News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O discuţie, interceptată de SRI în cadrul anchetei din dosarul corupţiei din vămile de la graniţa cu Serbia, dintre deputatul PD-L de Arad Iustin Cionca şi Aurel Mătiuţ, în perioada respectivă şeful Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara cu sprijinul pedeliştilor de pe Mureş, scoate la iveală mecanismele prin care sunt promovaţi oamenii – recomandări şi susţinere de la partid plus împărţirea influenţei între preşedinţii de filială. Celebru pentru declaraţia sa cinică “asta e, unii se mai spânzură”, după ce un poliţist de frontieră s-a sinucis din cauza datoriilor, în discuţia cu colegul său Mătiuţ, deputatul Cionca a sintetizat, acum, modul de împărţire a puterii în interiorul partidului ” în fiecare judeţ e un tătic acolo. Nu ne băgăm noi dintr-un judeţ în alt judeţ”.

În 16 octombrie 2010, la ora 17, 56, Aurel Mătiuţ a sunat pe un telefon mobil, care aparţine Camerei Deputaţilor, şi care este folosit de deputatul PD-L Iustin Cionca. Discuţia s-a axat pe modul în care îl pot ajuta pe un prieten al vameşului să i se găsească o funcţie, dar şi despre intervenţiile pentru o cunoştinţă care vroia o funcţie în vămile din Caraş Severin.

Aurel Mătiuţ: Alo, servus, ce faci?

Iustin Cionca: Servus, uite pe acasă, mă pregătesc să mă duc la Curtici. E zilele oraşului!

A.M.: Bă, pe vremea asta!

I.C. : Pă vremea asta!

A.M. : Auzi, fii atent, de ce te-am sunat! O fost fostul meu coleg, Deme, pe la mine şi mi-a lăsat un CV..! O zis c-ai zis tu să lase CV-ul aci la mine…

I.C.: Da, că el a vrut la mine, că vine din partea ta şi eu am vrut să-l verific cu ocazia asta.(…..) Înţeleg că e urgent, da?

A.M.: Da, săracu, că-i amărât..! Vai de capul lui..!

I.C.: Zic, înţeleg că-i urgent ce vrei cu mine..!

A.M.: Nu numai asta!

I.C.: Pentru asta, pentru CV.

A.M.: Da, da

I.C. : Dă-l la..dă-l la domnu preşedinte.

A.M. Na, bun, hai că i-l dau la..!

I.C.: Dă-i-l că oricum nu mă pot eu mişca fără el.

A.M. Am, înţeles, bun! Unu.

I.C. Deci unu

A.M.: Unu şi doi! Vezi c-o fost femeia aia la mine…Am primit-o

I.C.: No, foarte bine

A.M.: I-am spus că din partea mea nici o piedică. Doar că trebuie să vorbească cu Sorin..!

I.C.: Da, da ce a vrut la tine?

A.M.: Păi da, nu ştiu ca da a mai fost! Şi exact ce i-am spus acum i-am spus şi atunci! Nu depinde de mine, nu eu trebuie să fac hârtiile..! Trebuie să le facă preşedintele…

I.C.: No!

A.M.: Ăsta al meu a fost la Mărgineanu, îi OK. Numai să vorbesc cu preşedintele şi preşedintele să vorbească cu Frunzăverde… să nu schimbă. că din câte am înţeles eu, dar nu sunt sigur şi n-am verificat treaba..! Asta, domnu preşedinte, deci na trebuie s-o verific! Dacă băiatul de acolo, asta, unde vrea asta să plece. Nu-i susţinut de domnul Frunzăverde..!

I.C.: Îţi dai seama că asta aşa se face.

A.M.: Că asta eu nu mă pot baza..!

I.C.: Măi, înc-o dată…! Ei au zis că-şi rezolvă la Bucureşti…! Eu nu am vrut decât…!Hai să-ţi spun şi ţie acuma…! Cineva te mănâncă de f..d în instituţie acolo…! Şi o zis că nu vrei s-o primeşti. Ci, doar în intenţia asta, am sunat eu!

A.M.: O tâmpită

I.C.: Tu ai zis aşa “Băi, dacă are acolo eu nu mă bag!”

A.M.: Da,da, da

I.C.: Nici nu trebuie să faci mai mult decât atât, să fii amabil, da..!

A.M.: Da, bine-nţeles,nu..! Păi, da, nu-s tâmpit!

