News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Zona Metropolitană permite administrație mai eficientă realizată mai ieftin

Asocierea administrațiilor locale într-o Zonă Metropolitană aduce beneficii cetățenilor, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

„Oradea și județul Bihor au dezvoltat o zonă metropolitană care funcționează și dă un impuls dezvoltării. Legea permite administrațiilor locale să se asocieze pentru proiecte comune, pentru a accesa finanțări și pentru a realiza investiții de interes comun. Zona metropolitană nu înseamnă desființarea unor comune sau orașe, nici majorarea impozitelor, așa cum au crezut mulți. Potrivit legislației, Aradul, ca reședință de județ poate să includă în zona metropolitană primele două coroane urbane, adică acele administrații cu care are hotar comun (prima coroană) și localitățile din imediata vecinătate a acestora (a doua coroană). Astfel, din Zona Metropolitană Arad pot face parte orașele Curtici, Lipova, Pecica și Sântana și comunele Covăsânț, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Ghioroc, Iratoșu, Livada, Păuliș, Peregu Mare, Secusigiu, Semlac, Șagu, Șimand, Șofronea, Vinga, Vladimirescu, Zăbrani, Zădăreni și Zimandu Nou. Obiectivele zonelor metropolitane țin de planificarea dezvoltării, investiții în infrastructură, proiecte pentru educație și sănătate, modernizarea transportului și gestionarea deșeurilor. Cred că trebuie să avem o dezbatere și o decizie în acest sens, o zonă metropolitană poate integra mai bine proiectele de interes comun și ne poate ajuta să accesăm mai ușor fonduri dezvoltare. Trebuie să intrăm în altă etapă de dezvoltare și să ne pregătim pentru ciclul financiar 2028 – 2035”, a explicat Sergiu Bîlcea.

Read more
Iustin Cionca: „Avem lucrări în desfășurare pe DJ 709, între Cermei și limita cu județul Bihor”

Consiliul Județean Arad anunță că lucrările de modernizare pe drumul județean 709, pe tronsonul cuprins între comuna Cermei și limita cu județul Bihor, pe o distanță de 15,9 kilometri, sunt în faza intervenției asupra fundației drumului.

În această etapă, lucrările vizează refacerea fundației drumului, o intervenție esențială pentru asigurarea durabilității și siguranței circulației pe termen lung. Lucrările includ operațiuni complexe de stabilizare a terenului, pregătirea terasamentului și refacerea structurii rutiere, etape care stau la baza unei infrastructuri moderne și rezistente în timp.

„Este o investiție serioasă, care va aduce și acest drum județean la standarde moderne și va asigura condiții de trafic sigure pentru locuitorii din zonă și pentru toți cei care tranzitează această rută”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.

Investiția este realizată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021–2027, în cadrul Intervenției Regionale 5.1.A – Drumuri județene, și face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din nordul județului Arad.

„Acest proiect este parte din strategia noastră de a dezvolta rețeaua de drumuri județene cu ajutorul fondurilor europene. Investim în drumuri să sprijinim dezvoltarea economică și creșterea calitatea vieții în județ”, a mai subliniat președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad va continua să monitorizeze atent execuția lucrărilor, astfel încât acestea să fie realizate la standardele de calitate dorite și în termenele stabilite.

Read more
A fost finalizată montarea tuturor imprimantelor în bibliotecile din 11 localități din județ

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, anunță că astăzi a fost finalizată montarea tuturor imprimantelor în bibliotecile din 11 localități din județ, parte a unui amplu proiect dedicat alfabetizării digitale a populației din mediul rural și mic-urban. Este vorba de bibliotecile din Chișineu-Criș, Curtici, Pecica, Sebiș, Cărand, Hălmagiu, Hășmaș, Ignești, Macea, Secusigiu, Șiria și Zimandu Nou. De săptămâna viitoare începe montarea ecranelor de proiecție, videoproiectoarelor și routerelor noi în aceste biblioteci. Un lot de computere este încă în așteptare, căci licitația pentru ele a fost contestată.

Această etapă marchează o evoluție importantă în implementarea proiectului „Dezvoltarea competențelor digitale în cadrul bibliotecilor din județul Arad”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 7 – Transformarea digitală, Investiția I17.

