Executivul va discuta astăzi despre legea dării în plată, pe ordinea de zi a şedinţei figurând o notă privind formularea punctului de vedere al Executivului pe această temă.
Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, rezultatul fiind de 119 voturi „pentru” şi niciunul împotrivă. Ei au decis ca programul Prima Casă să rămână sub incidenţa legii şi au admis propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii, potrivit Mediafax.
Măsura este însă contestată de unii parlamentari, care spun că ar putea cauza discriminare şi întârzierea aplicării legii, aşa că nu este exclus ca în Camera Deputaţilor să existe modificări asupra textului legii.
Pe de altă parte, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a participat luni la o dezbatere în grupul senatorial PSD pe tema legii dării în plată şi a îndemnat parlamentarii la prudenţă şi grijă ca această lege să fie dedicată doar celor care au cu adevărat nevoie de ea.
”Trebuie, repet, să ne adresăm celor cu situaţii financiare grele, în dificultate. Pe de altă parte nu trebuie să punem în pericol stabilitatea sistemului financiar, dar nici să ne adresăm cu o protecţie socială generalizată şi celor care nu au nevoie şi celor care nu vor să mai plătească din anumite motive personale anumite credite”, a spus Georgescu.
Legea dării în plată se află în faza reexaminării, iar Senatul este prima Cameră sesizată. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.
Sursa: evz.ro
Apar băsiștii din guvernul tehnocrat al lui Cioloș. Raluca Prună (ministrul Justiţiei) recunoaşte că are o „afiliere de idei” cu Monica Macovei
NationalPoliticaUltimele stiri 1 martie 2016 0
Raluca Prună (ministrul Justiţiei) a recunoscut, marţi, că are o „afiliere de idei” cu europarlamentarul ECR Monica Macovei, fost ministru PDL cu acelaşi portofoliu.
Afirmaţia vine în contextul în care Raluca Prună a fost acuzată că încearcă să favorizeze M10, mini-partidul Monicăi Macovei, susţinând reducerea pragului electoral pentru intrarea în Parlament, chiar dacă ministrul Justiţiei nu are nicio atribuţie pe această temă.
ROMANIA A PLATIT 50 MILIOANE DE DOLARI ANUL TRECUT PE IMPORTURI DE GAZ RUSESC
EconomieUltimele stiri 1 martie 2016 0
România a mai plătit anul trecut pentru gazul rusesc circa 51,8 milioane de dolari. Este o „factură“ uriașă, în situația în care în 2008, anul graţie al economiei locale, consumatori români băgau le achitau rușilor peste 1,6 miliarde de dolari, potrivit zf.ro.
Anul trecut ponderea importurilor de la Gazprom nu mai reprezenta nici măcar 2%, în condițiile în care în 2008 reprezenta aproape un sfert din consum.
Braţul de exporturi de gaze al gigantului Gazprom, anul trecut România a mai avut nevoie de numai 0,17 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, cu aproape 50% mai puţin faţă de 2014.
La un consum de circa 10,8 miliarde de metri cubi, rezultă că importurile de gaze din Rusia nu au mai avut nici măcar o pondere de 2% în acoperirea consumului intern. De altfel, dintre toate ţările care importă gaze de la ruşi, România a avut cea mai puternică scădere a cantităţilor cumpărate.
Sursa: b1.ro
Read moreOrganizația Femeilor Liberale (OFL) a organizat la finalul săptămânii trecute, la Ateneul Român, Gala Femeilor Liberale, Ediția a IV-a, eveniment anual de tradiție care celebrează reușitele doamnelor implicate în viața societății, dar nu numai.
Astfel, propunerea OFL Arad pentru Gala Femeilor Liberale a fost doamna Ileana Olaru, Speaker, Coach și Trainer certificat John Maxwell Team România și membru al programului John Maxwell Team Mentorship, fiind totodată unul dintre cei 15 membri în President’s Advisory Council. Propunerea doamnei Olaru a venit ca urmare a colaborării excelente dintre aceasta și OFL Arad în cadrul proiectelor „Femeile liberale pot ajuta România” și „PNL are grijă de sănătatea ta”.
Premiul i-a fost înmânat doamnei Ileana Olaru de către președintele PNL Arad, domnul Gheorghe Falcă, invitat special al Galei Femeilor Liberale, împreună cu conducerea OFL Arad.
În cadrul aceleiași gale au fost premiate și personalități precum domnul Neagu Djuvara sau domnul Nicolae Manolescu.
Read moreComisia de Disciplina a FRF a amendat pe U Cluj cu 80.000 de lei in doua litigii cu doi fosti angajati, antrenorul Ionel Ganea si portarul Emilian Dolha. Daca nu se vor achita de datorii, „sepcile rosii” risca excluderea din campionat.