I.C.: Eu..

A.M.: Nu, nu, eu chiar sînt

I.C.: Eu sunt rezervat în ce-o spus că…! Dar nici nu poţi să excluzi nici o…

A.M.: Da, ea a fost la prefect! La Frunzăverde n-o fost.

I.C.: Na, atunci să meargă unde vrea ea…! I-ai spus! Foarte bine i-ai spus! Până la urmă fiecare judeţ. e un tătic acolo, să se ducă acolo! Nu ne băgăm noi dintr-un judeţ în alt judeţ!

A.M.: Păi.

I.C.: Eu am vrut doar atâta, ca să nu fii ostil tu!

A.M.: Nu, mă, da de unde. Păi o fost la mine, dă-o în f..re!

I.C.: Îhî, bon. CV-ul ăsta la domnul preşedinte.

A.M.: Bine

I.C.: Spune-i tu ce ai de spus despre persoană.

A.M.: Da.

I.C.: Şi atunci eu mă duc la domn’ preşedinte şi discut ce putem face…în orice caz şansele sunt foarte mici.

A.M.: Eu ştiu, eu ştiu.

I.C.: Pentru că în caz de reduceri, de mii de persoane! Şi când reduci oameni, nu mai poţi să mai aduci şi pe alţii!

A.M.: Eu ştiu! Eu ştiu, prieten drag. Dar el a zis.. zice.. Domnu’ vin cu CV-ul să ţi-l aduc! Zic bine

I.C.: Pe mine el m-a abord..Ascultă! pe mine m-a abordat, pe mine la …la Soare municipiu.

A.M.: Îhi, da ştiu

I.C.: O zis că-i colegul tău, că poţi să dai o recomandare. Zic, ştiţi cum facem. Vă rog frumos să lăsaţi CV-ul la el şi-l iau eu. Că eu am vrut să-l… şi să văd. Eu zic. Vine şi se laudă şi cu tine şi tu nici nu ştii cine îi.

A.M.: Da, da, nu, nu. Trei facultăţi are mă.

I.C.: Ascultă, mă, dacă tu garantezi pentru el şi există vreo posibilitate, cu cea mai mare plăcere.

A.M.:Am înţeles

I.C.: Ascultă-mă! Dom’ preşedinte are oportunitatea şi mai mare să-l ajute pentru că la el vin toate funcţiile. Şi eu doar să-i amintesc “Dom’ preşedinte n-ar fi bun ăla acolo”.

A.M.: Îhî, da, bă, bine.

I.C.: Eu chiar nu-l cunosc pe om..! Garantezi pentru..

A.M.: Da, da. A lucrat cu mine! Băiat bun, aşa ascultător!

I.C.: Auzi, dacă ai tu vreo variantă şi ştii tu cum putem să-l..

A.M.: Nu am, că dacă aş fi avut-o o rezolvam f..o dracu!

I.C.: No bine.

A.M.: Nu am.

I.C.: Hai că aşa sunt şi eu! Îţi dai seama că nici eu nu pot, dacă nu există posibilitatea degeaba vreau!

A.M. Ştiu.

I.C. Dar, câteodată, ştii, vin informaţiile la noi şi te miri de unde sare…! Şi tot timpul să ştie, să fii acolo!

La două zile după această discuţie, Aurel Mătiuţ a fost contactat de Cristian Deme care s-a interesat dacă s-au rezolvat lucrurile.

Cristian Deme: No, ai reuşit să te întâlneşti..

Aurel Mătiuţ: A..m-am întâlnit cu el, am vorbit la telefon, da’ a zis că oricum depinde de domnu’ preşedinte, de domnu Seculici şi o fost el la mine acasă şi i-am dat, i l-am dat direct lui.

C.D.: Aha, aha.

A.M.: Da o zis că deocamdată-i greu că nu sunt posturi, pe nicări! Vezi tu? Acum zic să vedem la asta, deci sigur am vorbit şi i-am dat direct lui. El pleacă acuma!

C.D.: Şi trebe…?

A.M.: El pleacă acum la…în America…Stai că a zis că-n seara asta sau mâine! Şi după ce vine. Stă…, stă cam o săptămână.

