Florin Tripa : „Starea drumurilor județene este oglinda fidelă a activității domnului Iustin Cionca “
PoliticaUltimele stiri 23 iunie 2017 0
În ciuda sumelor enorme alocate în urma unor contracte semnate de Ministerul Dezvoltării, situația drumurilor județene rămâne la fel de gravă.
Arădenii își rup zilnic mașinile pe drumurile din județ, conducerea Consiliului Județean Arad dovedindu-se incapabilă să rezolve această problemă.
„Iustin Cionca se supără fiindcă lumea îl consideră cel mai slab președinte de CJA din câți a avut PDL sau PNL. Dar când te uiți la starea drumurilor județene, orice om cu minim bun simț ar constata că sunt în cea mai proastă stare de la revoluție și până în prezent. Iar starea acestor drumuri este oglinda fidelă a activității domnului Iustin Cionca și a colegilor săi de la PNL.
Am prezentat în nenumărate rânduri situația drumului Sântana – Pâncota, care este plin de gropi, reprezentând un adevărat pericol pentru arădenii care se încumetă să circule pe acel traseu. Suntem în plină vară, iar domnul Cionca n-a avut încă timp să dea dispoziție firmelor de casă ale PNL să repare acel drum. Probabil, așteaptă ca acele firme să finalizeze contestațiile pe la primăriile PSD și prin iarnă se vor apuca de lucru.
Conducerea CJA se arată incapabilă să rezolve această gravă problemă, deși a primit sprijin major din partea Ministerului Dezvoltării, care în ultima lună a semnat contracte în valoare de 155 de milioane de lei, pentru două drumuri importante, Arad – Pâncota – Buteni și Sânpetru German – limită județul Timiș. Tot cu bani de la guvern, s-a finalizat în acest an Felnac – Arad, iar alte drumuri urmează să fie finanțate pe PNDL 2. Dar Guvernul sau Uniunea Europeană nu pot să reabilitreze toate drumurile județului, nu pot să facă munca celor care conduc județul. Avem un buget generos la Consiliul Județean, dar din păcate aceste sume imense pe care domnul Cionca le are la dispoziție nu se reflectă și în starea drumurilor. Când dai 5 milioane de lei pentru sărbători câmpenești, ca să-ți îndestulezi firmele de casă, nu au cum să-ți mai rămână bani și pentru asfaltări sau măcar reparații la drumuri.
Dacă domnul Cionca nu se simte în stare să rezolve această problemă, deși în campanie a promis marea cu sarea, ar fi indicat să lasă locul unei persoane competente, care să fie preocupată de soarta cetățenilor și de siguranța celor care aleg să circule cu mașina pe drumurile județene“, declară deputatul Florin Tripa.
Read moreMy Lidl Shop, singurul joc pentru dispozitive mobile prin care fiecare utilizator devine managerul propriului magazin Lidl
Noua provocare cu care Lidl România își surprinde clienții este aplicația pentru dispozitivele mobile, My Lidl Shop. Aceasta are un mecanism interactiv și le oferă clienților posibilitatea de a intra în rolul unui Manager de magazin Lidl și de a gestiona activitatea acestuia. Jocul My Lidl Shop este disponibil pe dispozitivele mobile cu Android și iOS.
Un joc distractiv la cumpărături, și nu numai
Lidl și-a asumat misiunea de a veni constant în întâmpinarea clienților săi cu oferte și inițiative surprinzătoare. Cel mai recent proiect în acest sens este My Lidl Shop, jocul cu provocări zilnice inspirate de activitatea desfășurată în magazinele Lidl. Utilizatorii trebuie să intre în rolul unui Manager de magazin și să gestioneze întreaga activitate a acestuia. My Lidl Shop are 6 niveluri, iar provocările pentru utilizatorul care devine Manager de magazin cresc cu fiecare nivel.
Fiecare probă îndeplinită le aduce utilizatorilor monede, puncte, trofee și recompense, care le garantează accesul la nivelurile următoare. În plus, jocul include și o componentă care se activează în magazinele Lidl din toată țara: prin scanarea produselor semnalizate în joc, clienții vor debloca noi avantaje în aplicație. Astfel, My Lidl Shop transformă cumpărăturile într-o experiență unică, ce îmbină o activitate necesară și recurentă cu distracția.
O fereastră în culisele retailului
Dincolo de funcția de divertisment, aplicația oferă utilizatorilor posibilitatea de a descoperi, într-o manieră interactivă, ce înseamnă business-ul Lidl: cel mai bun raport calitate-preț, prospețimea produselor, orientarea către satisfacția clientului, sustenabilitatea. În rolul de Manager de magazin, aceștia învață cum să coordoneze angajații și să se adapteze la nevoile clienților. Mai mult, utilizatorii pot descoperi toate elementele importante dintr-un magazin – de la asigurarea prospețimii și varietății produselor, la modernizarea infrastructurii, ori gestionarea veniturilor și a cheltuielilor.
