News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Senatorul Mihai Fifor cere ministrului Vela o anchetă și demiterea prefectului

Pe o postare de pe facebook, senatorul Mihai Fifor cere ministrului de interne, Marcel Vela, o anchetă la Prefectura Arad și demiterea prefectului Stoian, după abuzurile grave săvârșite contra unui jurnalist arădean.

„Este inadmisibil ca, in 2020, intr-un stat european, reprezentantul unei institutii publice sa isi foloseasca functia abuziv, pentru a intimida un jurnalist.

Concret, prefectul Aradului, domnul Gheorghe Stoian a solicitat Politiei Arad documentele de acreditare ale jurnalistului Lucian Valeriu. Un mic detaliu, care zic eu, agraveaza situatia: prefectul l-a dat in judecata pe jurnalistul cu pricina, pentru ca nu i-a convenit un articol publicat de acesta.

A pierdut procesul, in prima instanta. Asa ca ….a recurs la acest abuz in serviciu.

Intrebarea mea, dar si a jurnalistilor aradeni, care au facut front comun cu Lucian Valeriu este: ce lege crede domnul Gheorghe Stoian ca-i permite sa verifice acreditarea si datele pesonale transmise de un jurnalist unei alte institutii? De cand e Politia Romana in subordinea Prefecturii?

Nu e prima data cand acest personaj derapeaza de la lege si comite abuzuri grave in functie. Poate, de data aceasta, Marcel Vela se va sesiza si va lua masurile necesare”, scrie Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.

Read more
Marin Lupaș, candidatul PRO România pentru Primăria Aradului

PRO România a definitivat procedurile pentru stabilirea candidatului cu care formațiunea politică va veni în fața arădenilor pentru funcția de primar al Municipiului Arad. Astfel, filiala arădeană, condusă de către Flavius Măduța, vine în fața dumneavoastră cu un candidat cu o vastă experiență politică și în administrația publică locală, respectiv cu un om al cărui drum în viață a fost călăuzit întotdeauna de deviza „aproape de oameni”. Acesta este nimeni altul decât Marin Lupaș, un arădean onest, un arădean implicat, un arădean aproape de arădeni.

„L-am cunoscut pe domnul Lupaș în urmă cu foarte mulți ani și întotdeauna l-am apreciat pentru ceea ce este, pentru ceea ce spune, dar și pentru ceea ce face. Am considerat întotdeauna că suntem compatibili ca oameni, deoarece suntem, în primul rând, oameni ai faptelor și mai puțin ai vorbelor. Tocmai de aceea apreciez cu atât mai mult că acesta va fi candidatul PRO România pentru Primăria Aradului. Decizia ca domnul Lupaș să reprezinte PRO România a venit în urma unor calcule și măsurători specifice, coroborate cu calitatea sa umană. Noi, toți cei de la PRO România, ne bucurăm să mergem împreună pe acest drum și suntem absolut convinși că Marin Lupaș este soluția potrivită pentru a readuce acestui oraș o administrație onestă și eficientă, așa cum arădenii merită să aibă, dar cum de multă vreme nu au mai avut”, spune Flavius Măduța, președintele filialei județene PRO România.

Așadar, după 12 ani petrecuți în Consiliul Local Municipal, perioadă în care a reprezentat întotdeauna interesele arădenilor, lucru care reiese evident din activitatea acestuia, Marin Lupaș decide că este nevoie să fie în continuare aproape de arădeni, însă dintr-o poziție din care interesul cetățeanului poate fi reprezentat chiar mai intens decât din postura de consilier local.

„Viața m-a pus în fața multor provocări, iar acum a venit timpul pentru provocarea de a-i reprezenta pe arădeni din cea mai înaltă funcție administrativă a urbei. Am intrat în politică în urmă cu 12 ani, iar de atunci consider că i-am reprezentat pe arădeni cu toată îndârjirea și priceperea mea, în mod serios și onest, conștientizând în permanență onoarea pe care o poți avea atunci când reprezinți atâția cetățeni. Experiența acumulată în toți acești ani în care am avut prilejul să îmi reprezint concetățenii îmi dau crezare că pot face chiar mai mult pentru ei, pentru Arad, iar împreună cu echipa PRO România sunt sigur că vom face ceea ce trebuie, ceea ce este necesar pentru ca Aradul să redevină un punct important pe harta României, dar și pentru a întâmpina cu soluții reale nevoile arădenilor. Am fost întotdeauna un om al faptelor, nu al vorbelor, și așa voi fi și de acum înainte. Împreună cu echipa PRO România nu vom face promisiuni deșarte și nu vom veni cu proiecte megalomane și total lipsite de realism, proiecte greu sau chiar imposibil de pus în practică. Noi am identificat câteva probleme majore, importante, iar în următoarea perioadă vă vom prezenta și soluții viabile”, a declarat Marin Lupaș, candidatul PRO România pentru Primăria Municipiului Arad.

