News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Peste 300 de contribuabili au solicitat până acum anularea penalităţilor de întârziere potrivit legislaţiei.

Pentru a beneficia de anularea în totalitate a penalităţilor de întârziere şi a jumătate din majorările de întârziere contribuabilii pot efectua plăţile până la sfârşitul acestei luni.

Reamintim că ORDINUL ministrului Finanţelor Publice nr. 2.604 publicat în M.O. nr.707/06.10.2011  aduce precizări privind aplicarea prevederilor O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea <LLNK 12003   571 10 201   0 18>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se acordă următoarele facilităţi:

a) anularea penalităţilor de întârziere, precum şi anularea unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente acestor obligaţii fiscale principale, dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora, sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 31 decembrie 2011;

b) reducerea cu 50% a penalităţilor de întârziere, precum şi reducerea cu 50% a unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente acestor obligaţii fiscale principale, dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora, sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 30 iunie 2012.

În vederea acordării facilităţilor contribuabilii depun o cerere prin care solicită o situaţie a obligaţiilor de plată.

Read more

Pământul ţării, deşi este proprietate privată este o avuţie naţională iar după modul în care îl utilizăm , îl vom lăsa moştenire copiilor noştri.

Pentru aceasta, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin subvenţia pe suprafaţă (SAPS), plăţi pentru respectarea condiţiilor de agromediu(Pachetul 1,2,3,4 şi 5) şi respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC) are scopul de a creşte producţia agricolă, a stimula dezvoltarea fermelor agricole şi de a menţine în bune condiţii fondul funciar.

În perioada anilor 2007-2011 s-au efectuat controale pe teren de către inspectorii Serviciului Control pe Teren, atât clasic pe teren prin identificarea parcelelor, măsurarea lor şi fotografiere  cât şi  prin controlul prin teledetecţie efectuat de firme specializate.

S-au controlat  clasic pe teren 2808 ferme iar prin teledetecţie 9484 ferme , rezultând 12292 ferme controlate , ceea ce reprezintă jumătate din numărul fermierilor care au depus cereri de plată la APIA Arad. Sancţiunile  au constat în reducerea cu 3% a plăţilor până la a reţine plăţile necuvenite pe ultimii trei ani şi sacţiuni anuale şi multianuale  dacă neregulile au depăşit 20%  respectiv50% (lipsă suprafaţă, teren neîntreţinut etc.).

APIA  a declanşat o acţiune de depistare a terenurilor neîntreţinute ( pârloage) care se referă la terenul pe care s-a instalat vegetaţie nedorită( vegetaţia nedorită este reprezentată de unele specii de plante erbacee sau lemnoase, anuale sau perene, care invadează în mod spontan terenurile agricole, diminuând capacitatea de producţie a culturilor agricole. Tot în această categorie intră şi unele specii vegetale de pe pajişti, toxice pentru animale sau fără valoare furajeră).

În acest sens , Centrul Judeţean APIA Arad , prin inspectorii control teren au efectuat  deja controale  în cca.35 de localităţi, începând cu zona drumurilor naţionale şi judeţene, au verificat 121    blocuri fizice  cu 364    parcele agricole, pe o suprafaţă de 1635 hectare. Urmează ca în perioada următoare , după identificarea cu aparatul GPS a parcelelor şi a fotografiilor efectuate pe teren să se stabilească proprietatea sau folosinţa terenului.

Dacă s-a solicitat  subvenţie pe aceste terenuri , sumele primite  necuvenit se vor recupera conform Manualului de proceduri prin administrarea cererilor unice de plată, în baza Regulamentului CE 1122/2009 sau dacă nu s-a solicitat  se sesizează primăriile în raza cărora se află terenul şi se aplică sancţiuni (Legea18/1991) până la pierderea dreptului de folosinţă asupra terenurilor, iar în proiectul OUG al Ministerului Agriculturii se prevăd sancţiuni cu amendă de 200 lei/hectar până la 400lei/hectar  pentru fiecare an agricol în care nu au fost respectate aceste prevederi.

