Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia în legătură cu mesajele prin care se cere actualizarea datelor de cont şi semnalează mai multe tentative de fraudă care folosesc identitatea ING România.
„Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat de mai multe tentative de fraudă prin care atacatorii încearcă să fure datele de cont bancar ale utilizatorilor, folosind identitatea ING Romania. Scenariul prezentat în aceste mesaje este necesitatea de actualizare a datelor asociate contului ING, sub diverse pretexte urgente precum închiderea definitivă a contului”, atenţionează reprezentanţii DNSC pe pagina de Facebook a instituţiei.
Potrivit acestora, în realitate, link-urile transmise prin aceste mesaje trimit, de fapt, către un site fals, similar celui oficial al ING, dar controlat de atacatori. În consecinţă, orice date introduse aici, inclusiv adrese de email sau parole, vor ajunge la atacatori şi pot fi folosite pentru furtul contului.
Pentru protejarea de smishing, specialiştii în securitate cibernetică recomandă: nu apelaţi numere de telefon primite prin astfel de mesaje, nu faceţi clic pe linkuri din mesaje text de la surse necunoscute; contactaţi banca prin metode alternative pentru a cere lămuriri despre activităţile contului; verificaţi adresa URL a site-ului web înainte de a introduce orice informaţii personale; nu furnizaţi niciodată informaţii personale prin SMS; fiţi atenţi la mesajele text care vă solicită să acţionaţi imediat sau să furnizaţi date de urgenţă.
În cazul în care un utilizator consideră că a fost victima unui atac de smishing, specialiştii DNSC sfătuiesc să se contacteze imediat banca, în cazul în care au fost furnizate date de card sau date de autentificare la cont, să fie schimbate parolele pentru acele conturile online ale căror date au fost furnizate după accesarea unor astfel de link-uri înşelătoare şi să se activeze autentificarea în doi paşi (2FA), şi, de asemenea, să se raporteze incidentul autorităţilor pe platforma PNRISC (https://pnrisc.dnsc.ro/) sau la numărul de urgenţă 1911, scrie agerpres.ro.
Majoritatea persoanelor din Uniunea Europeană care au ieşit la pensie în 2023 au încetat să mai lucreze şi doar 13% dintre acestea au continuat să lucreze, România fiind la coada clasamentului, cu doar 1,7% dintre pensionari care lucrau şi după pensionare, conform datelor privind sondajul EU-LFS publicate luni de Eurostat.
Ţările baltice au cea mai mare pondere a persoanelor care continuă să lucreze şi după ce au primit prima pensie pentru limita de vârstă, pe primul loc fiind Estonia (54,9%), urmată de Letonia (44,2%) şi Lituania (43,7%). La polul opus, cea mai mică pondere se înregistra în Spania (4,9%), Grecia (4,2%) şi România (1,7%).
Principalul motiv pentru care oamenii continuă să lucreze şi după ce au ieşit la pensia de limită de vârstă este acela că le place să lucreze şi vor să fie productivi (cum au declarat de 36,3% dintre persoane) sau din nevoi financiare (28,6%). Dorinţa de a menţine integrarea socială (11,2%) şi atractivitatea financiară a serviciului (9,1%) au fost menţionate de asemenea ca motive pentru a continua să lucreze. O mică pondere, 3,5%, continuă să lucreze pentru că şi partenerul lor este angajat.
Danemarca (61%), Ţările de Jos (59,6%) şi Italia (51,7%) au cele mai mari procente de oameni care continuă să lucreze şi după ce au ieşit la pensie pentru că le place. Pe de altă parte, necesităţile financiare sunt principalul motiv pentru care pensionarii continuă să lucreze în Cipru (68,6%), România (54,3%) şi Bulgaria (53,6%).
Vârsta medie de pensionare pentru limita de vârstă este de 64 de ani şi peste în Danemarca, Ţările de Jos şi Suedia. Cea mai mică vârstă de pensionare, sub 60 de ani, se înregistrează în Slovenia, Grecia, România (59,5 ani) şi Austria, scrie tvrinfo.ro.
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în octombrie 2024, de 1.300.297, cu 33.489 mai multe comparativ cu luna anterioară, cea mai mare creştere fiind înregistrată la Ministerul Educaţiei (plus 29.491 posturi), conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.
Peste 64% dintre posturile ocupate erau în administraţia publică centrală, respectiv 833.454 (plus 33.522 faţă de septembrie 2024), iar dintre acestea 616.124 erau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (plus 30.630 angajaţi, comparativ cu luna precedentă).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 305.884 (plus 29.941 faţă de septembrie 2024), Ministerul Afacerilor Interne – 123.026 (minus 907), Ministerul Apărării Naţionale – 79.342 (plus 2.381), Ministerul Finanţelor – 24.481 (minus 67) şi Ministerul Sănătăţii -17.894 (minus 296).