De asemenea, reprezentanții PRO România spun că slogalul oficial al filialei pentru alegerile locale va fi exact deviza după care aceștia s-au ghidat încă de când au făcut primii pași în politică: „Aproape de arădeni!”.

Read more
Ce deja știam! Sergiu Bîlcea îl propune pe Călin Bibarț ca și candidat la primăria Falcă!

În cadrul ședinței de astăzi a Biroului Permanent Municipal al PNL Arad, președintele organizației municipale le-a propus membrilor liberali să îl susțină pe Călin Bibarț pentru funcția de primar al Aradului:

„Sunt un om de echipă, am pus mereu binele partidului în fața interesului propriu, iar astăzi, după ce m-am consultat cu colegii mei, în urma cercetărilor și sondajelor făcute am decis împreună să îi dăm girul lui Călin Bibarț pentru a continua proiectele începute. Rămânem o echipă, mergem înainte,iar împreună ne vom asigura că facem majoritățile pe care ni le dorim și câștigăm toate bătăliile politice! Sunt alături de Călin, sunt în echipă! Împreună câștigăm!” a declarat Sergiu Bîlcea, președinte PNL Arad Municipiu

„Mulțumesc echipei, îi mulțumesc lui Sergiu pentru propunerea făcută și îl felicit pentru toată munca depusă în acești ani! Ne așteaptă o perioadă dificilă, cu multe provocări, însă am încrederea că alături de o echipă puternică vom obține rezultatele pe care ni le dorim. Continuăm împreună proiectele începute și avem pregătite proiecte noi, de amploare pentru comunitatea arădeană!” a declarat Călin Bibarț, candidatul PNL la funcția de primar al Aradului.

Fără pupăturile de rigoare, că suntem în pandemie.

Read more
Florin Farcașiu este consternat de votul PSD din ședința din CJA!

Primăria comunei Târnova, prin vocea primarului Florin Farcașiu se arată consternată de rezultatul votului din ședința Consiliului Județean de astăzi, care consființește oprirea lucrărilor de modernizare a drumului din centrul satului Agrișu Mare.

La punctul 12 pe ordinea de zi, la inițiativa Președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca, s-a propus spre aprobare solicitarea Consiliului Local Târnova, de trecere din domeniul public al comunei în domeniul public al Județului Arad a unui teren intravilan în suprafață de 4910 mp, situat în centru satului Agrișu Mare. Terenul este adiacent drumului Mâsca – Măderat – Agrișu Mare – Arăneag, aflat în prezent în proces de modernizare și fără el, continuarea lucrărilor la parametri propuși de constructori devine practic imposibilă.

,,Mi se pare că acestea sunt niste șicane pe care PSD le face de mult în Consiliul Județean, ca apoi să arate cu degetul majoritatea liberală, care a demonstrat că promovează proiecte în favoarea cetațenilor! Este regeretabil ce se întamplă și repet, nu este pentru prima dată! Acest vot de astăzi se traduce cu întreruperea investiției chiar în mijlocul localității Agrișu Mare. Biserica, căminul cultural și școala vor rămâne astfel neconectate la noul drum construit în zonă!”

,,Consilierii PSD au votat împotrivă, la rând, mai multe proiecte pe care știau că nu putem să le continuăm fără sprijinul lor și nu au prezentat nici un fel de argumente! Singura explicație pe care o găsesc în acest moment este că s-au supus orbește ordinelor de partid venite dinspre președintele lor, Mihai Fifor, un politician din sud, pentru care Aradul nu înseamnă mai mult decât un județ care ar putea fi biletul său de menținere pe scena politică a țării.” a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Consiliul Local Târnova a votat în prealabil cedarea terenului aferent către Consiliul Județean astfel încât investiția să poată fi continuată conform planurilor inițiale. Pentru că este vorba de un vot care se referă dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, pentru ca hotărârea să fie aprobată era necesară majoritatea calificată de două trăimi. Deși consilierii celorlate grupări politice reprezentate în Consiliul Județean au făcut corp comun și au votat pentru, voturile lor nu au fost suficiente, și astfel, fără voturile aleșilor PSD proiectul de hotărâre a fost respins!