Trebuie să facem disticţie între teren nelucrat dar întreţinut (cod 970) , teren care intră în rotaţia culturilor şi pe care se efectuează lucrări de întreţinere(cosit sau discuit ori de câte ori este nevoie) , care este subvenţionat (SAPS), pe de o parte, şi teren neîntreţinut cu vegetaţie nedorită, pe de altă parte.

Terenurile neîntreţinute de pe marginea drumurilor, terenuri situate la intrarea sau ieşirea din localităţi (gropi de gunoi), parcelele îmburuienate , reprezintă focare de infecţie cu seminţe de buruieni, boli şi dăunători , pentru terenurile învecinate .

De asemenea, din fondul funciar trebuie reduse suprafeţele utilizate pentru alte scopuri decât cele agricole (autostrăzi,ferme noi, construcţii industriale) care apar în evidenţe agricole.

Acţiunea de verificare a terenurilor agricole se efecuează până în primăvară, dată la care începe depunerea cererilor de plată pe anul 2012.

Read more

Echipa HC Arad  a obţinut în această seară o victorie  în ultimul meci din turul seriei B a diviziei secunde la handbal masculin. Formaţia pregătită de Dan Dumitru s-a impus cu scorul de 30-26, în faţa formaţiei Unirea Sânnicolau Mare, după un joc de orgoliu şi aprig disputat, având în vedere că aproape toată echipa este formată din bănăţeni.

Arădenii au evoluat în teren cu: Stârparu, Stoian – Mihăieş 5, Borbely 5, Gabor 4, Ungureanu 4, Roşca 4, Dinescu 3, Feier 3, Szentpeteri 2, Pater, Arseni, Cosoi şi Danciu.
Campionatul se va relua pe 5 februarie, când în prima etapă a returului, Aradul va întâlni pe teren propriu formaţia CS Piteşti.

(sportularadean)

Read more

Un număr de peste 1400 de karateka reprezentând cluburi din 22 de ţări, şi-au dat întâlnire în localitatea Lignano  din Italia, în vederea  participării  la cea de-a opta ediţie a Campionatului Mondial de Karate, competiţie destinată cluburilor.

România a fost reprezentată de clubul arădean CS Shodan, alături de  Fudoshin, Dinamic şi Zanshin, toate din Timişoara, Politehnica Cluj şi Rapid Bucureşti.

Sportivii pregătiţi de sensei Teo Răduţ(6 Dan) s-au ridicat la înălţime, reuşind chiar să cucerească un titlu mondial prin Bianca Pătean la categoria de vârstă 11-12 ani. În cadrul categoriei 9-10 ani, Timea Cojocariu a cucerit medalia de argint în proba de kumite feminin. O altă sportivă a clubului Shodan, Cristina Basista, a devenit vicecampioană mondială la categoria de vârstă 13-14 ani, tot în proba de kumite.

Directorul competiţiei a fost nimeni altul decât marele maestru Giacomo Spartaco Bertoletti, acesta fiind prezent cu puţin timp în urmă în oraşul nostru, odată cu înfiinţarea primei şcoli de jujitsu din România.

 

Read more

Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, a luat act cu surprindere de declaraţia primarului Gheorghe Falcă în cazul scandalului de la SC TOP SA Arad, unde directorul adjunct, Daniela Sabău, a sesizat printr-o scrisoare adresată Consiliului Local Municipal nereguli legate de colectarea taxei forfetare. Primarul Falcă a declarat miercuri că Daniela Sabău ar trebui să demisioneze de la societate. „Eu cred că domnul Falcă s-a grăbit cu declaraţiile, fără să ştie ce se întâmplă, cu adevărat, la SC TOP SA. Doamna Sabău a sesizat nişte nereguli acolo. Este vorba de bani negri, din taxa forfetară care nu este colectată aşa cum ar trebui, ci mai mult ca sigur că în interes personal, de partid şi de grup. La SC TOP SA, mulţi angajaţi au venit pe filiera PDL şi, de aceea, nu m-ar mira ca sumele respective să se constituie în bani negri pentru partid. Dar, în loc să verifice aceste acuzaţii, incredibil, Gheorghe Falcă cere demisia celei care a sesizat neregulile”, a declarat Ioan Cristina.

