Trei pseudo-liberali se bat pentru functia de presedinte al CJ Arad, din partea unui partid pseudo-PNL
Ultimele stiriUslasul_Perit 10 ianuarie 2016 0
Lupta pentru alegerea celui mai dăștept liberal pentru a ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Arad se dă, pe muchie de cuțit, între Iustin Cionca, Samuel Caba și Adrian Țolea. Cel de-al treilea, adică Adrian Țolea, a intrat în cursă în această seară, nu știm dacă lacrimile, de pe coridoarele sediului partidului, au fost cele care l-au înduioșat pe moșierul acestui autentic partid liberal, și anume Gheorghe Falcă.
Cert este că așa zisul Comitet Executiv al PNL Arad, în care cu părere de rău nu văd niciun liberal autentic, nu din ăștia feștiți, va hotărâ pe data de 16 ianuarie a.c. noul candidat la funcție. De menționat că această funcție este aleasă de către consilierii județeni și nu de către popor, deci ar mai fi o bătălie de purtat.
Oricum, trei iluștrii liberali, cu merite deosebite, au căștigat acest drept, într-un județ în care liberalismul a fost îngropat de comportarea discretă a unui senator invizibil și de cea a unui deputat bătăios, când a fost vorba de măriri de pensii parlamentare, pentru o echipă care prin acțiunile sale activ pdl-iste a dus la tăierile de salarii și pensii.
Dacă este să vorbim despre performanța celor trei candidați, Iustin Cionca este un cunoscut ex-parlamentar, luptător înfierbântat al politicii de austeritate al erei Boc, Samuel Caba este un ilustru democrat-liberal rozător de os local, în perioada 2009-2011, ca și promotor al culturii arădene iar Adrian Țolea nu mai are rost de a-l prezenta, fiind veșnic prezent în știrile mondene ale site-ului.
Așteptăm mutarea în plic a grupării adverse, PSD Arad, pentru a putea fi uluiți cu totul!
Read moreCantitati importante de ploi vor cadea de sambata pana marti, avertizeaza ANM
National/ExternUltimele stiri 9 ianuarie 2016 0
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică privind cantităţi importante de precipitaţii în regiunile vestice, nordice şi centrale, începând de sâmbătă seara, de la ora 23,00, până marţi dimineaţă, la ora 9,00.
„În intervalul menţionat, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25…30 l/mp şi pe arii restrânse de 40…50 l/mp”, precizează ANM.
Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte şi în regiunile vestice, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi (11/12 ianuarie), când în zonele montane va sufla puternic. (agerpres.ro)
Read moreSoferii care conduc masini cu volanul pe dreapta vor fi obligati sa faca cursuri de sofat
National/ExternUltimele stiri 9 ianuarie 2016 0
Conducătorii autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă vor fi obligaţi să facă cursuri suplimentare de şofat, iar aceste maşini nu vor mai putea circula pe drumurile din România fără un sistem corespunzător de oglinzi, potrivit unui proiect de lege care se află în dezbatere publică la Senat.
Conducătorul unui autovehicul cu volanul situat pe partea dreaptă poate conduce un astfel de autovehicul pe drumurile publice numai în următoarele cazuri: dacă a urmat cursuri suplimentare de pregătire pentru conducerea autovehiculelor cu volan situat pe partea dreaptă, cu o durată de minim 20 de ore, dacă posedă permis de conducere obţinut într-un stat în care circulaţia se desfăşoară pe sensul de mers de pe partea stângă, se arată în proiectul de lege iniţiat de deputatul PNL Alexandru Nazare. „Autovehiculul cu volanul situat pe partea dreaptă poate fi condus pe drumurile publice numai dacă are montat un sistem corespunzător de oglinzi care-i asigură conducătorului vizibilitatea în partea stângă-faţă a autovehiculului. Conducerea în alte condiţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a treia de sancţiuni şi cu retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau după caz a dovezii înlocuitoare a acestora”, menţionează proiectul.
În zonele punctelor de trecere a frontierei, posibilitatea achiziţionării oglinzilor este asigurată de către CNADNR, prin agenţiile de încasare a tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, sau prin persoanele juridice cu care CNADNR a încheiat convenţii în acest scop. Dispoziţiile prezentei sancţiuni nu se aplică vehiculelor istorice, vehiculelor utilizate pentru îndeplinirea unor sarcini de utilizate publică şi vehiculelor care nu sunt destinate circulaţiei pe drumurile publice, prevede acest proiect legislativ. (agerpres.ro)
Read moreUn primar a fost impuscat mortal in timp ce se afla la o partida de vanatoare
National/ExternUltimele stiri 9 ianuarie 2016 0
Primarul comunei Tătulești (județul Olt), Lucian Istrate a murit, sâmbătă, după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare care se desfășura pe fondul cinegetic al comunei.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudia Radu, a declarat că a fost anunțat la numărul 112 faptul că o persoană a fost împușcată pe fondul de vânătoare din Tătulești. ”A fost chemată ambulanța care a constatat decesul persoanei împușcate, este vorba de primarul comunei Tătulești”, a menționat Radu. (agerpres.ro)
Read moreINSTANTA ANULEAZA CAUTIUNEA DE 1,5 MILIOANE LEI PE CARE TREBUIA SA O PLATEASCA PIEDONE
National/ExternUltimele stiri 8 ianuarie 2016 0
Tribunalul București a decis vineri să revoce măsura controlului judiciar pe cauțiune dispusă de procurorii DNA în cazul fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv.
Judecătorii au admis vineri o plângere a lui Piedone la decizia DNA din 18 decembrie 2015, prin care s-a dispus controlul judiciar și plata unei cauțiuni de 1,5 milioane lei, decizia fiind definitivă.