Deşi l-am sunat pe deputatul Iustin Cionca la numărul de la Camera Deputaţilor pentru a-i cere un punct de vedere, ne-a răspuns şeful de cabinet care a susţinut că parlamentarul este plecat din ţară până în 15 august şi nu ştie alt număr de telefon la care poate fi contactat. De asemenea, Aurel Mătiuţ nu a putut fi contactat pentru a explica cine-s persoanele pe care le susţinea pentru a ocupa funcţii.

SURSA: pressalert.ro

Read more

Puţine clipe au mai rămas până la debutul festivalului de şah arădean, care se bucură, în 2011, de un record de participanţi! Dacă la începutul săptămânii se înscriseseră 180 de jucători, cu două zile înaintea startului, numărul acestora a ajuns la 230. Dintre aceştia, 160 de şahişti sunt la Open-ul principal, în vreme ce la copii sunt 70 de competitori. Organizatorii turneului anunţă că sesiunea înscrierilor rămâne deschisă până vineri la Open-ul principal şi până sâmbătă la întrecerile copiilor. Jucătorii nelegitimaţi sunt rugaţi să aducă o copie după buletin, plus două poze tip buletin.

Si surpriză, pe ultima sută de metri!

Pe lângă Imre Balogh, Petar Drenchev, Marius Manolache, Andrei Murariu şi Vlad Jianu, lista marilor maeştri prezenţi la Arad Open 2011 va fi completată cu încă un nume sonor. GM Tamas Banusz a confirmat că va fi la Arad pentru turneu. Şahistul maghiar are cel mai mare Elo dintre toţi jucătorii, 2554.

Arad Open 2011 ia startul vineri, 5 august. La 15,30 e programată şedinţa tehnică, o oră mai târziu urmând să se dispute prima rundă din Open-ul principal.

Programul weekend-ului

Vineri, 5 august

15:30 – ultimele înscrieri şi şedinţa tehnică

16:30 – runda I turneu principal

Sâmbătă, 6 august

09:00 – deschiderea oficială a turneului

09:20 – runda a II-a turneu principal

15:30 – ultimele înscrieri şi şedinţa tehnică turnee copii

16:30 – runda I – turnee copii

18:00 – excursie degustare de vinuri la Păuliş

Duminică, 7 august

9,30 – runda a III-a la turneul principal si runda a II-a la turneul de copii;

15,30 – 16,15 – partidă demonstrativă cu piese gigant între invitaţii zilei, personalităţi ale vieţii publice arădene, în parcul Eminescu; se merge apoi în Palatul Cultural pentru efectuarea simbolică a primei mutari la începutul rundei a IV-a

16:30 – runda a IV-a turneu principal şi runda a III-a turneu copii

18:30 – runda a IV-a turneu copii

Read more

Avand in vedere ca dom’primar Gheorghe Falca nu catadicseste sa ne comunice si redactiei noastre vorbele mieroase din concediu, redam doar, replica mai mult efervescentului Florin Galis, membru si chiar presedinte PNL municipiul Arad. Oricum, noi, ca si aradeni adevarati, suntem entuziasmati de problemele ingrijoratoare pe care edilul acestei urbe le monitorizeaza, avand in vedere zilele de concediu pe care, indreptatit fiind, le petrece, si ii uram „Concediu placut”.

  1. Suspendarea domnului Gavril Popescu din PNL pe durata a unui an

După cum am afirmat şi în cadrul conferinţei de presă de marţi, cât timp voi fi la conducerea organizaţiei municipale a PNL, nu voi accepta ca vreun membru că încalce regulamentul şi cuvântul dat colegilor, indiferent cine este persoana respectivă. De când echipa noastră conduce organizaţia PNL Arad, numărul membrilor a crescut şi la fel a crescut şi disciplina, astfel incat organizația noastră să nu se manifeste ca un club în care fiecare face ce dorește. Am obţinut rezultate foarte bune în alegerile prezidenţiale din anul 2009 şi avem potenţialul de a sparge cu adevărat monopolul politic al PDL din municipiul Arad. Fiecare om, membru de partid, politician, este liber să îşi urmeze propriul destin politic, însă atât timp cât are calitate de membru al unei organizaţii, se supune rigorilor convenite în comun din cadrul respectivei structuri. Suspendarea lui Gavril Popescu nu este o „mazilire”, o „reglare de conturi”, o „ceartă în interiorul USL”, ci este pur şi simplu o măsură organizatorică normală faţă de un membru care a încălcat regulamentul organizaţiei şi principiile unei echipe puternice. Noi ne vom menţine în continuare aceeaşi linie fermă şi corectă faţă de toţi colegii noştri. Este angajamentul meu luat faţă de colegii mei din PNL Arad.