Acesta aminteşte că directorul SC TOP SA, Stelian Nistor, este secretar general adjunct al Organizaţiei Municipale PDL Arad şi, probabil, nu este străin de ceea ce se întâmplă în pieţe. „Este evident faptul că directorul Stelian Nistor a încercat din răsputeri să o împiedice pe Daniela Sabău să facă verificări asupra colectării taxelor forfetare, verificări care atunci când au fost făcute au demonstrat că profitul din aceste taxe ar fi putut fi mult mai mare. În realitate, se luau însă bani negri, pentru clientela de partid”, a spus Ioan Cristina.

Liderului PNL a declarat, de asemenea, că i se pare suspect faptul că scrisoarea adresată CLM de Daniela Sabău în data de 5 decembrie n-a ajuns nici după două zile în mapele consilierilor locali iar primarul Gheorghe Falcă a aflat din presă despre scandalul de la SC TOP SA. „După părerea mea, cineva a încercat să-i ascundă domnului primar realitatea şi a avut grijă ca scrisoarea să nu-i parvină nici lui şi nici consilierilor locali. Acum, că lucrurile s-au lămurit, aşteptăm o poziţie tranşantă a domniei sale şi a Consiliului Local Municipal în ceea ce priveşte situaţia de la SC TOP SA, chiar dacă acest lucru înseamnă mai puţini bani negri pentru partid”, a mai declarat Ioan Cristina.

Read more

Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad a premiat talentul şi preocuparea faţă de mediu.

La concurs au participat elevii din clasele V‑VIII de la Liceul de Artă ,,Sabin Drăgoi’’ Arad şi de la Palatul Copiilor şi Elevilor Arad. Concurenţii au realizat desene având ca tematică: diferite aspecte de mediu, peisaje, specii de floră şi faună; folosind variate tehnici: acuarela, tempera, pastel, creion.

Lucrările au fost apreciate după următoarele criterii: încadrarea în temă, creativitate, originalitate.

Creativitatea şi talentul elevilor ale căror lucrări au fost declarate câştigătoare au fost răsplătite cu diplome şi premii.

  • Premiul I: Christina Bulzan – Liceul de Artă ,,Sabin Drăgoi’’ Arad, care a impresionat cel mai mult prin talent şi prin modul în care şi-a expus propria viziune asupra protecţiei mediului

  • Premiul II: Giorgiana Bojte – Liceul de Artă ,,Sabin Drăgoi’’ Arad

  • Premiul III: Bogdan Moţiu – Palatul Copiilor şi Elevilor Arad

  • Premiul special: Călin Bulzan – Liceul de Artă ,,Sabin Drăgoi’’ Arad

  • Menţiune: Oana Balaj – Palatul Copiilor şi Elevilor Arad

Read more

Paul Ciuci, solistul trupei Compact, continua sa sprijine Fundatia Nane pentru Copii cu Dizabilitati, lansand luna aceasta, in intampinarea sarbatorilor de iarna, o licitatie caritabila menita sa adune fonduri ce vor fi donate pentru tratamentul unui baietel bolnav, Robert Vizitiu, care, la 5 ani, nu merge, nu vorbeste si nu poate prinde nimic in manuta stanga.
Paul Ciuci isi doneaza tricoul pe care l-a purtat in toate concertele sustinute de Compact in cadrul turneului national Cantec pentru prieteni. Cei care vor sa liciteze pentru tricoul lui Paul si, astfel, sa i se alature intr-un gest care va sustine tratamentul lui Robert, sunt asteptati pe pagina oficiala de Facebook a trupei, www.facebook.com/formatiacompact. Perioada de desfasurare a licitatiei este 5 – 11 decembrie.
Povestea lui Robert Vizitiu poate fi citita aici:

http://www.fundatianane.ro/povestile-prietenilor-lui-nane/povestea-lui-robert-2/

Read more

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atenționează opinia publică asupra apariției unor firme, care au început recrutările pentru atragerea adeziunilor la viitoarele Case Naționale de Asigurări de Sănătate ce vor fi create în sistem privat. Aceste firme fac promisiuni de ”obținere a unor profituri din adeziunile colectate personal, cât și bonusuri din performanțele echipei”.

