Organizaţia Municipală PSD Arad a oferit surprize plăcute doamnelor şi domnişoarelor, cu ocazia zilei de 1 Martie. Tinerii din partid, alături de reprezentante ale Organizaţiei de Femei conduse de Cecilia Irimie, au împărţit 200 de mărţişoare, simbol al primăverii, în faţa sediului de pe Bulevardul Revoluţiei. Mica atenţie a fost primită cu zâmbete şi bucurie de domnişoarele şi doamnele din Arad.
„Le mulţumesc tinerilor din organizaţia noastră pentru acest gest frumos. De la tinerele de liceu şi până la doamnele aflate la vârsta pensionării, toate femeile apreciază un gest frumos, ştiu să se bucure atunci când primesc mărţişorul, frumosul simbol al primăverii. Sper din toată inima că în această zi fiecare domnişoară sau doamnă din Arad a primit cel puţin un mărţişor. Tuturor le dorim o primăvară frumoasă” a spus Cecilia Irimie.
Conferinta de ieri a liberalilor a fost sustinuta de Florin Galis, presedintele filialei municipale, care ne-a anuntat de decesul liberalului Gheorghe Medrea. In rest problemele dezbatute de Galis au avut ca tema suspendarea primarului Gheorghe Falca din PDL si de ce nu din cea de edil al Aradului.

Conservatorii arădeni s-au gândit să facă un gest frumos pentru femeile Aradului. De 1 Martie au împărţit mărţişoare realizate cu multă măiestrie de copiii cu nevoi speciale, care au folosit două tehnici de lucru interesante: origami (îndoituri din hârtie) şi quilling ( răsucirea hârtiei). Pentru munca depusă elevii vor primi, la rândul lor, un “mărţişor” din partea doamnelor din Organizaţia Femeilor PC, care va consta în sponsorizarea unei excursii la Moneasa . Activitatea extraşcolară va avea loc la sfârşitul lunii aprilie si
va fi organizată de cadrele didactice implicate în această acţiune impreuna cu Organizatia de Femei a Partidului Conservator . Proiectul comun al celor două organizaţii ale Partidului Conservator a fost foarte apreciat de doamne şi domnişoare care au fost sensibilizate de simplitatea gestului, dar şi de munca elevilor.
Atât tinerii cât şi doamnele din Partidul Conservator au anunţat că activităţile acestora nu se opresc aici, următorul proiect vizând Ziua Internaţională a Femeii din data de 8 Martie.

Pe principiul “ să nu ne vindem ţara” membrii comisiei pentru Politică Economică din Camera Deputaţilor se opune iniţiativei de majorare de la 1 la 5% a pragului impus investitorilor la SIF-uri.
“ Personal, sunt PENTRU eliminarea acestui prag, tocmai pentru a oferi egalitate de şanse între investitori. Cum se poate vorbi despre libertate pe o piaţă care impune limite legate de nivelul investiţiilor. Niciunde în lume nu se practică o asemenea măsură, care, în mod cert, dacă nu blochează, încetineşte dezvoltarea acestor segmente de piaţă ce ar putea conduce la o relansare a economiei naţionale”, susţine deputatul Ciprian Luca, iniţiator al proiectului de lege.
Demnitarul arădean apreciază drept nefondată teoria susţinută de cei care se opun noului proiect de lege cum că majorarea acestui prag sau eliminarea lui, ar conduce la o manipulare pe piaţa de capital. “Consider că asigurarea libertăţii investitorilor de a se implica în anumite direcţii, nu reprezintă altceva decât firescul unei politici economice conturată pentru dezvoltare”, susţine Ciprian Luca.
Lipsa unei strategii clare privind relansarea economiei pe de o parte şi siguranţa naţională, pe de altă parte, se dovedeşte încă o dată. Lipsa unei coerenţe se arată şi prin antiteza în care se află măsura privatizării laboratoarelor de analize sanitar veterinare, respectiv desfiinţarea Autorităţii Sanitar Veterinare şi Pentru Suguranţa alimentelor (deşi privatizarea în acest sector implică riscuri majore pentru sănătatea populaţiei) cu refuzul de eliminare sau cel puţin de majorare a pragului impus investitorilor la SIF.
“ Cum să urmărim relansare economică fără bani? Iar în loc să ştim să profităm de interesul marilor investitori europeni de a aduce bani în ţară, ne cramponăm în praguri care să nu permită o aşa-zisă manipulare în piaţă. În loc să deschidem căi de a atrage bani în investiţii ce vor genera şi alte avantaje atât pentru bugetul de stat cât şi pentru populaţie, noi preferăm să ne îndatorăm până peste cap”.