  1. Replica primarului Gheorghe Falcă

Cred că nu primarul Falcă este cel care a declarat respectivele lucruri, probabil că domnia sa are consilieri mult mai puţin aplecaţi spre acel limbaj suburban de care amintea. Asistăm la o clasică tentativă de manipulare deoarece primarul Aradului nu se fereşte să dezinformeze public încă o dată. Dacă primarul Falcă spune că arată respect faţă de toţi arădenii, indiferent de partidele politice, de ce a declinat invitaţia noastră la dialog? La fel ca orice partid reprezentat în Consiliul Local Municipal sau Parlament, PNL are în spate un anumit număr de alegători pe care primarul Falcă îi desconsideră pentru simplul fapt că liderii PNL nu se înscriu în turma sa de lăudători sau în portbagajul cu săculeţi de cartofi. Să nu uităm nici de episoadele când primarul participa la acele întâlniri în cartiere unde vorbeau numai oamenii care aveau ceva de lăudat, iar când unul se punea să mai şi ceară ceva era expediat sau repezit – în funcţie de dispoziţia de moment a domnului Falcă. Cât despre limbajul suburban, constatăm un semn de amnezie. Intr-un interviu publicat recent, Falcă statua că USL ar fi o construcţie politică „lipsită de orice principiu moral”, iar liderii USL nu ar face altceva decât „să păcălească” pe toată lumea. Tot acolo eram făcuţi şi proşti pentru că nu am şti „să citim un sondaj”. Doresc să îi transmit primarului Gheorghe Falcă faptul că el chiar are o problemă cu cei care îl critică: nu îi suportă. Din această cauză s-a înconjurat numai de yes-mani şi nu suportă alte opinii, chiar dacă ele sunt venite din partea unor oameni care „nu vor să apară pe prima pagină a ziarelor”. Cât despre dorinţa şi căile de a apărea în presă, …primarul nostru şi colegii săi de partid se dovedesc de multe ori adevăraţi redactori şefi.

 

Read more

Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, este un om bogat. Deşi a lucrat în ultimii ani aproape exclusiv la stat, ca angajat la Consiliul Judeţean, senator, preşedinte de Consiliul Judeţean, domnul Ioţcu a reuşit să adune o avere de 734.000 de euro! Această “performanţă” îl clasează pe locul 5 într-un top al bogăţiei preşedinţilor de consilii judeţene, realizat de o televiziune centrală.
PSD Arad se întreabă cum a reuşit Nicolae Ioţcu să dobândească o asemenea avere? „Domnul Ioţcu nu este cunoscut ca un om de afaceri, de aceea pentru noi este surprinzătoare averea pe care a reuşit să o strângă atât de repede. În anul 2004, când era consilier județean, nu ne amintim ca domnul Ioțcu să fi avut mari sume de bani în cont. Constatăm acum că i-au priit funcțiile publice, care i-au adus foarte mulți bani. Nicolae Ioțcu s-a îmbogățit în ultimii ani, când traversăm o perioadă de criză, în care în general oamenii mai mult pierd decât câştigă. Dacă acești bani sunt la vedere, ne întrebăm câți bani mai are domnul Ioțcu prin conturi ascunse? Îi cerem lui Nicolae Ioţcu să le dezvăluie zecilor de mii de arădeni care lucrează la stat, ca şi dânsul, reţeta îmbogăţirii peste noapte. Nu ar fi rău să afle profesorii, funcţionarii ce pot face să le meargă aşa de bine, să adune sute de mii de euro” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. Acesta a apreciat că drama României în ultimii ani este că în funcţii importante au fost promovaţi oameni care nu au nici un parcurs profesional semnificativ, nici nu au dovedit în mediul economic privat spirit antreprenorial. În schimb, după ce au ocupat funcţii publice, s-au îmbogăţit peste măsură.
„După ce a adunat atât de mulţi bani, la fel ca şi idolii săi din PDL care s-au îmbogățit în același stil, lui Nicolae Ioţcu îi este uşor să apară la televizor şi să vorbească despre austeritate, să le ceară românilor să accepte salarii mai mici şi să plătească impozite şi cheltuieli mai mari. Din declaraţiile de avere ale lui Nicolae Ioţcu înţelegem că a câştigat foarte uşor aceşti bani şi de aceea nu înţelege problemele cu care se confruntă oamenii obişnuiţi”, a încheiat Dorel Căprar.

