News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Directorul general al TAROM și-a dat demisia Directorul general al TAROM și-a dat demisia
Please follow and like us:
Pin Share

Directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, Eugen Davidoiu, şi-a dat demisia.

Decizia sa a fost luată după ce la ultima şedinţă de guvern premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia, în ultimul an fiind înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.

Premierul Tudose a decis efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la Tarom şi la Compania Naţională de Investiţii, începând de luni.

TAROM este companie națională care trebuie să intre pe profit și nu va fi nici închisă, nici vândută, a declarat Tudose, duminică, la Antena 3.

‘Ea (compania TAROM — n.r.) acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, date fiind cifrele. Au reușit să aibă o pierdere istorică acum. Va trebui făcut ceva, fiindcă este o companie națională, este un simbol național și nu va fi nici închisă, nici vândută, prăduită. (…) Ea va trebui să intre pe profit, să se dezvolte’, a adăugat Tudose.

Întrebat dacă la nivelul Guvernului s-a făcut o analiză serioasă asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani la TAROM, premierul a spus: ‘Luni, credeți-mă, Corpul de control va avea treabă, corpul de control al prim-ministrului, fiindcă totuși, știți, sunt 2.000 de angajați’.

‘Dacă erau 1.000 de piloți era în regulă, dar sunt mai mulți la departamentele astea suport, gen marketing. (…) Și știți, piloții produc banii, personalul navigant, cei care zboară produc banii și pentru cei de la sol’, a precizat Tudose.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *