News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Luni, 27 februarie a.c., Galleria Arad va fi scena unei exerciţiu de stingere a incendiilor. De la ora 9.00, echipaje de pompieri vor fi prezente în incinta centrului comercial unde vor interveni pentru stingerea unui incendiu produs de la un reşou electric lăsat nesupravegheat şi ulterior la un altul, produs de această dată, în urma ciocnirii a două autoturisme în parcarea Galleria Arad.

Scenariul exerciţiului organizat în colaborare cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă presupune stingerea focului în incinta Galleria, mai precis în supermarketul Cora. Flăcările  izbucnite de la un reşou supraîncălzit se extind la obiectele din jur. Din cauza fumului mai multe persoane leşină. Incendiul este anunţat la telefonul unic de urgenţă 112, respectiv la conducerea centrului comercial şi în câteva minute la faţa locului ajung mai multe echipaje ale pompierilor. Simultan cu încercarea stingerii incendiului din Cora, două autoturisme se ciocnesc la parcarea de la subsol. În urma impactului curge combustibilul din rezervor şi izbucneşte un  incendiu. Şoferii celor două autoturisme îşi pierd cunoştinţa. Echipajele de intervenţie încearcă să limiteze extinderea flăcărilor, având în vedere că în parcare mai sunt şi alte maşini.

Exerciţiul de simulare a intervenţiei în caz de incendiu are un rol educativ atât pentru clienţii Galleria cât şi pentru personalul care îşi desfăşoară aici activitatea.

“ Este obligatoriu ca fiecare dintre noi să ştim cum să reacţionăm într-o astfel de situaţie. Personalul trebuie să fie pregătit cu responsabilităţi precise în conducerea acţiunilor de intervenţie şi evacuare din incinta Galleria Arad. Iar pentru asta trebuie ca fiecare angajat al unităţilor ce îşi desfăşoară activitatea în Galleria Arad  să ştie pe cine să anunţe, să sune la 112, să anunţe conducerea centrului comercial. Cu sprijinul colaboratorilor de la ISU punem accent pe cunoaşterea  şi  respectarea  normelor  de  securitate  în  muncă  pe  timpul  intervenţiei şi pe de altă parte pe cunoaşterea dispunerii şi a utilizării de către angajaţi a mijloacelor de intervenţie din cadrul Galleria Arad. Sunt aspecte ce ţin de detaliu, dar extrem de importante în astfel de situaţii ce se pot înregistra. În afara exerciţiilor de acest gen, Galleria Arad este preocupată în permanenţă de siguranţa clienţilor şi a angajaţilor din incintă. De aceea am investit într-un sistem de stingere a incediilor bine echipat ce respectă toate normele în vigoare legate de prevenirea şi stingerea incendiilor”, declară Tina Vîrlan, Mall Manager.

Read more

Paşaport pentru catedră

Local 26 februarie 2012 0

newsarad stiri arad

3000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar arădean îşi dezvoltă competenţele profesionale, graţie derulării proiectului POSDRU/87/1.3/S/54562 – „Paşaport pentru catedră”.

Cei doi  parteneri,  Inspectoratul  Şcolar  al Judeţului Arad şi Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad organizează o activitate de diseminare a informațiilor legate de proiect în cadrul unei  conferințe și a unui seminar multiregional, acțiuni organizate la Moneasa în perioada 24-26 februarie 2012.

La acest bilanţ al activităţilor, derulate la nivelul judeţului în anul I de proiect, parzicipă reprezentanți ai beneficiarului proiectului Inspectoratul  Şcolar  al Judeţului Satu Mare, ai partenerului Casa Corpului Didactic Satu Mare și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene, ai Caselor Corpului Didactic, formatori, cadre didactice, alți specialiști în domeniu.

 

Read more

newsarad stiri arad

În conformitate cu prevederile Metodologiei privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012-201, aprobată prin ordinul MECTS nr. 3064 / 19.01.2012, ISJ Arad a început şi este în desfăşurare organizarea activităţilor pentru cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare/ clasa I.

S-a realizat o sesiune de informare la nivelul inspectorilor școlari privind conținutul, prevederile și specificul acestei metodologii. În același timp, metodologia a fost postată pe forumul ISJ spre cunoștința directorilor unităților de învățământ și pe site-ul ISJ la secțiunea CLASA PREGĂTITOARE.

