistemului de justiție, pentru noi asigurarea unui climat favorabil justiției libere, independente este un aspect foarte important. Îmi doresc să fiu aproape de parlamentarii de Arad, de cei de la PNL și nu numai, am ușa deschisă pentru ei și mă aștept la o colaborare bună. Îmi propun să țin legătura cu corpurile profesionale din justiție, magistrați, avocați, executori judecătorești, notari, ei sunt practicienii din domeniu și trebuie să avem un dialog permanent. Am primit mesaje de încurajare de la mulți oameni, unii dintre ei au fost reticenți față de mediul politic. Sper că numirea mea în funcția de secretar de stat și parcursul meu în Guvern să certifice deschiderea PNL Arad pentru tinerii care fac performanță în diferite domenii, pentru oamenii cu parcurs profesional corect. Îi îndemn pe cei care vor să contribuie la o schimbare, la profesionalizarea instituțiilor publice să aibă încredere și să vină alături de noi”, a declarat noul secretar de stat Mihai Pașca.

Read more
Se încep lucrările pe drumurile județene Curtici-Macea-Sânmartin și Socodor-Nădab

Consiliul Județean Arad emite, cu data de 1 martie, ordinul de începere a lucrărilor pe drumurile județene Curtici-Macea-Sânmartin și Socodor-Nădab. Cele două contracte au fost semnate săptămâna trecută, la Chișineu Criș și la Macea.

Lucrările la drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin au valoarea de 10 milioane lei, iar termenul de finalizare pentru cei 8,6 km este de 14 luni. Lucrările la acest drum sunt realizate de compania PORR.

Lucrările la drumul județean Socodor-Nădab au valoarea de 8,3 milioane lei, iar termenul de finalizare pentru cei 5 km este de 9 luni. Acest drum va constitui și prima parte a șoselei de centură a orașului Chișineu Criș și va scoate traficul greu din oraș, pe relația Nădab-Vama Vărșand. Lucrările sunt executate de compania Inteco Holding.

„ Aceste drumuri leagă comunitățile între ele, facilitează accesul persoanelor din localitățile respective înspre zonele industriale Arad, Curtici și Nădab. Deci creează dezvoltare, prin facilitarea mobilității către locurile de muncă și, implicit, creșterea calității vieții beneficiarilor! Cele două drumuri pentru care dăm acum ordinul de începere a lucrărilor sunt realizate de Consiliul Județean Arad din fonduri europene, pe programul transfrontalier Interreg România-Ungaria. Vă reamintesc că întregul buget destinat pentru opt județe, pentru modernizarea de drumuri prin acest program transfrontalier, a fost câștigat de Consiliul Județean Arad. Este vorba de 13,8 milioane de euro, din care se realizează o legătură rutieră modernizată între punctele de trecere a frontierei Nădab-Turnu-Vărșand. Tot prin acest proiect, primăria Curtici construiește de la zero o șosea de centură”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Primăriile Curtici și Chișineu Criș sunt principalii beneficiari ai acestui proiect, de vreme ce ambele vor dobândi o șosea nouă de centură.

Flavius Chereji, primarul orașului Chișineu Criș, a declarat: „Șoseaua de centură va scoate traficul greu mai mult din cartierul Pădureni al orașului nostru, unde valorile de trafic sunt foarte mari. De acest proiect beneficiază întreaga zonă. Consiliul Județean Arad dezvoltă o rețea de drumuri județene modern”.

Primarul comunei Socodor, Ioan Jura, a declarat: „Este o zi mare pentru toți locuitorii comunei Socodor, este o zi deosebită și pentru locuitorii comunelor Pilu și Grăniceri, și , de ce nu, și pentru toți participantii la trafic ai DN 79 A pe tronsonul Chisineu Criș-Vărșand.  Odată cu finalizarea acestei investiții, un cetățean din Socodor care va face un drum Socodor-Arad dus-intors va economisi 10 km. Finalizarea acestui drum va decongestiona circulația pe un anumit tronson al DN 79  Arad-Oradea și va elimina ambuteiajele zilnice.  Este o realizare istorică pentru localitățile noastre”.

