Copiii de grădiniţă şi din învăţământul primar intră în vacanţă
National/ExternUltimele stiri 25 octombrie 2019 0
Copiii de grădiniţă şi din învăţământul primar intră în vacanţă vineri. Aceasta este prima vacanţă din anul şcolar 2019 – 2020.
Doar ei beneficiază de această vacanţă de o săptămână. Cursurile continuă până la vacanța de iarnă, care va fi și intersemestrială.
Structura anului școlar 2019-2020
35 săptămâni de cursuri
Semestrul I – 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019
Semestrul II – 13 ianuarie 2020-12 iunie 2020
Vacanțe în anul școlar 2019-2020
– vacanţa de iarnă – 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020
– vacanţa de primăvară – 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020
– vacanţa de vară – 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021
– vacanță învățământ primar și preșcolar – 26 octombrie 2019 – 3 noiembrie 2019
Sursa: digi24.ro
Read moreAdrian Todor: „Europarlamentarul Falcă să se bată la Bruxelles pentru interesele României, nu pentru cele ale PPE“
PoliticaUltimele stiri 21 octombrie 2019 0
Europarlamentarii PNL, care fac parte din grupul PPE, susțin Bulgaria pentru fabrica Volkswagen în detrimentul României. Liderul grupului PPE, Manfred Weber, a trimis o scrisoare către Volkswagen, prin care susține Bulgaria, în timp ce europarlamentarii PNL nu scot un cuvânt pentru a susține România în această competiție.
„Domnul europarlamentar Falcă a fost trimis la Bruxelles din partea României, nu din partea grupului PPE. Și încasează zeci de mii de euro lună de lună, pentru a reprezenta interesele României, nu pe cele ale Partidului Popular European. M-aș fi așteptat ca Falcă să ia poziție cu privire la problema viitoarei fabrici Volkswagen ce urmează să fie amplasată în Europa de Est, mai ales că una dintre locațiile favorite este Aradul.
Dar constatăm că domnul europarlamentar susține investițiile în județul nostru doar la nivel declarativ, iar când e vorba de fapte se ascunde în spatele intereselor PPE și lasă ca României să-i fie furată o investiție de peste 1 miliard de euro.
Le solicit public europarlamentarului Gheorghe Falcă de la PNL și europarlamentarului Vlad Botoș de la USR să facă toate demersurile pentru ca Aradului să nu-i fie furată această investiție importantă, din cauza intereselor grupului PPE din Parlamentul European. E momentul ca cei doi europarlamentari să-și justifice zecile de mii de euro pe care le încasează lunar și să facă ceva concret pentru România și pentru Arad, în special Gheorghe Falcă, căruia îi cer să se dezică public de scrisoarea lui Manfred Weber și să susțină interesul României“, declară deputatul PSD Adrian Todor.
Read moreHațegan a fost delegat la un nou supermeci în Champions League
SportUltimele stiri 21 octombrie 2019 0
Ovidiu Hațegan (39 de ani) a fost delegat la meciul dintre Ajax și Chelsea, din etapa a 3-a a grupelor Ligii Campionilor, care se va juca miercuri, de la ora 19:55, anunță gsp.ro.
„Centralul” Hațegan va fi ajutat la cele două tușe de Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe. Rezervă va fi Sebastian Colțescu.
Aceeași brigadă a condus ultima dată meciul din prima etapă a grupelor din această ediție a Ligii Campionilor dintre Borussia Dortmund și Barcelona, scor 0-0, din 17 septembrie.
În grupa H, Ajax e lider cu maximum de puncte din primele două meciuri. Pe locul 2 e Valencia, cu 3 puncte, pe poziția a treia e Chelsea, tot cu 3 puncte, dar cu un golaveraj inferior spaniolilor. Grupa e completată de Lille, care n-are niciun punct.
Read more