Începând cu data de 23 ianuarie 2012 a fost instituit telverde, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, informaţii referitoare la cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I. Inspectorul școlar general s-a asigurat de funcționarea acestui sistem în bune condiții, inspectorii școlari răspunzători de apelurile la telverde, fiind instruiți în acest sens. Menționăm că media apelurilor pe zi la numărul de telverde din parte părinților este de 14. Până la această dată s-au înregistrat 192 de apeluri. Menționăm că a fost asigurată permanența de către inspectorii școlari între orele 9-17, iar în unele zile între orele 9-22 datorită faptului că telverde a funcționat și pentru întrebări referitoare la închiderea școlilor.

Pentru o eficientă aplicare a prevederilor metodologiei, s-au realizat următoarele acțiuni:

  • Diseminarea şi distribuirea broşurii cu informaţii privind clasa pregătitoare / clasa I primită de la MECTS.

  • Organizarea şi actualizarea circumscripţiilor şcolare de către o comisie condusă de inspectorul școlar general adjunct. Acest document a fost transmis la fiecare unitate de învățământ și postat pe site-ul ISJ.

  • Organizarea de şedinţe cu directorii unităţilor de învăţământ în vederea diseminării informaţiilor, inclusiv cu directorii grădinițelor din județul Arad.

  • Numirea prin decizia inspectorului şcolar general  a Comisiei judeţene şi a comisiei de înscriere din centrul special de înscriere; Numirea reprezentantului comisiei judeţene în relaţia cu mass-media.

  • Comisia județeană a întocmit un plan de măsuri de privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare/clasa I.

  • Conform propunerilor venite din școli s-a numit comisia de înscriere din fiecare unitate de învăţământ, prin decizie a inspectorului școlar general.

În perioada 25 ianuarie – 15 februarie 2012 s-au organizat şedinţe de informare şi consiliere a părinţilor copiilor înscrişi la grădiniţe care vor fi cuprinşi în clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2012-2013. Fiecare unitate de învățământ a organizat  întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2012-2013, în învăţământul primar conform unui grafic stabilit de comun acord.

În perioada 1-17 februarie 2012 fiecare unitate de învățământ a realizat recensământul copiilor care au debutul şcolar în anul 2012/2013 conform circumscripțiilor școlare. Unitățile au finalizat recensământul copiilor în baza fişei de recensământ iar rezultatele au fost transmise comisiei judeţene. Astfel au fost recenzaţi 6135 de copii. Pentru  aceştia, 2602 de părinţi  şi-au exprimat opţiunea de înscriere în clasa pregătitoare şi  3533  în  clasa I.

Menționăm că fiecare consiliu de administraţie din unităţile de învăţământ a transmis către ISJ criterii specifice de departajare, iar acestea au fost analizate şi aprobate de către comisia judeţeană.

În data de 17 februarie 2012 comisia județeană și directorul CJRAE au planificat programul zilnic pentru desfăşurarea evaluării şi organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor pentru evaluarea CJRAE pe centre în judeţ.

În data de 19 februarie 2012 a fost afișat programul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor și categoriile de copii pentru care părinţii trebuie să solicite această evaluare, precum şi unităţile/ instituţiile în care se realizează această evaluare.

În această perioadă, mai exact 20-29 februarie 2012, se realizează evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012-2013 prevede această evaluare. Menționăm că există 11 centre unde copiii pot fi evaluați, 4 în municipiu și 7 în județ, cu echipe de 2 psihologi. Până la această dată au fost evaluaţi 314 de copii. Dintre aceştia 246 au fost orientaţi către clasa pregătitoare, 48 către clasa I şi 20 către grupa mare din grădiniţe.

În ceea ce priveşte organizarea cât mai eficientă a evaluării, precizăm că în anumite situaţii  se pot suplimenta comisiile de evaluare sau organiza comisii mobile. Pentru aceasta se ia legătura cu comisia judeţeană sau CJRAE.

