Antrenorii „Bătrânei Doamne” şi-au luat o piatră de pe inimă. Site-ul oficial al Pandurilor Târgu Jiu anunţă că George Neagu va reveni la „Bătrâna Doamnă” până în vară, aşa cum prevede contractul de împrumut semnat anul trecut. Fundaşul stânga de 25 de ani a efectuat întreaga pregătire de iarnă sub comanda lui Petre Grigoraş, la Poiana Braşov şi Antalya, însă nu a primit prea multe şanse în partidele de verificare. Chiar şi aşa, când s-a apelat la serviciile sale, utistul s-a descurcat destul de bine, marcând şi un gol împotriva sârbilor de la Napredak Krusevac.
Probabil, Grigoraş a considerat că pentru fotbalistul său e mai bine să joace regulat în Liga a 2-a, decât să stea pe bancă sau în tribună în returul primului eşalon. „Pe undeva, ştiam încă de la început că Neagu va reveni la noi încă din ziua în care a fost chemat la Pandurii”, ne-a mărturisit preşedintele Giovanni Catanzariti, care acum nu mai trebuie să găsească alternative pentru postul de fundaş stânga. Pandurii a mai împrumutat doi mijlocaşi până în vară, pe Militaru la FC Silvania şi Ciucur, la Dacia Mioveni.(sportarad.ro)
Cum se stia deja s-a observat si in noul proiect de buget pe anul 2011, celui mai mare brand al aradenilor, echipa UTA, nu i-a fost alocat nici un rand. Acestea au fost concluziile presedintelui filialei aradene a PNL, Florin Galis care face apel la autoritati de a „reinvia” acest brand.

ACU a terminat cantonamentul de la Moneasa cu o înfrângere în partida amicală disputată de la Sebiş. Formaţia de Liga a 3-a, care s-a despărţit de jumătate dintre jucătorii bine cotaţi la acest nivel, s-a impus cu scorul de 2-0, provocând ceva nelinişte în tabăra „studenţilor”.
Sentimentul nu este împărtăşit şi de Gheorghiţa Onu, care se arată total neinteresată de meciurile de verificare. „Pentru mine, aceste partide sunt doar un bun prilej de acumulări fizice. Sau, cel puţin la Sebiş, pe acel teren îngheţat pe care de abia puteai să stai în picioare, darmite să mai joci fotbal, echipa noastră nu a făcut decât un antrenament fizic. În plus de asta, în repriza în care am primit cele două goluri ne aflam pe teren cu o formaţie experimentală. Să le fie bine celor de la Sebiş, dar ei rămân să se bată cu Becicherec sau Şcolar Reşiţa în Liga a 3-a, noi avem treabă în Liga a 2-a. Dacă ar fi fost după mine, eu nici nu acceptam să legăm acest amical, ţinând cont de suprafaţa de joc foarte proastă şi a faptului că jucătorii noştri erau epuizaţi după un cantonament tare la Moneasa”, spune preşedinta „alb-albaştrilor”.
Mai mult, Geta Onu nu-şi doreşte prea multe rezultate pozitive în amicalele ce urmează: „Mulţi antrenori cu experienţă mi-au spus că o echipă ce bate totul în partidele de verificare are probleme în campionat. De abia când se va juca pe puncte se va vedea potenţialul echipei”. Şefa din Aradul Nou nici nu-i condamnă pe jucătorii săi cu nume care nu se coboară la nivelul adversarilor din ligile inferioare. „Jucătorii serioşi nu pun piciorul cu Sebiş sau Gloria şi nu poţi să le porţi pică. Credeţi că Bundea îşi va rupe oasele împotriva unor adversari mult sub nivelul său?”, sună întrebarea retorică a Getei Onu. În această săptămână, ACU le înfruntă în amicale pe Gloria şi FC Hunedoara.(sportarad.ro)
Tenismenul arădean Marius Copil a câştigat turneul ATP Challenger de la Kazan (Rusia), dotat cu premii în valoare de 75.000 de dolari + H (ospitalitate), informează tenisfan.ro. Copil l-a învins în finala disputată duminică pe Andreas Beck, din Germania, (locul 153 ATP), cu scorul de 6-4, respectiv 6-3. De remarcat, că Marius Copil a câştigat primul turneu challenger din carieră, care-i aduce, pe lângă premiul de 10.000 de dolari, şi 100 de puncte în clasamentul ATP.
