News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Consiliul Județean Arad intenționează să acceseze un împrumut de 170 de milioane de lei

Consiliul Județean Arad a atras, de-a lungul celor nouă ani de când îl are pe Iustin Cionca președinte, peste 9 miliarde de lei, circa 1,8 miliarde de euro, fonduri europene sau naționale. Au fost proiecte cu o finanțare minimă, 2%, a Consiliului Județean, aici referindu-ne la valoarea eligibilă a proiectului. Există, însă, și o valoare neeligibilă, ca în fiecare proiect, adică lucrări care nu sunt decontate de sursa de finanțare – Uniunea Europeană sau Guvern – și care trebuie suportată de beneficiar, adică de Consiliul Județean.

Pentru a acoperi aceste costuri, pentru a continua și finaliza unele proiecte, Consiliul Județean Arad intenționează să acceseze un împrumut de 170 de milioane de lei, pentru a contribui la investițiile aflate în derulare. Este vorba despre acoperirea acestor sume neeligibile, adică sume care nu sunt asigurate de finanțator, în cazul a trei obiective cu finanțare europeană. Cele trei proiecte care necesită finanțare sunt drumurile din nordul județului, Complexul Matern-Pediatrie și modernizarea „Drumului Regelui”. Suma de 170 de milioane este una maximală, iar perioada împrumutului, conform estimărilor Consiliului Județean Arad, este de 13 ani, cu trei ani de grație, rambursarea împrumutului urmând să se facă începând cu anul 2029. Repartizarea sumei împrumutate ar fi următoarea: drumurile din nordul județului – 140 de milioane, Complexul Matern-Pediatrie – 20 de milioane de lei și modernizarea „Drumului Regelui” – 10 milioane de lei.

„De-a lungul celor nouă ani, de când sunt președinte al Consiliului Județean Arad, am avut succes în atragerea de fonduri externe, fie europene, fie naționale. Unele proiecte sunt finalizate, altele în derulare, în diferite stadii. Am accesat circa 9 miliarde de lei, adică peste 1,8 miliarde de euro. Sunt fonduri accesate fie independent, fie în parteneriat, dar cu proiecte care vizează Aradul. Aceste fonduri reprezintă sumele eligibile, încadrate în proiecte. Dar mai există și sume neeligibile. Obligația noastră, conform legii, este de a asigura și finanțarea neeligibilă, adică acele sume care nu sunt decontate de către Uniunea Europeană. Pentru a acoperi aceste sume, Consiliul Județean are nevoie de resurse suplimentare, iar împrumutul pe care dorim să îl luăm acoperă aceste cheltuieli pentru a finaliza cele trei proiecte: drumurile din nordul județului, Complexul Matern-Pediatrie și modernizarea «Drumului Regelui»”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Read more
Casa Neuman, fostă reședință de protocol a lui Ceaușescu, se vinde cu 2,4 milioane euro

