News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ioan cristina

Spitalul Orăşenesc Ineu a apelat la Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Timişoara, în ceea ce priveşte achiziţionarea energiei electrice furnizate unităţii medicale. Astfel, potrivit managerului spitalului, Monica Mang, la începutul acestei luni s-a reuşit achiziţionarea de energie electrică la preţul de 209,5 lei/MWh, faţă de 280 de lei/MWh, cât plătea unitatea medicală până acum.

Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, intenţionează să aplice modelul spitalului şi la Primărie, dar şi la alte instituţii ale administraţiei publice locale din oraş. „Vom face şi noi acelaşi lucru, pentru a reduce cheltuielile administraţiei publice locale şi le recomand tuturor celor interesaţi să procedeze aşa. Vom extinde procedura şi la Primărie, dar şi la alte instituţii din oraş. Orice economie este binevenită, în condiţiile de criză cu care se confruntă administraţiile publice locale din România”, a declarat primarul Călin Abrudan.

La curent cu demersurile spitalului şi ale administraţiei locale, senatorul colegiului Nord, Ioan Cristina, a apreciat ceea ce se întâmplă la Ineu. „Este un bun exemplu de implicare a unui manager şi, de aceea, doamna Monica Mang trebuie apreciată. De asemenea, şi primarul Călin Abrudan, care a ales să extindă procedura şi la alte instituţii din oraş. Mă bucur să văd că în colegiul meu lucrurile se mişcă într-o direcţie bună, firească”, a declarat senatorul Ioan Cristina.

Spitalul din Ineu va încheia un contract valabil pe 12 luni cu furnizorul de energie electrică, în valoare de 76505,12 lei, fără TVA.

Read more

conf_jud_psdarad

Astăzi a avut loc Conferinţa Judeţeană a PSD Arad, unde în faţa a celor aproximativ (şi peste) 600 de delegaţi, s-au ales noile structuri de conducere ale partidului. Invitat special, Ilie Sîrbu, liderul social-democraţilor din Senat, precum şi lideri locali, Mircea Purcaru (PC), Gheorghe Tănase (UNPR) precum şi senatorul PNL, Ioan Cristina, au luat cuvântul. Surpiza a fost şi prezenţa preşedintelui UDMR Arad, Levente Bognar, care şi-a expus propriul speech, motiv pentru a-l întreba pe proaspăt realesul preşedinte PSD Arad, Dorel Căprar, despre o eventuală „apropriere” de partea maghiară a politicii arădene. „Noi credem că dacă acest partid are un secretar de stat în guvernul USL, precum şi directori de deconcentrate, ar fi un gest normal să ne ajute în formarea unei majorităti, atât la Consiliul Judeţean Arad precum şi în Consiliul Municipal Arad, negocierile continuă” a comentat preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Read more

Flavius Maduta

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad, deputatul Flavius Măduţa a declarat că organizaţia pe care o conduce a luat decizia de a nu vota proiectul de buget propus de administraţia Falcă. „Am analizat cu atenţie proiectul de buget propus. Noi considerăm că nu răspunde nevoilor pe care le au cetăţenii. În primul rând, bugetul propus are la bază o filosofie cu care nu am fost de acord: majorarea taxelor şi impozitelor locale cu 16%. A fost o decizie a administraţiei locale, nu a Guvernului, aşa cum în mod voit eronat au spus reprezentanţii PDL. Efortul suplimentar impus arădenilor nu are acoperire în ceea ce administraţia locală îşi propune să ofere în anul 2013. Sunt câteva probleme importante pentru care administraţia locală nu este preocupată. Noi am solicitat – şi continuăm acest demers – să cumpărăm imobilele în care funcţionează şcolile din municipiu. În buget nu sunt bani alocaţi pentru aceste obiective iar cetăţenii vor plăti în continuare sume mari de bani pentru chirii. Sunt zeci de străzi din municipiul Arad care sunt într-o stare jalnică. Înţeleg că primarul Falcă aştepta să le repare Guvernul, prin programul PNDI, deşi sunt drumuri municipale. Cred că reabilitarea acestor străzi trebuie cuprinsă în buget, dar primarul Falcă vorbeşte despre contractarea unor noi credite de către municipalitate. Sunt multe capitole în care sunt prevăzute sume mari de bani – cum ar fi spaţiile verzi – dar modul în care vor fi folosiţi este neclar. Având în vedere precedentele legate de bănci care costă peste 8 000 de euro bucata şi coşuri de gunoi care costă aproape 1 000 de euro bucata, avem mari suspiciuni şi rezerve legate de modul în care sunt folosiţi banii publici. În aceste condiţii, noi nu vom vota bugetul propus de administraţia Falcă, alături de partenerii noştri din USL” a spus Flavius Măduţa.