Claudiu Bătrânuț, primarul comunei Grăniceri, a declarat: „Este ultima lucrare care face legătura între Arad, Grăniceri, Pilu, inclusiv între vămile Nădlac şi Vărșand. Este de o importanță deosebită. Și aș vrea să felicit, întreaga conducere a Consiliului Județean Arad, întreg consiliul, consilierii județeni şi echipa care se ocupă de proiecte, pentru că știm cu toții cei care muncim la proiectele pe fonduri europene că nu este un lucru ușor, ci necesită multă atenţie şi implicare.”

Primarul orașului Curtici, Bogdan Ban, a declarat: „Orașul Curtici, comunele Macea şi Grăniceri, în principiu toate comunele și localitățile din zonă au nevoie de aceste drumuri pentru a se putea dezvolta. Toţi avem nevoie de forță de muncă, iar aceste drumuri facilitează mobilitatea și scurtează, în kilometri şi timp, distanţa de acasă la locul de muncă. La Curtici termenul de execuție este finele anului 2021.”

Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea, a declarat: „Pentru noi, cei din administrație, și pentru localnicii din Macea și Sânmartin, este o zi istorică. Au trecut mai bine de 30 de ani de când acest drum a fost ultima oară reabilitat. Nu cred că proiectul de la acea vreme a fost prevăzut pentru traficul din ziua de astăzi. După cum bine știți, se lucrează la drumul județean dintre Sânmartin și Șimand şi sper să înceapă cât mai repede şi lucrările la Sânmartin-Socodor, licitaţia fiind în prezent contestată. Cred că aceste rețele de drumuri județene vor aduce dezvoltare zonei și comunei noastre.”

Read more
Accident rutier în apropiere de Șimand, șoferul descarcerat

In aceasta dimineata în jurul orei 03.15 Garda de Intervenție nr.2 Chisineu-Criș din cadrul Detașamentului Ineu a intervenit cu o autospecială de stingere și modul descarcerarea pe DN 79 în zona localității Șimand pentru salvarea unei victime, bărbat, încarcerat în cabina unui autotren.
Victima a fost extrasă în viață după aproximativ 45 minute de intervenție și a fost preluată de către colegii de la SAJ.

Read more
La presiunea arădenilor, Bibarț redeschide pasajul din zona 300
Ideea năstrușnică a primarului Călin Bibi Bibarț de a închide pasajul dintre zona 300 și Micălaca (zona Kaufland), pentru autoturisme, a dat naștere la reacții neașteptate din partea a sute, poate chiar mii de arădeni care s-au întrebat pe rețelele de socializare ce minte odihnită a venit cu o asemenea măsură. Închiderea pasajului nu avea nicio logică, atâta timp cât în acea zonă nu a avut loc niciun accident, nu au existat ambuteiaje, ba din contră, traficul s-a desfășurat normal. Bibarț a încercat în câteva rânduri, prin filmulețe postate pe pagina sa de Facebook să convingă arădenii că e de bine, în ciuda faptului că toată lumea îi spunea, pe aceeași pagină de Facebook, că e o mare prostie. În cele din urmă, Bibarț a priceput, cu greu, dar a priceput, că măsura nu ajută la nimic, așa că a decis redeschiderea pasajului. Ca să nu se facă de râs, a mai luat o măsură să pară că nu a pierdut cu totul „războiul“: se va interzice traficul pietonilor de la 7 la 8,30 în zilele lucrătoare. O prostie la fel de mare ca cea cu închiderea traficului auto.
„În urma concluziilor primite de la Grupul de lucru și analiză constituit pentru a găsi soluții eficiente în privința pasajului închis traficului auto din zona Maranata-Micălaca, voi propune astăzi Comisiei de sistematizare următoarea modificare: deschiderea traficului auto, cu sens unic dinspre strada Exterioară înspre Titulescu, și interzicerea traficului pietonilor doar între orele 7-8,30 în zilele lucrătoare, când traficul auto este intens în acea zonă“, scrie Bibarț pe pagina sa de Facebook.
Read more
Pesta porcină face ravagii în județul Arad, peste o sută de mistreți morți

Peste 100 de cadavre de mistreţi ucişi de pestă porcină africană au fost descoperite, în ultimele zile, în păduri din judeţul Arad, de două ori mai multe decât în tot anul 2020, iar autorităţile se aşteaptă la un „val de mortalitate”, arătând că vânarea „la goană” a animalelor, o metodă considerată eficientă, a fost interzisă de o instanţă, potrivit Agerpres.