Casa Neuman, fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, o clădire emblematică ce a fost construită de una dintre cele mai prestigioase familii din istoria Aradului, este scoasă la vânzare pentru suma de 2,4 milioane de euro, potrivit unui anunț postat în mediul online de o agenție internațională specializată în intermedierea proprietăților de lux.
Casa Neuman, cunoscută în Arad și drept ”Casa de Oaspeți”, a aparținut familiei baronului Neuman și a fost ridicată în anii 1925-1926. Imobilul, care se află în zona ultracentrală a Aradului, aproape de Palatul Administrativ, are 30 de camere, o suprafață construită de 3.275 de metri pătrați și un teren aferent de 1.987 de metri pătrați.
Potrivit unei descrieri făcute de Biblioteca Județeană Arad pe propriul site, istoria acestei clădiri emblematice din oraș începe cu familia de evrei Neuman, care s-a așezat la Arad la jumătatea secolului XIX, fiind originară din actuala localitate Košice din Slovacia.
”Sosirea celor trei frați – Adolf, Dániel, Samu – la Arad a însemnat și începutul unei dezvoltări a industriei ușoare în orașul de pe Mureș. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, frații Neuman au îmbogățit zestrea industrială a Aradului cu o fabrică de spirt și drojdie, care a devenit prima ca mărime în Imperiul Austro-Ungar și cu o moară cu abur. În anul 1909, aceeași familie a pus bazele unei fabrici de textile, ce purta numele de Industria Textilă Arad (ITA). Pentru meritele câștigate în dezvoltarea industrială a Austro-Ungariei, în anul 1884, împăratul Franz Iosif, care a vizitat anterior Fabrica de spirt și drojdie, a înnobilat familia Neuman cu titlul de Baron de Végvár, fiind una din cele 27 de familii de evrei din imperiu care au fost înnobilate”, arată instituția pe site.
În istoricul clădirii se menționează că membrii familiei Neuman au început să emigreze în SUA în 1938, ”presimțind zilele grele care vor veni pentru evrei și în alte țări ale Europei, nu numai în Germania nazistă”. Ultimul care a rămas a fost nepotul lui Adolf, Francisc Neuman, care a fost ultimul locuitor al casei de pe strada Horia nr. 6.
Francisc Neuman era pasionat de fotbal și a înființat echipa de fotbal ITA, în 1945, care a devenit UTA Arad.
”În anul 1947, Francisc Neuman a fost arestat de către comuniști, care cu câteva luni înainte de naționalizare l-au eliberat și l-au sfătuit să părăsească cât se poate de repede țara. A plecat în Elveția, iar după o perioadă în care a locuit în Austria, a emigrat în SUA, unde a și murit în anul 1996. Casa din str. Horia a intrat în proprietatea statului, devenind vilă de protocol a familiei Nicolae Ceaușescu. După căderea regimului comunist, o perioadă, casa a intrat în proprietatea Consiliului Județean Arad, iar din anul 2000 a revenit moștenitorilor lui Francisc Neuman”, se precizează în descrierea semnată de istoricul Corneliu Pădurean.
Contactați marți de AGERPRES, reprezentanții agenției care se ocupă de vânzarea imobilului de lux au declarat că proprietarii actuali sunt români și au făcut unele investiții în ultimii ani.
”Clădirea nu este reabilitată complet, dar este îngrijită, au fost făcute investiții pentru punerea în siguranță. Este o proprietate cu o valoare deosebită, care se pretează pentru investiții. De altfel, discuțiile de până acum, care au rămas deschise, au fost doar cu oameni de afaceri care doresc să investească în acest spațiu cu mare însemnătate istorică pentru Arad”, a spus Cristian Șoaită, care se ocupă de vânzare, conform agerpres.ro.

Read more
Accident rutier între Pecica și Semlac: patru persoane rănite, una în stare gravă

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs astăzi, între localitățile Pecica și Semlac. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar una dintre ele a rămas încarcerată.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Sprijinul a venit și din partea pompierilor voluntari ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din Pecica și Nădlac.

Intervenția a fost una complexă, fiind în dinamică la momentul sosirii echipajelor. Din cele patru persoane implicate în accident, un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani a rămas blocat în unul dintre autoturisme. Acesta a fost extras de pompierii voluntari din cadrul SVSU Nădlac și preluat de echipajul SMURD – Terapie Intensivă Mobilă, care l-a transportat de urgență la spital în stare gravă, dar conștient și cu semne vitale.

A doua victimă, tot un bărbat de aproximativ 25 de ani, a fost evaluată la fața locului de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și transportată ulterior la spital pentru investigații suplimentare.

Celelalte două persoane rănite în accident – o femeie și un minor – au fost, de asemenea, evaluate medical la locul evenimentului. Acestea erau conștiente, stabile și cooperante, fiind transportate la spital de un alt echipaj SAJ.

Poliția rutieră a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Read more
Accident grav în Pâncota: un copil și o femeie, transportați la spital

În această dimineață, în localitatea Pâncota a avut loc o tamponare între două autoturisme, fiind implicate patru persoane.

Conform primelor informații transmise de echipajele de intervenție, un copil în vârstă de 12 ani a suferit un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul unui membru superior, fiind preluat de un echipaj SAJ B2 Siria și transportat la spital.