 

Read more

ioan cristina

Senatorul USL Ioan Cristina, preşedinte al Filialei Teritoriale PNL Arad, a declarat că partidul pe care-l reprezintă nu este de acord cu nici o înțelegere politică încheiată cu Traian Băsescu.

„Nu suntem parte și nu susținem compromisul politic cu Traian Băsescu pentru că România nu are nimic de câștigat în urma unui acord cu un președinte ilegitim. PNL respinge propunerile pe care ministrul interimar al Justiției le-a făcut pentru șefia DNA și Parchetului General. Laura Codruța Kovesi, propusă acum la DNA, a condus, vreme de șase ani, Parchetul General în timpul regimul Traian Băsescu. Nu putem accepta un troc politic în care procurorii se împart și în care președintele impune din nou un om al său pentru că nu este în spiritul Constituției, pentru că nu acestea sunt cerințele și standardele europene și mai ales nu acesta a fost angajamentul nostru în fața alegătorilor”, a declarat Ioan Cristina.

Acesta a ţinut să precizeze însă că dezaprobarea propunerilor făcute de Victor Ponta nu înseamnă ruperea Uniunii Social Liberale. „Uniunea Social Liberală înseamnă mult mai mult decât diferențe de opinie fundamentale într-o chestiune importantă. USL înseamnă înainte de toate un angajament major între noi și o mare parte a cetățenilor României. USL a fost construită pe încredere, pe hotărâre, pe consecvență, pe loialitate. Prioritară este îndeplinirea angajamentele electorale făcute de USL. USL s-a angajat în fața românilor ca, în baza Constituției, ca majoritate parlamentară și guvern, să ia toate acele decizii care să scoată justiția de sub dominația politică a lui Traian Băsescu, care să elibereze justiția și parchetele. Trebuie să dăm șansa cetățeanului român de a beneficia de o justiție cu adevărat independentă. Propunerea Monei Pivniceru, un independent la Ministerul Justiției, reflectă întocmai acest angajament luat în fața românilor la preluarea guvernării. În nominalizarea procurorilor șefi la DNA și Parchetul General trebuie să se respecte criteriul important al independenței acestora din punct de vedere politic”, a precizat senatorul Ioan Cristina.

Parlamentarul arădean a anunţat că PNL își menține obiectivul câștigării alegerilor prezidențiale prin Crin Antonescu, susținut atât de PNL, cât și de PSD, însă exclude orice fel de compromis pentru sprijinirea acestei candidaturi, fiindcă președintele României își asumă un angajament în fața românilor, nu a unor partide și a intereselor lor.

Read more

maduta-

Deputatul Flavius Măduţa a discutat cu consilierii municipali ai PSD iniţierea unui proiect de hotărâre prin care Consiliul Local Municipal să cumpere imobilul de pe strada Episcopiei în care funcţionează şcoala generală „Mihai Eminescu”. „Este timpul să depăşim disputele politicianiste şi să ne ocupăm de problemele cu care se confruntă elevii, părinţii şi cadrele didactice. Au fost analizate mai multe variante, dar consider că cea mai potrivită este achiziţionarea imobilului. Există un cadru legal care permite achiziţionarea clădirii. Prin consilierii noştri municipali am luat legătura cu proprietarii şi am înţeles că aceştia sunt dispuşi să vândă. Vom iniţia un proiect de hotărâre prin care CLM va demara negocierile pentru cumpărarea imobilului, prin constituirea şi împuternicirea unei comisii. Vom apela la consilierii USL pentru numărul necesar de semnături, dar sper din tot sufletul ca toţi consilierii municipali, indiferent de partidul din care fac parte, să fie de acord cu cumpărarea imobilului. Şcoala generală «Mihai Eminescu» funcţionează de mult timp acolo, este un spaţiu central care poate fi amenajat corespunzător de către administraţia locală. Pentru municipalitate nu va fi o problemă să cumpere imobilul respectiv, sunt convins că aşa cum se găsesc milioane de euro pentru alte proiecte mai puţin importante, vom găsi resurse şi pentru învăţământul arădean”, a declarat deputatul Flavius Măduţa.

Read more

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

În plină dezbatere publică pe repartizarea bugetului local, arădenii din fiecare zonă a oraşului şi-au exprimat nevoile în cadrul proiectului „Aradul are nevoie de…” iniţiat de liderul consilierilor locali USL, Florin Galiş. Concluziile trase în urma analizării datelor culese din teren indică faptul că majoritatea locuitorilor Aradului sunt nemulţumiţi de calitatea vieţii cetăţeneşti.

