News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UTA s-a jucat de-a victoria şi a lăsat două puncte mari la Piteşti

Nu s-a mai bucurat nimeni în această seară, la Piteşti, deşi FC Argeş şi UTA au încheiat la fel ca şi la început de august, 1-1, atunci declanşându-se hora bucuriei în ambele tabere, ca urmare a promovării. Acum, cele două echipe căutau însă prima victorie din Liga 1, fără însă să o reuşească. UTA merita succesul, dar s-a jucat cu marile ocazii, nu mai puţin de şase la număr! „Bătrâna Doamnă” a controlat autoritar prima parte a meciului din Trivale şi în afara golului marcat şi-a mai creat alte patru ocazii mari, portarul gazdelor salvându-şi echipa de la un scor mai sever, după primele 45 de minute. Debutul partidei a fost, totuşi, destul de echilibrat, echipele tatonându-se mai mult, dar din minutul 10 UTA a preluat clar iniţiativa. Era minutul 11, atunci când Bustea a prins un şut excelent de la 20 de metri, care s-a dus direct la colţul lung, fără speranţe pentru portarul Argeşului. Autorul golului a acuzat apoi probleme musculare şi a fost înlocuit în minutul 18 de Tomozei. Gazdele au încercat să se apropie periculos, dar eforturile lui Mediop au adus doar cornere şi şuturi în blocajul defensiv al UTA-ei. Pe contraatac, Tomozei i-a aşezat o minge lui Tescan, acesta l-a văzut liber la 18 metri pe Cipri Rus, dar atacantul arădean a şutat puţin alături. O altă ocazie mare a “roş-albilor” s-a consemnat în minutul 36, Hora reluând din foarfecă de la 8 metri, dar direct pe direcţia lui Croitoru. Peste doar un minut trebuia să se acorde penalty pentru UTA, dar centralul târg-mureşean a închis ochii la un henţ evident în careu a lui Tofan, după o centrare a lui Rumpoulakou. Finalul reprizei a fost dominat copios de arădeni, iar Hora, cu un şut pe lângă poartă din 16 metri şi Buhăcianu, blocat in extremis de Leca, i-au iertat pe piteşteni de un al doilea gol. În prelungiri, Cipri Rus a pătruns în viteză, şutul său din 15 metri fiind respins cu greu de Croitoru.

Gol frumos reuşit de Bustea şi un penalty clar, refuzat, în prima repriză

Trupa lui Ionuţ Badea a început ceva mai bine mitanul secund, iar insistenţele au dus la prima şansă mare a gazdelor din meci, mingea şutată de Năstăsie, din 11 metri lateral dreapta, fiind scoasă spectaculos de Moldovan. Era minutul 56 şi “Bătrâna Doamnă” scăpa de prima fază periculoasă. Pe contraatac, Tescan a fost excelent angajat de Buhăcianu, dar juniorul UTA-ei, singur la 7 metri, şi-a prelungit neinspirat mingea, ratând şansa desprinderii. Peste un minut, Şerban a prins o torpilă de la 25 de metri, Moldovan reţinând cu ceva emoţii. În ultima jumătate de oră s-a jucat pe contre, “alb-violeţii” neamaivând ce pierde. Ocazia partidei a semnat-o Vali Buhăcianu, în minutul 67, însă atacantul UTA-ei, bine angajat de Roşu şi scăpat singur după o cursă în viteză, a ratat incredibil din doar şase metri, şutând alături! Năstăsie a executat bine o lovitură liberă de la 30 de metri, dar Moldovan a fost din nou la locul potrivit. Şi aşa cum se întâmplă în fotbal, ocaziile mari s-au răzbunat în cele din urmă în minutul 76, atunci când nou intratul Malele, bine angajat de Năstăsie, l-a păcălit în careu pe Ilie şi l-a executat pe Moldovan cu un şut la colţul lung, din 10 metri lateral stânga, 1-1.

