Au început înscrierile pentru MARATONUL NISIPULUI 2017
National/ExternSportUltimele stiri 14 noiembrie 2016 0
Începând de astăzi, 14 noiembrie 2016, sportivi profesionişti sau amatori, din România sau din străinătate, se pot înscrie la ediţia a IV-a a Maratonului Nisipului, eveniment internaţional care va avea loc în data de 26 martie 2017, pe plaja din staţiunea Mamaia.
Participanţii pot opta pentru una din următoarele curse: maraton individual pe distanța de 42 km, semi-maraton individual 21 km și cursa individuală de 10 km. Totodată, părinţii au posibilitate de a alerga alături de copii lor, pe o distanţă de 1 km, în cadrul ineditei curse “Family Run”, eveniment care are ca scop promovarea sportului în familie şi lupta împotriva obezităţii infantile, fenomen care ne plasează pe locul 2 în Europa.
Evenimentul internațional “Maratonul Nisipului”, fiind una dintre primele competiţii sportive de anduranţă din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, este şi un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a litoralul românesc la nivel internațional. La primele trei ediţii, Maratonul Nisipului a adunat la start peste 1600 de iubitori ai sportului din România şi din alte peste 15 ţări, iar la ediţia din 2017 organizatorii se aşteaptă la un numar de peste 1000 de participanti. Competiţia sportivă este organizată de Asociaţia Sportivă “SanaSport” si Radio Constanta, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Primăria Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
“Acum mai bine de 3 ani, când am organizat prima ediţie a Maratonului Nisipului, nu speram că această inedită competiţie sportivă va ajunge, într-un timp atât de scurt, un adevărat fenomen printre sportivii internaţionali. Datorită succesului de care s-a bucurat evenimentul din staţiunea Mamaia şi datorită cererilor foarte mari care vin mai ales din afara ţării, am decis să începem înscrierile cu cinci luni înainte, pentru ca sportivii să îşi poată pregăti din timp agenda competiţională. Este o bucurie pentru noi toţi că am reuşit să transformăm staţiunea Mamaia într-un punct de atracţie pe harta maratoanelor lumii. La ediţia 2017, mai avem o luptă foarte importantă de dus. Este vorba de nivelul ridicat al obezităţii infantile, România fiind pe locul secund în Europa. Acesta este şi motivul pentru care îi invităm pe toţi părinţii, împreună cu copiii lor, să se înscrie la Cursa “Family Run”, pentru a promova alergarea ca sport de masa, pentru a descoperi bucuria şi beneficiile mişcării în aer liber şi, nu în ultimul rând, pentru a combate acest îngrijorător fenomen”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive “SanaSport”, organizatorul evenimentului internaţional “Maratonul Nisipului”.
Cei interesați se pot înscrie online pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.
Asociaţia Sportivă SanaSport este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea importanței sportului pentru societate și îmbunătățirea condiției fizice și a stării de sănătate în rândul locuitorilor din municipiul Constanța. SanaSport organizează în fiecare duminică, începând cu ora 9.00, alergări de anduranță pe nisip, punctul de întâlnire fiind parcarea de la Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Până în prezent peste 1500 de iubitori ai sportului au răspuns invitației membrilor SanaSport și au rezonat cu motto-ul Asociației: “Încetează să mai fabrici scuze, aleargă pur și simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociația “Sanasport” a fost nominalizată la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (secțiunea Sport), ediția 2016.
Read moreDin 15 noiembrie intrăm în Postul Nașterii Domnului
CuriozitatiUltimele stiri 14 noiembrie 2016 0
Postul Nasterii Mantuitorului sau Postul Craciunului, asa cum este cunoscut de catre toti credinciosii este tinut cu strictete de credinciosii in intreaga lume. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putinta curatarii trupesti si sufletesti.
Acesta inchipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci asteptau venirea Mantuitorului pe Pamant cu post si rugaciune, asa se cuvine ca toti credinciosii sa astepte si sa intampine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu nascut din Fecioara Maria.