Read more

Din oficiu sau la cererea cetateanului, institutiile statului sunt obligate sa informeze publicul cu privire la activitatea lor

Institutiile de stat, impinse de la spate de cererile personale ale cetatenilor, sunt obligate, conform Constitutiei, sa ofere informatiile relavante cu privire la activitatea lor sau la angajatii care deservesc publicul. Orice cetatean trebuie sa aiba la dispozitie, din oficiu, informatii cu privire la adrese, nume ale angajatilor, orare de functionare, bilanturi contabile sau orice alte documente de acest fel.

Toate aceste date sunt updatate periodic, fiecare institutie avand obligatia de a prezenta din oficiu pretioasele informatii – totul trebuie mentinut proaspat, nealterat si gata de folosire la cererea cetateanului.

 

Adoptarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de ordin public a creat premisele pentru ca cetateanul sa beneficieze de transparenta institutiilor publice, implicit de informatiile gestionate sau produse de catre acestea, inclusiv si de catre regiile autonome.

 

10 ani de acces la informatia publica

In cei 10 ani de existenta, textul legii cu privire la accesul cetatenilor la informatia publica nu a suferit prea multe modificari sau corecturi, mesajul sau principal spunand ca institutiile sunt obligate sa furnizeze doua tipuri de informatii: cele din oficiu si cele exprimate la cererea cetatenilor.

Daca la capitolul “din oficiu” autoritatile sunt darnice in privinta informatiilor, fiind mai mult decat interesate sa aloce spatiu pe site-urile oficiale, in Monitorul Oficial sau in mijloacele de informare in masa, atunci cand se pune problema sa scotoceasca in arhivele bine pastrate, securizate si deloc incantate de deranj din partea cetateanului, lucrurile se mai schimba.

Trebuie stiut ca, fara sa completeze vreo cerere specifica, fiecare cetatean poate beneficia de informatiile oferite din oficiu de catre autoritati, aici incadrandu-se actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea institutiei, structura organizatorica, numele persoanelor din conducerea unitatii sau sursele financiare, bugetul si bilantul contabil. Toate aceste informatii ar trebui sa fie oferite pe tava cetateanului, acesta fiind invitat sa aleaga din buchetul informativ ce are nevoie.

 

Ai chef de informare? Trimite cererea!

Raportandu-ne la informatiile dezvaluite la cerere, exceptie facand secretele de stat sau de serviciu, de precizat este faptul ca cererea inaintata de catre solicitant, fie ea scrisa sau verbala, nu trebuie motivata ca la scoala.

Practic, daca te-ai trezit de dimineata cu chef de informare, poti sa te adresezi fara grija institutiei cu pricina fara sa oferi nicio explicatie. Solicitarea ta va fi evidentiata intr-un registru special, iar daca informatia ceruta este exceptata de la liberul acces sau nu este disponibila in institutia respectiva, obligatia autoritatilor este ca in termen de 5 zile sa iti comunice si sa iti motiveze de ce nu ai putut sa intri in posesia informatiilor dorite. Daca totul este in regula si informatia se dovedeste a fi publica si poate fi comunicata, atunci in 10 zile ar trebui sa poti beneficia de ea.

Statul nu are voie sa perceapa taxe pentru furnizarea acestor informatii, insa poate emite pretentii in ceea ce priveste contravaloarea serviciului de copiere a documentelor.

Daca accesul la informatia publica incepe sa devina mai anevoios sau chiar interzis, fara a fi oferite prea multe explicatii sau motivatii pertinente, atunci ai tot dreptul de a redacta o reclamatie administrativa, unde vei insirui succint de ce te-ai simtit lezat in procesul de informare publica.

Lucrurile pot merge chiar mai departe si esti liber sa actionezi si in instanta autoritatea/institutia publica avand si optiunea de a-i solicita acesteia despagubiri.

 

Pentru detalii, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Aici, avocat Georgiana Stefanescu, alaturi de invitatul sau, Septimius Parvu, discuta pe larg despre accesul la informatia publica.

 

Read more

newsarad stiri arad

Comisariatul Judetean pentru Protectia  Consumatorilor Arad   a finalizat  o  actiune tematica de control privind securitatea îmbrăcămintei pentru copii (cerinţe pentru cordoane şi cordoane glisante utilizate la îmbrăcămintea copiilor, inclusiv costume tematice pentru deghizare (carnaval) şi echipamente pentru schi, pentru vârste de până la 14 ani).