La mijlocul lunii decembrie, DNA a decis că fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane lei, iar pe 29 decembrie 2015 acesta a depus drept garanție un imobil și vehicule de epocă.
Ulterior, el a atacat ordonanța procurorilor în instanță, având câștig de cauză.
Inițial, Cristian Popescu-Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv. Ulterior, procurorii l-au anunțat că au extins urmărirea penală și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul său pentru fals intelectual și abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
Pentru a autoriza funcționarea acestei societăți, Piedone a emis documentele administrative (acordul și autorizația de funcționare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerințele legale necesare avizării.
Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2015 împreună cu două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu, însă ulterior cei trei au fost eliberați.
Conform DNA, în calitate de primar, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, București.
Prin aceasta, fostul edil a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei, arată anchetatorii.
Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu-Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.
În același timp, funcționarele Aurelia Iofciu și Luminița Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, prin întocmirea, respectiv avizarea documentelor. AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu)
Sursa: agerpres.ro
Read moreINDUSTRIA AUTO ACCELEREAZA IN 2016
EconomieUltimele stiri 8 ianuarie 2016 0
Anul în care tocmai am intrat se anunță bun pentru industria auto românească. Atât producția de mașini și componente auto cât și vânzările au perspective de creștere, cifra de afaceri totală a industriei tinzând către 20 de miliarde de euro.
Majoritatea actorilor din industria auto românească privesc cu încredere anul 2016. Scăderea TVA, noile investiții făcute de Renault la Dacia, posibila intrare în producție a unui nou model la uzina Ford din Craiova și creșterea pieței europene sunt principalele elemente care anunță un an fast pentru companiile implicate în afaceri cu mașini și componente.
Producția și exportul de autoturisme din 2015 au fost, conform estimărilor, sub valoarile atinse în 2014. Deși datele finale nu sunt încă disponibile, este limpede că nici Dacia și nici Ford nu au reușit să crească producția. Motivele sunt cât se poate de diferite. Dacă uzina din Mioveni trece printr-un proces de modernizare menit să susțină viitoarele variante ale modelelor din portofoliul Dacia, fabrica din Bănie are capacitate, dar nu are produse. În ciuda faptului că oficiali ai Ford au lăsat să se înțeleagă că un anunț în privința intrării în producție al unui nou model – SUV-ul EcoSport după toate probabilitățile -, la Craiova va fi făcut până la finalul lui 2015, acest lucru nu s-a întâmplat. Cu toate acestea este de așteptat ca anunțul cu pricina să fie făcut în următoarea perioadă. Desigur, asta nu va însemna că un al doilea model Ford „made in Romania“ va intra imediat în asamblare, însă ar da un mesaj de încredere așteptat de mult timp atât de autoritățile române cât și de furnizori. Revenind la Dacia, producția din 2016 ar putea fi impulsionată de noile evoluții ale modelelor Sandero și Logan. Desigur, cum uzina românească se află foarte aproape de capacitatea maximă, eventuala majorare a producției nu poate fi decât minoră. „În 2016 vor exista evoluții ale modelelor Logan și Sandero în gama Dacia. Vorbim despre noi versiuni și ediții limitate. De asemenea, o parte dintre modele vor fi echipate cu cutia robotizată Easy R. În privința vânzărilor ne așteptăm ca, la nivel european, să avem un rezultat simiar cu cel din 2015. În România sperăm într-o creștere a vânzărilor. Ne dorim să ajungem la o piață totală de 200.000 de unități aici – vorbesc de toate mărcile. Și asta cât mai curând, dacă se poate, înainte de 2020. Obiectivul nostru este ca 20% din producția Dacia să fie vândute pe piața locală. În prezent suntem sub 10%“, a declarat în exclusivitate pentru Capital, Nicolas Maure, directorul general al Automobile Dacia.
Vânzările de autoturisme, în creștere
După ani buni în care piața auto românească a înregistrat recul după recul, din 2014 direcția a redevenit pozitivă. Cum cifrele oficiale privind înmatriculările din întregul an 2015 nu sunt încă disponibile, nu putem decât să estimăm că anul trecut piața de autoturisme noi a atins 79.000 de unități, în creștere cu peste 12% față de valoarea din 2014. Și pentru 2016 majoritatea comercianților estimează o creștere a vânzărilor, mai ales că va intra în vigoare și reducerea TVA. Este greu de estimat în acest moment impactul acestei măsuri fiscale, însă mulți mizează pe o creștere a pieței de autoturisme noi cuprinsă între 10% și 15%. Asta ar însemna că la finalul acestui an totalul de autoturisme noi înmatriculate în România să depășească pragul de 90.000 de unități. Desigur, odată cu creșterea vânzărilor de mașini noi, se va majora și piața second-hand, aceasta tinzând către 270.000 de unități.
Cum nu doar piața autohtonă se află pe un trend ascendent este de așteptat ca și activitatea furnizorilor de componente auto să crească. Dacă în 2014, Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) menționa o cifră de afaceri a industriei de componente de circa 12,6 miliarde de euro, iar în 2015 aceasta pare să fi depășit 13,5 miliarde, estimările arată că la finalul lui 2016 ar putea fi atinsă valoarea de 15 miliarde de euro. De altfel, cifra de afaceri a întregului sector auto s-a majorat anual, în ultima perioadă, cu aproximativ un miliard de euro ceea ce înseamnă că în acest an ar putea fi atinsă valoarea de 20 de miliarde. Nu trebuie uitat faptul că, în urmă cu doar 10 ani, în 2005, cifra de afaceri totală a industriei auto românești era, conform ACAROM, de doar 3,8 miliarde de euro.
Sursa: evz.ro
Read more