Ocaziile mari s-au răzbunat, iar Argeşul a smuls un punct nesperat

Florin Ilie a încercat să “se scoată” în minutul 79, în urma unui corner, fundaşul UTA-ei şutând din careu, dar fără să cadreze poarta. Finalul a fost încins, ambele echipe au riscat şi nu s-au mulţumit cu un punct. Până la ultimul fluier, Ioniţă l-a mai încercat pe Croitoru, cu un şut periculos de la vreo 35 de metri, fără să îl păcălească însă pe acesta. În prelungiri, Albu a reluat cu capul, din şase metri, dar pe lângă, iar mingea centrată de Ursu a căzut pe bară, la ultima fază a meciului! S-a terminat 1-1, exact ca în meciul decisiv din play-off-ul Ligii a II-a, dar acum nu s-a mai bucurat nimeni. Mai mult, utiştii au ce regreta, pentru că au lăsat două puncte mari la Piteşti, scăpând printre degete victoria. UTA bifează al treilea egal din tot atâtea meciuri şi speră să spargă gheaţa la capitolul victorii, în meciul de acasă, cu Poli Iaşi. Argeşenii trebuie să se mulţumească cu punctul, mai ales că e primul de la revenirea în Liga 1, iar UTA chiar i-a iertat astăzi de o nouă înfrângere. (foto: prosport)

Formaţii:

FC Argeș: Croitoru – Tofan, Turda, Leca, Șerbănică – Șerban (70 Panait), Meza Colli – Mirică (1 Năstăsie, 80 Muşat), Honciu (70 Deac), Grecu – Mediop (70 Malele).

UTA: Moldovan – Bustea (18 Tomozei), Benga, Ilie (80 Erico), Roumpoulakou – Albu, Roșu – Tescan (80 Rusu), Hora, Buhăcianu (69 Ursu) – C.Rus cpt. (68 Ioniţă).

Arbitri: Florin Andrei (Târgu Mureş) Vasile Marinescu (Bucureşti) – Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: George Găman (Craiova).

Read more
Kaiaciştii de la CSŞ Gloria au cucerit trei medalii la Campionatele Naţionale

Rezultate excelente pentru secția de kaiac a CSȘ Gloria Arad. La Campionatele Naționale de la Bascov, sportivii de pe Mureș au pus mâna pe nu mai puțin de patru medalii naționale, după cum urmează:

Paul Abrudan – locul 1 și titlul de campion național la cadeți în proba de 500m K1

David Marian – locul 2 și titlu de vicecampion național la juniori II, în proba de 200m K1 și locul 3 și medalie de bronz la juniori II, în proba de 1000m K1(pregatit de Prof Muscă Viorel).

Anita Kocsis – locul 3 și medalie de bronz la cadeți, în proba de 500m K1

Abrudan și Kocsis sunt pregătiți de profesorul Claudiu Baboș, iar Marian de profesorul Gheorghe Muscă.

De asemenea, o comportare bună au avut și Csenge Okros – locul 8 la cadeți k1 500m, profesor Claudiu Baboș și echipajul format din Sarah Fulop și Valentina Ardelean – locul 6 la Jun II în proba de 500m, profeosor Gheorghe Muscă.

Read more
Turul României 2020 va fi transmis în direct de Televiziunea Română

Federația Română de Ciclism anunță semnarea parteneriatului cu Televiziunea Română pentru difuzarea Turului României. Astfel, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, organizată de FRC alături de Ministerul Tineretului și Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, va fi transmisă în direct pe TVR1 și TVR3.

Pentru prima dată în istoricul competiției, Televiziunea Română va difuza în direct momente din toate cele 5 etape din Turul României. Astfel, în perioada 8 -13 septembrie pasionații de ciclism, și nu numai, vor putea urmări zilnic cele mai importante momente ale competiției, conform următorului program:

  • 8 septembrie,TVR 1, începând cu ora 12:00 – transmisiune în direct de la Timișoara, din timpul ceremoniei de prezentare a echipelor, iar de la ora 19:30 un rezumat al cursei prolog.
  • 9 – 12 septembrie, 16:00-17:00, TVR 3 – ultima oră a fiecărei etape transmisă în direct
  • 9 – 12 septembrie, 17:00, TVR 1 – festivitatea de premiere a fiecărei etape, iar de la ora 19:30 – rezumatul zilei.
  • 13 septembrie, 15:30, TVR1 – finalul etapei din București și festivitatea de premiere

Cea de-a 53-a ediție din Turul României va debuta pe 8 septembrie la Timișoara, cu o cursă prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, Brașov – (Transfăgărășan) – Curtea de Argeș, etapa finală desfășurându-se pe 13 septembrie, la București. În total, caravana ciclistă va parcurge un traseu de peste 800 km, conturat în jurul unora dintre cele mai spectaculoase zone ale țării.

