Potrivit OG nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal s-a realizat reducerea poverii administrative pentru contribuabili prin simplificarea sistemului declarativ şi de plată începând cu obligaţiile aferente lunii octombrie 2011:
Prin urmare, se acordă dreptul de depunere trimestrială a Declaraţiei 112 (Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate) pentru micii contribuabili faţă de actuala reglementare care prevede obligaţia depunerii lunare a acestei declaraţii pentru toţi contribuabilii.
Categoriile de contribuabili care beneficiază de această facilitate sunt:
a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.
Impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat şi reţinut la data efectuării plăţii acestor venituri, se virează până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează.
Read moreÎn primele 6 luni ale anului curent, aproximativ 38% din primele brute subscrise de societățile de asigurare au fost intermediate de brokerii de asigurare. Acest grad de intermediere este cu 2,2 puncte procentuale mai mare decât era în perioada similară a anului trecut.
Astfel, potrivit datelor provizorii raportate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către brokerii de asigurare, valoarea primelor intermediate în primele 6 luni din 2011 a fost de 1,526 miliarde lei, din care: 0,701 miliarde lei în trimestrul I și 0,825 miliarde lei în trimestrul II din 2011.
Dacă în primul trimestru, primele intermediate au scăzut cu 9,22% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, situația s-a schimbat în cel de-al doilea trimestru, acestea crescând cu 5,55%, față de trimestrul II din 2010.
Evoluția pozitivă din trimestrul II a făcut ca, la nivelul primelor 6 luni din acest an, primele intermediate de brokerii de asigurare să consemneze o scădere cu numai 1,68%. Această scădere este considerabil mai mică decât cea înregistrată de primele brute subscrise de societățile de asigurare în aceeași perioadă, respectiv de 7,43%, fapt care arată că aportul brokerilor de asigurare ca și canal de distribuție a produselor de asigurare este în continuă creștere.
”Consider că reintrarea pe creștere a primelor intermediate de brokeri în cel de-al doilea trimestru este un semnal pozitiv că piața începe să își revină. Îmi exprim convingerea că implementarea în scurt timp a normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor privind creșterea calității pregătirii profesionale va avea ca efect o creștere și mai accelerată a rolului intermediarilor în asigurări „ a declarat Angela Toncescu, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În ceea ce privește veniturile realizate din activitatea de brokeraj în primele 6 luni din 2011, acestea au fost în valoare de 0,299 miliarde lei, cu 15,60% mai mari decât în semestrul I din 2010. Veniturile realizate din negocierea contractelor de asigurare, care reprezintă circa 97% din veniturile totale, au crescut cu 17,39%.
Evoluția bună a pieței de brokeraj în asigurări din cursul celui de-al doilea trimestru s-a reflectat și asupra veniturilor, care au crescut cu 22,71% față de trimestrul II din 2010 (respectiv cu 24,87% în cazul veniturilor realizate din negocierea contractelor de asigurare).
Read moreAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1 septembrie – 17 octombrie 2011, inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică.
Ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în perioada de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică, numită conversie.
Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– sunt înregistraţi în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcţiile Agricole de Dezvoltare Rurală judeţene;
– deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene /aprobat de către MADR;
– deţin un document justificativ / certificat de conformitate / master certificat / certificat de confirmare a conversiei (în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie – anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine) emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul;
– se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani;
– nu au datorii restante la bugetul de stat sau bugetul local;
– în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.
Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, la sediul APIA din Arad, str. Fraţii Neumann, nr. 10 fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură
În cazul în care beneficiarul exploatează mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judeţe, cererea va fi depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află suprafaţa mai mare pentru exploataţiile din domeniul vegetal.
Pentru exploataţiile din domeniul creşterii animalelor, beneficiarul va depune cererea la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află înregistrat sediul social pentru persoane juridice/ PFA/ÎÎ/ÎF, respectiv domiciliul pentru persoane fizice.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.
Pentru acest tip de ajutor specific, România beneficiază de fonduri europene de 3.098.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Mai multe informaţii poat fi obţinute consultând site-ul APIA, la adresa http://www.apia.org.ro/buget_FEGA.htm, unde se află modelul de cerere şi instrucţiunile de completare, ghidul solicitantului şi toate formularele necesare sau/şi de la sediul APIA din Arad telefon 0257250340.