Copil este component al lotului naţional lărgit de Cupa Davis, şi îl are ca antrenor pe neozeeelandezul Nick Carr. Anul acesta, Copil speră să ajungă în primii 120 de jucători ai lumii.(foto:tenisfan.ro)
Un pic de ghinion a lovit lotul ICIM-ului în această perioadă. La jocul de la Sf. Gheorghe, nici dacă ar fi vrut, Stacey Nolan nu ar fi putut utiliza tot lotul. În zua jocului, şi a doua zi după, Bianca Urban şi Adela Mercea au acuzat o puternică stare gripală. Din fericire, ele sunt pe drumul cel bun, putând fi utilizate în jocurile din Capitală. În schimb, a spus pas, din nou, Bjliana Savic. Pivotul bosniac a făcut recidivă la ruptura musculară, suferită cu ceva timp în urmă, şi va rămâne în afara terenului timp de 7 zile. Se speră în recuperarea ei totală până la Final Four-ul Ligii Europei, programat a avea loc la Arad în 12 şi 13 februarie. Până atunci însă, duminică şi luni, de la ora 12, ICIM joacă în Capitală, cu Rapid în Cupa României, şi Olimpia în CN. (sportarad.ro)
Aseară, mai mulţi suporteri ai UTA-ei au fost faţă în faţă cu cei care conduc acum clubul alb-roşu. Giovanni Catanzaritti, Dorin Stana, Roland Nagy şi Florin Macavei, cel care ar urma să intre în SA, au stat de vorbă cu fanii, iar impresia e că, în ciuda greutăţilor, situaţia e într-un minim de control.
Ciprian Jurma, preşedintele Suporter Club UTA, e cel care transmite, punctual, susţinătorilor grupării fanion a Aradului ce a comunicat conducerea:
– Transferul sediului SA-ului de la Bucureşti la Arad se va finaliza în cateva zile, mişcarea s-a prelungit până acum datorită unor probleme procedurale;
– Cooptarea ca acţionar a lui Florin Macavei se va negocia la sfârşitul săptămânii;
– FCM UTA Arad este în insolvenţă şi probabil vor mai trece două-trei termene de judecată până la intrarea în faliment;
– Dreptul de promovare sau nu, va fi discutat astăzi la Bucureşti, însă o aprobare sau dezaprobare nu va fi obţinută în mod oficial;
– Demisia lui Dan Ţapoş – se încearcă o conciliere cu el pentru a fi ţinut la UTA;
– Echipa va juca pentru locurile 1-2, chiar dacă unii jucători sunt demotivaţi;
– Nu stăm bine cu banii, dar, pentru liga 1 ne-am descurca mult mai bine.
„Problemele şi propunerile noastre le vom prezenta ulterior”, a menţionat Ciprian Jurma. (sportarad.ro)
Read moreDivizionarele secunde UTA (seria I) şi Viitorul Constanţa (seria a II-a) se află printre cluburile care nu au voie să promoveze timp de trei sezoane într-o ligă superioară, ca urmare a aplicării prevederilor articolului 5 bis din ROAF, aprobat, joi, de Comitetul de Urgenţă al FRF, informează frf.ro.FRF susţine că în urma aplicării articolului respectiv, cluburile care au efectuat operaţiuni juridice începând cu anul 2008 intră sub incidenţa prevederilor regulamentare, neavând dreptul de promovare într-o categorie competiţională superioară pentru o perioadă de trei ani din momentul afilierii clubului respectiv la FRF.
UTA ocupă, după disputarea turului Ligii a II-a, seria I, locul cinci, cu 24 de puncte, la patru puncte de ultima poziţie promovabilă, ocupată de Petrolul Ploieşti.
Viitorul Constanţa se află pe locul cinci, cu 24 de puncte, la 10 puncte de Săgeata Năvodari, ocupanta poziţiei secunde în seria a II-a a Ligii a II-a.(mediafax)
Sala de jocuri „E. Prokopecz” a Clubului Sportiv Municipal a fost, sâmbătă, o gazdă primitoare pentru jurnaliştii arădeni, care s- au duelat în cadrul celei de- a doua ediţii a Cupei Presei la tenis de masă.
Sub supravegherea antrenoarei Magdalena Leszay şi a reprezentantei DSJ Arad, Liliana Nica, cei 22 de participanţi au încins confruntări interesante, pentru premiile puse în joc de Selgros, dar şi pentru orgoliu. Anela Freer (Tenisfan) s-
La feminin, podiumul a fost completat de către două fete din garnitura de început a ziarului nostru: Diana Rotar-
La începutul lunii februarie, jurnaliştii arădeni îşi dau întâlnire sub panouri, pentru a treia ediţie a Cupei Presei la baschet, primele două revenind reprezentanţilor Arad Expres (sală, februarie 2010) şi celor de la Expo Arad (aer liber, august 2010).