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.238 de posturi (minus 30 faţă de septembrie 2024), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 44.525 (minus 33), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 163.567 de posturi ocupate (plus 2.955).
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în octombrie anul curent,466.843 de persoane (minus 33 comparativ cu luna anterioară), dintre care 286.011 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (minus 721) şi 180.832 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (plus 688).
76% dintre angajatorii participanţi la un sondaj derulat de eJobs şi Up România au declarat că au pregătit beneficii de Crăciun pentru angajaţi, pe care le vor acorda în luna decembrie, în timp ce 16% nu au avut buget alocat acestui scop, iar pentru 8% încă nu a fost luată decizia finală.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, cele mai multe companii îşi vor direcţiona fondurile pentru beneficiile de sărbători către primele în bani (beneficiu menţionat de 79% dintre respondenţi), 40,7% vor face petrecere cu echipa, 33,3% oferă tichete cadou, 28,4% coşuri cu produse specifice de sărbători, 18,5% zile libere suplimentare şi 2,5% tichete de vacanţă.
„Beneficiile de Crăciun, poate mai mult decât cele de Paşte, au devenit un obicei pe care angajatorii încearcă să îl păstreze chiar şi în anii mai dificili din punct de vedere economic. Au întotdeauna un efect motivator asupra angajaţilor şi marchează într-un mod pozitiv încheierea unui an de muncă. Ce vedem, în schimb, este o dinamică între tipurile de stimulente pe care le oferă. Cu toate că primele în bani rămân principalul beneficiu oferit, vedem, de la an la an, mişcări de poziţii între celelalte. Spre exemplu, anul acesta sunt mai des menţionate decât în anii trecuţi petrecerile cu echipa, tichetele cadou sau zilele libere suplimentare”, a declarat Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, platformă de recrutare online din România, citată în comunicat.
În ceea ce priveşte valoarea pachetului oferit, 28% dintre angajatorii participanţi la sondaj au declarat că au la dispoziţie un buget cuprins între 200 şi 400 de lei, 22% între 400 şi 600 de lei şi tot la fel de mulţi peste 1.000 de lei. Câte 7% dintre angajatori vor aloca sume cuprinse între 600 şi 800 de lei, respectiv între 800 şi 1.000 de lei, şi 6% au un buget cuprins între 100 şi 200 de lei.
„Comparativ cu anii trecuţi, vedem o creştere a sumelor alocate pentru cadourile de Crăciun. O parte dintre aceste creşteri a mers către primele în bani, iar o altă parte către beneficiile de tipul tichetelor cadou, pe care le regăsim în număr tot mai mare, de la un an la altul, în componenţa pachetelor acordate la final de an”, a afirmat Loredana Vătăvoiu, Marketing&Communication Director în cadrul Up România.
La nivel general, 62% dintre angajatori au răspuns că valoarea pachetelor de beneficii pe care le oferă anul acesta a rămas la fel ca anul trecut. 26% au bugete mai mari şi doar 5% au alocat mai puţine fonduri. Întrebaţi cu cât a crescut valoarea beneficiilor de sărbători, 4 din 10 angajatori au menţionat o majorare cuprinsă între 10% şi 20% a bugetelor, 3 din 10 – peste 20% şi la fel de mulţi maximum 10%.
În ceea ce-i priveşte pe angajaţi, dacă ar fi puşi să aleagă ce beneficii de Crăciun să primească, prima lor opţiune ar fi primele în bani, menţionate de 90% dintre respondenţi. Următoarele pe listă sunt zilele libere suplimentare, tichetele cadou, tichetele de vacanţă şi coşurile cu produse de sezon. 59% dintre participanţii la sondaj spun că au primit şi anul trecut beneficii de Crăciun şi că, în mare parte, angajatorii au fost atenţi la dorinţele lor. Astfel, cei mai mulţi au primit bonusuri în bani, tichete cadou, petreceri cu echipa, coşuri cu produse de sărbători, dar şi tichete de vacanţă. 9 din 10 angajaţi cheltuiesc primele în bani şi tichetele cadou în hyper şi supermarketuri, 38,6% în magazinele online, 21,5% fac cumpărături direct de la producători, iar 11% merg la târguri cu specific de Crăciun.