Deputatul Ciprian Luca a fost contactat recent de un grup de mici investitori care susţin ideea desfiinţării pragului de investiţii. Aceştia apreciază că eliminarea plafonului conduce la creşterea nivelului de investiţii, ceea ce ar conduce la majorarea valorii acţiunilor. “Pe de altă parte, aceste SIF-uri deţin acţiuni de la 20% până la un procent de 100%la câte 200 de societăţi de fiecare SIF, adică aceste 5 SIF-uri au în proprietate la un loc 1000 de societăţi.Ce ar fi dacă aceste societăţi prin intermediul SIF –urilor ar fi în proprietatea acelor investitori care ar avea banii şi cunoştinţele necesare pentru dezvoltarea lor? Oare acei investitori ar sta şi ar lăsa ca investiţia lor să dispară să-şi piardă banii? Noi cred că nu si credem că treptat ar investi în toate acele societăţi care prezintă potenţial. Şi iată încă un effect din care economia României ar câştiga prin investiţii directe în producţie, locuri de muncă create, venituri suplimentare la bugetul de stat” se arată în adresa remisă de investitori demnitarului arădean.
Proiectul de lege a trecut de comisia juridică însă nu a primit aviz favorabil din partea comisiei pentru politică economică. El va ajunge însă în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.
Read moreConferinta de ieri a PDL a fost tinuta de Gheorghe Seculici, presedinte PDL Arad, si de deputatul Iustin Cionca. In deschidere deputatul ne-a comunicat ca sunt sanse de 99% ca Judecatoria din Chisineu Cris sa nu fie inchisa datorita interpelarilor facute in parlament. In alta ordine de idei ni s-a prezentat un sondaj de opinie efectuat la comanda PDL in care 37% dintre aradeni ar vota cu PDL daca in aceasta saptamana ar avea loc alegerile parlamentare. Ce chestie, daca in Arad, fieful numarul unu al PDL, unde 65% era procentul castigat la alegerile din 2008 s-a ajuns la injumatatirea votantilor pro PDL atunci inseamna ca cele 15% procente pe tara aratate in sondajele centrale sunt intradevar reale.

“Atentat la siguranţa naţională” – în acest mod cataloghează deputatul PSD Ciprian Luca atitudinea Puterii, care lucrează la un nou proiect de distrugere. De această dată, vizată este Autoritatea Naţionala Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Secretariatul general al Guvernului a înaintat o propunere privind privatizarea laboratoarelor de analize sanitar veterinare din toate judeţele ţării, în care au fost investite peste 500 de milioane de euro din fonduri SAPARD şi desfiinţarea actualei structuri sanitar veterinare.
Demnitarul arădean face apel la premierul Emil Boc, ca măcar acum cand şederea sa la şefia Guvernului atârnă de un fir de aţă, să dea dovadă de discernământ şi să nu accepte propunerea privind desfiinţarea instituţiei amintite şi divizarea ei în două structuri fără personalitate juridică. “Sper ca măcar acum, în ultimul ceas, Emil Boc să aibă puterea de a spune NU. De dumneavoastră depinde domnule prim ministru soarta a peste 2500 de angajaţi din cei 6000 existenţi în sistem care vor fi disponibilizaţi. De dumneavoastră depinde soarta acestor specialişti, dar şi soarta întregului popor. Nu puteţi permite unor oameni de afaceri să aibă în mână securitatea sănătăţii naţionale. Apreciez că un asemenea demers reprezintă un atentat la siguranţa naţională şi în calitatea mea de reprezentant al românilor în Parlamentul României am obligaţia de a vă atrage atenţia asupra riscurilor la care expuneţi ţara dacă permiteţi privatizarea laboratoarelor de analize şi desfiinţarea Autoritaţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor”, afirmă deputatul Ciprian Luca.
Demnitarul arădean apreciază că o societate privată care va administra un asemenea laborator de analize va fi interesata de profitul personal. Iar pentru asta va lua toate măsurile care se impun, una fiind reducerea cheltuielilor. “Într-un asemenea segment de activitate, când în joc e viaţa oamenilor, nu se poate discuta despre reducerea costurilor prin folosirea unor produse mai ieftine, lucru gandit desigur de concesionari. În laboratoare trebuie folosite produse de calitate, care să asigure rezultate reale pentru analizele efectuate. Pe de altă parte, în personalul din laboratoare statul roman a investit timp şi bani, iar noi avem personal specializat.
Read morePDL încearcă să se prezinte opiniei publice aşa cum nu este: un partid politic determinat să lupte împotriva corupţiei, un partid care e gata să introducă unele criterii de integritate. În realitate, este vorba despre un amplu proces de manipulare. PDL încearcă să scape de unele nume cu notorietate negativă, care nu aduc foloase partidului, aşa cum sunt parlamentarii Păsat şi Ridzi. În schimb, alţi fruntaşi ai PDL care au grave probleme cu legea – cazul lui Gheorghe Falcă – nu sunt puşi în discuţie.