Read more
CJA a aprobat o autostradă de biciclete pe direcția Arad-Csongrad

Cum era și normal, Consiliul Județean Arad a aprobat indicatorii tehnico-economici ai unui măreț proiect, visul oricărui președinte, câte lacrimi și suspine îndurate strângând perna de noapte între picioare, ,,Extindere piste de biciclete pe malul râului Mureș în județele Arad și Csongrad”.

Conform președintelui Iustin Cionca, este una din obiectivele strategiei dezvoltării rural-urbane pe perioada 2014-2020, dealtfel ultimul obiectiv rămas în pix și neașternut pe foaie. ”Obiectivul acestui program este creșterea procentului de pasageri care folosesc forme de transport durabile – cu emisii reduse de carbon și nivel redus de zgomot” a arătat președintele, stăpân pe sine și pe ce face.

Conform obiectivului, amplasamentul investiției trebuie să fie în județul Arad, asta trebuie scris să nu uităm, senililor, pe coronamentul digului de apărare împotriva inundațiilor a râului Mureș. Conform obiectivului, mi se pare că se vor amesteca ambițiile lui Falcă, cu pistele alea micuțe de biciclete, cu ambițiile lui Cionca, autobahn-ul de Csongrad. Astfel, iubitorii de ciclism vor fi hărțuiți de haitele de câini de la ieșirea din cartierul Alfa, unde sunt băștinașii locului, așa că mai greu vor ajunge măcar până la pădurea Ceala, nici vorbă de Csongrad.

Mna, dacă tot am ajuns la fundul promisiunilor, să punem pista și pe aeroport, să dăm o tură și pe acolo.

Read more
Începe distribuirea ajutoarelor alimentare pentru persoanele defavorizate

În vederea aplicării Hotărârii Guvernului nr.784/2018 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării „Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD”, Primăria Municipiului ARAD, prin Centrul Social Cantina Municipală, aduce la cunoştinţa cetăţenilor că începând cu data de 27.07.2020 va începe distribuirea produselor alimentare la depozitul situat in Parcul industrial UTA, hala 61, (lângă magazinul CBA).

Pachetul alimentar conține:

Făină albă de grâu pungă de 1kg 5 buc

Mălai pungă de 1 kg 4 buc

Paste făinoase pungă 400gr 2 buc

Ulei sticlă plastic de 1L 4 buc

Zahăr pungă de 1kg 2 buc

Orez pungă de 1kg 2buc

Conservă carne vită cutie metalică 300gr 5 buc

Conservă carne porc cutie metalică 300gr 3buc

Conservă pateu de ficat de porc 200gr 5 buc

Compot de fructe borcan sticlă 720ml 2 buc

Gem de fructe 360gr 1buc

Gem de fructe dietetic 360gr 1buc

 

Distribuția se face de luni până vineri între orele 9-17.

Relații suplimentare la telefon 0357/427507 și 0726/131555

Categorii de persoane beneficiare:

  1. a)    persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b)    familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
  3. c)    persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate. Situaţia temporară de vulnerabilitate va fi justificată de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul respectiv. Acordarea de sprijin persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă se va realiza numai în cazul în care există stocuri de produse după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la lit. a) şi b).

Pachetele de produse POAD se ridică personal de către beneficiari, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire pentru produsele respective.

Read more
Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș a ajuns la ultimul etaj, în roșu!

Construcția în roșu a Spitalului de Psihiatrie de la Căpâlnaș, investiție a Consiliului Județean Arad, a ajuns la al doilea nivel! Spitalul este construit în apropierea actualului spital de Psihiatrie, care a fost retrocedat urmașilor foștilor proprietari.

Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş are o valoare alocată din bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, de 25 milioane lei. Consiliul Județean, la rândul său, cofinanțează investiția.

Noul spital va avea demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 5385 mp.

Având în vedere complexitatea investiţiei propuse, raportat la suprafaţa desfăşurată a clădirii, dar şi localizarea amplasamentului, se preconizează că lucrările vor dura între 24-36 de luni.