Read moreComisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) reamintește că, începând cu 1 septembrie 2011, persoanele care doresc să lucreze în distribuţia produselor de asigurare au obligaţia să prezinte un certificat de calificare profesională în domeniul asigurărilor.
Conform normelor emise de CSA referitoare la pregătirea profesională, certificatul reprezintă o condiție pentru încheierea, pentru prima dată, a unui contract de muncă, de mandat sau intermediere în domeniul asigurărilor.
În plus, atât noii veniți în domeniul distribuției produselor de asigurare după data de 1 septembrie, cât și cei care desfășoară deja asemenea activitate au obligația ca, la perioade sucesive de maxim 3 ani (respectiv de 2 ani în cazul conducătorilor intermediarilor), să facă dovada că au urmat un program de pregătire profesională continuă, aprobat de către CSA. Aceste perioade se calculează de la data de 01.10.2010.
Angela Toncescu, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a declarat: ”Piața asigurărilor are un mare potențial de dezvoltare și cu siguranță va crea multe oportunități pentru forța de muncă în următorii ani. Rolul nostru este să ne asigurăm că cei care lucrează în această piață au și competențe profesionale suficiente astfel încât clienții lor să înțeleagă exact ce cumpără.”
Certificatul de calificare profesională/pregătire profesională continuă se poate obține în urma susținerii unui examen organizat de către Institutul de Management în Asigurări (IMA), după frecventarea unor cursuri de profil la oricare dintre furnizorii de programe educaționale autorizați. IMA este instituția de educație profesională înființată de CSA în vederea implementării programelor de pregătire profesională (calificare și pregătire profesională continuă) într-un mod unitar.
Examenele sunt organizate de IMA atât la sediul său din București, cât și în oricare dintre cele 5 centre regionale de care dispune (Iași, Constanța, Cluj, Tg.Mureș și Timișoara) fiind astfel acoperit întregul teritoriu al țării.
Procedura de înscriere la examen, precum și calendarul sesiunilor de examinări sunt afișate pe site-ul Institutului www.ima-imi.ro, la secțiunea Comisia de monitorizare a calității pregătirii profesionale. Prima sesiune de examinări a fost programată pentru perioada august-octombrie 2011, celelalte urmând a fi afișate de asemenea pe site. IMA poate suplimenta numărul de examene din cadrul sesiunilor stabilite, fiind oricând pregătită să răspundă solicitărilor în materie de certificare a pregătirii profesionale în domeniul asigurărilor.
În ceea ce privește cursurile de profil, IMA a autorizat până în prezent 33 furnizori de programe educaționale în domeniul asigurărilor, 224 de lectori pentru programele de pregătire în domeniul asigurărilor și 4 platforme de pregătire în sistem e-learning. Lista furnizorilor autorizați este disponibilă, de asemenea, pe site-ul IMA.
Totodată, IMA a aprobat 10 programe de pregătire profesională, din care 7 de calificare profesională (4 pentru asigurări de viață, 1 pentru asigurări generale și 2 pentru conducători) și 3 de pregătire profesională continuă (2 pentru asigurări de viață și 1 pentru asigurări generale) și a definitivat 6 suporturi de cursuri cu programele analitice aferente acestora.
Pentru informaţii suplimentare referitoare la atestarea calificării profesionale, precum şi a pregătirii profesionale continue în domeniul asigurărilor, vă puteţi adresa Institutului de Management în Asigurări, la telefon 021.230.51.20.
Read moreAstăzi, 30.08.2011, la Centrul judeţean A.P.I.A. Arad a avut loc o instruire privind acţiunea de control follow-up ce se va desfăşura în perioada următoare, instruire organizată la nivelul Euroregiunii V Vest, la care au participat Centrul judeţean Caraş Severin, Timiş, Hunedoara, Bihor şi Arad.