Au fost verificati 37 de  operatori economici , fiind constatate urmatoarele deficiente :

–         articole de imbracaminte pentru  copii comercializate fara a fi insotite  de elemente de identificare , caracterizare si/sau instructiuni de intretinere  redactate in limba romana ;

–          nementionarea compozitiei fibroase pe etichetele produselor controlate ;

–         articole de imbracaminte pentru  copii comercializate fara a fi insotite  de informatii  referitoare la instructiunile  de intretinere ;

–         neafisarea preturilor intr-o forma neechivoca  , usor de citit , neafisarea   orarului de functionare .

Au fost prelevate probe pentru verificarea compozitiei fibroase declarate iar in urma analizelor de laborator  unele probe s-au dovedit a fi necorespunzatoare ( de ex.  procentul de bumbac determinat era mult mai mic decat cel declarat pe eticheta ) .

Pentru nerespectarea prevederilor legale in domeniul protectiei consumatorilor la comercializarea  articolelor de  îmbrăcăminte pentru copii au fost aplicate 28 de sanctiuni contraventionale in suma de 56.200 lei  .

Read more

Cele doua graunte de grau

Local 25 februarie 2012 0

ciprian luca in parlament

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat grau. Un graunte de grau, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:

– Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele de grau ramas la vedere. In schimb, fratele sau, aflat sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte de grau, a iesit din pamant un spic de grau frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.

Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre – diavolul.

“Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har.”    (ciprian-luca.ro)

Read more

newsarad stiri arad

Serviciul teritorial Timişoara al DNA cercetează o grupare din care fac parte Codruţ Marta, fostul şef de cabinet la lui Sorin Blejnar, preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu, primarul Aradului Gheorghe Falcă şi alte persoane. În paralel, după  mai bine de o lună de când primarul Timişoarei , Gheorghe Ciuhandu, a făcut public faptul că firma “Confort S.A.”, deţinută de omul de afaceri Georgică Cornu, a depus la dosar acte falsificate, cazul a intrat în atenţia procurorilor arădeni. Asta după ce, în ciuda dovezilor prezentate, cazul a fost ignorat la cel mai înalt nivel, atât de autorităţile competente din Timiş cât şi din Arad. Un fals similar a fost descoperit şi la o licitaţie din judeţul Caraş- Severin. În paralel, asociatul lui Cornu, Lucian Caraiman, a fost condamnat în dosarul “Electrica II”, la cinci ani de închisoare. În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi fostul şef al Electrica Banat, Livius Milea, dar şi alţi directori din cadrul companiei, condamnaţi deja de două instanţe în dosarul “Electrica I”.

Senatorul Valer Marian a trimis o scrisoare deschisă Ministerului Administraţiei şi Internelor, privind modul în care Consiliul Judeţean Arad distribuie bani către cotidianul local “Glasul Aradului”, oficios de partid în serviciul preşedintelui CJ Arad Nicolae Ioţcu şi a primarului Gheorghe Falcă, ambii din PDL. Senatorul acuză că cei de la cotidianul local încheie abonamente cu primăriile din judeţ, iar subvenţionarea abonamentelor se face din bugetul CJ Arad. În scop electoral, primăriile care au abonament la acest ziar beneficiază de promovare, iar cele care nu au încheiat abonamente fac obiectul unor articole şi campanii de presă negative. “Glasul Aradului” este editat de către firma SC “La Reclama” SRL, controlată de către Codruţ Marta, nimeni altul decât fostul director de cabinet al preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar. Procurorii DNA au deschis un nou dosar pe nuemle lui Blejnar şi al lui Marta, pentru instigare la evaziune fiscală, ca protectori ai celei mai mari reţele de contrabandă cu benzină şi motorină. Cei doi au mai fost anchetaţi şi în 2008 de către DNA, tot pe o speţă privind comerţul cu carburanţi.  Scrisoarea deschisă a senatorului Valer Marian a fost plimbată de la M.A.I la IPJ Arad, care a încercat obţinerea unui număr unic de dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Atunci s-a aflat oficial că dosarul există deja şi a fost trimis către DNA Timişoara. De alftel, fostul şef de cabinet la lui Blejnar, Codruţ Marta nu se sfieşte să declare la diverse întâlniri că se va ocupa personal de reporterii Jurnalului Naţional care scriu despre aceste ilegalităţi.