Săptămâna viitoare, aproximativ 2,5 milioane de pensionari din România își vor primi pensiile, aceasta fiind ultima plată înainte de indexarea programată pentru 1 ianuarie 2025. Potrivit ministrului Muncii, Bucura Oprescu, unii pensionari vor primi banii mai devreme cu o zi. „Pensia va intra pe card într-o singură zi și anume pe 12 decembrie”, a declarat Bucura Oprescu. Casa de Pensii a confirmat că plățile pensiilor sunt programate pentru data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de 13, scrie romaniatv.net.
De la 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință (VPR) se va majora în funcție de rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste date, oferite de Institutul Național de Statistică, vor determina creșterea pensiilor.
„Începând din 2025, creșterea pensiilor din România are o formulă foarte simplă de calcul, în sensul că aplicăm doi indicatori foarte clari, predictibili, pe care îi știm de la Institutul Național de Statistică. Vorbim de rată medie a inflației, la care se mai adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut pe economie realizat. Deci această este formulă de calcul a indexării, actualizării valorii punctului de referință”, a explicat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Rata inflației luată în considerare pentru indexarea din 2025 este cea din 2023, stabilită la 10,4%. „Suntem în 2024, noi trebuie să știm rata inflației pe anul anterior și care se aplică în anul viitor. Deci vorbim de rata inflației pe anul 2023, care este foarte clară, o știm cu toții, este comunicată de Institutul Național de Statistică, este de 10,4%”, a mai spus Baciu.
Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale a resetat tot jocul și calendarul politic. Astfel, în laboratoarele politice deja s-au pregătit variantele de program, iar la acest moment se discută despre 2 soluții. Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 23 martie primul tur și pe 6 aprilie turul II, urmând ca noul președinte să depună jurământul în luna aprilie. De asemenea, este foarte posibil ca noul Guvern să fie desemnat înainte de Crăciun și votat în Parlament între Crăciun și Revelion, scrie stiripesurse.ro.
Prima variantă de program
-19/20 decembrie- președintele României convoacă noul Parlament
-21 decembrie – învestirea noului Parlament
-24 decembrie – consultări ale președintelui României cu partidele pentru desemnarea noului prim-ministru
-27/28 – învestirea noului Guvern al României (prezentare Program de Guvernare, lista miniștrilor și vot în Parlament
-30/31 decembrie – Noul guvern propune un nou calendar pentru Alegerile prezidentiale
-23 Martie 2025 – Primul Tur al alegerilor prezidențiale
-6 aprilie 2025 – Turul II al alegerilor prezidențiale
Începutul lunii aprilie – depunerea jurământului și intrarea în Mandat al noului președinte al României
Varianta a II-a de program
-19/20 decembrie- președintele României convoacă noul Parlament
-21 decembrie – învestirea noului Parlament
-24 decembrie – consultări ale președintelui României cu partidele pentru desemnarea noului prim-ministru
În cazul în care Noua Coaliție majoritară nu va fi în stare să încheie negocierile atunci totul se va muta după 13 ianuarie. Până atunci actualul Guvern Ciolacu va guverna țara, fără însă să dea Hotărâre de Guvern pentru un nou calendar privind alegerile prezidențiale.
-13 ianuarie – învestirea noului Guvern al României (prezentare Program de Guvernare, lista miniștrilor și votul de încredere în Parlament)
-14 ianuarie – Prima sedință a noului Guvern și posibil Hotărâre de Guvern pentru nou calendar de alegeri prezidențiale
-6 aprilie – Primul Tur al alegerilor prezidențiale
-20 aprilie – Turul II al alegerilor prezidențiale
Sfârșit de aprilie – Depunerea jurământului și intrarea în mandat al noului președinte al României.
Împodobirea autoturismului cu luminiţe de Crăciun îi poate costa scump pe șoferi dacă sunt prinși. Aceșia pot rămâne fără talon, iar amenzile pot ajunge până la 1.300 de lei. Codul Rutier interzice astfel de modificări care pot afecta siguranța traficului. Amenda poate fi încadrată în clasa I sau II, ceea ce înseamnă o sancțiune care începe de la 290 și poate depăși 1.000 de lei, în funcție de gravitatea situației și interpretarea agentului de poliție. Dacă luminile instalate influențează grav siguranța rutieră – de exemplu, prin culori care imită girofarurile sau printr-o intensitate puternică- vehiculul poate fi scos temporar din circulație, scrie stiripesurse.ro.
Luminile omologate sunt acelea care respectă standardele legale privind intensitatea, culoarea și amplasarea, fiind aprobate de autoritățile competente pentru utilizare pe drumurile publice. Luminile decorative utilizate în scop festiv nu sunt incluse în această categorie.