Cu un pluton format din circa 100 de cicliști care se vor lupta pentru celebrul tricou galben, Mica Buclă promite să fie un eveniment menit să promoveze ciclismul, ca sport practicat la nivel de performanță, dar și mersul pe bicicletă în rândul populației, frumusețile României și turismul românesc.

Read more
UTA s-a despărţit de primii jucători. Situaţia lui Moise este tot mai complicată

UTA a anunţat, prin vocea lui Alexandru Meszar, că va transfera în această pauză competiţională între 6 şi 8 jucători, pentru a forma un lot competitiv de Liga 1. Asta înseamnă că vor fi şi „divorţuri”, listă neagră care a şi fost deja deschisă. Radu Crișan, fotbalist împrumutat de la Astra, nu mai face parte din planurile lui Laszlo Balint, la fel ca și Andrei Rus, care aparține de Petrolul. De asemenea, s-a renunţat la Bogdan Stancu și Cristian Pușcaș, însă până la ora reunirii de luni vor mai fi anunţate probabil şi alte despărţiri. Situaţia lui Romario Moise, fotbalist împrumutat de la Astra şi dorit în continuare la Arad, devine tot mai complicată, atâta timp cât recursul său la comisia FRF – de a deveni jucător liber de contract şi de a înceta raporturile contractuale cu giurgiuvenii, ca urmare a restanţelor financiare – s-a amânat până pe 20 august.

Asta înseamnă că fotbalistul va relua pregătirile cu actualul său club, Astra, sperând să devină liber abia peste două săptămâni. Perioada de pregătire este foarte importantă pentru Laszlo Balint, tehnicianul „Bătrânei Doamne” având ultimul cuvânt în ceea ce-l priveşte pe Moise, care are însă avantajul de a se fi integrat deja în angrenajul arădenilor. Cum el ar putea veni şi pregătit la Arad, o eventuală decizie favorabilă la Comisia de Recurs, cu o zi înainte de începerea campionatului, nu ar fi o problemă foarte mare.

Vă reamintim că UTA a anunţat până acum transferurile lui Neluţ Roşu şi Ioan Hora, ambii ultima oară la Gaz Metan Mediaş. Săptămâna viitoare se anunţă foarte fierbinte pe piaţa transferurilor, clubul arădean urmând să mai anunţe şi alte nume noi pentru Liga 1. În acelaşi timp, vom afla şi ce jucători se vor mai despărţi de UTA. „Bătrâna Doamnă” se întoarce la treabă de luni, 10 august, urmând să aibă la dispoziţie doar două săptămâni de pregătire, până la redebutul în elita fotbalului românesc.

Read more
Mai este de lucru la stadion. UTA nu va putea debuta acasă, în prima etapă de Liga 1!

Aşa cum anticipam, noul stadion „Francisc Neuman” nu va putea fi predat la cheie până la debutul noului sezon de Liga 1, programat să înceapă pe 22 august. UTA şi-a realizat obiectivul, promovarea în elita fotbalului românesc, iar acum aşteaptă să i se ofere şi cadoul, o arenă nouă şi modernă pe care să scrie istorie, precum o face din 1945. Drast Company, firma constructoare și partenerii subcontractați pentru a finaliza „greaua” moştenire lăsată de cei de la Tehnodomus, fac tot posibilul să se încadreze în termen şi să predea lucrarea undeva până în 20 august, doar că după aceea mai este nevoie de avizele celor de la Inspectoratele de Stat în Construcţii şi pentru Situaţii de Urgenţă, operaţiuni ce includ o serie de verificări şi probe. Anterior recepţiei pe care urmează să o facă beneficiarul, adică Primăria Arad, o comisie a LPF va fi prezentă la Arad săptămâna viitoare, pentru omologare.

