Dacă vrei să slăbeşti, evită aceste alimente care îţi măresc mai mult senzaţia de foame.
Sucurile
”Cu toate că sucurile şi detoxifierea cu sucuri sunt foarte populare în prezent, procesul prin care sunt obţinute duce la eliminarea celor mai săţioase elemente- fibrele”, explică nutriţionistul Janel Funk. ”În acest fel, rămâi cu o băutură care conţine calorii şi creşte nivelul de zahăr din sânge, ducând apoi la o scădere a acestuia şi crescând senzaţia de foame”, mai spune aceasta. Studiile au arătat că senzaţia de saţietate nu creşte în cazul consumului de sucuri, prin urmare ar fi mai bine să consumaţi apă pentru sete şi hidratare şi fructele ar fi mai bine să le mâncaţi întregi.
Iaurturile degresate
”Cu toate că iaurtul este prezentat ca un aliment foarte sănătos, de fapt depinde ce variantă alegi pentru a-ţi ţine de foame”, spune Kayleen St. John, dietetician la Institutul Natural Gourmet.
Un iaurt cu fructe obişnuit are în jur de 150 de calorii, 6 grame de proteine, 1,5 grame de grăsimi şi în jur de 25 de grame de zahăr. Cantitatea mare de carbohidraţi şi conţinutul mic de grăsimi cu siguranţă nu vor elimina foamea. Drept alternativă, alegeţi un iaurt grecesc care are de două ori cantitatea de proteine şi adăugaţi fructe proaspete, alune şi seminţe pentru a adăuga fibre şi antioxidanţi.
Albuşul de ou
”Există un motiv pentru care ar putea să îţi fie foame la scurt timp după ce mănânci omleta din albuşuri de ou dimineaţa. Cu toate că albuşurile reprezintă o sursă excelentă de proteine, o mare parte a grăsimilor, vitaminelor şi mineralelor se află în gălbenuş, iar o analiză din 2010 publicată în American Journal of Clinical Nutrition a arătat că grăsimile saturate nu sunt asociate unui risc crescut de boli cardiace coronariene, accident vascular cerebral sau boli vasculare coronariene”, spune St. John.
Sosuri de salată fără grăsimi
Acele sosuri pentru salată fără grăsimi deseori conţin foarte multă sare şi zahăr pentru a fi mai gustoase, determinându-ne să turnăm cât mai mult sos pentru a acoperi fiecare bucată de salată. După ce terminăm de mâncat, sarea şi zahărul vor avea drept efect accentuarea foamei.
Mâncărurile etichetate drept sănătoase
Potrivit unui raport publicat într-un jurnal de specialitate, oamenii tind să mănânce cantităţi mai mari din alimentele etichetate drept sănătoase. St. John spune că motivul pentru care comandăm porţii mai mari, dar nu ne săturăm nu este clar, dar cel mai probabil are legătură cu faptul că în mod subconştient identificăm doar mâncărurile nesănătoase drept săţioase.
Zahăr
Zahărul şi toate echivalentele cauzează dependenţă deoarece sunt asociate cu eliberarea sporită de dopamină. Dependenţa de zahăr a devenot prevalentă şi un contribuitor important la criza globală din domeniul sănătăţii, spune nutriţionistul Julieanna Hever. Îndulcitorii rafinaţi şi procesaţi ne determină mereu să mâncăm prea mult, fără a ne oferi şi senzaţia de saţietate. Zahărul din fructe este însă diferit, un om putând să mănânce multe bomboane şi să bea un pahar mare de suc fără a se simţi plin, însă consumul a zece mere sau pere ar fi o provocare, adaugă aceasta.
Batoane de cereale
Batoanele obişnuite de cereale sunt de cele mai multe ori făcute din zahăr şi uleiuri hidrogenate. Acestea conţin mai puţine calorii decât o masă obişnuită şi nu pot fi considerate un înlocuitor.
Ketchup
Înainte de a pune acest sos deasupra cartofilor sau de a-l amesteca cu omleta de la micul dejun, ar trebui să vă gândiţi mai bine. Ketchup, sau orice aliment făcut din sirop de porumb cu multă fructoză (HFCS), nu duce decât la o foame mai mare. HFCS întrerupe metabolismul şi încetineşte producţia de leptină, scrie Time.com.