„Bibliotecile nu mai sunt doar spații de lectură, ci devin adevărate centre comunitare moderne. Prin acest proiect, le transformăm în locuri unde oamenii învață să folosească tehnologia, să comunice, să acceseze informații și oportunități. Este un proiect despre șanse egale și despre viitorul comunităților noastre”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Proiectul vizează dotarea a 11 biblioteci din județ cu echipamente IT moderne și crearea unui hub de dezvoltare a competențelor digitale, care va avea și rolul de a promova valorile culturale locale.

Echipamentele cumpărate din fonduri europene de Consiliul Județean Arad pentru cele 11 biblioteci sunt:

Ignești

*2 calculatoare (cu periferice, sistem de operare Windows și pachet Microsoft Office)

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Cărand

*2 calculatoare (cu periferice, sistem de operare Windows și pachet Microsoft Office)

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Hășmaș

*2 calculatoare (cu periferice, sistem de operare Windows și pachet Microsoft Office)

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

*router Wi-Fi

Sebiș

*3 calculatoare (cu periferice, sistem de operare Windows și pachet Microsoft Office)

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Chișineu-Criș

*3 calculatoare

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Curtici

*3 calculatoare

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

*router Wi-Fi

Macea

*2 calculatoare

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Pecica

*3 calculatoare

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Secusigiu

*2 calculatoare

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Șiria

*2 calculatoare

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

*router Wi-Fi

Zimandu Nou

*2 calculatoare

*imprimantă multifuncțională

*proiector LCD

*ecran de proiecție

Grupurile țintă sunt în special persoanele din comunități cu acces limitat la tehnologie și formare digitală, inclusiv categorii vulnerabile.

„Ne dorim ca fiecare arădean, indiferent unde locuiește, să aibă acces la instrumentele digitale esențiale în societatea de astăzi”, a subliniat Iustin Cionca.

Read more
Opt asocieri de constructori au depus oferte pentru construirea Complexului Matern-Pediatrie din Arad!

Consiliul Județean Arad a înregistrat un interes major din partea mediului de afaceri pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura medicală din județ. Opt asocieri de constructori (o asociere cuprinde mai multe firme, în unele cazuri chiar câte 5-6) au depus oferte pentru construirea Complexului Matern-Pediatrie din Arad, un proiect care va transforma radical modul în care sunt oferite serviciile medicale pentru copii și mame în sistemul public de sănătate.

„Valoarea estimată a investiției, înainte de organizarea licitației, este de 436 de milioane de lei, iar noul complex medical va reuni sub același acoperiș toate specializările dedicate copiilor, asigurând astfel o abordare integrată a actului medical pediatric. Construirea Complexului Matern-Pediatrie reprezintă un pas decisiv în dezvoltarea sistemului medical arădean și în asigurarea unor servicii medicale de calitate pentru mame și copii. Intrăm într-o altă etapă în investițiile în sistemul de sănătate publică din Arad, odată ce vom începe construirea acestui spital. Avem o clauză suspensivă, asta înseamnă că vom da ordinul de începere a lucrărilor atunci când identificăm o sursă de finanțare, dar lucrăm la asta pe mai multe planuri, și nu doar prin proiecte, ci și printr-un posibil credit bancar din care să putem începe lucrarea”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Procesul de selecție a constructorului nu va fi bazat exclusiv pe prețul ofertat, deci nu va fi declarată implicit câștigătoare oferta cea mai mică. În conformitate cu criteriile stabilite în procedura de achiziție, prețul reprezintă 70% din punctaj, restul fiind acordat pentru criterii care țin de calitatea soluțiilor tehnice și de capacitatea de realizare a proiectului. Astfel, Consiliul Județean Arad urmărește nu doar o ofertă competitivă financiar, ci și garanția unei execuții de înaltă calitate pentru această investiție strategică.

Noul Complex Matern-Pediatrie va înlocui actualul spital Matern, o clădire construită în urmă cu mai bine de o sută de ani (cu excepția unei secții ridicate în perioada comunistă). În timp, această clădire a devenit improprie pentru modernizări majore, mai ales în contextul în care imobilul a fost revendicat de Comunitatea Evreilor din România, situație care a limitat posibilitatea realizării unor investiții necesare.

Prin noua investiție, Consiliul Județean Arad își propune să creeze o infrastructură medicală modernă, adaptată standardelor actuale din domeniul sănătății și nevoilor pacienților din regiune, nu doar din județ.

Consiliul Județean are la dispoziție 60 de zile pentru evaluarea ofertelor. Această perioadă poate fi însă prelungită, în funcție de complexitatea ofertelor.

Read more
Condițiile meteo favorabile pornesc lucrările în nordul județului

Lucrările pe șantierele din nordul județului au fost reluate în ritm susținut, profitându-se astfel de condițiile meteo favorabile. Pe tronsonul Mișca – Apateu – Berechiu,  esențial pentru conectarea zonei la rețeaua TEN-T (DN 79 Arad–Oradea), au fost reluate asfaltările. Modernizarea acestui segment facilitează accesul locuitorilor către zonele industriale Nădab-Chișineu Criș și Ineu. La tronsonul Cermei – Șepreuș, asfaltarea a fost finalizată înainte de termenul contractual. În prezent, se fac pregătirile finale pentru recepția lucrării, după o perioadă în care drumul a fost închis pentru execuție rapidă. Pe tronsonul Șicula-Cermei se lucrează la șanțurile de scurgere, cu o amploare care nu a mai fost întâlnită în zonă.  „Modernizarea infrastructurii din nordul județului este o prioritate pentru a asigura condiții de siguranță și mobilitate sporită pentru populația din aceste comunități. Mobilizarea constructorilor ne confirmă că vom respecta calendarul asumat pentru finalizarea întregii rețele rutiere din zonă în 2026,” a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Lucrările fac parte dintr-un proiect de anvergură la nivelul județului, „Modernizare rețea rutieră în zona de nord a Județului Arad”,  proiect ce vizează modernizarea a 67,391 km de drum județean, cu o valoare totală de 419.675.554,26 lei (TVA inclus), din care 248.132.728,93 lei reprezintă fonduri eligibile.

Modernizarea cuprinde cinci tronsoane:

– Lotul 1: Șicula – Gurba – Cermei (14,4 km) – executat de Sylc Con Trans SRL.

– Lotul 2: Cermei – limita județului Bihor (15,9 km) – executat de Crișana Pro Construct SRL și Diferit SRL.

– Lotul 3: Șepreuș – Cermei (6,9 km) – executat de Inteco Holding SRL.

– Lotul 4: Cermei – Beliu (10 km) – executat de Tehnodomus SRL și Drum Inserv SRL.

– Lotul 5: Mișca – Apateu – Berechiu (20 km) – executat de Sylc Con Trans SRL.

Read more
Iustin Cionca: „Se toarnă asfalt pe DJ 794, la Vânători”

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat la ședința de joi a Consiliului Județean, că vremea frumoasă a permis reluarea lucrărilor în infrastructura rutieră, în cadrul programului amplu de modernizare a drumurilor din nordul județului. În aceste zile, echipele de lucru continuă turnarea asfaltului pe drumul județean DJ 794, în localitatea Vânători.

Lucrările pe acest sector traversează localitățile Mișca, Vânători, Satu Nou și Apateu, iar punctul final al modernizării este la Berechiu, la intersecția cu DJ 709 (km 70+700). Tronsonul are o lungime totală de 20 de kilometri și face parte din proiectul Consiliului Județean Arad de modernizare a rețelei rutiere din nordul județului, proiect care urmărește îmbunătățirea conectivității cu județul Bihor și creșterea siguranței în trafic.

Read more
Incendiu puternic la o fabrică de polistiren
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață, 11 martie, la o fabrică de polistiren din zona industrială a cartierului Aradul Nou, iar un nor gros de fum a acoperit o parte a municipiului Arad.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, incendiul a fost anunțat la numărul unic de urgență 112 cu puțin timp înainte de ora 8:00. La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum.
Din cauza cantității semnificative de fum rezultat în urma arderii materialelor, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT pentru persoanele aflate în apropierea zonei afectate.
La locul intervenției acționează pompierii militari ai ISU Arad cu un dispozitiv format din șase autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, un echipaj de descarcerare și o autoscară. În sprijinul salvatorilor arădeni au fost trimise și două autospeciale de stingere din cadrul ISU Timiș.
Deocamdată, autoritățile nu au raportat victime. Pompierii continuă intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului, urmând ca după stingerea focului să fie stabilite cauzele producerii acestuia.
Read more
Iustin Cionca: 17 iunie, ziua #LoveArad

Consiliul Județean Arad lansează programul #LoveArad. În acest an va avea loc în data de 17 iunie, în cadrul Zilelor Județului Arad, fiind momentul în care toți cei care au o legătură cu Aradul sau o afecțiune specială pentru acest loc sunt invitați să își exprime, pe rețelele sociale, dragostea pentru județul nostru.