Spitalul nou va avea 75 de locuri de găzduire a pacienţilor cu probleme psihiatrice, grupuri sanitare de înaltă calitate, curte destinată activităţii recreative, asistenţă şi îngrijire medicală permanentă prin personalul calificat, servicii de alimentaţie în minim 3 mese de bază, consiliere psihologică specializată şi programe de terapie ocupaţională.

„Este o investiție necesară și nu numai pentru că imobilul fostului spital a fost retrocedat, ci și fiindcă numărul cazurilor de afecțiuni psihice este în creștere. Acesta este și motivul pentru care Consiliul Județean a decis să reabiliteze și secția de Psihiatrie din municipiul Arad”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.

Read more
Senatorul Ioan Cristina solicită o atenţie deosebită  pentru situaţia de la Seleuş

Senatorul Ioan Cristina solicită Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să acorde o atenţie deosebită situaţiei de la Seleuş, unde funcţionarea administraţiei locale este pusă în pericol de infectările cu noul coronavirus.

„Autorităţile abilitate trebuie să fie foarte atente, să ia de urgenţă orice măsuri se impun astfel încât funcţionarea administraţiei locale din Seleuş să nu fie pusă în pericol”, a declarat Ioan Cristina.

Senatorul este alături de administraţia şi de locuitorii comunei în aceste zile în care virusul a fost confirmat în localitate, inclusiv primarul Cristian Branc şi alţi angajaţi ai primăriei fiind infectaţi. „Sunt alături de prietenul meu Cristi Branc și de familia lui, de întreaga comunitate din Seleus, și le doresc sa treacă cu bine peste acest moment dificil. Fiți responsabili, multă sănătate tuturor!”, a fost mesajul senatorului liberal pentru cei din Seleuş.

Read more
Flavius Chereji va fi candidatul PNL pentru Primăria Chișineu Criș!

A fost stabilit candidatul Partidului Național Liberal pentru Primăria Chișineu Criș. Acesta este Flavius Chereji (38 de ani), inginer energetic, șef de formație la E-Distribuție Chișineu Criș. A fost stabilită și persoana viceprimarului care va susține cu experiența și viziunea sa activitatea primarului. Este vorba despre președintele organizației PNL Chișineu Criș, Torsan Teodor (46 de ani). Cei doi vor fi liderii echipei care va aduce în administrația orașului Chișineu Criș acel suflu nou pe care localnicii îl așteaptă de mai mulți ani. Ei vor face echipă cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pentru a da orașului Chișineu Criș o nouă perspectivă de dezvoltare. De asemenea, echipa aceasta este sprijinită și de europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad.

„Candidatul PNL pentru primăria orașului se bucură de întreaga mea susținerea și de susținerea organizației noastre – a declarat Teodor Torsan, președintele organizației locale PNL. Împreună, vom câștiga alegerile locale, vom schimba în bine administrația orașului, întinerim acest oraș care are mare nevoie de vitalitate. Este foarte important nu doar să avem primar la Chișineu Criș, ci și o majoritate în Consiliul Local, să putem garanta realizarea proiectelor pe care le propunem pentru locuitorii orașului și cei din Nădab”.

La rândul său, candidatul PNL la primăria orașului Chișineu Criș, Flavius Chereji, a declarat: „Candidez pentru că vreau o schimbare la Chișineu Criș. Schimarea și întinerirea administrației publice și le dorește toată lumea, pentru că actuala administrație este mult prea îmbătrânită și nu mai poate să facă ceea ce ar trebui pentru cetățenii orașului. Am un proiect clar, știu ce îmi doresc, și am colegi, la Chișineu Criș, la Arad, la București, care mă vor sprijini. Sunt în cea mai puternică echipă, iar orașul nostru are în sfârșit șansa să crească ritmul dezvoltării, să fie mai bine și mai eficient gospodărit”.

La rândul său, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, care candidează pentru un nou mandat, a precizat: „Susțin echipa PNL de la Chișineu Criș. PNL are candidați foarte buni și pentru primărie și pentru Consiliul Local. Împreună putem crea proiecte noi și importante pentru locuitorii din zonă. Îmi amintesc că PSD a votat în Parlamentul României împotriva finanțării șoselei de centură a orașului Chișineu Criș, pe care noi ne-o dorim foarte mult. O vom construi, evident fără PSD. Îmi doresc să am la Chișineu Criș parteneri cu care să pot colabora, ca președinte al Consiliului Județean, un primar și un viceprimar care să înțeleagă cât sunt de importante proiectele europene și cum pot ele schimba viața comunității. Am încredere că vom câștiga, pentru că avem proiectul cel mai bun și gândim pentru viitorul comunității, nu trăim din ceea ce s-a întâmplat în trecut”.