Brioşele
Cu toate că acestea conţin multe calorii, brioşele sunt făcute dintr-o cantitate mare de zahăr, care este absorbit şi digerat rapid, corpul cerând tot mai mult.
Cereale cu zahăr
Multe cereale îndulcite nu conţin fibre şi proteine, doi nutrinţi necesari dimineaţa pentru a evita o criză de foame. Dacă adăugaţi şi lapte degresat, senzaţia de saţietate va continua să întârzie.
Sursa: gandul.info
CRESTERE MAI MULT DECAT DUBLA A SALARIILOR LA BUGETARI FATA DE MEDIUL PRIVAT IN 2015
National/ExternUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Veniturile acestora au crescut cu 24,7% în decembrie 2015 față de decembrie 2014, față de 10,7% în sectorul privat.
Decizia guvernamentală de creștere a salariilor din sectorul public cu 10%, excepție făcând salariile din sectorul sănătății și educației ce au beneficiat anterior de creșteri salariale, au împins în decembrie majorările de salarii din sectorul public la 24,7% (față de decembrie 2014) în comparație cu o creștere cifrată la 15,4% pentru perioada noiembrie 2014-noiembrie 2015. Concluziile aparțin unui raport dat publicității luni de către ING Bank.
Analiștii băncii notează că majorările salariale nu sunt un semn bun pentru competitivitatea pe termen lung a țării noastre dacă acestea nu sunt acompaniate cu reforme structurale în arii relevante precum educația sau infrastructura ce ar putea impulsiona productivitatea. ”Capcana este aceea că actualul guvern tehnocrat ar putea fi interesat în astfel de reforme însă trebuie să balanseze și interesul politicienilor de a recurge la politici populiste înainte de alegerile din 2016”, spune ING Bank.
Analiștii se așteaptă ca tendințele de creștere a salariilor în sectorul public să se mențină în acest an, însă avertizează că decalajele dintre productivitate și salarii vor pune presiune pe inflație în sensul creșterii acesteia.
Sursa: digi24.ro
Cele mai multe probleme digestive apar ca urmare a consumului redus de fibre, dar și a unor obiceiuri nesănătoase în ceea ce privește alimentația, stilul haotic de viață și stresul.
Balonarea, constipația, arsurile stomacale sau aciditatea gastrică pot fi prevenite prin consumul de fructe, acestea fiind bogate în fibre și enzime care ajută procesul de digestie.
Totodată, medicii recomandă introducerea fructelor colorate în alimentația zilnică și eliminarea alimentelor procesate, cu un conținut ridicat de zahăr. Iată care sunt cele mai bune fructe pentru o digestie sănătoasă!
Pere
O pară de mărime medie conține 4 grame de fibre solubile. În plus, fibrele îmbunătățesc nivelul colesterolului, atenuează sindromul colonului iritabil și vindecă constipația. Începe ziua cu un mic dejun format din cereale integrale și adaugă câteva felii de pară.
Zmeura
Un pumn de zmeură conține 4 grame de fibre, însă este recomandat să le consumați ca atare pentru a avea parte de toți nutrienții fructului.
Papaya
Fructul de papaya conține o enzimă numită papaină, precum și cantități mari de fibre și de potasiu. Papaina are efect antiinflamator asupra stomacului și ajută la digerarea rapidă a proteinelor, fapt ce descurajează refluxul acid. În plus, această enzimă și-a demonstrat eficacitatea în tratarea ulcerului și ameliorarea sindromului de colon iritabil.
Ananas
Ananasul este un alt fruct tropical ce conține enzime digestive puternice. Fructul conține un compus numit bromelaină, o enzimă benefică pentru tulburările digestive cum ar fi balonarea, gazele intestinale, constipația și crampele abdominale.
Fructele uscate
Prunele, curmalele și smochinele, atât cele proaspete, cât și în forma deshidratată, conțin fibre solubile, care ajută tractul digestiv să transporte mâncarea și să elimine toxinele. Totodată, curmalele ajută în digestia zaharurilor și a glutenului.
