În anul electoral, PDL foloseşte instituţiile publice pentru a-şi crea – ilegal – baze de date utile în campania electorală. Astfel, instituţiile publice (ministere, prefecturi) sunt puse să adune date – nume, adrese, număr de telefon, e-mail, cu privire la cei care conduc asociaţiile de locatari din ţară.
PSD Arad a intrat în posesia unui fax trimis de Prefectura Timiş administraţiei locale din judeţ, cu numărul de înregistrare 1682/S2 din data de 26.01.2012. Primarilor li se cer datele cu caracter privat ale preşedinţilor şi administratorilor asociaţiilor de locatari, „în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ privind administrarea condominiilor, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari din România”. Datele au fost solicitate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, aflat sub patronajul Elenei Udrea.
„Suntem convinşi că aceste adrese au fost trimise de prefecturile din toată ţara. Avem semnale clare că astfel de date au fost solicitate şi în judeţul Arad. Evident că motivaţia invocată, îmbunătăţirea cadrului legislativ, nu stă în picioare. Nimeni nu are nevoie numele şi datele de contact ale administratorilor de bloc pentru a lucra la cadrul legal! În realitate, se caută liderii de opinie din asociaţiilor de locatari, probabil pentru acţiuni de campanie lectorală. Suntem convinşi că PDL va încerca să îi invite la chermeze, poate să le dea mită electorală, în speranţa că unii dintre ei îi vor sprijini să-i mai păcălească o dată pe români. Noi suntem convinşi că nu vor primi un astfel de sprijin. Rămâne însă acţiunea cu caracter ilegal desfăşurată de ministerul respectiv cu ajutorul prefecturilor, care contravine legii 677/2001 actualizată, privind prelucrarea datelor cu caracter personal” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Legea 677/2001 actualizată prevede la art. 5 că „Orice prelucrare de date cu caracter personal poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare.” Or, este evident că nimeni nu s-a gândit să ceară acordul persoanelor vizate.
„Iată că după tentativa de comasare a alegerilor, cei de la PDL continuă demersurile de fraudare a alegerilor. Pentru că un astfel de abuz al instituţiilor publice face parte dintr-un plan de fraudare a alegerilor. Constatăm din nou că PDL foloseşte fără scrupule instituţiile publice în acţiuni ilegale. Le solicităm tuturor instituţiilor, publice sau private, să respecte legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi să nu dea curs solicitărilor ilegale venite din partea instituţiilor controlate de PDL” a declarat Dorel Căprar.
In anul 2012, an electoral si din afirmatiile puterii an cu probleme economice este inadmisibil sa ai un buget cu deficit si sa deschizi noi linii de investitii si studii de fezabilitate, stiind ca sunt o gramada de proiecte si lucrari nefinalizate.
Filozofia constructiei bugetului trebuia calata in primul rand pe repartitia fondurilor financiare in vederea terminarii investitiilor incepute in anii anteriori in oras, reducerea cheltuielilor pentru bunuri si servicii, folosirea banului public pentru intretinerea orasului si cresterea nivelului de trai a fiecarui aradean.
In schimb PDL-ul local aloca in acest an sume uriase pentru tot felul de manifestari publice strict in interes electoral.
De exemplu:
– trimiterea de instiintari prin posta, aradenilor cu datorii la bugetul local = 600 milioane lei vechi
– ziua administratiei = 500milioane lei vechi
– ziua cartierelor Aradului = 900 milioane lei vechi, etc.
Insa exemplul cel mai elocvent il reprezinta o dispozitie a primarului PDL, Gheorghe Falca, prin care se aloca suma de 15 miliarde lei vechi pentru salubrizarea stradala si dezapezirea unui numar de 153 de strazi, asa zis rehabilitate, in lungime totala de 80 km. din cartierele Bujac, Gradiste, Sanicolau-Mic, Subcetate. Din pacate si la aceasta ora, locuitorii din aceste zone se lupta cu mormanele de zapada.
In concluzie, din analiza foarte succinta a unor paragrafe din buget se poate observa ca sume foarte mari de bani colectate din impozitele si taxele locale sun aruncate pe apa sambetei.
Administratia locala prefera sa arunce acesti bani decat sa reduca birurile aradenilor si implicit sa le asigure acestora cresterea nivelului de trai.
,,Generaţia '92” – concurs privind viziunea tinerilor despre un viitor durabil
Curiozitati 17 februarie 2012 0
Agenţia Europeană de Mediu organizează o deosebit de interesantă competiţie video, intitulată ,,Generaţia ’92”, care coincide cu împlinirea a 20 de ani de la Summitul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă de la Rio ( Rio+20).
