Bilanțul deceselor cu coronavirus a ajuns la 68 de oameni
National/ExternUltimele stiri 31 martie 2020 0
Au mai fost raportate alte 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total pe țară ajungând la 68.
Deces 66
Femeie, 73 de ani, jud. Suceava. S-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 26.03.2020, probe care au fost testate la INCDMM Cantacuzino.
Data confirmării: 28.03.2020
Data deces: 29.03.2020
Ancheta epidemiologică este în curs.
Deces 67
Bărbat, 69 de ani, jud. Iasi. A fost testat cu rezultat pozitiv pe 28.03.2020.
S- a internat la SCBI Iasi în data de 29.03.2020; probele biologice pentru COVID 19 au fost testate la SCBI Iasi
Data deces: 30.03.2020
Antecedente patologice: HTA
Deces 68
Femei, 81 de ani, jud. Mehedinti. Internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova. S -au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 28.03.2020 care au fost testate la INCDMM Cantacuzino
Data confirmarii: 29.03.2020
Data deces: 30.03.2020
Antecedente patologice: HTA, cardiopatie ischiemica cronica, obezitate gradul III.
Ancheta epidemiologică este în curs
Read morePlatforma online dedicată micilor producători de legume
EconomieNational/ExternUltimele stiri 31 martie 2020 0
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, de ieri, 30 martie 2020, pune la dispoziția micilor producători un portal pentru a completa cantitățile de legume disponibile în vederea facilitării unui dialog cu marile lanțuri de retail. Măsura are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători.
Astfel, pentru că este crucial ca în această perioadă fermierii să își desfășoare în continuare activitatea pentru a asigura securitatea alimentară a României, recomandăm micilor producători să încarce în platforma www.rndr.ro/legume cantitățile de legume de care dispun.
„Este foarte important să se înțeleagă că această platformă se dorește să vină în sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal, care în această perioadă trebuie să își continue munca în ferme, în solarii sau în câmp. De aceea a fost creată, pentru ca noi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să îi sprijinim în dialogul cu marile lanțuri de retail, pentru a găsi soluții ca aceste produse să ajungă pe masa consumatorilor”, a afirmat ministrul Adrian Oros.
Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii agricoli trebuie să se autentifice, prin crearea unui cont de utilizator. După completarea datelor, va fi transmis un e-mail de confirmare la adresa electronică indicată de producător. După crearea contului de utilizator se poate trece la completarea anunțului.
Read moreVlad Botoș: Spații pentru copiii medicilor și forțelor de ordine
PoliticaUltimele stiri 30 martie 2020 0
USR Arad cere autorităților locale să organizeze spații unde personalul medical, personalul din poliție și ministerul apărării, să își poată lăsa copiii în timpul în care se află la serviciu, în izolare sau carantină.
Vlad Botoș, președinte USR Arad: „În aceste zile trebuie să-i ajutăm pe cei aflați în prima linie a luptei cu epidemia de coronavirus. Efortul pe care îl depun este substanțial și la fel este riscul la care se supun, ei și familiile lor.
Una dintre problemele cu care se confruntă aceștia este nevoia de a-și îngriji copiii. Nu toți au părinți sau alte rude care să aibă grijă de cei mici, mai ales dacă ambii părinți sunt implicați în îngrijirea bolnavilor sau păstrarea ordinii publice .
În condițiile în care școlile și grădinițele sunt închise, trebuie să le punem la dispoziție spații unde să-și poată lăsa copiii. Acestea trebuie să asigure condițiile de distanțarea socială și igienă necesare.
Cerem autorităților locale să acționeze cu fermitate și responsabilitate în aceste zile, în care măsurile trebuie implementate rapid și eficient. Modul în care au gestionat această criză nu ne mulțumește și ne afirmăm disponibilitatea de a le veni în ajutor.”
Read moreMedicii nu pot refuza un pacient pe motiv că nu a fost testat pentru Covid-19
National/ExternUltimele stiri 30 martie 2020 0
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras atenţia medicilor, duminică seară, că nu pot refuza pacienți la internare, pe motiv că nu au fost testați pentru Covid-19, iar refuzul internării intră sub incidenţa legii penale. Personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, a spus șeful DSU. El a anunțat că a emis un ordin în acest sens, după ce au existat mai multe asemenea situaţii de refuz. Ordinul prevede totodată că personalul sanitar nu poate refuza detaşarea la alte spitale. În plus, serviciile de ambulanţă trec în subordinea şefilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
„După ce ni s-a semnalat că în unele situaţii s-a întârziat cu internarea sau cu transferul din cauza lipsei testării şi a confirmării sau a infirmării infecţiei cu COVID, am decis să emitem un ordin al comandantului acţiunii, care stabileşte clar că orice pacient poate fi suspectat de a fi COVID pozitiv, chiar dacă nu există testarea la nivelul unităţii de primiri urgenţe, motiv pentru care personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, după care pacientul care are altă patologie şi care necesită internare imediată sau pacientul în stare critică se va interna în spitalul în care există sau la care s-a prezentat sau în alt spital, conform ordinului Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Afacerilor Interne 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic sau la un spital stabilit de direcţiile de sănătate publică”, a mai spus Raed Arafat.
Medicii nu pot refuza detașarea
Un alt articol al ordinului stabileşte modul de detaşare a personalului medical în starea de urgenţă. Astfel medicii, asistentele şi personalul auxiliar, dar şi chimiştii, biologii, farmaciştii, terapeuţii pot fi detaşaţi sau delegaţi la alte unităţi publice care au deficit major de personal, fără a putea refuza detaşarea sau delegarea pe perioada stării de urgenţă. Dacă mutarea se face în alte localităţi, autorităţile au obligaţia de a le asigura cazarea şi hrana. Detaşarea în interiorul judeţului se face prin ordin al prefectului, la propunerea DSP, iar detaşarea în alt judeţ se face prin dispoziţia unui secretar de stat din MS sau prin ordin al comandantului acţiunii.
Ordinul mai prevede că la Constanţa, Spitalul CFR intră sub coordonarea Direcţiei Medicale a MApN, iar acolo va fi operaţionalizat în cel mai scurt timp un spital militar. Spaţiile de terapie intensivă ale noului spital militar vor fi amenajate în Spitalul CFR Constanţa.
Spații hoteliere puse la dispoziția medicilor
La rândul său, ministrul de interne Marcel Vela a anunţat, duminică seara, că ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare, vor asigura, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar.
„Pentru a ajuta reţeaua sanitară proprie, dar în mod special medicii, personalul sanitar şi nesanitar, am stabilit următorul lucru: ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare, vor asigura, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID -19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 31 martie”, a anunțat Marcel Vela.
El a mai spus că pe perioada stării de urgenţă, Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost autorizate pentru a aviza şi autoriza materiale, componente, echipamente şi dispozitive medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv pentru biocide.
Sursa: digi24.ro
Read more