Sursa: clicksanatate.ro
CINE AR PUTEA PLATI TARIFE MAI MICI PENTRU CONSUMUL DE GAZE
EconomieUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Consumatorii de gaze casnici cu venituri mici şi cei care din motive de vârstă sau sănătate necesită continuarea în alimentarea cu gaze naturale vor fi consideraţi clienţi vulnerabili, potrivit unui proiect de ordin privind furnizarea gazelor naturale la consumatorul final, elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
Potrivit proiectului, clienţii din această categorie vor mai plăti tarife reglementate după liberalizarea completă a pieţei, restul consumatorilor casnici urmând să îşi negocieze singuri tarifele cu furnizorii.
„Clientul final aparţinând categoriei de clienţi casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) are venituri reduse, stabilite de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale; b) la locul de consum locuieşte o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiţii speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale”.
Stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumator vulnerabil va fi realizată de către instituțiile statului. La fel, criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de sănătate/vârstă se realizează de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale şi se comunică furnizorului de către acestea, potrivit ordinului.
În urma comunicărilor primite de la instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, furnizorul întocmeşte situaţia centralizatoare privind clienţii vulnerabili din motive de venituri reduse şi situaţia centralizatoare referitoare la clienţii vulnerabili din motive de sănătate/vârstă pe care le comunică în timp util operatorului.
Sursa: evz.ro
IN 2020 NUMARUL PERSOANELOR CU TELEFON MOBIL IL VA DEPASI PE AL CELOR CARE AU ELECTRICITATE, APA POTABILA SAU MASINA
EconomieUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Dispozitivele mobile câștigă bătălia: răspândirea lor la nivel mondial este atât de mare încât, în 2020, numărul persoanelor care vor avea cel puțin un astfel de dispozitiv îl va depăși pe al celor care au electricitate, apă potabilă sau un autoturism, conform ultimelor previziuni ale companiei de tehnologie Cisco, relatează agenția EFE
Numărul utilizatorilor de dispozitive mobile, inclusiv phablete (un hibrid între telefon și tabletă) va ajunge în 2016 la 5,4 miliarde persoane, circa 70% din populația estimată pentru acest an, se menționează în studiul „Visual Networking Index — Global Mobile Data Traffic Forecast”, publicat săptămâna aceasta de compania din California (SUA).
Cifra este superioară previziunilor internaționale privind accesul la anumite servicii publice, precum electricitate (5,3 miliarde persoane) și apă potabilă (3,5 miliarde persoane), sau la alte bunuri de consum, cum sunt autoturismele (2,8 miliarde persoane), conform Cisco.
Compania estimează că în cinci ani vor fi 11,6 miliarde de telefoane mobile, dispozitive și conexiuni, inclusiv circa 8,5 miliarde telefoane personale, față de 7,9 miliarde în 2015. Dintre acestea, 67% vor fi „inteligente”, față de 36% în 2015.
Nimeni nu își imagina la apariția, în 2000, a primului telefon mobil cu cameră, că avântul va fi de așa natură încât acestea vor fi, în cinci ani, conform Cisco, „principalele responsabile” pentru cel mai mare trafic de Internet, cu 72% din total.
Pe regiuni, America de Nord va continua să domine clasamentul, în 2020, cu cel mai mare număr de conexiuni pe telefonul mobil (95% dintre abonații din regiune), urmată de Europa Orientală (86%), Europa Occidentală și Centrală (84%), Asia și Pacific (72%), America Latină (70%) și Orientul Mijlociu și Africa (52%).
Creșterea ariei de acoperire pentru telefonia mobilă și a cererii de conținut pe anumite platforme va impulsiona, de asemenea, majorarea numărului de utilizatori de două ori mai rapid decât cea a numărului de locuitori, până în 2020.
„Mobilitatea este mijlocul predominant care permite transformarea digitală globală”, precizează, într-un comunicat, Doug Webster, vicepreședinte de Tehnici de Piață pentru Furnizorii de Servicii, din cadrul companiei americane.
La toate acestea trebuie adăugat faptul că smartphone-urile, laptopurile, tabletele și phabletele vor acoperi 98% din eventualul trafic mobil de internet, se menționează în comunicat.