CUPA PRESEI LA TENIS DE MASĂ –
GRUPA I
1. Meszar; 2. Toduţa; 3. Hărţău; 4. Lazăr; 5. Creţu
GRUPA II
1. Trif; 2. Nicoară; 3. Scridon; 4. D. Toader; 5. O. Toader; Puşcaş
GRUPA III
1. Ghergar; 2. Hamza; 3. Maliţa; 4. Boros; 5. Petrescu
GRUPA IV
1. Freer; 2. Pintea; 3. Herţa; 4. Salveţiu; 5. Moga; 6. Rotar
* primii doi clasaţi s-
GRUPA 1-
Sferturi: Meszar –
Semifinale: Meszar –
Finala mică: Ghergar –
Finala mare: Freer –
GRUPA 9-
Sferturi: Hărţău –
Semifinale: Hărţău –
Finala mică: Herţa –
Finala mare: Hărţău –
CLASAMENT FINAL
1. Anela Freer (Tenisfan)
2. Răzvan Meszar (Ar-
3. Felix Ghergar (Sportsin)
4. Cosmin Trif (Măsura)
5-
Ioan Hamza (Telesprot)
Dacian Toduţa (Sport Arad)
Adrian Pintea (Sportsin)
9. Adrian Hărţău (Jurnal Arădean)
10. Dan Lazăr (Arad Expres)
11. Marius Herţa (Sportsin)
12. Dragoş Slaveţiu (Sport Arad)
13-
Daniel Scridon (Jurnal Arădean)
Diana Rotar –
Attila Boros (News-
17-
Cristina Puşcaş (Arad Expres)
Orlando Toader (News-
Andrei Creţu (West Tv)
Angel Rotar (West TV)
Călin Petrescu (Aradon)
CLASAMENT FEMININ
1. Anela Freer (Tenisfan)
2. Diana Rotar –
3. Cristina Puşcaş (Arad Expres)
Astazi a avut loc reunirea membrilor echipei de fotbal UTA dupa vacanta de sarbatori, astfel antrenorul Roland Nagy si-a reevaluat lotul cu care va incepe pregatirile pentru returul de campionat care se apropie.

Sâmbătă și duminică, peste 80 de elevi de clasele I-IV au luat parte la Colegiul National Elena Ghiba Birta la două concursuri de șah organizate de clubul Vados în parteneriat cu ARED și Inspectoratul Școlar Județean Arad în cadrul parteneriatului comun de promovare a șahului în școală.
S-au desfășurat două turnee, unul pentru elevii de clasele I si a II-a și unul pentru cei de clasele a III-a și a IV-a, având ca mari premii câte un minilaptop oferit de ARED. Pe lângă acestea au fost premiați cu cupe, medalii, diplome și alte obiecte primii trei clasați la fiecare clasă, băieți și fete separat.
Câștigători ai celor două concursuri și implicit a celor 2 minilaptopuri au fost Iulia Șodincă (clasa a II-a – Liceul Pedagogic Dimitrie Țichindeal) și Sergiu Săcăleanu (clasa a III-a – Liceul Vasile Goldiș), ambii terminând cele 2 turnee neînvinși, cu câte 6,5 puncte din 7 partide.
La clasa I premianți au fost Panda Cristian (Liceul Vasile Goldiș), Brădean Camil și Vizental Leon (ambii de la Lic. Pedagogic) la băieți, respectiv Bădescu Emilia (Lic. Pedagogic), Jurj Diana (Sc. Gen. Aurel Vlaicu) și Costaniuc Alexandra (Sc. Gen. Nicolae Bălcescu).
Pe primul loc la clasa a II-a băieți s-a clasat Jurj Andrei (Sc. Gen. Aurel Vlaicu), locurile următoare fiind ocupate de Bogdan Vădăsan (Lic. Pedagogic) și Radu Ungur (Sc. Gen. Mihai Eminescu). Prima dintre fete la această clasă a fost Iulia Câmpean (Șc. Gen. Aurel Vlaicu), urmată în clasament de Șiclovan Carina (Lic. Pedagogic) și de Mustață Ana – Maria (Col. Naț. Elena Ghiba Birta).
La clasa a III-a primele trei locuri la băieți au fost ocupate de Vass Răzvan (Lic. Pedagogic), Vătui Alex (Sc. Gen. Aurel Vlaicu) și Mateaș Eduard (Sc. Gen. Nr. 5) iar la fete de Mihăilescu Anna, Tuduran Diana și Gal Patricia, toate de la Liceul Pedagogic.
Podiumul băieților de clasa a IV-a l-a avut pe prima treaptă pe Țîna Denis (Sc. Gen. Aron Cotruș), pe locurile doi și trei situându-se Andrei Câmpean (Sc. Gen. Aurel Vlaicu) și Victor Măcinic (Lic. Pedagogic) în timp ce la fete s-a impus Balș Bianca (Sc. Gen. Felnac).
Pentru începutul anului 2011, clubul Vados își propune să extindă numărul școlilor în care se predă șah cu alte 5 școli urmând să se ajungă la un total de 15 școli. Copiii care doresc să învețe șah mai aprofundat sunt așteptați la clubul Vados situat în ansamblul rezidential RED1-UTA, Bl. R 13, ap. 73, informații despre programele clubului putând fi accesate de pe situl www.vados.ro .