„In temeiul art. 79.12 din RD al FRF in cazul in care nu achita penalitatea sportiva in termenul de 30 de zile de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Clubului Universitatea Cluj i se aplica sanctiunea cu neprogramarea la jocurile oficiale pana la executarea la obligatiilor referitoare la debitele neachitate si penalitatea sportiva aplicata”, se arata in decizia Comisiei de Disciplina.
Daca se va ajunge la neprogramare, echipa va fi exclusa din campionat dupa neprezentarea la doua partide.
U Cluj ocupa locul 9 al clasamentului Seriei a II-a din Liga a II-a. Echipa este in insolventa si risca falimentul.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/un-club-de-traditie-din-romania-aproape-de-disparitie-risca-excluderea-din-campionat_277506.html#ixzz41dmdDwDf
Marin Lupaș: ”Administraţia iresponsabilă PDL-PNL pune în pericol sănătatea arădenilor”
PoliticaUltimele stiri 1 martie 2016 0
Consilierul municipal PSD Marin Lupaş acuză lipsa de responsabilitate a administraţiei locale faţă de sănătatea arădenilor.
“Întreaga comunitate locală asistă şocată la bâlâielile administraţiei locale în ceea ce priveşte spitalele. Aflăm de la autorităţile locale că nu sunt în stare să stabilească priorităţile corect: au construit un spital TBC pe care vor să îl transforme în Matern. Aflăm că dintr-o dată Maternul nu mai corespunde normelor şi poate fi închis, la câţiva ani după tragedia de la Maternitatea Giuleşti aflăm că se poate repeta la Arad. Pentru politicienii din Consiliul Judeţean spitalele au fost o sursă de bani, în timp ce administraţia Falcă a căutat să scape de ele, să le plaseze administraţiei judeţene. În ultimii 12 ani de administraţie PDL-PNL la Consiliul Judeţean şi la Primăria Arad, s-a pus la punct un sediu cât un palat pentru Consiliul Judeţean, s-a extins Primăria Arad în Palatul Cenad, s-au cheltuit adeseori anapoda zeci de mlioane de euro, dar nu s-a rezolvat problema Maternităţii. Şi nu numai că nu s-a rezolvat, dar nu există nicin plan de rezolvare a problemei. Acesta este respectul pe care administraţia PDL-PNL îl are pentru arădeni, aceasta este responsailitatea partidului care conduce de 12 ani la Arad. Domnilor de la PDL-PNL, spitalele nu sunt mingi în videoclipuri, să le aruncaţi dintr-o parte în alta a oraşului, după cum vă vin interesele, după cum vă avantajează pe voi! Cei mai mulţi arădeni, pe care pretindeţi că îi reprezentaţi, se tratează la spitalele locale, nu pleacă în străinătate, cele mai multe mame nasc la Arad, în maternitatea de stat, nu au bani pentru spitale private sau pentru cele din străinătate! Fiţi responsabili, luaţi măsuri din timp, nu induceţi o stare de panică în Arad. Spitalele nu sunt mize ale unor certuri politice, nici obiectul unor ambiţii personale. Oricine înţelege astăzi că de fapt nu sunteţi în stare să găsiţi soluţii viabile. Oricine înţelege că mutarea Maternului în sediul construit pentru TBC este o improvizaţie, oricine înţelege că, dacă aţi fi stabilit corect priorităţile, poate aţi fi construit un nou Spital Matern, care are specificul său şi avea nevoie de alte soluţii de proiectare. În urma bâlbâielilor voastre, stârniţi panică şi nu rezolvaţi problemele arădenilor”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.
Read moreS-a dat startul campaniei de primire a cererilor pentru subvențiile pe 2016!
EconomieUltimele stiri 1 martie 2016 0
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că „astăzi, 1 martie, a început Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, respectând calendarul stabilit și obiectivele propuse de instituția noastră”.
Astfel în perioada 01 martie – 16 mai, la centrele judeţene/locale ale APIA se depun fără penalizări cererile unice de plată.
Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 16 mai 2016, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul, dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 16 mai, potrivit prevederilor art.13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014.
Solicitările depuse după data de 10 iunie 2016 nu mai sunt admise la calcul, iar beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.
Și în Campania 2016, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online.
Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA Online se face numai în centrele APIA, în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.
Cererile unice de plată se depun la centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Pentru a utiliza timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererii, este necesar ca fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați.
Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016 sunt disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro. (agrointel.ro)
Read more










