Aproximativ 90.000 de cetăţeni români au votat, până sâmbătă la ora 10,00, în diaspora
National/Extern 9 noiembrie 2019 0
Aproximativ 90.000 de cetăţeni români au votat, până sâmbătă la ora 10,00, în secţiile de votare deschise în afara graniţelor, informează Ministerul Afacerilor Externe.
„Votul la alegerile pentru desemnarea Preşedintelui României continuă sâmbătă. La ora 10,00 (ora României) erau deja deschise 776 de secţii de votare, până la această oră un total de 88.044 de cetăţeni români exercitându-şi dreptul de vot”, a precizat MAE, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, a doua zi de vot este în desfăşurare la secţiile din Europa, Asia, Africa şi Australia.
„Votul în cadrul celor 835 de secţii organizate în străinătate a început vineri, iar cetăţenii români din străinătate pot în continuare să îşi exercite dreptul de vot la acest scrutin astăzi şi mâine, în intervalul 7,00 – 21,00”, a menţionat MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români aflaţi în străinătate pe durata alegerilor prezidenţiale de a se prezenta la vot pe durata ambelor zile pentru a evita eventuale aglomerări în cursul zilei de duminică.
Read moreFitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus”, perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, scrie agerpres.ro.
Plafonul de ţară al României a fost confirmat la „BBB plus”, iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la „F3”.
Ratingurile de tip investment grade atribuite României sunt sprijinite de nivelul moderat al datoriei publice, şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi dezvoltare umană, care sunt mai ridicate decât ale altor state din categoria „BBB”. Acestea sunt în pofida deficitului bugetar şi al deficitului de cont curent, care prezintă riscuri la adresa stabilităţii macroeconomice, şi gradul de îndatorare externă, care este mai ridicat decât ale altor state din categoria „BBB”, apreciază Fitch.
„În actualul context politic, scenariul de bază al Fitch indică o slăbiciune graduală suplimentară a finanţelor publice pe termen scurt şi mediu. Deficitul bugetar general a ajuns la 2,6% din PIB în perioada ianuarie-septembrie 2019 (comparativ cu 1,8%, 0,8% şi 0,5% din PIB în aceeaşi perioadă din 2018, 2017 şi, respectiv 2016), iar cheltuielile au crescut în ritm anual cu 15,3% în primele nouă luni din acest an, în urma cheltuielilor de personal mai ridicate, a transferurilor şi a cheltuielilor de capital. Mai mult, structura deficitului este din ce în ce mai rigidă (aproape două treimi din cheltuieli reprezintă salarii şi transferuri sociale) în timp ce eforturile de a spori eficienţa colectării taxelor nu au înregistrat succes, se arată în se arată comunicatul agenţiei de evaluare financiară..
Fitch susţine că încă există posibilitatea ca deficitul să fie uşor peste 3% din PIB până la finalul lui 2019 (şi prin urmare să se evite procedura de deficit excesiv), dar asta ar necesita ajustări ad-hoc, care nu ar reprezenta o îmbunătăţire structurală a conturilor financiare.
Perspectiva fiscală va deveni semnificativ mai dificilă în perioada 2020-2021, ţinând cont de fundalul macroeconomic şi de majorarea pensiilor, cuprinsă deja în legislaţie (care va duce la o creştere anuală medie a pensiilor de 24% în 2020 şi de 26% în 2021). Fitch se aşteaptă ca deficitul să se adâncească la 4% din PIB până în 2021, estimând că sunt găsite măsuri care să compenseze majorarea pensiilor.
Aceasta ar duce nivelul datoriei publice la 38% din PIB în 2021 (de la 35% din PIB în 2018), încă sub nivelul mediu, de 40% din PIB, al statelor din categoria „BBB”.
Eşecul adoptării unor măsuri fiscale de corecţie va reprezenta un risc pentru ratingul României, avertizează Fitch.
Conform FMI, majorarea pensiilor va adăuga 3,2% din PIB la cheltuieli până în 2022 şi ar putea duce la majorarea datoriei publice cu 20 puncte procentuale până în 2024.