Acest post tine 40 de zile, incepand cu data de 15 noiembrie si sfarsind la 25 decembrie, lasand sec in seara Sfantului Filip, pe 14 noiembrie. Totusi, daca aceasta zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul incepe inca din seara zilei de 14 noiembrie. In acest post credinciosii ar trebui sa consume mancaruri de post.
Daca in zilele de luni, miercuri si vineri Biserica Ortodoxa praznuieste vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, crestinii pot consuma untdelemn si vin; iar daca hramul bisericii sau vreo sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie rosie atunci se face dezlegarea si la peste. In zilele de marti si joi credinciosii pot consuma peste, vin sau untdelemn.
In ziua de Ajun se mananca abia seara si doar: grau fiert indulcit cu miere, covrig, turte din faina si poame deoarece cu seminte a ajunat si Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilor, care au prevestit si asteptat Nasterea Mantuitorului. De Craciun, indiferent de ziua in care cade se mananca de dulce.
Se mananca untdelemn si se face dezlegare la vin in datele de 16, 22, 23, 24, 25 si 30 noiembrie, dar si pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece in aceste zile Biserica praznuieste Sfintii mai importanti.
De asemenea, credinciosii pot manca peste in zilele de luni, miercuri si vineri ale acestui post, doar daca in aceste zile cade hranul bisericii din enoria noastra.
Nu in ultimul rand, se face dezlegare la peste in zilele cu sfinti insemnati, dar si in zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie si 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie daca zilele acestea cad Marti sau Joi. Cu atat mai mult, cand Martea sau Joia se intampla hramul bisericii.
Read moreMariana Cismșiu (PNL): ”6443 de elevi din orașul nostru vor beneficia de burse repartizate pe fiecare unitate de învățământ”
PoliticaUltimele stiri 1 noiembrie 2016 0
Consilierul local PNL, Mariana Cismașiu, ne comunică că la ultima ședință de Consiliu Local Municipal s-a votat Proiectul de hotărâre nr. 337 din 28.10.2016 privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2016-2017, care chiar dacă nu a avut un impact suficient de mare ca cel referitor la serviciile de salubrizare al municipiului, nu trebuie trecut cu vederea deoarece un număr considerabil de elevi vor beneficia de aceste burse: „În perioada 2016-2017, un număr de 6443 de elevi din orașul nostru vor beneficia de burse repartizate pe fiecare unitate de învățământ. Vorbim aici de bursa de performanţă, de merit, de studiu și de ajutor social, aceste burse având valori între 60 de lei și 90 lei. În calitate de cadru didactic știu și înțeleg cât de importante sunt aceste burse pentru copii, fie că este vorba de a motiva și a răsplăti un elev olimpic, cu rezultate excelente, fie că susținem un elev care provine dintr-un mediu defavorizat, important este ca aceștia să beneficieze de toate avantajeze pentru a-și continua studiile. Cred cu tărie că educația este cel mai bun program împotriva sărăciei, iar Partidul Național Liberal consideră că un sistem de învățământ bine pus la punct va genera o societate de oameni educați care vor avea șansa unei vieți mai bune „
Consilierul local municipal liberal, Mariana Cismașiu, menționează faptul că rata crescută a abondonului școlar din județul Arad trebuie stopată și găsite soluții pentru a reduce numărul de elevi care renunță la educație : „Ar trebui să punem mai mult accent pe prevenţie. După cum știm Aradul este în primele județe din țară în ceea ce privește abandonul școlar, iar faptul că în județul nostru există un procent mare de elevi care aleg să părăsească timpuriu școala se datorează și faptului că anumite condiții din familie sau din anturajul lor nu le permite continuarea studiilor, aceștia preferând să facă diverse activități care le pot genera un venit cât de mic. Tocmai din acest considerent, Consiliul Local Municipal a votat proiectul prin care venim în întâmpinarea elevilor cu un ajutor. Fiecare copil are dreptul la educație și la o copilărie fericită, iar pentru ca asta să devină o realitate, trebuie să facem ceva concret în acest sens” a încheiat profesor Mariana Cismașiu.