„Schimbul” digital va crește la niveluri de neimaginat datorită atâtor dispozitive mobile, de 120 de ori mai mult față de 2010, și va ajunge la 366,8 exabytes, echivalentul a 81.000 de miliarde fotografii Instagram sau 7.000 miliarde de filme pe Youtube, față de 44,2 exabytes în 2015.
Ceea ce nu se va dezvolta la fel de repede va fi răspândirea, similară, a traficului mobil în toate regiunile lumii, fiindcă aceasta depinde de capacitatea economică și de eficiența rețelelor.
Lideri în privința ritmului de creștere vor fi Africa și Orientul Mijlociu care, conform previziunilor, vor înregistra o creștere de 15 ori a fluxului de date.
Acestea vor fi urmate de Asia și Pacific (creștere de nouă ori), Europa Centrală Orientală și America Latină (creștere de opt ori) și Europa Occidentală și America de Nord (de șase ori).
Viteza va fi, de asemenea, un element care va determina „o explozie exponențială” în rețelele mobile, deoarece, conform studiului, va crește de 3,2 ori din 2015, de la 2 megabytes pe secundă la 6,5 megabytes pe secundă în 2020, datorită rețelelor 4G, al căror trafic va crește de 13 ori în această perioadă.
O situație similară se va observa și cazul înregistrărilor video cu dispozitive mobile, care va avea cel mai ridicat indice de creștere comparativ cu alte aplicații și pentru care se estimează că, în cinci ani, va concentra 75% din traficul mondial de date.
Experții preconizează, în plus, „un impact semnificativ” pe termen mediu al convergenței tehnologiilor, precum tendința de a conecta la rețea toate dispozitivele din jurul omului și accesorii precum ceasurile inteligente și ochelarii speciali, pe lângă senzori și avansurile din domeniul roboticii.
Webster recomandă ca toate acestea să fie privite cu siguranța că acest „avans al Internetului lucrurilor” — rețea de obiecte cotidiene interconectate — va continua să se transforme în „beneficii tangibile pentru populație, afaceri și societate”.
Utilizatorii vor cere de fiecare dată mai multe filme de înaltă rezoluție, mai multă bandă largă și procesatoare mai rapide, ceea ce, de asemenea, va implica o creștere a numărului dispozitivelor de a patra generație (4G), conform Cisco.
Astfel, acest val de utilizatori de dispozitive mobile, de dispozitive inteligente, video și rețele 4G va crește de opt ori traficul de date mobile în următorii cinci ani. În definitiv, altă explozie tehnologică.
Sursa: agerpres.ro
În ultima perioada presa a tot speculat faptul că Bianca Drăguşanu o să îi dăruiască un copil lui Victor Slav. Blondina nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, însă postările sale ridică multe semne de întrebare.
De curând Bianca Drăguşanu i-a făcut din nou pe fanii săi să se întrebe dacă este însărcinată după ce pe pagina ei a apărut o imagine cu câteva articole vestimentare de copil. „Înseamnă că o să ai copil? Ce nume ai vrea să aibă?”, au fost doar câteva întrebări venite din partea internauţilor. Fosta doamnă Slav nu le-a dat prietenilor săi virtuali niciun răspuns, dornică fiind să păstreze misterul, însă speculaţiile par să prindă contur.
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav continuă să se iubească nebuneşte, la mai bine de doi ani de când au divorţat. Au avut o relaţie tumultoasă, dar într-un final se pare că cei doi au căzut de acord şi au decis să mai dea o şansă iubirii lor.
Sursa: spynews.ro
Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor corporale, joacă un rol important în transmiterea impulsurilor electrice către terminaţiile nervoase şi contribuie la absorbţia nutrienţilor în celule.
Excesul de sodiu face ca organismul să reţină prea multă apă, aşa încât creşte volumul fluidelor corporale. Mulţi specialişti consideră că sarea duce la hipertensiune arterială, care, la rândul ei, duce la boli coronariene şi accidente vasculare cerebrale. În mod normal, un adult poate să elimine excesul de sodiu prin urină, dar dacă nu are rinichi sănătoşi, sarea poate dăuna, potrivit doctorulzilei.ro.