Procurorii se ocupă de o speţă prezentată în premieră de către Jurnalul Naţional, în care omul de afaceri Georgică Cornu este cercetat pentru că societatea “Confort”, patronată de acesta, a prezentat la Primăria Arad, pentru două achiziţii publice de lucrări, un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de modernizare a două bulevarde din Timişoara, o recomandare în care apare calificativul de „foarte bun” pentru lucrarea din Timişoara executată de Confort şi încă o scrisoare de recomandare pentru un angajat al aceleiaşi societăţi, pe care apar semnătura primarului Gheorghe Ciuhandu şi ştampila Primăriei Timişoara. În realitate, primarul Timişoarei susţine că actele nu sunt valabile pentru că ele au fost falsificate. De altfel, Jurnalul Naţional a relatat încă din luna noiembrie 2011 despre legăturile de afaceri dintre Georgică Cornu, Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad. Cei doi edili au beneficiat, direct sau  prin intermediari, de avantaje materiale pentru că au acordat firmelor lui Cornu licitaţii cu valoare contractuală de mai multe zeci de milioane de euro. Numele societăţii Confort SA, prin diverse firme precum Conar, Magellan, Izometal, sau chiar compania mamă, toate aparţinând cuplului de afacerişti Georgică Cornu şi Lucian Caraiman, este o constantă în privinţa câştigătorilor lucrărilor realizate de Primăria Municipiului Arad şi Consiliul Judeţean Arad. Colaborarea Confort SA cu cele două instituţii publice arădene are legături strânse cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, prin intermediul căruia Cornu a şi ajuns în relaţii de amiciţie cu Nicolae Ioţcu. Intermediarul acestor relaţii este omul de afaceri Florin Paşca, vecin de duplex cu primarul Gheorghe Falcă, în casa de pe strada C.D. Loga din Arad. Florin Paşca este, începând cu data de 1 iunie 2011, manager al SC Confort SA, încheind un contract de ma­nagement pe judeţul Arad prin fir­ma sa, SC Univro SRL Arad. În anul 2009, Paşca şi Falcă îşi construiesc împreună duplexul pe ma­lul Mureşului. Între cei doi apare în­să o ruptură, iar Paşca se apropie de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliu­lui Judeţean. Prin Paşca, centrul de interes al societăţii Confort SA, care a cumpărat la Arad compania Conar şi o mare parte din acţiunile concurentului său de pe piaţa construc­ţiilor, ICIM, se mută de pe Primărie pe Consiliul Judeţean. Momentul coincide cu îmbunătăţirea bruscă a situaţiei materiale a preşedintelui Nicolae Ioţcu. Surse din cadrul CJ Arad susţin că locuinţa din comuna Vla­di­mi­rescu, jud. Arad, cu o su­pra­faţă de 366 metri pătraţi a lui Nicolae Ioţcu ar fi fost realizată de firma Clarine SRL, subcontractant al lucrării de refacere a sediului Companiei de Apă-Canal, aflată în subordinea Consiliu­lui Judeţean, lucrarea de la Compania Apă-Canal fiind câştigată de SC Univro SRL, care a angajat pentru execuţie firma Clarine SRL.

Acum procurorii cercetează lucrările contractate de către CJ Arad în anii 2010 şi 2011, unde majoritatea licitaţiilor au fost câştigate de către firma Confort, a tandemului Cornu – Caraiman. O categorie de lucrări, de întreâinere de drumuri, au fost contractate prin negociere directă, fără anunţ de participare,  de către SC Palcu Impex SRL, unde acţionar principal este finul primarului din Arad. Lucrările de infrastructură au fost contractate cu SC Confort SA, al cărei reprezentant în Ara deste tocmai inginerul Florin Paşca, vecin în duplexul de lux cu primarul arădean Gheorghe Falcă. Prin Paşca şi prin Falcă, “regele asfaltului” Georgică Cornu menâine o legătură personală cu preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu. Procurorii anchetează modul în care licitaţii la acre societatea Confort SA s-a clasata pe locuri inferiore, dar a câştigat licitaţiile, prin contestaţie, urmare a intervenţiilor făcute chiar de către preşedintele CJ Arad. Conform listelor, societăţile Palcu Impex şi Confort sunt abonate la lucrări din banii publici ai Consiliului Judeţean Arad de mai bine de doi ani dar şi pentru lucrări mai vechi.