Grevă generală în sistemul medical
National/ExternUltimele stiri 31 octombrie 2016 0
Peste 82.000 de cadre medicale au intrat luni dimineață în grevă generală în spitalele din întreaga țară, a declarat luni, Marius Sepi, prim-vicepreședintele Sanitas, într-o conferință de presă organizată în fața Spitalului Floreasca din Capitală.
„Așa nu se mai poate. La ora actuală sunt în grevă generală 82.000 de cadre medicale în spitalele din țară. Sper ca astăzi, la ora 16:00, când se întâlnesc parlamentarii din comisiile de muncă și buge-finanțe pentru a discuta revendicările noastre, lucrurile să se rezolve. Fac un apel la clasa politică să meargă azi în comisiile parlamentare și să-și dea aviz pe revendicările noastre în așa fel încât OUG 20/2016 și OUG 43/2016 să se aplice corect iar toate cadrele medicale de la asistenți până la personalul din creșe, infirmiere să primească ceea ce li se cuvine”, a spus Sepi.
Liderul sindical a menționat că, dacă cele două comisii își dau aviz favorabil, revendicările lor ar trebui să fie votate marți în plenul Parlamentului, în caz contrar sindicaliștii urmând să treacă la boicotarea forului legislativ.
La rândul său, președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu, a precizat că, practic, serviciile medicale sunt asigurate de o treime din personalul medical din spitale, singurul inconvenient fiind creșterea timpului de așteptare în preluarea cazurilor.
Luni dimineață, în fața Spitalului Clinic de Urgență Floreasca un grup de cadre medicale afișau pancarte pe care scria „Spunem stop umilirii cadrelor medicale” sau „Grevă generală”.
Marius Sepi a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru AGERPRES, că sindicaliștii membri ai Federației Sanitas vor declanșa luni, de la ora 7:00, greva generală în toate spitalele din țară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare.
Acesta este ultima etapă a acțiunilor de protest ale Federației, care au fost demarate în septembrie, prin organizarea, în fiecare zi de marți, a unei acțiuni denumite generic „O marți a Sanitas”, pe 20 septembrie fiind pichetat Ministerul Muncii, pe 27 septembrie Ministerul Finanțelor Publice, pe 4 octombrie Ministerul Sănătății și pe 11 octombrie Palatul Parlamentului. Pe 12 octombrie a avut loc o grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe.
Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament.
Read moreUDMR Arad a depus lista candidaților pentru alegerile parlamentare
PoliticaUltimele stiri 26 octombrie 2016 0
Organizaţia judeţeană a Uniunii Democrate Maghiare din România a depus marți la Biroul Electoral Județean Arad lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
Obiectivul Organizației Județene Arad a UDMR este obținerea unui mandat în Parlamentul României.
Președintele Organizației Județene, Faragó Péter a declarat: ,,Obiectivul nostrum este obținerea mai multor drepuri pentru comunitățile locale, mai multă siguranță pentru familii și, nu în ultimul rând susținerea bunei conviețuiri între români și maghiari. Vrem un stat modern, unde comunitățile locale au dreptul de a decide singure în toate problemele care le privesc în mod direct, fără să li se impună decizii de la București”
Candidații UDMR pentru Camera Deputaților (în ordinea de pe listă) sunt: Faragó Péter, Bognár Levente, Sipos György, Haász Tibor, Kovács Imre, Jámbor Ilona, ifj. Zágoni-Szabó András, Pál Norbert, Péró Tamás.
Candidații pentru Senat sunt: Király András, Cziszter Kálmán, Korondi-Józsa Erika, Erdős Bálint, Papp Attila.
Read more