Parcările şi demisolul, încă în şantier

La stadion mai e însă de lucru, în special la demisol – cu branşamentul la gaz programat săptămâna viitoare şi la parcări, iar băncile de rezerve – ce ar trebui schimbate, pentru că nu sunt regulamentare – şi turnicheţii, încă nefuncţionali (n.n. e nevoie de schimbarea softului, operaţiune ce costă în jur de 140.000 de euro), pot amâna predarea stadionului până undeva spre finalul acestei luni. Aşadar, toate eforturile comune se canalizează pentru a putea inaugura noul stadion al Aradului în ultimul weekend din august, cu UTA gazdă abia în etapa a doua a Ligii 1. Chiar dacă regulamentul prevede ca nou promovatele să joace acasă în prima etapă, clubul arădean poate face o solicitare pentru a disputa primul joc în deplasare.

Probleme cu băncile de rezerve şi turnicheţii

Nu ar fi o tragedie pentru UTA, atâta timp cât aproape sigur se va juca tot fără spectatori, în acest debut de sezon 2020/2021 din Liga 1. De asemenea, dacă tot au aşteptat şase ani lungi şi grei, pentru a se finaliza un stadion de nici 12 mii de locuri, suporterii mai pot aştepta o săptămână în plus pentru a-şi putea vedea favoriţii pe noua arenă. Conducerea clubului pune la punct ultimele detalii privind vânzarea abonamentelor, preţul acestora urmând să fie „finisat” şi în funcţie de posibilitatea sau nu a spectatorilor de a accesa stadioanele în următoarea perioadă.

Read more
FCC Baschet Arad mai aşteaptă să fie salvată de Primărie

Alături de echipa fanion UTA, o altă grupare reprezentativă ce aşteaptă urgent bani publici este multipla campioană naţională, FCC Baschet Arad.

Situaţia echipei de baschet feminin este foarte complicată, atâta timp cât clubul nu a luat bani nici în prima sesiune de proiecte de la CMCA, iar a doua sesiune nu se mai ţine în viitorul apropiat, conform unei informări a Primăriei. Iar bugetul depinde în mare măsură de fondurile din bani publici, atâta timp cât clubul nu are un un sponsor puternic. Totuşi, intrarea în vigoare a Legii 115/2020 dă posibilitatea administrației publice locale să acorde în mod direct alocații bugetare cluburilor sportive, pe bază de Hotărâre a Consiliului Local Municipal. Primarul interimar Călin Bibarţ a declarat, ieri, că UTA se va bucura de un astfel de privilegiu, dar aşteptăm şi faptele.

Multipla campioană naţională, din nou în situaţie grea

Bibarţ nu a pomenit însă nimic despre echipa FCC Baschet Arad, iar preşedintele clubului arădean, Marcel Urban, este ingrijorat de perspective. Mai ales că timpul trece repede, iar echipa ar trebui să se reunească în a doua jumătate a lunii august. Singura speranţă este, în contextul actual, acordarea în mod direct a unor bani, la fel ca şi în cazul UTA-ei, pe noua lege. Altfel, în ciuda faptului că se plănuia construirea unei echipe frumoase pentru sezonul viitor, există şi posibilitatea desfiinţării, ceea ce ar fi sinonim cu un dezastru pentru sportul arădean de performanţă, şi aşa greu încercat de ani de zile.

Read more
Simona Halep confirmă prezența la WTA Praga

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a anunţat, miercuri, că va participa la turneul WTA pe zgură de la Praga, între 10 şi 16 august, potrivit unei înregistrări video postate pe Twitter de organizatori.

”Salut pe toată lumea, aştept cu nerăbdare să particip la turneul din magnificul oraş Praga, să ne întâlnim în luna august”, a declarat Halep, dublă câştigătoare de Mare Şlem, la Roland Garros în 2018 şi Wimbledon în 2019.

Halep a confirmat la mijlocul lunii participarea la turneul de la Palermo, care va începe pe 3 august, tot pe zgură, care va consemna reluarea circuitului WTA.

Participarea româncei la aceste două turnee întăreşte temerile că ea nu va participa la turneul US Open, de la finalul lunii august, care se joacă pe hard.

Simona Halep s-a arătat reticentă în privinţa ideii de a participa la turneul de Mare Şlem de la Flushing Meadows (New York), din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.