Precizăm că începând cu data de 5.09.2011 vom demara acţiunea de control follow-up pe raza localităţilor care sunt cuprinse în eşantionul de control prin teledetecţie. Precizăm că aceste localităţi sunt: Apateu, Cermei, Craiva, Beliu, Hăşmaş, Archiş, Cărand, Bocsig, Ineu, Şicula, Ususău, Conop, Bata, Birchiş, Bărzava, Vărădia de Mureş şi Săvârşin.
Acţiunea de control follow-up presupune o întâlnire cu fermierii în vederea clarificării rezultatelor din rapoartele de control prin teledetecţie.
Această acţiune reprezintă o importanţă majoră pentru instituţia noastră care îşi propune efectuarea plăţilor în avans aferente Campanei 2011 începând cu data de 16.10.2011 precum şi demararea plăţilor finale începând cu data de 1.12.2011.
Read moreCentrul judeţean A.P.I.A. Arad aminteşte potenţialilor beneficiari, precum şi publicului interesat, că pot depune, până la 31 august 2011, cererea de plată aferentă anului 2011, în cadrul “Schemei de plată a ajutorului specific pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.
Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la Centrul Judeţean APIA din Arad str. Fraţii Neumann, nr.10, sau la Centrul local Gurahonţ .
Condiţiile de acordare sunt:
– deţinerea unui efectiv cuprins între 2 şi 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe exploataţie (vaca de lapte se defineşte ca fiind femela din categoria bovine care a fătat cel puţin o dată până la data depunerii cererii, viţelul fiind identificat şi înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE);
– beneficiarul care solicită ajutorul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte, cu cotă de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe;
– înscrierea în Registrul Naţional al Exploataţiilor a efectivului de vaci de lapte deţinut în exploataţie;
– menţinerea în exploataţie a efectivului de vaci de lapte pentru care se solicită ajutor specific anual, până la data efectuării plăţii;
– permiterea efectuării controalelor potrivit legii, efectuate de către APIA sau de către alte organisme abilitate în acest sens;
– situarea sediului exploataţiei în zonele defavorizate din judeţul Arad în comunele : Archiş, Brazii,Chisindia,Dezna, Hălmagiu, Hălmăgel, Moneasa, Vârfurile;
– comunicarea în scris, în termen de 7 zile lucrătoare de la data apariţiei, a oricărei modificări a informaţiilor declarate în cererea de plată, apărută între data depunerii şi data finalizării controlului la faţa locului.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.
Documentele justificative care se ataşează la cerere sunt:
– copie a Certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului / a Certificatului de înregistrare fiscală / carte de identitate, după caz;
– copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte, emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA (pentru conformitate se va prezenta şi originalul paşaportului);
– copie document coordonate bancare ( adeverinţă cont bancar, extras de cont, etc.)
Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de cel mult 250 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro aferent acestei scheme de plată.
Read moreAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aminteşte potenţialilor beneficiari, precum şi publicului interesat, că pot depune, în decursul lunii august a.c., cererea de plată aferentă anului 2011, în cadrul “Schemei de plată a ajutorului specific pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.
Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la centrul APIA judeţean / local pe a cărui rază teritorială se află exploataţia de vaci de lapte.
Condiţiile de acordare sunt:
– deţinerea unui efectiv cuprins între 2 şi 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe exploataţie (vaca de lapte se defineşte ca fiind femela din categoria bovine care a fătat cel puţin o dată până la data depunerii cererii, viţelul fiind identificat şi înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE);
– înregistrarea beneficiarului care solicită ajutorul în sistemul de administrare a cotelor de lapte, cu cotă de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe, la Serviciul de Administrare a Cotelor de Lapte (din cadrul Centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură);
– înscrierea în RNE a efectivului de vaci de lapte deţinut în exploataţie;
– menţinerea în exploataţie a efectivului de vaci de lapte pentru care se solicită ajutor specific anual, până la data efectuării plăţii;
– permiterea efectuării controalelor potrivit legii, efectuate de către APIA sau de către alte organisme abilitate în acest sens;
– situarea sediului exploataţiei în zonele defavorizate din România (identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2007 – 2013);
– comunicarea în scris, în termen de 7 zile lucrătoare de la data apariţiei, a oricărei modificări a informaţiilor declarate în cererea de plată, apărută între data depunerii şi data finalizării controlului la faţa locului.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.