În paralel, pentru o licitaţie din judeţul Caraş-Severin, s-a descoperit acelaşi tip de falsificare a semnăturii primarului din Timişoara, tot pentru ca societatea Confort să primească diverse contracte de întreţinere. Mai mult, asociatul lui Cornu în grupul de firme Confort-Izometal-Magelan, Lucian Caraiman, a fost condamnat în dosarul “Electrica II”, la cinci ani de închisoare.

Procurorii mai verifică la Arad şi inadvertenţe şi omisiuni din declaraţiile de avere ale preşedintelui Nicolae Ioţcu şi a primarului Gheorghe Falcă. Surse din rândul anchetatorilor susţin că prin intermediul soţiei primarului arădean, Ela Falcă, în ultimii ani, s-au încasat sume în jurul a 7 milioane de euro pe an, prin intermediul unui biroude arhitectură. Din declaraţia de avere a lui Falcă pe anul 2011 reiese că acesta are active financiare şi venituri de la firma SC Pro Arhitectura SRL, firmă la care soţia sa, Ela Falcă este director arhitect. Sumele din declaraţie nu sunt clar specificate in lei sau în valută.  În 2010, Falcă cesionează firmei Pro Arhitectura o casă în construcţie, cu suma de 316 224 lei. Tot din declaraţia de avere pe 2010 reiese că Falcă deţinea şi atunci active la aceeaşi firmă iar soţia era angajată acolo tot ca director arhitect. Procurorii analizează şi declaraţiile de avere ale preşedintelui CJ Arad, Nicolae Ioţcu. (sursa jurnalul.ro)

Read more

newsarad

Marţi, 21.02.2012, la punctul de trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 21.500 kg de făină de grâu, în valoare estimată la 14.000 lei, după ce au constatat nereguli referitoare la datele înscrise în documentele legale de însoţire a mărfii.

„În urma analizei bazelor de date informatice, comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat că firma beneficiară era dată în consemn la frontieră pentru faptul că nu funcționează la sediul social declarat și reprezentantul legal al firmei a refuzat să se  prezinte la control. Suplimentar, s-a constatat că societatea destinatară a acestei achiziţii are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri și nu a mai depus din luna septembrie 2011 la organul fiscal teritorial declaraţiile fiscale aferente, iar pe parcursul lunii noiembrie 2011 i-au fost cesionate parțile sociale. Contravenientului i s-a aplicat o amendă de 20.000 lei, iar marfa transportată a fost confiscată și va fi valorificată conform prevederilor legale, contravaloarea acesteia va constitui venit la bugetul de stat. Atragem atenţia asupra necesităţii prezentării si completării corespunzătoare a documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora”, a precizat domnul Sorin CIRŢI, comisar şef secţie Garda Financiară Arad.

Read more

Drept la replica

Politica 24 februarie 2012 0

cipri luca birou

În virtutea dreptului la replică mă adresez Dumneavoastră cu solicitarea de a-mi publica în numărul de mâine, 24 februarie a.c., punctul de vedere față de informațiile denigratoare la adresa mea regăsite în articolul ”Deputat „la ruletă” al PSD, traseistul politic Ciprian Luca se cere înapoi în PD-L”, publicat în numărul din 23 februarie al ziarului „Glasul Aradului“. Încep prin a informa cititorii ziarului “Glasul Aradului” că eu, Ciprian Luca, sunt membru al PSD, sunt ales în Parlamentul României prin votul arădenilor din colegiul 5 și nu intenționez să îmi schimb culoarea politică. Asta chiar dacă unii și-ar dori acest lucru. Apreciez că articolul defăimător scris la adresa mea este unul comandat tocmai de unii apropiați ai actualei Puteri, adică ai PDL, deranjați de reacțiile mele publice față de abuzurile portocaliilor. E adevărat că am fost membru al Partidului Democrat Liberal, e adevărat că am fost șeful de cabinet al președinților CJA, de asemenea membri PDL. Nu mi-am ascuns trecutul și întotdeauna mi-am asumat  consecințele faptelor mele. De aceea apreciez că încercarea celor care au comandat articolul de a-mi păta imaginea nu demonstrează altceva decât frustrările unora dintre cei care, vremelnic, conduc acest oraș.