WTA, circuit suspendat pe 8 martie, a adăugat două noi evenimente în calendar, turneul de la Praga şi cel de la Lexington (Kentucky), care va avea loc între 10 şi 17 august.

La turneul de la Praga va evolua şi jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, finalistă în 2014 la Wimbledon, care a primit un wildcard.
AGERPRES

Read more

Federaţia Română de Tenis de Masă anunţă că loturile naţionale de juniori 1 şi 2 au început cantonamentul la Izvorani, programat în perioada 1-15 iulie, în condiţii de maximă siguranţă. Din lotul junioarelor mari face parte şi arădeanca Adela Strună, jucătoare crescută şi formată la CSM Arad, actualmente componentă a Centrului Naţional de la Bistriţa. Ea şi-a reluat antrenamentele post-pandemie la Arad, în sala „Emil Prokopecz”, alături de ceilalţi sportivi ai CSM-ului, după care a plecat la Bistriţa.

Adela Strună evoluează pentru culorile CSM-ului arădean în Superliga pe echipe, alături de Irina Rus şi Ana Barbu. Fetele lui Cristi Dodean mai au de disputat returul, ele ocupând locul şase după turneul tur.

Din lotul naţional al junioarelor 1 mai fac parte Elena Zaharia – lider al generaţiei sale şi o mare speranţă a tenisului de masă românesc –  Ioana Sîngeorzan, Camelia Mitrofan, Denisa Urîtu şi Claudia Caragea.

Read more
Bucuria primului antrenament colectiv de după izolare, la UTA

Liderul Ligii a II-a şi-a reluat antrenamentele colective după aproape trei luni. Negativi la toate cele trei serii de testări la coronavirus, utiştii au dat startul şedinţelor de pregătire în grup, după ce din 19 mai, timp de 14 zile, s-au respectat restricțiile impuse de Ministerului Tineretului și Sportului. Aşadar,„roș-albii” au încheiat antrenamentele în grupe de câte patru jucători, iar de ieri după-amiază se pregătesc normal.

După Tomozei, în continuare pe margine ca urmare a accidentării la gambă, un alt fundaş lateral acuză probleme. Stancu resimte din nou dureri musculare şi urmează să fie supus unor investigaţii. Tomozei este sub tratament şi în curând va relua antrenamentele separate, urmând să se alăture colegilor probabil la mijlocul lunii. În rest, tot lotul este valid şi gata să intre în linie dreaptă cu pregătirea play-off-ului.

În căutarea adversarelor pentru amicale

Cea mai mare problemă a utiştilor pare a fi lipsa adversarilor pentru amicale. După 15 iunie, UTA-ei i-ar prinde bine 2-3 jocuri de verificare, doar că adversari disponibili se vor găsi cu greu. Liga 1 va fi deja începută, vecinii din Ungaria şi Serbia au reluat campionatele, iar cele mai multe divizionare din România sunt în vacanţă.

Poate doar ceva echipe de Liga a IV-a, de prin zona Aradului, sau juniorii mari ai clubului, să le fie partenere utiştilor, înaintea celor cinci finale din play-off-ul-ul pentru promovarea în Liga 1.

(foto: uta-arad.ro)

Read more
Grosul banilor de la Centrul Cultural Judeţean pleacă spre sportul de performanţă

Centrul Cultural Judeţean Arad are pregătiţi 900.000 de lei pentru finanţarea proiectelor depuse de organizaţiile non-guvernamentale din judeţul Arad, în domeniile educaţie şi sănătate, cultură tradiţională, producţii editoriale, tineret, activităţi sportive şi turism şi protecţia mediului. Cea mai mare sumă este rezervată promovării sportului de performanţă, 700.000 de lei urmând să plece spre acest sector.

Grosul banilor vor ajunge, cel mai probabil, la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, aşa cum s-a întâmplat şi anii trecuţi, dar din acest an există pretenţii mari şi din partea voleiului de sală, „UVVG” Pro Volei reuşind să promoveze în prima ligă.

Rămâne de văzut cum se vor împărţi banii, CCJA punând la dispoziţia celor care vor să depună proiecte metodologia de accesare. Tot acolo sunt trecute şi termenele până la care pot fi depuse solicitările de finanţare.

Read more