Documentele justificative care se ataşează la cerere sunt:
– copie a Certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului / a Certificatului de înregistrare fiscală / carte de identitate, după caz;
– copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte, emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA (pentru conformitate se va prezenta şi originalul paşaportului);
– copie document coordonate bancare.
Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de cel mult 250 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro aferent acestei scheme de plată.
Read moreAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la nerespectarea Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) 5 şi 8, prin care nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
Referitor la GAEC 5 precizăm că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor.
Agricultorul care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare.
Agricultorilor care nu respectă acest GAEC, li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea GAEC.
Conformitatea sau după caz neconformitatea cu GAEC 5 se constată la controlul pe teren, în timpul campaniei de vară, unde se observă dacă miriştea sau resturile vegetale au fost sau nu arse.
Gravitatea nerespectării GAEC 5 se evaluează în funcţie de suprafaţa parcelelor cu mirişti sau resturi vegetale arse, raportată la tolalul suprafeţei arabile determinate din exploataţie.
Referitor la GAEC 8 precizăm că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.
Agricultorul care utilizează pajişti permanente nu trebuie să ardă vegetaţia, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiştilor.
În cazul în care arderea a fost provocată de cauze necunoscute, iar agricultorul prezintă sesizarea înregistrată la poliţie sau la inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă privind acest fapt – GAEC 8 este respectat.
Neconformitatea cu GAEC 8 se constată în timpul campaniei de vară, la faţa locului, de către inspector, care a găsit pe teren parcele de pajişti permanente arse.
Agricultorilor care nu respectă această condiţie li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a reducerilor şi excluderilor pentru nerespectarea GAEC.
Gravitatea nerespectării GAEC 8 se evaluează în funcţie de suprafaţa parcelelor de pajişti permanente arse, raportată la tolalul suprafeţei de pajişti permanente din exploataţie.
Read more
Începând cu obligaţiile declarative aferente lunii iulie 2011, cu termen de depunere până la data de 25 august 2011, contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, vor completa şi depune formularul 112 – “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, numai prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, nemaifiind acceptat formatul pe suport de hârtie.
Pentru depunerea declaraţiei prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorii trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică sau să împuternicească persoane care deţin acest certificat.
Obţinerea unui certificat calificat se face de la unul din furnizorii acreditaţi de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi menţionaţi pe site-ul www.mcsi.ro
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor a fost tipărit un pliant care conţine toate informaţiile necesare în vederea obţinerii dreptului de utilizare a serviciului ,,Depunere declaraţii on-line”, pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de către unităţile fiscale.
De asemenea, compartimentele de asistenţă contribuabili din cadrul tuturor administraţiilor finanţelor publice organizează zilnic între orele 11 şi 12 dezbateri speciale pe această temă.
Informaţii detaliate se pot obţine accesând paginile de Internet www.anaf.ro, secţiunea “Declaraţii electronice” şi www.finantearad.ro domeniul “Asistenta contribuabili”.
![]()
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe către Beneficiarii schemei de plată naţională directă complementară decuplată de producţie, pentru suprafaţa cultivată cu tutun – PNDC 4 – Campania 2010, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.
Până la această dată, APIA a încheiat Convenţii cu Banca Comercială Romană, BRD Groupe Societe Generale şi Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA, urmând a fi încheiate în perioada următoare Convenţii şi cu alte Bănci Comerciale.
Potrivit Convenţiei, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă prin care confirmă că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafaţă (SAPS) pentru anul 2010 si a solicitat plată naţională directă complementară decuplată de producţie, pentru suprafaţa cultivată cu tutun( PNDC 4), precum şi că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare.
De asemenea, în Adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei PNDC 4 decuplată de producţie, pentru suprafaţa cultivată cu tutun şi faptul că beneficiarul nu face obiectul penalizarilor sau excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoarea creditului va fi de până la 80 la sută din suma cuvenită din PNDC4, denominată în lei la cursul leu/euro comunicat de BNR de la data solicitării creditului.