Pentru că uneori mersul la cumpărături poate fi o adevărată provocare pentru părinți, aplicația transformă magazinul în locul de joacă preferat al celor mici. Astfel, jocul contribuie la o experiență de cumpărături cât mai plăcută pentru întreaga familie.
Aplicația poate fi descărcată din magazinele Google Play și App Store. Mai multe detalii sunt disponibile pe surprize.lidl.ro.
Pentru mai multe informații:
Read moreOvidiu Moşneag: „PSD a înfrânt! Minciunile din campania electorală au ieşit la suprafaţă!
PoliticaUltimele stiri 23 iunie 2017 0
Consilierul judeţean PNL, Ovidiu Moşneag este de părere că lupta PSD versus PSD nu a făcut altceva decât să confirme minciunile lor electorale şi neputinţa în a respecta programul de guvernare:
„Era evident că PSD îşi va da arama pe faţă, demonstrând astfel că nu au făcut altceva decât să îi mintă pe românii care le-au dat votul de încredere în decembrie anul trecut. Premierul executat, fără urmă de remușcare ieri, a confirmat faptul că întreaga activitate a guvernului PSD s-a bazat pe minciuni, criterii și favoritisme politice. Dragnea, fiind singurul pesedist care a ştiut şi a aplicat după bunul plac aşa zisul program de guvernare.
Există un amatorism evident din partea ambelor găști din PSD. Pe de-o parte Grindeanu, un premier slab care nu a observat timp de șase luni ce fac subordonații săi și a ascultat orbește, până la un punct, ordinele de partid ale lui Dragnea. Cu toate acestea, după cum a dat de înțeles chiar fostul premier, și-a însușit Guvernul ca pe un bun personal, în sensul în care i-a convenit când Dragnea l-a numit și s-a revoltat când i-a cerut să plece.
De cealaltă parte îl avem pe Dragnea, care acționează după bunul plac și cel mai grav, pune interesul personal înaintea celui național, cel mai bun exemplu este tentativa de înțelegere cu UDMR. În consecință, l-a executat pe Grindeanu în urma unei analize pe care nimeni nu a văzut-o, însă toți au respectat-o.
Această luptă dintre găștile PSD duce la istabilitate economică, politică și atrage României o imagine proastă în fața statelor europene” a declarat consilierul județean PNL, Ovidiu Moșneag
Read moreDaca iti doresti sa stai linistit si sa iti sti in siguranta bunurile, indiferent ca esti sau nu acasa, trebuie sa faci o serie de achizitii. Un sistem de alarma sau un sistem de supraveghere video sunt elemente din ce in ce mai necesare, mai ales pentru locuintele la curte. Iata, asadar, cateva elemente esentiale pentru securitatea casei tale.
Un sistem de alarma. Indiferent ca optezi pentru un sistem de alarma wireless sau un sistem de alarma cu cablu, este bine sa te asiguri ca acesta exista. Prezenta lui poate sa insemne si un scut psihologic impotriva hotilor si daca psihologia nu functioneaza, este o varianta excelenta de avertizare pentru momentele in care cineva se decide sa intre prin efractie.
Montat la usi si la geamuri, sistemul de alarma poate sa faca din ce in ce mai multe lucruri interesante:
- Poate sa declanseze alarma sonora in cazul in care cineva intra in casa neinvitat;
- Poate sa trimita mesaj sau sa sune la politie;
- Poate sa iti trimita informatii despre ceea ce se intampla acasa.
Un sistem de supraveghere video. Sistemul de alarma poate sa fie completat cu un sistem de supraveghere video, care se dovedeste extrem de util, in mai multe domenii. Un astfel de sistem de supraveghere poate sa sperie hotii, poate sa fie un element de siguranta pentru bebelusi si poate sa iti ofere informatii concrete despre ceea ce se intampla la tine acasa atunci cand esti plecat.
De asemenea, daca angajezi o bona sau oameni care sa faca diverse treburi pe acasa, sistemu de supraveghere video este excelent. Informatii suplimentare despre tipurile de sisteme de supraveghere video, configurarea si montarea acestora puteti citii si intr-un articol de specialitate scris pe site-ul antena3.ro.
Un interfon. Nu in ultimul rand, o casa moderna trebuie sa fie dotata cu un interfon. Acesta poate sa fie varianta simpla sau poate sa fie un videointerfon, care sa ofere imagini si informatii concrete despre ceea ce se intampla in fata portii.
Read moreAdrian Todor : „Falcă vrea să dea salubrizarea, fără licitație și la prețuri duble, firmei de casă a PNL“
PoliticaUltimele stiri 14 iunie 2017 0
Primarul Gheorghe Falcă încearcă să încredințeze salubrizarea și deszăpezirea Aradului, fără licitație, unei firme de casă a PNL.
După ce a mimat că vrea să organizeze o licitație pentru salubrizare, iar apoi din nou, de ochii lumii, a încercat să păcălească arădenii că va încredința acest serviciu Gospodăririi Comunale, acum primarul Falcă ne arată adevăratul său plan, încercând să forțeze prin Consiliul Local atribuirea acestui contract firmei RER Ecologic Service Oradea, o firmă de casă a PNL, care operează în mai multe municipii conduse de liberali, cum sunt Cluj-Napoca sau Oradea.
