Folosit mai ales ca agent de afânare, bicarbonatul s-a dovedit a fi bun şi în alte domenii.
El poate fi folosit pentru curăţenie, în cosmetică sau pentru a trata unele afecţiuni. Merită să încercaţi!
Piele mai fină
Înainte de a-ţi face baie, adaugă în cadă o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu. Acesta îţi va face pielea mai fină şi mai netedă.
Deodorant
Pune 3 linguri de bicarbonat într-un vas şi adaugă 3-5 picături din uleiul esenţial pe care îl preferi, amestecă-le şi deodorantul este gata. Aplică-l cu buretele de la pudra de faţă sau cu o pensulă, la subraţ, şi va neutraliza mirosul neplăcut.
Exfoliant pentru corp
Amestecă 3 linguri de bicarbonat cu 1 lingură de fulgi de ovăz şi 3 linguri de apă. Vei obţine un exfoliant uimitor, hidratant şi revigorant. Freacă-te cu această pastă pe tot corpul, cu mişcări circulare, şi apoi spală-te cu apă călduţă. Poţi folosi acest exfoliant şi pentru faţă, dar ai grijă să nu freci prea tare.
Şampon
Pune bicarbonat de sodiu în şamponul preferat şi vei obţine un şampon purificator uimitor, care îţi va curăţa părul de resturile pe care produsele de styling le lasă în urma lor. După ce îl vei clăti cu atenţie, vei observă că părul tău va deveni foarte curat şi mai uşor de aranjat. Este bine să-ţi speli părul cu acest şampon cu bicarbonat de sodiu o dată sau de două ori pe lună. Pentru un rezultat similar te poţi spăla doar cu bicarbonat şi apă.
Apă de gură
Pentru a obţine uşor o apă de gură cu bicarbonat de sodiu, amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu 3 picături de ulei esenţial de mentă (sau de eucalipt) într-un pahar de apă. Îţi va împrospăta respiraţia şi va înlătura bacteriile.
Dantură mai albă
Poţi să pui bicarbonat pe periuţa de dinţi şi să te speli ca de obicei sau poţi pune pasta ta preferată de dinţi pe periuţă, presară puţin bicarbonat de sodiu deasupra şi spală-te pe dinţi cu acest amestec.
Curăţă pensulele de machiaj
Bicarbonatul te va ajuta să elimini uleiurile şi surplusul de la produsele cosmetice. Amestecă o linguriţă de bicarbonat cu o ceaşcă de apă. Înmoaie pensulele de make-up în soluţia obţinută, apoi clăteşte-le cu apă şi lasă-le la uscat.
Săculeţi parfumaţi
Amestecă 2 linguri de bicarbonat de sodiu cu 3-5 picături de ulei esenţial şi pune acest mixt într-un săculeţ. Apoi, aşază-le oriunde doreşti şi bucură-te de mirosul plăcut
Spală fructele şi legumele
Una dintre cele mai cunoscute utilizări ale bicarbonatului de sodiu este de a spăla fructele şi legumele cu el. Este natural, uşor şi eficient.
Flori proaspete
Adaugă o linguriţă de bicarbonat în vaza cu flori şi acestea vor rămâne proaspete mai mult timp.
Analgezic
Dacă ai o erupţie cutanată pe piele, o muşcătură de insectă sau o înţepătură de albină, freacă locul cu bicarbonat de sodiu şi îţi va trece, conform www.sanatatesistaredebine.ro.
Sursa: click.ro
INCEPE BACALAUREATUL 2016 PENTRU 137.444. PRIMA SESIUNE LA PROBA ORALA DE LIMBA ROMANA
National/ExternUltimele stiri 13 iunie 2016 0
Astăzi, 13 iunie, începe prima sesiune a examenului de Bacalaureat la care s-au înscris 137.444 de absolvenţi de liceu, prima probă fiind evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, anunţă Ministerul Educaţiei.
„În vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2016) s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, elevii înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 133.410 – zi, 1.851 – seral şi 2.083 – frecvenţă redusă”, transmite Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă.
Instituţia informează că, potrivit datelor, în anul şcolar 2015-2016 există înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu.
Prima sesiune începe luni, 13 iunie, cu proba orală la limba română, care se va desfăşura pe parcursul a trei zile. În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă iar în perioada 21-24 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale. Probele orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, programată între 27 iunie şi 1 iulie.
„Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu”, mai transmite Ministerul Educaţiei.
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, încep luni, 4 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română.