Read more
Aradul ține sub control răspândirea cazurilor de Covid-19, chiar dacă sunt două focare în județ!

Localitățile Sâmbăteni și Seleuș nu intră în carantină, dar se face o anchetă epidemiologică strictă

-la Seleuș toată conducerea Primăriei este bolnavă de Covid-19

-125 de cazuri Covid-19 în județ, dintre care numai 56 de internați, ceilalți au refuzat spitalizarea. Spitalul are pregătite 311 paturi.

-la DSP Arad, dintre cei testați la cerere, să poată pleca în concediu, aprox. 7% au fost depistați bolnavi de Covid. Dintre cei testați la cerere la Spitalul Județean procentul este de aprox. 1%.

-avem bolnavi COVID-19 din 24 comune și orașe din județul Arad

-la Spitalul Județean, 96 de teste în interval de 40 de minute

-urmează controale mari la firmele care transportă muncitorii în zonele industriale

La sediul Consiliului Județean Arad a avut loc astăzi o conferință de presă despre evoluția Covid-19 în județul nostru. Au participat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, dr. Gheorghe Domșa, coordonatorul Grupului de Sprijin pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în perioada pandemiei, Florina Ionescu, manager interimar al Spitalului Județean dr. Horia Timiș, directorul DSP Arad.

„De la ultima noastră întâlnire într-o săptămână numărul cazurilor COVID-19 a crescut exploziv la nivel național și, din păcate, și Aradul are astăzi focare active în câteva localități. Avem astăzi 125 de bolnavi COVID-19 la nivelul județului dintre care numai 56 sunt internați la spital, adică mai puțin de jumătate. Asta ne îngrijorează cu adevărat fiindcă toată lumea trebuie să înțeleagă că răspândirea virusului este extrem de dificil de prevenit în condițiile în care unii dintre bolnavi sunt pe stradă. Situația la zi ne arată că avem 40 de bolnavi la Sâmbăteni, de unde virusul a ajuns și la Covăsânț, Lipova și la Sântana. Un alt focar este la această oră comuna Seleuș, unde avem 24 de cazuri. Aici este o situație deosebită pentru că toată conducerea Primăriei este afectată de această boală. Au fost testați pozitivi primarul Branc, dar și viceprimarul Mila, un medic din comună și mai mulți angajați din primărie.

În această dimineață avem bolnavi COVID-19 din 24 comune și orașe din județul Arad. În cursul zilei de ieri am fost informați că vom primi la Arad și pacienți din Timișoara, dar tot ieri seară ni s-a comunicat că s-a găsit o soluție pentru aceștia prin deschiderea unui nou corp de spital în orașul de pe Bega. Asta nu înseamnă că nu vom fi pregătiți și noi atât pentru pacienții din județul Timiș, cât și pentru cei din județul Arad.

Am fost informat că în cursul zilei de azi bolnavii COVID-19 din Arad au fost transferați la Spitalul TBC acolo unde funcționează și Secția de Boli Infecțioase și că sunt pregătite și spitalele suport (Municipalul, Promagistica și, evident, spitalul de campanie de la Expo Arad)” – a declarat președintele Iustin Cionca.

Datorită numărului mare de solicitări pentru testarea PCR, Spitalul Județean a făcut demersuri pentru extinderea capacității de lucru cu un extractor automat cu o capacitate de 96 de teste în interval de 40 de minute. Rezultatele testării la cerere sunt eliberate, începând de ieri și în limba engleză. Managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență, Florina Ionescu, a precizat:

„În contextul creșterii numărului de pacienți confirmați cu SARS CoV-2 am luat săptămâna aceasta noi măsuri la nivelul spitalului:

-La ora actuală avem 202 locuri pentru pacienții pozitivi suspecți;

-S-au redeschis secțiile COVID-19 de la spitalul din Grădiște. Coordonatorul acestora rămâne medicul Adrian Wiener iar activitatea medicală va fi asigurată de medici infecționiști și pneumologi. Aici sunt disponibile 103 paturi, dintre care 12 pe Compartimentul ATI Covid;