            „Am analizat cu atenţie datele culese direct de la cetăţeni şi am constatat că arădenii nu sunt nici pe departe mulţumiţi de ceea ce administraţia locală realizează din acest oraş. Majoritatea oamenilor, indiferent de zonă, sunt nemulţumiţi de calitatea lucrărilor, se plâng de lipsa spaţiilor de joacă şi a spaţiilor verzi, de lipsa locurilor de parcare, de preţul parcărilor publice, de ridicarea excesivă a zonelor de impozitare, de prezenţa incontrolabilă a câinilor comunitari, de mizeria stradală plătită cu sume mari, de bulevardul transformat în kitch cu iz comercial, de degradarea sistemului sanitar, de sistemului precar de educare şi formare profesională, de lipsa evenimentelor culturale, de lipsa de dezvoltare economică a oraşului , de distrugerea Ştrandului Neptun. V-am înşiruit câteva din problemele reale cu care arădenii se confruntă pentru ca, acum în prag de alocare a bugetului pentru anul acesta, să trag un semnal de atenţie domnului primar care şi de această dată a hotărât prin specialiştii domniei sale bineînţeles, să aloce banii arădenilor în felurite şi neînsemnate proiecte”, ne-a declarat Florin Galiş, preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad.

            Tot în cadrul analizei pe bugetul local, consilierul local a mai  adăugat  şi faptul că „ alocarea bugetului este şi de această dată facută neprofesionist, fără a ţine cont de nevoile pragmatice de dezvoltare a oraşului. Sunt lacune foarte mari în alocarea de fonduri cu privire la sănătate, asistenţă socială, stimularea dezvoltării economice, promovarea culturii şi a turismului.Un alt aspect ascuns sub preş de administraţia Falcă este şi rata dobânzii pe care Aradul trebuie să o achite pentru împrumuturile luate şi investite în găuri negre. Bugetul din acest an, ne confirmă încă o dată faptul că administraţia nu are o viziune pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte dezvoltarea reală a acestui oraş.Totodată nu pot să nu remarc faptul că domnul primar s-a grăbit să ridice nivelul taxelor şi impozitelor dând vina pe Guvern,  în condiţiile în care Aradul are un excedent bugetar de 14 milioane de euro! Consilierii USL vor studia cu atenţie acest proiect de buget şi vom aduce toate amendamentele necesare pentru a corecta toate lacunele identificate în proiectul vizat.”

Read more

newsarad stiri arad

In cadrul ședinței Colegiului Director Național, care a avut loc astazi, 27 martie, s-au stabilit detaliile de organizare a Consiliului Național de Coordonare pentru alegerea Biroului Permanent Național al PDL.
Alegerea BPN va avea loc sâmbăta, 6 aprilie, la Palatul Parlamentului și vor participa 700 de membri din care 379 sunt de drept iar ceilalți vor fi desemnați în funcție de performanțele electorale ale fiecărei organizații județene. În acest sens, vineri, la ora 16, a fost convocata o sedinta a Biroului Permanent Județean PDL Arad pentru desemnarea delegaților. Termenul de depunere a candidaturilor pentru funcțiile din cadrul viitorului BPN expiră joi, 4 aprilie.
Din Comisia de organizare a Consiliului National de Coordonare fac parte: Vasile Blaga – președinte PDL, Gheorghe Ialomițianu – președinte CNRC, Buda Ioan – președinte CNISL și cei doi lideri de grup, Mircea Toader și Cristian Rădulescu.

Read more

ioan cristina

Senatorul USL Ioan Cristina condamnă faptul că Traian Băsescu a început să se joace cu teme sensibile, cum ar fi armata română. „România a avut de 20 de ani încoace o foaie de parcurs în ce privește reforma militară, în contextul aderării la NATO. Când un președinte vorbește despre decapitarea armatei, când etichetează un ministru civil drept «politruc», deși apartenența la NATO are ca și condiție controlul civil asupra armatei, Traian Băsescu ori nu înțelege nimic, ori pur și simplu nu mai judecă”, a declarat senatorul arădean. De aceea, acesta consideră că Traian Băsescu trebuie izolat politic: „Nici un fel de instituție nu mai trebuie să aibă dialog cu el. În mod evident, orice dialog rațional, corect din punct de vedere instituțional și în cadre democratice, este imposibil cu Traian Băsescu”.

În final, senatorul Ioan Cristina a mai afirmat: „Traian Băsescu e inconștient și complet iresponsabil. Acum se văd consecințele reinstalării lui în ciuda votului de la referendum: în funcția de președinte se află azi un personaj ilegitim, agresiv și care face rău României. Ieșiri precum cea de ieri ne arată încă o dată de ce nu ne putem preface că nu s-a întâmplat nimic în vara lui 2012, de ce nu avem voie să uităm de votul popular dat împotriva lui Traian Băsescu și de ce nu putem reveni la status quo-ul dinainte de referendum, în relația cu Traian Băsescu.”