România se situează pe locul 15 într-un clasament european al creșterii economice pentru 2024, conform datelor publicate World Economic Outlook aL FMI. Cu o rată de creștere economică de 1,9%, România depășește media europeană de 1,7%, dar rămâne mult în urma liderilor din clasament, precum Malta, Serbia sau economiile de război din Rusia și Ucraina.
În 2024, economiile europene s-au confruntat cu provocări semnificative, precum efectele războiului din Ucraina, sancțiunile impuse Rusiei și volatilitatea monedei euro. În ciuda acestor dificultăți, unele țări au demonstrat o creștere solidă, arata tvrinfo.ro
Malta conduce topul, cu o creștere economică de 5%, grație unei economii robuste axate pe servicii financiare și turism. Serbia ocupă locul al doilea, cu o creștere de 3,9%, datorită investițiilor în infrastructură și dezvoltării serviciilor publice.
Pe de altă parte, economiile de război din Rusia și Ucraina se află în continuare în expansiune. Rusia a beneficiat de noi piețe în Asia, iar Ucraina, de sprijin internațional masiv și deschiderea unor coridoare comerciale vitale.
Deși poziționată peste media europeană, România înregistrează o performanță mai modestă decât în anii anteriori. Printre factorii care au influențat această creștere moderată se numără:
-Scăderea investițiilor publice din cauza instabilității politice.
-Inflația ridicată, care a redus puterea de cumpărare și a descurajat consumul.
-Probleme pe piața forței de muncă, marcate de migrarea forței de muncă calificate către alte state europene. Raportul FMI subliniază că, deși creșterea economică a României este în scădere față de anii precedenți, există oportunități pentru redresare. Investițiile în digitalizare, tranziția energetică și atragerea de fonduri europene ar putea stimula economia pe termen mediu și lung.
Pe termen scurt, însă, România trebuie să abordeze provocările structurale, inclusiv optimizarea cheltuielilor publice și sprijinirea sectorului privat.
Read moreMAPN demască un val de dezinformări pe TikTok menite să inflameze opinia publică
NationalUltimele stiri 9 decembrie 2024 0
Ministerul Apărării Naţionale atrage atenţia asupra unui val de încercări de dezinformare apărute pe reţelele sociale. Astfel, pe TikTok au fost postate imagini cu mai multe convoaie militare care ar face parte din pregătiri de război, precum și alte informații false menite să inducă panica. Ministerul Apărării le dezminte pe toate si face apel la calm. Și Poliția de Frontieră Română dezminte vehement postarile în care se spune că s-ar închide granitele. „Informăm că tranzitul prin punctele de frontieră se derulează normal, iar polițiștii de frontieră sunt la datorie 24/24, transmite Poliția de Frontieră.
Pe platforma TikTok au apărut filmări cu echipamente militare despre care scrie că ar fi fost filmate pe 7 decembrie. În realitate, anunţă ministerul Apărării, imaginile au fost filmate pe 1 decembrie când convoaiele se pregăteau pentru defilarea din Bucureşti.
MAPN demască şi alte postări menite să inflameze opinia publică. Indică o postare potrivit căreia granițele țării vor fi închise și securizate cu efective militare.
Toate aceste încercări de manipulare se încadrează în acțiunile de destabilizare orchestrate de actori statali cu agenda contrară suveranității naționale a României, precizează Ministerul Apărării Naționale, scrie tvrinfo.ro.
Carnea de porc s-ar putea scumpi și mai mult în pragul sărbătorilor. Comercianții nu exclud o nouă creștere a prețurilor cu până la 10% în contextul în care au fost anunțati deja de către furnizori că vor plăti mai mult pentru unele preparate. Doar 20% din carnea de porc pe care o consumăm mai este românească, iar diferența vine din import, spun reprezentanții fermierilor.
În piețe, clienții au început deja să cumpere carne de porc pentru sărbători. Vor să evite aglomerația din perioada următoare, dar și o posibilă scumpire.
Comerciantii spun că prețurile la carnea de porc sunt comparabile cu cele de acum un an. Nu exclud însă o majorare, dacă vor cumpăra marfa mai scump de la furnizori. Fermieri nu exclud nici ei o creștere a prețurilor în perioada următoare.
Doar 20% din carnea de porc pe care o consumăm este românească, potrivit fermierilor. Diferența de 80% vine din import, în condițiile în care producția locală a fost redusă, în ultimii ani, mai ales din cauza pestei porcine africane, scrie tvrinfo.ro.