Read more


Autorităţile nu au înfiinţat niciun cămin de bătrâni în judeţul Arad, în urma desfiinţării a trei spitale, în cadrul procesului de reorganizare a sistemului sanitar, în timp ce două dintre fostele unităţi medicale au devenit secţii ale Spitalului Judeţean. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a declarat că spitalele din Sântana şi Gurahonţ au devenit secţii externe ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în timp ce unitatea din oraşul Chişineu-Criş a fost desfiinţată, fără a se reorganiza în cămin de bătrâni.
Nici autorităţile locale din Sântana şi Gurahonţ nu au dorit să înfiinţeze cămine de bătrâni în locul spitalelor, acestea fiind desfiinţate şi transformate într-o unitate de primire a urgenţelor şi într-o secţie de pneumologie. La Gurahonţ, unde exista un spital cu aproximativ 100 de paturi, funcţionează acum o secţie de pneumologie a Spitalului Judeţean, care are 30 de paturi.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more


Poliția Locală Arad va asigura în următoarele trei zile desfășurarea în condiții optime a ”Raliului Aradului 2011” . Peste 60 de polițiști locali vor fi prezenți permanent în locațiile unde are loc evenimentul, fiind implicați în mai multe activități – fluidizarea traficului, asigurarea pazei mașinilor participante, ordine publică.
Din dimineața zilei de vineri, de la orele 7,00 va fi restricționat accesul mașinilor si parcarea acestora pe b-dul Revoluției, pe traseul Teatrul ”Ioan Slavici ” – Podgoria, pe sensul de mers spre Podgoria, până duminică dimineața la orele 8,00. În acest perimetru vor staționa mașinile participante la raliu – în număr de 100, care vor fi supravegheate de catre polițiștii locali.
Efective ale Poliției Locale Arad vor fi prezente atât in fața Palatului Administrativ cât și la pista de karting ”Vegas Internațional”, respectiv la locul de start al competiției , pe traseele raliului și la sosire .
”Dorim ca acest eveniment să fie o reușită din toate punctele de vedere, fiind o competiție care aduce prestigiu municipiului Arad si arădenilor. În ceea ce privește îndatoririle Poliției Locale, îi asigurăm pe concitadinii noștri că vom face tot posibilul ca desfășurarea acestui eveniment să fie fără cusur” – declară Viorica Graur, director executiv al instituției.

Read more


Începând cu obligaţiile declarative aferente lunii iulie 2011, cu termen de depunere până la data de 25 august 2011, contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, vor completa şi depune formularul 112 – “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, numai prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, nemaifiind acceptat formatul pe suport de hârtie.
Pentru depunerea declaraţiei prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorii trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică sau să împuternicească persoane care deţin acest certificat.
Obţinerea unui certificat calificat se face de la unul din furnizorii acreditaţi de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi menţionaţi pe site-ul www.mcsi.ro
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor a fost tipărit un pliant care conţine toate informaţiile necesare în vederea obţinerii dreptului de utilizare a serviciului ,,Depunere declaraţii on-line”, pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de către unităţile fiscale.
De asemenea, compartimentele de asistenţă contribuabili din cadrul tuturor administraţiilor finanţelor publice organizează zilnic între orele 11 şi 12 dezbateri speciale pe această temă.
Informaţii detaliate se pot obţine accesând paginile de Internet www.anaf.ro, secţiunea “Declaraţii electronice” şi www.finantearad.ro domeniul “Asistenta contribuabili”.

Read more

APIA comunica

Economie 3 august 2011 0


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe către Beneficiarii schemei de plată naţională directă complementară decuplată de producţie, pentru suprafaţa cultivată cu tutun – PNDC 4 – Campania 2010, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.
Până la această dată, APIA a încheiat Convenţii cu Banca Comercială Romană, BRD Groupe Societe Generale şi Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA, urmând a fi încheiate în perioada următoare Convenţii şi cu alte Bănci Comerciale.
Potrivit Convenţiei, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă prin care confirmă că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafaţă (SAPS) pentru anul 2010 si a solicitat plată naţională directă complementară decuplată de producţie, pentru suprafaţa cultivată cu tutun( PNDC 4), precum şi că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare.
De asemenea, în Adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei PNDC 4 decuplată de producţie, pentru suprafaţa cultivată cu tutun şi faptul că beneficiarul nu face obiectul penalizarilor sau excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoarea creditului va fi de până la 80 la sută din suma cuvenită din PNDC4, denominată în lei la cursul leu/euro comunicat de BNR de la data solicitării creditului.