-Nouă paturi unt disponibile pe Compartimentul de Boli Infecțioase Copii;

-Avem paturi pentru pacienții pozitive și pe diferite secții precum Obstetrică Ginecologie, Cardiologie, Neonatologie;

-76 de paturi sunt alocate pe secțiile destinate pacienților suspecți. În cazul în care numărul pacienților pozitivi va crește și aceste locuri nu vor fi suficiente avem pregătite paturi pe alte secții pentru a putea ajunge la un total de 311, din care 236 pentru pacienții pozitivi;

-Menținem circuitele separate pentru tratarea pacienților cu afecțiuni non-COVID;

-Cabinetele medicale din cadrul Ambulatorului rămân deschise pentru pacienții care au nevoie de consulturi de specialitate. Programarea se face telefonic iar pacienții vor trece prin triaj epidemiologic”.

Dr. Gheorghe Domșa, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, coordonatorul Grupului de Suport, a declarat în cadrul conferinței de presă, că o cauză a situației în care ne aflăm este că tot mai multă lume nu mai respectă regulile, nu poartă mască și nu respectă distanțarea socială. Dr. Domșa a făcut un apel la medicii de familie să acorde atenție la modul în care își fac programările și la respectarea regulilor de protecție, cu atât mai mult cu cât atât la Sâmbăteni, cât și la Seleuș, medicii de familie au fost testați pozitiv.

Directorul DSP Arad, Horia Timiș, a declarat:

„Focarele apar acolo unde nu se respectă regulile. Presiunea pe instituții și pe sistemul medical este foarte mare. Dacă nu se respectă regulile și nu se înțelege în comunitate ce importante sunt aceste masuri, nu vom putea opri, prin mijloace proprii, fără colaborare comună, extinderea. Ieri împreună cu Inspecția Sanitară de Stat am vizitat o parte din zona industrială și am constat că în companiile mari, unde sunt reguli foarte stricte, lucrurile acestea se respectă.

Fac un apel la firmele de transport să respecte regulile de protecție ale angajaților, pentru că există un risc de infectare având în vedere că aceste autovehicule transportă muncitori pe distanțe mari. DSP, împreună cu Poliția județului Arad, și la ora aceasta demarează controale pe această temă, care se vor înteți în următoarele zile. Avem un plan de control a tot ce înseamnă mijloace de transport, în special zone de inflexiune socială, acolo unde există riscul de contaminare.

În ce privește focarul de la Sâmbăteni, acesta a intrat în faza de platou. Cât timp se menține faza de platou, s-a oprit extinderea focarului. Continuăm testarea și ancheta epidemiologică. Dacă suntem în faza de platou și numărul de cazuri va descrește înseamnă că focarul de la Sâmbăteni într-o săptămâna, maxim două, va fi eradicat. Dacă însă ne vom confrunta cu o creștere exponențială, avem o problemă și luăm în calcul măsuri drastice.

La Seleuș, focarul a generat 20-30 de pozitivi la ora actuală. În jurul acestor pozitivi se fac în continuare anchetele epidemiologice. Cu siguranță vom identifica în cursul săptămânii și alți pozitivi, iar asta ne va oferi o imagine a cât de mare este focarul de la Seleuș. Urmărim dacă intrăm în creștere exponențială și vă zic acest lucru pentru că evităm măsurile drastice și cu ajutorul comunității ne dorim să stopăm acest focar.  Toți contacții au fost izolați la domiciliu.

Deocamdată nu luăm în calcul carantinarea localităților Sâmbăteni sau Seleuș.

Colaborarea cu Spitalul Clinic Județean de Urgență este foarte bună.

PCR-ul de la Direcția de Sănătate Publică poate să ducă, pe Programul Național, 124 de teste pe zi. Avem și 24 de teste pe zi pe care le putem face contra cost, dar până în august s-au epuizat deja toate locurile. Avem o capacitate limitată de a acționa, atât ca resurse umane, cât și ca resurse materiale”.

În cadrul conferinței de presă a mai fost făcută public o informație inedită: la DSP Arad, dintre cei testați la cerere, să poată pleca în concediu, aprox. 7% au fost depistați bolnavi de Covid. Dintre cei testați la cerere la Spitalul Județean procentul este de aprox. 1%.

Read more