CSA precizează activitățile derulate de aceste firme, care se substituie intermediarilor autorizați pe piața de asigurări, sunt în afara legislației în vigoare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).

“Avertizăm că activitatea acestor societăți comerciale ar putea aduce prejudicii grave imaginii pieței de asigurări, dar și asiguraților și potențialilor asigurați. Această atenționare reprezintă un demers necesar de a apăra interesele acestora, dar și de a proteja imaginea industriei de asigurări. Asigurările nu se fac prin adeziuni, ci prin încheierea unor contracte în schimbul plății unor prime de asigurare”, a declarat președintele CSA, domnul Constantin Buzoianu.

CSA subliniază că toate formele de asigurare, indiferent că acestea sunt de tip facultativ sau obligatoriu, se încheie doar de companiile de asigurare autorizate, fie prin personal propriu, fie prin intermediari autorizați să desfășoare activitate în piața de asigurări.

Potrivit Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor „intermediari în asigurări sunt persoanele fizice sau juridice, denumite în continuare broker de asigurare, asistent în brokeraj, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări, în schimbul unui/unei comision/remuneraţii, autorizat sau înregistrat în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul României activitate de intermediere în asigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz”.

Read more

Studenţii Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică din cadrul UVVG aniversează în aceste zile Săptămâna Informaticii în Educaţie prin organizarea unor cursuri gratuite adresate elevilor, studenţilor şi tuturor celor care doresc să deprindă tainele calculatorului, dar mai ales ale Internetului. Cursurile se desfăşoară într-un mod interactiv, fiind structurate pe trei categorii, debutant, intermediar şi senior şi au ca teme principale introducerea în social media, crearea  de bloguri şi comunicare prin Internet. Dintre activităţile practice care vor avea loc în cadrul activităţilor prevăzute, putem menţiona: deschiderea unui cont wordpress, publicarea articolelor, personalizare design, administrare de bloguri, deschiderea unui cont pentru o reţea de socializare, etc.

Ideea Săptămânii Informaticii în Educaţie pleacă de la comemorarea zilei de naştere a unei importante figuri din istoria destul de scurtă a acestei ştiinţe, doamna Grace Murray Hopper, om de ştiinţă, ofiţer al armatei SUA, devenită ulterior amiral, născută la 9 dec.1906 şi personaj emblematic în anii de început ai calculatoarelor. Iniţiativă la nivel internaţional este susţinută de asociaţiile profesionale IEEE Computer, ACM, împreună cu mari companii din domeniul  IT.

„Această iniţiativă de a sărbătorii Săptămâna Informaticii în Educaţie” a apărut din dorinţa studenţilor informaticieni de a veni în sprijinul elevilor şi studenţilor care, deşi utilizează Internetul, doresc să  cunoască mai multe despre acest domeniu, dar şi tuturor celor care, din diverse motive, nu au avut acces la o astfel de instruire”, a declarat Radu Brănişcan, reprezentantul studenţilor în Senatul Universităţii.

Mai multe informaţii legate de programul cursurilor pot fi accesate la: http://saptamanainformaticii.tk .

Read more

Marţi, 6 decembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au desfăşurat o acţiune de control, în piaţa din oraşul Chişineu Criş. La acţiunea care a avut ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ ilicit, au participat şi jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Chişineu Criş.

La controlul efectuat, au fost depistate două persoane,  Dorina S., în vârstă de 53 ani, domiciliată într-o localitate din apropierea oraşului, care oferea spre comercializare 38,5 kg cafea de diferite tipuri şi Vasile C., în vârstă de 35 ani, din judeţul Bihor, care oferea spre comercializare 12 tigăi ce purtau numele unei cunoscute firme. Pentru faptul că cele două persoane nu deţineau documente de provenienţă a mărfii, au fost sancţionate cu 1000 lei fiecare. Marfa, în valoare de peste 2300 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

În cadrul acţiunii, jandarmii au constatat şi o infracţiune. O persoană din oraşul Chişineu Criş, Marioara B., în vârstă de 61 ani, oferea spre comercializare 81 cutii cu materiale pirotehnice de diferite tipuri. Având în vedere faptul că „producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale.

Read more