Read more

Conferinta de ieri a PNL Arad a inceput cu momente amuzante, atunci cand presedintele filialei municipale, Florin Galis, a adus o macheta cu poza lui Gheorghe Falca pretinzand ca a reusit sa obtina o intrevedere cu edilul orasului. Ca urmare a invitatiilor trimise de Florin Galis primarului, ieri era ziua cand liberalul astepta vizita edilului la sediu dar cum Falca nu a aparut a aparut in schimb macheta Falca. Tot in aceeasi conferinta s-a anuntat suspendarea lui Gavril Popescu din functia de membru al PNL pentru o perioada de un an de zile. Astfel printr-un vot unanim al biroului municipal, 16 din 16, filiala municipala a taxat amestecul lui Gavril Popescu in treburile altui partid, si anume PC Arad.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Nimeni nu mai crede în capacitatea guvernării PDL de a furniza soluţii care să ducă la depăşirea crizei, la creştere economică sănătoasă şi îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Cu atât mai puţin sunt dispuşi românii să creadă în promisiunile PDL cu privire la majorarea salariilor. Astfel, după ce deputatul PDL Adrian Niţu a anunţat că salariile bugetarilor ar putea să crească începând cu acest an şi anul viitor, preşedintele Traian Băsescu a declarat public că astfel de declaraţii sunt simple demagogii electorale.

„Guvernarea Boc este total ineficientă, păstrează puterea doar pentru că deserveşte o clientelă politică şi economică care se îmbogăţeşte în fiecare zi. Asistăm la un mare exerciţiu de manipulare, prin vehicularea unor cifre prin care PDL vrea să arate că ţara iese din criză. Am constatat cu surprindere că deputatul PDL Adrian Niţu a avut tupeul să facă din nou promisiuni bugetarilor, în legătură cu posibile majorări salariale. În primul rând, bugetarii ar trebui să revină la salariile obişnuite, anterioare tăierilor de anul trecut, apoi să se vorbească despre majorări. La modul în care este guvernată acum România, nu pot fi asigurate creşteri de salarii. A spus-o şi preşedintele Băsescu, într-o declaraţie publică. Noi credem că bugetarii trebuie să revină la salariile anterioare tăierilor dictate de Băsescu, dar o astfel de măsură poate fi luată de o guvernare care ştie să încurajeze creşterea economică şi care este pregătită să închidă robinetele cu bani prin care se scurg fonduri către clientela politică şi economică a PDL. Guvernul Boc, dirijat de Băsescu, nu este capabil să relanseze economia” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

PSD Arad reaminteşte faptul că salariile bugetarilor au fost reduse şi în 2010 şi în 2011. În 2010, reducerile salariale au fost de cel puţin 25%, la care s-au adăugat tăierea unor sporuri (în învăţământul preuniversitar, veniturile au scăzut cu aproximativ 45%). Deşi reducerile ar fi trebuit să opereze până la 1 ianuarie 2011, şi în acest an a continuat diminuarea veniturilor. Astfel, anul acesta salariile au fost reduse cu 10%, dar angajaţii au pierdut al 13-lea salariu şi primele de concediu, ceea ce pentru marea majoritate a bugetarilor, care au salarii mici, reprezintă o pierdere cel puţin la fel de mare ca şi cea din anul 2010. În schimb, România a împrumutat zeci de miliarde de euro de la FMI şi de pe piaţa bancară. „Dacă la toate acestea adăugăm faptul că au avut loc mari reduceri de personal în aparatul bugetar, avem imaginea incapacităţii guvernării PDL de a administra ţara. Din păcate, singura strategie a acestei guvernări a fost să reducă salariile, să dea afară oameni, să închidă şcoli şi spitale, fără să stimuleze creşterea economică. Nu întâmplător România a avut cea mai lungă recesiune din UE. În condiţiile acestea, considerăm că deputatul Niţu i-a jignit pe români, pe arădeni atunci când a încercat să îi amăgească vorbind despre majorări salariale pentru bugetari” a declarat Dorel Căprar. (comunicat PSD Arad)

Read more