„Gheorghe Falcă a închis, astăzi, cercul unei afaceri care miroase urât a corupție și care a îngropat Aradul în gunoaie. De două luni suntem afectați de această afacere tipic pedelistă, prin care se încearcă sifonarea banului public, sub pretextul salubrizării Aradului. Două luni în care arădenii au de suferit din cauza gunoaielor pe care le întâlnesc la tot pasul. Abia acum, când Gheorghe Falcă pune pe masa consilierilor propunerea de a se încheia un contract fără licitație cu firma RER Ecologic Service Oradea, despre care presa a scris în nenumărate rânduri că aparține lui Cezar Preda, vedem de fapt ce s-a ascuns în spatele acestei afaceri. Practic, Falcă vrea să dea salubrizarea Aradului firmei de casă a PNL, fără licitație și la prețuri duble. Acesta a fost motivul pentru care nu a mai prelungit contractul cu firma care s-a ocupat până acum de salubrizare, fiind dați afară peste 100 de angajați arădeni. Tot din acest motiv, s-a făcut tot posibilul ca licitația pentru salubrizare să fie anulată și s-a reușit. Mai apoi, s-a mimat că acest serviciu va fi încredințat Gospodăririi Comunale, pentru ca acum să ni se spună ceea ce noi am afirmat timp de două luni: Gospodărirea Comunală nu are licență, dar nici personalul și utilajele necesare prestării unui astfel de serviciu.
Toate aceste acțiuni au avut ca singur scop final încredințarea serviciului de salubrizare către RER Ecologic Service Oradea, o firmă care nu a reușit să câștige licitația organizată de Primăria Arad, dar iată că i se dă pe tavă acest serviciu, la prețuri duble față de cele practicate de Gospodărirea Comunală. Întreaga mascaradă, ne arată că primarul Falcă a minnţit în această perioadă, cu un scop precis și extrem de profitabil, pentru clientela PNL.
Consilierii municipali PSD nu votează o astfel de afacere cu iz penal, cum e cea pe care o propune Gheorghe Falcă, fiindcă n-au fost trimiși de arădeni în CLM pentru a legitima ilegalitățile primarului, ci pentru a apăra interesele cetățenilor. Or, această afacere a salubrizării nu este altceva decât un jaf din bani publici, pentru a fi hrănită din nou clientela PNL, tot mai înfometată“, declară deputatul Adrian Todor.
Read moreAdrian Wiener: ”Clasa politică respinge demersurile USR pentru alegerea primarilor în două tururi”
PoliticaUltimele stiri 14 iunie 2017 0
Ultimele alegeri parţiale, organizate în urma pierderii mandatelor de către foştii primari condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie, a scos la iveală o problemă gravă: lipsa reprezentativităţii pentru noii aleşi!
Pentru a rezolva această problemă democratică cu potenţial de instabilitate în zona administraţiei locale, USR a făcut eforturi pentru schimbarea legii electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Evidenţa arată cum în oraşe reşedinţă de judeţ, precum Craiova sau Târgu Jiu, actualii primari au fost aleşi duminica trecută de numai 8% dintre locuitori, în condiţiile în care prezenţa la vot în întreaga Românie a fost de doar 33%. Efectul este că orice decizie a unui primar poate fi contestată, în lipsa unui număr suficient de cetăţeni care să o mandateze. Această situaţie de sub-reprezentare convine clasei politice tradiţionale, autorii şi beneficiarii principali ai legii electorale elaborate şi votate în legislatura trecută fiind PSD şi PNL.
USR susţine ferm, prin vocea parlamentarilor săi, modificarea legislaţiei electorale prin revenirea la două tururi de scrutin, alături de alte schimbări necesare. Pentru aceasta, în luna mai a fost depusă o solicitare oficială pentru reînfiinţarea Comisiei comune pentru elaborarea Codului Electoral. Marţi, Biroul permanent reunit al Parlamentului a respins cu votul membrilor partidelor tradiţionale această solicitare.
Adrian Wiener, senator USR: „Situaţia actuală este un afront adus democraţiei. Să ai primari nereprezentativi ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, sub aspectul calităţii actului administrativ! Ambele partide tradiţionale se complac în această situaţie, menţinând un Cod Electoral viciat şi nedemocratic. În schimb este considerată o prioritate comisia pentru evaluarea alegerilor din 2009. Trebuie remediate toate aceste carenţe şi să actualizăm legislaţia în domeniu până nu vine alt ciclu de alegeri. Un singur tur de scrutin pentru primari este doar unul din multiplele puncte care trebuie îmbunătăţite în legislaţia electorală din România. Lucrând cu specialişti în domeniu şi alături de societatea civilă, dorim să ajustăm sistemul electoral în mod corect şi într-un timp optim pentru a putea fi implementat.”
Read more