Inițiativa este coordonată de Consiliul Județean Arad, prin structurile sale de comunicare și promovare, și își propune să aducă împreună comunitatea arădeană, de acasă și din diaspora, într-o campanie de promovare a valorilor, locurilor și oamenilor care dau identitate acestui județ. Organizatorii își doresc ca, prin această campanie, mesajele despre Arad să ajungă la cât mai multe persoane, în țară și în lume.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, îi invită pe toți cei care au o legătură cu Aradul să se alăture acestei inițiative: „Îi invit pe toți arădenii, oriunde s-ar afla, dar și pe toți cei care au descoperit frumusețea acestui județ, să transmită un mesaj despre locul pe care îl numim acasă și să se alăture programului #LoveArad, pe 17 iunie, în cadrul Zilelor Județului Arad. Aradul este un loc al diversității culturale, al tradițiilor și al inițiativelor economice puternice. Este un județ în care oamenii construiesc, creează și dezvoltă o comunitate frumoasă. Sunt convins că foarte mulți dintre cei care trăiesc aici sau care au rădăcini în Arad vor dori să împărtășească cu lumea detalii despre acest loc special.”

Participarea este foarte simplă. Tot ce trebuie să faceți este să folosiți #LoveArad în postările de pe rețelele sociale (Facebook, Instagram, X/Twitter sau TikTok) în data de 17 iunie.

Postările și mesajele pot include:

*Aspecte de la vizite, excursii și experiențe turistice în județul Arad

*Portrete despre oamenii și comunitățile din Arad

*Peisajele, dealurile și Munții Zărandului, Valea Mureșului, Valea Crișurilor, Țara Moților, Podgoria Miniș-Măderat sau Câmpia de Vest

*Imagini despre patrimoniul istoric și arhitectural al Aradului

*Muzica, arta, sportul și viața culturală din județ

*Gastronomia locală și tradițiile comunităților din Arad

*Afacerile locale, investițiile și oportunitățile economice

*Povești personale despre Arad și legătura cu acest loc

Prin #LoveArad, județul Arad devine pentru o zi o poveste spusă de cei care îl cunosc cel mai bine.

Read more
Transport ilegal de lemn depistat pe DN7. Amendă de 12.000 de lei și material confiscat
Un transport de material lemnos cu nereguli a fost depistat de polițiști pe DN7, în urma unui control efectuat de polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin împreună cu jandarmii arădeni.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, incidentul a avut loc în data de 9 martie, în jurul orei 13:00. Oamenii legii au oprit pentru verificări un autocamion cu semiremorcă, condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Sibiu, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, s-a constatat că speciile de lemn înscrise în avizul de însoțire nu corespundeau cu cantitatea de material lemnos aflată efectiv în încărcătură.
În acest caz, societatea comercială din județul Sibiu a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei.
De asemenea, a fost confiscată fizic cantitatea de 3,26 metri cubi de material lemnos, iar valoric a fost confiscată suma de 1.111,66 lei.
Read more
Incendiu la o casă din Leasa. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Un incendiu a izbucnit luni seara, 9 martie 2026, în jurul orei 20:45, la o locuință din localitatea Leasa, intervenția mobilizând mai multe echipaje de pompieri din județul Arad.
Potrivit reprezentanților ISU Arad, flăcările au cuprins o casă cu regim de înălțime parter plus mansardă. La locul intervenției au fost trimise forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș, Detașamentului Ineu și al Gărzii de Intervenție nr. 2 Gurahonț.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. De asemenea, la intervenție au participat și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hălmagiu.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și al mansardei locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la anexele aflate în apropiere.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, pompierii reușind să împiedice extinderea flăcărilor la alte construcții din zonă.
La fața locului, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei care a suferit un atac de panică. După evaluarea medicală, aceasta a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită.
Read more