Ulterior, echipele medicale au evaluat și ceilalți pasageri: doi bărbați, de 50 și 48 de ani, nu au prezentat simptome și au refuzat transportul la spital. O femeie în vârstă de 33 de ani a fost de asemenea transportată la spital, alături de minor.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Read more
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină pe Podul Decebal

În noaptea de 26/27.07.2025 în jurul orei 00:05, un bărbat de 45 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Podul Decebal, dinspre str. N. Bălcescu spre Str. Cetății, a accidentat mortal un bărbat, de aproximativ 50 de ani, care traversa strada.

Testarea preliminară a conducătorului auto a avut rezultat 0. Polițiștii continuă cercetările, pentru identificarea victimei și clarificarea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Read more
Crimă în Arad: Un bărbat a fost ucis de un prieten pentru că nu a vrut să meargă cu el să recicleze PET-uri

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort într-o zonă cu vegetație din cartierul Gai, din municipiul Arad. Trupul acestuia prezenta urme vizibile de violență, inclusiv multiple lovituri de cuțit, potrivit anchetatorilor. Principalul suspect în acest caz este un prieten al victimei, cu care obișnuia să colecteze PET-uri.
Potrivit informațiilor furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, conflictul fatal ar fi izbucnit după ce victima a refuzat să meargă „la muncă”, adică la activitatea zilnică de colectare a PET-urilor, pe care o desfășura împreună cu suspectul.
„Suspectul C.M. s-a deplasat la baraca victimei B.E., care era situată la circa 10-15 metri de propria sa baracă, pentru a-l chema să plece împreună la colectarea sticlelor din plastic. În urma refuzului, între cei doi a izbucnit un conflict verbal. Pe fondul acestei dispute, suspectul l-a lovit pe B.E. cu un lemn de aproximativ un metru peste mâini, apoi l-a înjunghiat de mai multe ori în zona toracelui, provocându-i moartea”, a transmis Parchetul.
Cei doi bărbați erau originari din județul Alba și locuiau ilegal în Arad, în adăposturi improvizate, întreținându-se din reciclarea materialelor plastice. Suspectul urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru infracțiunea de omor.

Read more
Direcția Silvică Arad va fi desființată. Se înființează Direcția Silvică Crișana, cu sediul în Oradea

Ministerul Mediului a scos joi în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern care prevede reducerea a aproape 70% din numărul direcțiilor silvice, de la 41 de direcții la doar 12 direcții silvice. Aceste direcții vor fi conduse de către un singur director, spre deosebire de situația actuală în care întâlnim între 2 și 4 directori, măsuri ce vor aduce economii de 19 milioane de lei, scrie hotnews.ro.

„Astăzi există 41 de direcții silvice, pentru fiecare județ în parte. Propunerea de HG vizează 12 direcții silvice la nivel de țară, ceea ce înseamnă o scădere cu aproape 70% a numărului lor, o scădere necesară pentru eficientizarea activității Romsilva. În ceea ce privește numărul de directori, direcțiile silvice regionale vor avea un director, scade astfel cu aproape 90% numărul actual de directori, ceea ce înseamnă un câștig la bugetul Romsilva de 19 milioane de lei pentru activitatea de bază, cea a administrării pădurilor”, a declarat joi la guvern Diana Buzoianu, ministra Mediului.

Ce mandate și indicatori de performanță vor avea directorii

În nota de fundamentare a proiectului se arată că Romsilva va avea o structură centrală și alte 12 direcții silvice la care se adaugă Complexul Silva.

Structura centrală are rol de conducere și va fi organizată pe direcții, servicii și/sau compartimente.

Organigrama și regulamentul privind atribuțiile structurii centrale se vor aproba prin hotărâre a Consiliului de administrație al Romsilva, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestui proiect de hotărâre de guvern.

Aceștia vor avea de îndeplinit indicatori de performanță financiari, nefinanciari și specifici din contractul de mandat, care vor stabiliți de către directorul general al Romsilva.

„Vorbim de directori și șefi de ocoale care vor avea criterii minimale de performanță, număr de ore de formare, număr de instruiri anuale. Totodată, vom avea contracte de mandat pentru directorii direcțiilor silvice și pentru șefii de ocoale silvice”, a declarat Diana Buzoianu.