Specialiştii recomandă să nu consumăm mai mult de şase grame de sare pe zi, adică puţin mai mult de o linguriţă. Dacă am reuşi să ne limităm la cantitatea indicată, am putea preveni câteva sute de mii de infarcturi şi accidente cerebrale pe an.
Sarea pe care o adăugam în mâncare nu depăşeşte 10-15% din consumul zilnic. Astfel, problema nu este în cele două-trei grame de sare, ci în cantităţile mari de sare care fac parte din compoziţia alimentelor procesate. Aproximativ 80% din sarea pe care o consumăm vine din alimentele procesate – mezeluri, conserve, pâine. Studiile au arătat că oamenii nu pot face diferenţa între un produs din carne bogat în sare şi unul mai sărac.
Sarea este adăugată în alimentele procesate şi pentru gust, dar şi pentru a ajuta la conservare. Adevărata problemă nu este sarea de masă, cea pe care o punem noi în mâncare, ci aditivii alimentari care se folosesc la producerea alimentelor procesate. Unii dintre aceştia conţin sodiu foarte mult. Chiar se estimează că 70% din sodiul pe care îl consumăm provine din alimentele procesate. Putem limita cantitatea consumată numai dacă evităm mâncarea procesată. Cei de la OMS estimează că, la nivel mondial, peste patru milioane de decese ar fi evitate, în fiecare an, dacă am învaţa să ne limităm la cele 5 grame de sare pe zi. Cei care nu fac asta riscă un atac vascular cerebral sau boli cardiovasculare grave.
Sursa:stiripesurse.ro
Cu toţii ne dorim o inimă sănătoasă. Pe lângă o dietă cât mai echilibrată şi mişcare zilnic, inima are nevoie şi de un aport optim de lichide pentru a funcţiona normal. Iată ce băuturi recomandă specialiştii!
Un sistem cardiovascular sănătos este deosebit de important pentru funcţionalitatea întregului organism. Cu ajutorul inimii, sângele este pompat în toate celulele şi organele corpului. Acest organ poate dezvolta însă destul de rapid boli cardiovasculare, aşa că, pentru a-l menţine sănătos, trebuie urmată şi o dietă corespunzătoare. Această dietă, pe lângă alimente cu nutrienţi valoroşi, trebuie să prevadă şi un aport de lichide care să asigure hidratarea adecvată a organismului. Pe lângă apă, medicii specialişti recomandă alte trei tipuri de băuturi care, odată consumate, pot contribui la menţinerea unei inimi sănătoase.
Ceaiul verde este o plantă bogată în fier şi antioxidanţi. Datorită acestor însuşiri, el poate diminua creşterea tensiunii arteriale, iar băut timp de un an de zile, poate reduce semnificativ riscul de a dezvolta hipertensiune. Este bine de ştiut însă că acesta nu este indicat să fie consumat de către persoanele cu probleme existente ale cordului.
Cafeaua este şi ea o sursă bogată în antioxidanţi care, odată consumată, poate reduce riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare. Consumul a maximum trei căni de cafea pe zi poate reduce pericolul de îmbolnăvire, însă dacă se depăşeşte acest nivel de consum zilnic apar riscurile de îmbolnăvire a inimii.
Berea poate fi un adjuvant în prevenirea bolilor cardiovasculare. Consumată cu moderaţie, poate să reducă incidenţa acestora cu până la 30%. Berea conţine multe vitamine benefice organismului, printre care potasiu, magneziu şi vitamine de tip B, dar şi carbohidraţi, asigurând corpului uman 15% din doza zilnică recomandată pentru aceste substanţe.
În plus, consumată moderat, berea poate scădea nivelul de homocisteină din sânge care, în cantităţi mari, este un factor activ pentru producerea bolilor de inimă. “Trebuie avut în vedere faptul că beneficiile pentru organism pot apărea doar atunci când ne încadrăm în limitele consumului moderat: 660 ml/zi pentru bărbaţi şi 330 ml/zi pentru femei, cu o concentraţie alcoolică de maximum 5%”, declară Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Sursa: click.ro