Read moreTransport agabaritic pe ruta Borş PTF – Arad – Calafat PTF
National/Extern 8 noiembrie 2019 0
În perioada 07.11.2019 – 13.11.2019, se va desfăşura un transport cu depăşiri pe traseul: Borş PTF – Centura Oradea – Arad – Lugoj (Varianta de ocolire Lugoj) – DN6 – Caransebeş (Varianta de ocolire Caransebeş) – DN6 – Orşova – DN6 – Drobeta Turnu Severin (Centura Drobeta Turnu Severin) – DN6 – Simian – DN56A – Maglavit – DN56 – Calafat PTF. Vehiculul transportă un tramvai.
Lăţimea maximă a vehiculului este 3,00 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic. Menţionăm ca în conformitate OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depăşiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfăşurare ale transportului sunt stabilite de poliţia rutieră, care asigură însoţirea vehiculului cu depăşiri. Transportul nu se va desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 şi pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Şituatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ şi de TWITTER, @CNADNR.
Read moreBNR a scăzut prognoza de inflaţie la 3,8% pentru anul 2019
EconomieNational/Extern 8 noiembrie 2019 0
Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 3,8% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, a anunţat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, scrie antena3.ro.
BNR estima în august 2019 o inflaţie de 4,2% pentru finalul acestui an şi de 3,4% pentru decembrie 2020.
Conform BNR, rata anuală a inflaţiei este anticipată a se plasa în afara intervalului ţintei la finele anului 2019, în principal sub impactul şocurilor nevaforabile din prima parte a anului curent. Ulterior va reintra şi se va menţine în jumătatea superioară a intervalului ţintei pe fondul epuizării efectelor şocurilor de ofertă din 2019.
Acesta va rămâne marcată de persistenţa presiunilor inflaţioniste interne de la nivelul inflaţiei de bază.
Read moreUTA e sâmbătă la Piteşti, unde are meci cu FC Argeş, sâmbătă, de la ora 15, televizat de Digi, Romtelekom şi Look. Meciul contează pentru etapa a 16-a din Liga a II-a şi e foarte important pentru ambele echipe, în perspectiva luptei la promovare. Arădenii vin după egalul din restanţa cu „U” Cluj, meci în care au pierdut victoria printre degete, dar o victorie în Trivale i-ar putea propulsa chiar pe primul loc, pentru că Mioveniul stă în această etapă!
De cealaltă parte, argeşenii lui Ionuţ Badea au moral excelent, după ce i-au „întors” pe reşiţeni într-o altă restanţă din această săptămânpă, 3-2. Cu trei puncte, în derby-ul de sâmbătă, piteştenii ar deveni şi ei o e chipă de luat în seamă în cheia luptei pentru Liga 1. Aşadar, se anunţă o luptă acerbă pentru puncte, într-un duel care se anunţă foarte echilibrat, cu un uşor avanntaj de partea gazdelor, pentru că joacă pe teren propriu.
Laszlo Balint nu îl va avea la dispoziţie pe Cipri Rus, suspendat pentru cumul de galbene, dar tandemul Buhăcianu – Ioniţă (cu probleme la genunchi) îi pot suplini lipsa golgheterului de la UTA. În rest, tinerii Hrezdac, uşor „avariat” în disputa cu studenţii de pe Someş şi Isac, încă nerefăcut complet, fac parte din lot. Cea mai mare problemă e pe axul central, acolo unde brazilianul Lorenzi, absent cu „U” Cluj, ar putea lipsi din nou, din cauza unor probleme de ordin muscular.
Gyuszi Balint prefaţează duelul din Trivale, sperând la punct(e): „FC Argeș e o formație puternică, cel puțin pe teren propriu. Sper să găsim cele mai bune soluții pentru acest meci. Vrem să aliniem un prim unsprezece care să emită pretenții pentru câștigarea meciului”.
Read more