Sursa: stiripesurse.ro
„S-au epuizat, într-un timp record, toate biletele disponibile pentru meciul de duminică, UTA – FC Voluntari. Ne-am fi dorit să satisfacem toate cererile, însă capacitatea stadionului ne limitează. Solicitarea este aproximativ de cinci ori mai mare decât locurile de pe ”Motorul”. Vă mulțumim tuturor pentru devotamentul incredibil și sperăm într-o nouă zi memorabilă!
Haide UTA, haide Aradul!”, este anunţul făcut de clubul UTA, pe site-ul său oficial, uta-arad.ro.
Maestrul Orchestrei Radio din Hamburg este invitatul unui concert cameral al Filarmonicii din Arad
CulturaUltimele stiri 10 iunie 2016 0
Pentru o seară de audiţie nonconvenţională, Filarmonica le propune celor care iubesc muzica de cameră un recital cu un program divers şi atractiv.
Barocul, clasicismul, impresionismul, dar şi muzica lui Astor Piazzolla sunt zonele stilistice asimilate în programul la ora 19.00 al serii de 14 iunie 2016, din Sala Cercului Militar, în care se regăsesc ca repere celebra Sonată pentru vioară şi pian Trilul diavolului de Giuseppe Tartini, ce are în spate o binecunoscută şi misterioasă legendă, dramatica Sonata în la minor, nr. 4 op. 23 de Ludwig van Beethoven, Sonata pentru vioară şi pian de Claude Debussy, plină de culoare şi de farmec, dar şi două dintre titlurile de carieră ale aceluia care a revoluţionat tangoul argentinian (Astor Piazzolla), creând un Tango Nuevo cu tente contrapunctice, jazzistice, cu expresii complexe, intense şi misterioasse: Adios Nonino şi Francanapa.
Protagoniştii sunt violonistul Florin Paul, concert maestrul Orchestrei Radio din Hamburg şi pianistul Filarmonicii, Sorin Dogariu. Ei sunt aceia care vă lansează invitaţia la un recital eveniment, cu o muzică pe placul tuturor, într-o seară de iunie, aproape de finalul de stagiune.
Un tir plin cu butelii a explodat pe DN2, în județul Buzău
National/ExternUltimele stiri 10 iunie 2016 0
Un tir încărcat cu butelii a luat foc pe DN2E85 pe raza localității Mihăilești, în județul Buzău, circulația rutieră fiind întreruptă la această oră în zonă, între orașele Urziceni și Buzău, informează Centrul INFOTRAFIC al IGPR.
Prefectul județului Buzău, George Sava, a declarat, la Digi24, că accidentul s-a produs din cauză că anvelopele tirului au explodat și au luat foc, care apoi s-a întins la restul autotrenului, iar focul a cuprins și remorca, după care buteliile încărcate în autovehicul au început să explodeze.
Șoferul a sunat la 112, iar la fața locului au intervenit opt autospeciale de pompieri, șase venite de la Buzău, iar două de la Urziceni, a precizat prefectul George Sava.
Potrivit col. Dănuț Nicolae, șeful ISU Buzău, în autotren erau încărcate 80 de butelii. „Pericolul există în continuare deși la fața locului au fost trimise șase autospeciale cu apă și spumă, autospecialele acționează de la distanță deoarece buteliile au început să explodeze dispozitivul a fost retras pe o poziție de siguranță”, a mai declarat pentru AGERPRES șeful ISU Buzău
Marin Lupaș: ”Voi susţine toate proiectele care servesc interesele arădenilor”
PoliticaUltimele stiri 10 iunie 2016 0
Marin Lupaş este primul candidat independent din Arad care reuşeşte să intre în Consiliul Local Municipal.
„Am candidat pentru Primărie şi Consiliul Local Municipal pentru a promova anumite valori în care cred, alături de oameni în care cred. Mă bucur că am reuşit fără un partid mare în spate să ating obiectivul de a intra în CLM. Vreau să spun foarte clar care va fi poziţionarea mea: independent 100% faţă de jocurile politice. Nu voi susţine nici PNL, nici PSD, avem nevoie de o schimbare de substanţă pe care aceste partide nu pot să o aducă. Pe de altă parte, voi analiza toate proiectele depuse în CLM şi voi susţine toate proiectele care consider că servesc interesele arădenilor. Voi vota cu gândul la arădeni, nu din interese şi calcule politice. Le mulţumesc tuturor arădenilor care au fost la vot, celor care mi-au acordat câteva minute în campania electorală, celor care m-au votat. Cred în oameni și chiar cred că putem face o alternativă cu oameni onești care vor binele orașului nostru. Începem de la un dialog cu cei interesați de această alternativă și construim de acolo în mod sincer și transparent. Viitorul va demonstra, chiar dacă vom face un pic de bine, va fi de folos. Consider că acest mandat este o responsabilitate importantă şi vă promit că nu vă voi dezamăgi”, a spus Marin Lupaş.
Geanina Pistru susține alegerea noului viceprimar, Călin Bibarț
PoliticaUltimele stiri 8 iunie 2016 0
În urma alegerilor locale de duminică, Partidul Național Liberal a obținut majoritatea mandatelor din cadrul Consiliului Local Municipal Arad, mai exact, liberalii au obținut un număr de 12 mandate de consilier din totalul de 23. În acest context, Geanina Pistru, președintele Organizației Municipale a PNL Arad, anunță numele viitorului viceprimar al municipiului Arad, acesta fiind fostul prefect Călin Bibarț.
„Înainte de toate aș vrea să le mulțumesc, în numele Organizației Municipale a PNL Arad, tuturor arădenilor care duminică au mers la urne! Le mulțumim tuturor arădenilor care ne-au acordat votul lor, care au apreciat munca depusă de noi în ultimii 12 ani și care ne-au acordat încrederea pentru a duce mai departe proiectele bune începute în Arad! Datorită cetățenilor, PNL a obținut majoritatea în Consiliul Local Municipal, lucru care ne dă automat posibilitatea de a nominaliza cei doi viceprimari. După cum știți, domnul primar Gheorghe Falcă a anunțat în urmă cu două zile că unul dintre cei doi viceprimari va fi domnul Levente Bognar, un om cu care noi am colaborat întoteauna foarte bine. Parteneriatul dintre noi și UDMR Arad a fost întotdeauna unul corect, acesta fiind unul din motivele pentru care am decis să continuăm în această formulă. Un alt motiv este acela că în Arad există o comunitatea importantă de etnici maghiari care trebuie să aibă o reprezentare corectă în administrația locală. Și, pentru că cele 12 mandate obținute de către PNL în CLM Arad ne conferă o majoritate, este normal ca cel de-al doilea viceprimar să vină din rândul PNL Arad. Astfel, domnul Călin Bibarț va fi viceprimarul municipiului Arad. Avem încredere în domnul Bibarț, iar experiența sa profesională, în special cei trei ani petrecuți în fruntea Instituției Prefectului Județului Arad, cu siguranță îl va ajuta să facă față cerințelor viitoarei funcții. Îi urez succes domnului Călin Bibarț și îl asigur de toată susținerea mea și a Organizației Municipale a PNL Arad!”, a declarat Geanina Pistru, președintele Organizației Municipale a PNL Arad.
Preşedintele executiv ALDE Arad, Mircea Purcaru, consideră că rezultatele obţinute de către partid la alegerile locale nu sunt cele scontate, dar că, în acelaşi timp, arată că liberalismul românesc nu a murit la Arad, ci va putea să crească şi să se exprime în cadrul CLM şi CJA.
„Întâi de toate, vreau să mulţumesc arădenilor care ne-au votat, pentru că voturile lor demonstrează că suntem recunoscuţi ca singurul partid liberal din România. Faptul că nu am obţinut rezultatele scontate are principala cauză în timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie de la înfiinţare până la prima confruntare sub această denumire. Pentru ca un partid să se identifice în mentalul colectiv are nevoie de o perioadă mult mai lungă, în care să ducă o muncă asiduă pentru promovarea identităţii, doctrinei şi programului său politic. Este principala sarcină pe care ne-o asumăm, pentru ca alegerile parlamentare să ne aducă succesul pe care îl merită singurul partid liberal, pentru ca liberalii arădeni să fie reprezentaţi în Parlamentul României. Nu vorbesc doar despre membrii partidului, ci despre toţi arădenii care apreciază valorile liberalismului şi le pune în aplicare prin modul în care acţionează ca oameni de afaceri, întreprinzători sau în orice alt domeniu. Mă bucur că ALDE Arad va putea să se exprime în continuare în Consiliul Local Municipal şi în Consiliul Judeţean, să monitorizeze abuzurile şi greşelile administraţiei şi să încerce să le stopeze. Regretul meu este că mai mult de jumătate dintre arădeni au refuzat să vină la vot, să-şi exercite dreptul a alege cine să-i reprezinte. ALDE va apăra inclusiv drepturile acestora, dar va face tot ce este posibil pentru a-i convinge să nu mai renunţe la dreptul lor la vot”, spune Mircea Purcaru