Cele 12 direcții silvice care vor rămâne în țară:

  • Direcția Silvică Banat, cu sediul în Timișoara
  • Direcția Silvică Crișana, cu sediul în Oradea
  • Direcția Silvică Maramureș, cu sediul în Baia-Mare
  • Direcția Silvică Moldova Centru, cu sediul în Iași
  • Direcția Silvică Moldova Nord, cu sediul în Suceava
  • Direcția Silvică Moldova Sud, cu sediul în Bacău
  • Direcția Silvică Muntenia, cu sediul în Ploiești
  • Direcția Silvică Oltenia Est, cu sediul în Pitești
  • Direcția Silvică Oltenia Vest, cu sediul în Craiova
  • Direcția Silvică Sud-Est, cu sediul în Buzău
  • Direcția Silvică Transilvania centru, cu sediul în Brașov
  • Direcția Silvică Transilvania Vest, cu sediul în Cluj-Napoca

Proiectul de act normativ prevede și suprafețele din fondul forestier care vor trebui să fie acoperite de camere video. În acest sens, minim 30% din suprafața fondului forestier va fi supravegheată cu sisteme de monitorizare video.

Alte prevederi ale proiectului de HG vizează indicatori de performanță pentru identificarea arborilor remarcabili, a arborilor de habitat, a insulelor de îmbătrânire.

Read more
Cod portocaliu de caniculă în județul Arad, până duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roșu de caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală, pentru 15 județe și municipiul București, valabilă de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 39…43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Sunt vizate de avertizarea Cod roșu județele Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași și municipiul București, total, și, parțial, județul Constanța.
De asemenea, 16 județe se vor afla în intervalul menționat sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.
În Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul și estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18…22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.
Județele afectate sunt Bihor, Arad, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Galați, Brăila, Ialomița, integral, și Tulcea, parțial.
Totodată, de sâmbătă dimineața, până duminică dimineața, va fi în vigoare și un Cod galben de caniculă. Valul de căldură se va extinde în nordul Crișanei, Maramureș, nord-estul Transilvaniei, centrul Moldovei și pe litoral. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar minimele, în general, între 17 și 20 grade.
‘Duminică și luni valul de căldură se va restrânge treptat spre sudul și estul țării. Sâmbătă seara și în noaptea de sâmbătă spre duminică vremea va deveni treptat instabilă în vestul, centrul și nordul țării’, subliniază ANM.

Read more
Minor agresat într-un centru din Frumușeni: Poliția și DGASPC au deschis o anchetă

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, efectuează cercetări într-un dosar penal, întocmit pentru rele tratamente aplicate minorului.
Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 51 de ani, din cadrul unui centru de ocrotire pentru bătrâni și copii, din Frumușeni, ar fi lovit un minor de 16 ani, care a fost transportat la spital, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.
Cazul a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, pentru luarea măsurilor care se impun.
Totodată, polițiștii continuă cercetările, în funcție de rezultatele acestora, urmând a fi extinse, și pentru alte fapte.

Read more
Ne așteaptă un weekend de foc! Cod portocaliu de caniculă pentru județul Arad

În Oltenia și Muntenia este caniculă cu temperaturi extreme și nopți tropicale. La fel și în Banat, Crișana, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei. Pe alocuri, însă, în Banat, Tranilvania și Oltenia este instabilitate atmosferică, transmite, joi, Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista. Până vineri dimineața la ora 10 vor fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Aici, ANM a emis un cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, va fi disconfort termic și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Banat și Crișana, în vestul și sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală, unde ANM a emis un cod galben de caniculă până vineri dimineața, la ora 10. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 20 de grade. Pe de altă parte, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, de joi, de la ora 12, până vineri, la ora 22. ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (<2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
De vineri, de la ora 10, până sâmbătă, la ora 10, în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei, precum și în sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală. În aceste zone va fi cod portocaliu de caniculă.
În același timp. de sâmbătă, ora 10, până duminică, ora 10, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei și în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 21 de grade, aici fiind cod galben de caniculă.
De altfel, până la sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul și parțial în centrul țării.

Read more