Concurenţii trebuie să aibă în jur de 20 de ani, adică să fie născuţi în perioada anilor 1991, 1992 sau 1993, să fie cetăţeni ai unei ţări membre sau cooperante a Agenţiei Europeane de Mediu (27 ţări aparţinând UE, precum şi Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia şi Turcia, în total 32 de ţări) şi să fie interesaţi de probleme de mediu.
Materialele video trebuie să aibă durata între 30 de secunde şi 2 minute şi să prezinte viziunea personală a concurenţilor despre un stil de viaţă durabil. Concurenţii pot prezenta principalele probleme de mediu din ţara lor şi viziunea lor despre modul de soluţionare a acestora, sau modul în care generaţia lor ar putea orienta transformarea Europei spre un stil de viaţă mai durabil.
Sunt acceptate în concurs o varietate de moduri de prezentare, de exemplu concurenţii pot alege între jurnalism şi ficţiune, acţiune în direct şi animaţie, interviuri şi imagini. Dacă materialele video sunt prezentate într-o altă limbă decât engleza, acestea trebuie să conţină subtitrare în engleză.
Materialele video trebuie trimise în perioada 01.03.-02.04.2012. Juriul (alcătuit din jurnalişti renumiţi, specialişti în domeniul comunicării şi experţi din industria mass-media) va examina şi va premia cele mai originale idei şi cele mai creative stiluri de comunicare.
Premiul I: 3.000 EURO şi medalie
Premiul II: 2.000 EURO şi medalie
Premiul III: 1.000 EURO şi medalie
Premiul publicului: medalie. Publicul va avea ocazia să voteze materialul video preferat pentru premiul ,,buzz” prin intermediul mijloacelor de comunicare socială.
Cei patru câştigători vor fi invitaţi pe data de 5 iunie 2012 la sediul Agenţiei Europeane de Mediu din Copenhaga, unde li se vor înmâna premiile în cadrul unei ceremonii de premiere.
Mai multe informaţii privind modul de desfăşurare al concursului sunt disponibile pe site‑ul Agenţiei Europene de Mediu: http://www.eea.europa.eu/generation-92. Pentru alte precizări puteţi contacta organizatorii pe adresa de e-mail: [email protected].
Galleria Arad continua campania de strangere ajutoare
Publicitate 17 februarie 2012 0
Galleria Arad prelungeşte perioada campaniei de ajutorare a sinistraţilor din judeţele Vrancea şi Buzău până pe data de 26 februarie.
De marţi, 14 februarie, până duminica, 26 februarie, arădenii care pot şi doresc să îşi ajute semenii aflaţi în suferinţă pot să facă donaţii de alimente, îmbrăcăminte, mobilier sau pături în spaţiul special amenajat la intrarea Cora, etajul 1.
Deasemenea dorim să mulţumim pentru sprijinul primit din partea partenerilor noştri de la „Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002” (APTE 2002), cei care vor transporta donaţiile sinistraţilor din judeţele Vrancea şi Buzău.
“ Sunt momente în viaţă în care ne putem trezi fără nimic, cu agoniseala de ani şi ani de zile, distrusă sub ochii noştri şi trebuie să avem tăria de a o lua de la zero. În asemenea situaţii se află mii de semeni ai noştri ale căror case sunt acum acoperite de nămeţi, ale căror animale zac fără suflare sub mormanele de zăpadă. Sunt oameni care nu îşi pot conduce, creştineşte, pe ultimul drum pe cei dragi plecaţi la cele veşnice; sunt copii care nu mai au mâncare; sunt bolnavi rămaşi fără medicamente. În aceste momente, trebuie să dăm dovadă de solidaritate, ştiind că oricare dintre noi sau dintre cei dragi nouă am fi putut trece printr-o asemenea experienţă. Galleria Arad vrea să ajute şi se implică în colectarea de ajutoare pentru aceşti oameni şi sper din suflet ca un număr cât mai mare de arădeni să ni se alăture în acest demers”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Ajutoarele donate de arădenii care vor să ajute, după posibilităţi, vor fi transportate în localităţile sinistrate chiar de angajaţii Galleria Arad. Încercările prin care trec acum acei oameni reprezintă o ocazie de a ne deschide sufletul şi de a pune mână de la mână, gestul fiecăruia dintre noi putând însemna chiar salvarea unor vieţi.
Nu exista localitati izolate in judet
National/Extern 16 februarie 2012 0