Read more

Flavius_Maduta

Controalele aplicate în ultima perioadă pentru protecția consumatorilor și calitatea laptelui de pe piață au rezultate pozitive. „Laptele și produsele românești sunt astăzi mai sigure ca niciodată. În ultimele săptămâni au fost efectuate 1300 de analize, față de 15 câte au fost făcute anul trecut, ceea ce garantează ca produsele sunt mai sigure ca niciodată. Îi îndemn pe arădeni să aibă încredere în produsele românești, să cumpere lapte fără rezerve. Este regretabil că, intenționat sau nu, se creează o stare de panică nejustificată care afectează deopotrivă producătorii și consumatorii. Controalele efectuate, în urma unor suspiciuni, sunt justificate, au ca scop protejarea sănătății publice. Starea de panică nu este însă justificată și nu trebuie exploatată politic sau mediatic”, a declarat deputatul USL Flavius Măduța.

Read more

igas mai

Suntem la doar patru zile distanţă de Consiliul JAI, la patru zile distanţă de o decizie care ar fi putut aduce România mai aproape de Schengen.

            Şi la doar patru zile distanţă, factorii politici cu responsabilitate în a realiza acest deziderat al românilor, aleg să izoleze România şi cetăţenii săi prin declaraţii iresponsabile. Şeful diplomaţiei, acest Titus Corlăţean, îşi permite să calce în picioare munca noastră, a celor care am depus eforturi pentru a îndeplini din punct de vedere tehnic toate condiţiile impuse de UE, a personalului celor două ministere implicate în implementare. Eforturile tuturor acestor oameni au fost recunoscute în cadrul Consiliilor JAI la care am participat în calitate de ministru de interne. România şi-a îndeplinit condiţiile tehnice, o afirmaţie cu care toate statele membre au fost de acord. O afirmaţie care izvorăşte din munca guvernărilor anterioare.

            Iar Titus Corlăţean, susţinut mai apoi de premierul Victor Ponta, dă o palmă Uniunii Europene în ajunul Consiliului JAI. Dacă Guvernul susţine poziţia ministrului Corlăţean, atunci Guvernului îi trebuie alt popor pe care să îl conducă, pentru că acest popor a ales calea europeană. Acest Guvern socialist trebuie să plece pentru ca România să îşi reia cursul.

            Prin eforturi susţinute am reuşit să atragem de partea noastră ţări care se împotriveau să aderăm. Germania, prin oficialii săi, a fost o susţinătoare consecventă a aderării României la Schengen. Preşedinţiile UE ne-au sprijinit pe parcursul acestor ani. Într-o singură zi, în câteva minute, şeful diplomaţiei române şi premierul au reuşit să dărâme cursul istoric al României înspre integrarea europeană deplină. Acum Germania spune că se va folosi de dreptul de veto pentru a împiedica aderarea României. În 2013, Guvernul USL reuşeşte să blocheze viitorul european al românilor! În 2013, USL ne duce cu zeci de ani în spate şi întoarce spatele rudelor celor care au murit în 1989 pentru o Românie europeană.

            Ce le veţi spune românilor despre faptul că guvernarea USL, formată din vrednici reprezentanţi ai unei majorităţi de 70%, şi-a asumat o poziţie care dăunează grav viitorului acestui popor? Refuz să cred că răspunsul va fi identic cu cel pe care Ministrul de Externe şi premierul îl dau acum oficialilor europeni în privinţa aderării la Schengen: „Nu mai suntem interesaţi” sau „Nu mai este un obiectiv al României”. Guvernul nu mai este interesat de aderarea la Schengen. USL nu mai este interesat de implicaţiile neîndepliniri acestui obiectiv, deşi le cunoaşte, domnul Antonescu cel puţin le cunoaşte, a declarat public acest lucru.

            Ce înseamnă această amânare a României din punct de vedere economic? Înseamnă decalaj în viteza de circulaţie a mărfurilor şi a fluxurilor de bani. Mai clar, o oră pierdută în vamă (cu toţii am văzut cât de mediatizate sunt cozile din vămi) costă jumătate de milion de euro la nivelul întregului parc de tiruri din ţară. Înseamnă pierdere de bani în economie. Aderarea la Schengen nu este o glumă şi faptul că oficiali ai României aleg să ne îndepărteze tot mai mult ne costă, pe termen lung, mulţi bani.

            Guvernarea PDL a susţinut acest obiectiv extrem de important al României. Am muncit şi ne-am asumat poziţia faţă de acest interes naţional bine definit. România trebuie să adere la spaţiul Schengen şi toţi factorii politici trebuie să susţină acest obiectiv!

Read more