„Din păcate, lucrurile nu stau deloc bine. Este vorba de peste 100 de porci mistreţi găsiţi morţi în ultimele nouă zile, iar în cel puţin jumătate din cazuri a fost confirmată pesta porcină africană. Restul cadavrelor nu au fost investigate, dar presupunem că sunt tot rezultatul evoluţiei acestei boli. S-a depăşit numărul de mistreţi găsiţi morţi în tot anul 2019, iar în 2020 au fost doar jumătate din acest număr”, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roşu.

„Ar trebui toţi mistreţii din zonele afectate să fie vânaţi, însă există o hotărâre judecătorească ce împiedică vânarea, de fapt împiedică vânarea la goană şi permite doar la pândă şi dibuire, dar în acest fel nu se poate face vânarea pe fondurile afectate. De aici, rezultatele îngrijorătoare pe care le avem. Ne aşteptăm la un adevărat val de mortalitate la mistreţi, pentru că aceste animale stau în turme. Noi găsim exemplare izolate, în rare situaţii s-au găsit câte trei – patru cadavre la un loc, ceea ce înseamnă că în următoarele săptămâni se vor găsi multe cadavre de mistreţi în păduri”, a spus şeful DSVSA Arad.

Instituţia a cerut Gărzii Forestiere să îi determine pe administratorii fondurilor de vânătoare să facă inspecţii zilnice, pentru a identifica şi ridica mistreţii găsiţi morţi.

Conform DSVSA Arad, epidemia de pestă porcină africană a început în judeţ pe 4 august 2020, de când infecţia a fost confirmată la 268 de porci din gospodării, iar în total au fost ucişi preventiv 2.268 porci domestici.

Read more
Un site dedicat pompierilor spune: ”Așa a zis responsabilul cu stelele de general, pentru slugile credincioase, Raed Arafat! ”

”Constanța… o pată neagră în istoria pompierilor. O nouă pată neagră… Nu știu cum se face dar de câțiva ani încoace, poate e doar o banală coincidență, cam de când conceptul „SMURD” e propulsat la extrem pentru a face imagine unui distins domn care se laudă că a pus șaua pe caii din Dealul Spirii, istoria pompierilor se scrie cu sânge. Sânge de oameni nevinovați. Sânge de cetățeni nevinovați dar și sânge de pompieri nevinovați care cad secerați sub povara supra-sarcinilor ce le sunt aruncate în spate pentru gloria Departamentului pentru Situații de Urgență.

Opinia publică e revoltată pe bună dreptate. Morții se adună grămadă lângă tronul de pe care relaxat ne face cu mâna distinsul Raed Arafat. #Colectiv, #Piatra Neamț, #Balș… Omul știe una și bună că visul lui, SMURD, trebuie să se dezvolte. La fel și achizițiile la fel de îndoielnice ca și tehnica nouă. Doar că, atunci când faci din rahat bici, riști să nu pocnească sau să te stropească pe costum.

Ce s-a întâmplat azi la Constanța? Niște tălpași au încercat să salveze o viață cu o tehnică depășită și sub niște ordine ale unor ofițeri mai mult decât aiuriți. Incendiu la etajul VI al unui bloc. Pe un Bulevard. Autoscara o țin la Palas. Asta dacă nu cumva am una stricată în curte sau dacă nu cumva sunt atât de prost pregătit încât nu îmi dau seama că trebuie să disloc, eu, un ofițer, un comandant, un inspector șef, un inspector general chiar dacă văd că subordonații mei o iau pe miriște, o altă autoscară. Mai am o autoscară la Cernavodă care într-un an a avut o singură intervenție!!!! Dar o țin acolo! Pentru ce să o țin în centrul Constanței?

Când nu am oameni pentru că oamenii mi-i trebuie să încadrez AMBULANȚELE ROȘII aducătoare de profit financiar și de imagine, trimit la incendiu ce am… o APCA veche… și câțiva oameni, echipaje incomplete pentru că SMURD-ul trebuie să fie complet. Așa a zis responsabilul cu stelele de general, pentru slugile credincioase, Raed Arafat! Deci, trimit o APCA, fără tun de apă deci inutilă pentru un incendiu la etajul 6. Asta dacă nu cumva își imagina cineva că doi servanți vor urca cu furtunul în spate până la etajul respectiv. Și cu „ușurelele” aparate de respirat. Desigur.