Elena Udrea a declarat că „Probabil Monica Ridzi va fi exclusă din PDL”, pentru că aceasta a refuzat să accepte autosuspendarea din partid. Faptele de corupţie pentru care este anchetată Monica Ridzi sunt grave şi PSD a luat atitudine împotriva ei la momentul respectiv. Opinia publică trebuie să ştie însă că Monica Ridzi nu este încă trimisă în judecată, ci urmărită penal, în timp ce primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este trimis în judecată încă din anul 2006. „Ne întrebăm de ce nu se pune problema excluderii din partid a lui Gheorghe Falcă, primarul care este inculpat într-un proces penal de mai mulţi ani? Gheorghe Falcă a făcut tot ce a putut pentru a tergiversa judecarea procesului în care este inculpat, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Ştim că atunci când vorbeşte Elena Udrea, o face cu voia lui Traian Băsescu, naşului lui Gheorghe Falcă. Lui Falcă, Elena Udrea (portavocea lui Băsescu) nu i-a cerut nici să se autosuspende, nici să demisioneze, deşi acţiunea penală îndreptată împotriva sa este mult mai avansată decât în cazul Ridzi. Care sunt atunci criteriile după care operează PDL? Răspunsul este simplu: sunt sacrificaţi nişte pioni, nişte oameni care au devenit dispensabili pentru PDL, în timp ce alţii sunt în continuare protejaţi. PDL se comportă ca şi lupul care îşi schimbă blana, nu năravul. Asistăm la un mare proces de manipulare, nicidecum la un exerciţiu de integritate. Gheorghe Falcă este protejat în continuare de Elena Udrea şi de Traian Băsescu, pentru că a pus în funcţiune o maşinărie electorală bazată pe manipulare şi finanţată direct sau indirect din bani publici. Noi credem că sologanul promovat tacit – fură, dar mai şi face ceva – nu este demn pentru un oraş ca Aradul, iar PDL trebuie să accepte acest lucru!” a afirmat preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.(comunicat PSD)
Read moreGuvernarea Boc urmăreşte cu orice scop distrugerea României, din toate punctele de vedere, începând de la cel economic, şi continuând cu cel cultural şi social. Pentru fiecare etapă din strategia lor de eradicare a binelui, specialiştii portocalii folosesc alte “unelte”. În această etapă, folosesc Codul Muncii pentru care Guvernul Boc vrea (din nou) să îşi asume răspunderea.
„Practica Puterii este demnă de dispreţ. Precum a procedat în cazul Legii Educaţiei, va proceda şi cu noul Cod al Muncii. Proiectele legislative de o importanţă majoră pentru societate, care impun dezbateri sunt adoptate prin asumarea raspunderii de către Guvern”, apreciază deputatul Ciprian Luca.
Social democratul arădean se opune actualei forme a noului Cod al Muncii, apreciind că modificările aduse vor favoriza dezvoltarea muncii la negru.
„Pe de altă parte, prin noua legislaţie a muncii se urmăreşte îngrădirea drepturilor la luptă sindicală. Nu sunt un adept al protestelor nejustificate, folosite ca practici populiste, însă pe de altă parte, ma opun categoric limitării acestor drepturi. Apreciez că această măsură de a „pune pumnul în gura” celor care ar avea ceva de spus împotriva directivelor democrat liberale demonstrează laşitatea celor aflaţi acum la guvernare. De teama de a sta la discuţii cu sindicatele şi de a asculta alte puncte de vedere, guvernul Boc adoptă această măsură de protecţie; pentru că tot despre o protecţie e vorba, doar că protejaţii nu sunt oamenii muncii, ci grupul de interese al portocaliilor”, consideră Ciprian Luca.
Social democraţii susţin că noile prevederi ale viitorului Cod al Muncii nu vor conduce la o flexibilizare a pieţei muncii, la o scădere a fiscalităţii, la o disciplină şi la o diminuare a ceea ce înseamnă munca la negru. Efectele vor fi contrare, urmând să crească fenomenul evaziunii fiscale şi să transforme românul angajat într-o „slugă” fără dreptul de a-şi exprima o părere.
„În cazul în care Guvernul Boc îşi va duce la îndeplinire ideea asumării răspunderii pentru noul Cod al Muncii, noi vom susţine în cadrul Uniunii Social Liberale ideea moţiunii de cenzură. În mod cert nu putem permite unei grupări politice conduse de interese meschine să distrugă totul, în funcţie de „jocurile” lor, fără a le păsa de soarta celor peste patru milioane de români loviţi în mod direct de modificările aduse viitorului Cod al Muncii”, a conchis deputatul Ciprian Luca.
Read moreIn conferinta de presa de ieri a Partidului Conservator a fost prezent si candidatul pentru functia de primar in comuna Silindia, si anume Corneliu Scrob. Proaspat inscris in partid, de doar o saptamana, ambitiile lui sunt mari, vrea o organizatie puternica si are si proiecte pentru viitorul comunei.