Nu știu ce m-a oripilat mai mult, moartea îngrozitoare a femeii, durerea și disperarea soțului pe care paramedicii nici nu l-au observat și nu s-au întrebat dacă nu va colapsa de durere, disperare, frică. Faptul că un comandant sau un reprezentant al pompierilor are TUPEUL, NEOBRĂZAREA, NESIMȚIREA, SĂ MINTĂ presa pentru a acoperi… o mizerie, o intervenție prost gestionată, nu de militarii din prima linie ci de SPECIALIȘTII, sau pretinșii specialiști ai ISU…

Ce vină are Arafat la Constanța? Niciuna.. în afară de faptul că pentru a putea șantaja Guverne pompierii au devenit „asistente/moașe medicale”, care salvează o viață și o lume, dar întâmplător și azi, la Constanța, au clacat. Nicio vină în afara faptului că totul e concentrat pe SMURD, că acești paramedici, unii, își doresc să facă SMURD, dar alții nu se simt competenți și sunt obligați de șefi să facă cele două module de curs. Știm, teoretic nu îi obligă nimeni, iar amenințările printre dinți nu se pun la socoteală, nu-i așa? Niciuna în afară de faptul că din cauza lipsei de personal mașinile de stingere sunt mereu cu echipaje incomplete. Bine, domnul Arafat zice că pompierii de pe stingere sunt niște leneși. Ce buni erau azi, NIȘTE LENEȘI bine pregătiți, nu-i așa, domnule Arafat? Lângă mormanul de cadavre unul în plus sau în minus… mai contează? SMURD-ul să meargă! Ce vină are Arafat? Niciuna în afară de faptul că și așa puținii pompieri mai fac și informare COVID-19 de 2 ori pe zi. Și culmea, pentru asta sunt fonduri, pentru aplicații și antrenamente, NU!”, scriu cei de la AgendaPompierului.

Read more
De la noapte, orașul Nădlac intră în carantină!

Departamentul pentru Situații de Urgență a decis, duminică, instituirea carantinei pe o perioadă de 14 zile, pentru orașul Nădlac, care a ajuns la o incidență de 4,83 cazuri de COVID-19 la 1000 de locuitori. Decizia vine ca urmare a propunerii făcute sâmbătă, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad.

Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces în afara celor deschise circulației publice, pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.

Carantina va fi instituită începând cu 14 februarie, ora 22.

Read more
USR Arad: Pasajul din Micălaca are furnizor pentru expertiză și proiectare prins în buget

La finalul lunii ianuarie a fost stabilită compania care va executa expertiza tehnică a lucrărilor executate la pasajul de pe centura Aradului, va întocmi proiectul tehnic pentru restul de executat și va asigura asistența tehnică. Totodată, au fost alocați bani în bugetul de stat pentru această lucrare.

Florin Stana, consilier local USR PLUS: „Desemnarea proiectantului s-a făcut conform calendarului asumat de Ministerul Transporturilor, la finele lunii ianuarie. Este vorba de o companie cu sediul în Timișoara, subsidiara unei firme de proiectare germane, cu experiență în executarea unor proiecte de acest fel: SSF-RO.

Am decis să nu comunicăm acest fapt arădenilor, până nu avem certitudinea alocării fondurilor. Din fericire, acum putem spune că banii sunt prinși în proiectul de buget pentru anul curent și există premise ca lucrarea să avanseze conform calendarului.

Pasul următor îl reprezintă devierea rețelelor electrice de mare și medie tensiune (110kV, respectiv 20kV), pentru care este planificată procedura de achiziție în luna martie a acestui an.

Aici intervine condiția ca Primăria Arad să finalizeze exproprierea terenurilor aferente. Vom solicita administrației locale să prezinte situația exactă a procedurii, precum și o implicare fermă, cu un termen clar pentru finalizarea ei.

A treia etapă va fi execuția propriuzisă a pasajului, pentru care este programată deja procedura de achiziție, în a doua jumătate a acestui an.

Dorim să schimbăm felul în care se face administrație în România. Proiectul acesta a cauzat multe dezamăgiri cetățenilor, din cauza promisiunilor neonorate în mod repetat. Pentru aceasta, vom comunica doar atunci când avem certitudini referitoare la etapele care mai sunt de parcurs.

 

Read more