Ca parlamentar social democrat am dat publicității, în repetate rânduri, mizeriile făcute de oamenii Puterii. Se pare că acest fapt i-a deranjat într-atât pe unii încât încearcă să distragă atenția de la jocurile lor,  găsind un “țap ispășitor” în Ciprian Luca.

Nu am intrat vreodată și nu voi intra nici pe viitor în acest gen de scandaluri de prost gust. În semn de respect pentru arădenii care citesc acest cotidian am recurs la acest drept la replică. Oamenii trebuie să știe ce se ascunde în spatele acestor demersuri publicistice, făcute din păcate prin ziare finanțate de partide politice. Este deja cunoscut că “Glasul Aradului” este un ziar finanțat de PDL, prin diverse mijloace, fie prin primăriile cu edili portocalii,  prin diverse contracte publicitare, fie prin acest gen de demersuri, cum este articolul publicat la adresa mea. Cât despre autorii articolului, ce pot să spun?! Cosmin Mihuța este un personaj destul de insignifiant în peisajul mediatic arădean. Personal nu l-aș fi remarcat prin vreun material cu greutate care să îi câștige notorietate în presa arădeană. Mi-a atras doar atenția în vremea cand Gavril Popescu era vicepreședinte al CJA și acest Cosmin Mihuța își petrecea mai multe ore pe zi în cabinetul acestuia decât în redacția în care lucra. Acum, se pare că, ajuns redactor șef al unei publicații, și-a schimbat optica, odată cu schimbarea și sursei de finanțare. Acum își petrece cam tot atatea ore prin Primărie. De ce oare?! Prietenii știu de ce.

Tot acest scandal mediatic, această încercare de denigrare a mea, are în spate neînțelegerile  interne din PDL. Nu intru în scandaluri politice, cu atât mai mult ale PDL, iar demersul concretizat prin semnătura lui Mihuța nu mă afectează. E vorba despre luptele lui Falcă și ale lui Ioțcu, lupte care nu sunt ale mele și care nu mă interesează. Singura mea luptă este aceea împotriva actualei Puteri, care, după cum am spus în repetate rânduri, are scopul de a distruge țara, din toate punctele de vedere. Înțeleg oarecum încercarea disperată a conducerii ziarului “Glasul Aradului” de a se implica în spălarea imaginii PDL, pentru că de acolo își asigură pâinea. Dar asta nu e problema mea. E problema lor și nu îmi voi pierde timpul cu astfel de practici.

Este prima dată când răspund public acestui gen de atacuri. Am decis să fac asta pentru că în articol mi s-au adus prejudicii de imagine nu doar mie, ci și familiei mele. E de-a dreptul jenant din partea unei publicații care vrea să se erijeze într-o structură de presă obiectivă să amestece viața profesională cu cea personală. E dureros că personaje care, culmea, sunt formatori de opinie nu știu ce înseamnă deontologia în profesia pe care o practică, nu știu ce înseamnă respectul și informarea nepărtinitoare. Regret că familia mea este etichetată de oameni fără caracter, cumpărați de cei de la Putere, și că din cauza lor, oameni nevinovați au de suferit.

La fel  regret acuzele nefondate aduse domnului senator Valer Marian. Colegul meu, domnul Marian, este președinte al PSD Satu Mare. Țin să îi informez pe cei care nu știu sau nu au capacitatea de a se documenta serios, că domnul Marian nu este interesat de a candida la Arad. Cât despre teama unora dintre colegii mei de la PSD, țin să le spun că nu au de ce să își facă griji. Nu sunt “turnător”. Dar mă întreb oare ce au de ascuns cei care mă acuză că îi “pârăsc” la București. Au ceva de ascuns ? Comit anumite ilegalități de care le-ar fi teamă să nu fie date în vileag ? Sunt cumva personaje în Opoziție dar aservite Puterii și le teamă să nu se afle asta? Altfel nu îmi explic de unde atâta frustrare!

Închei aici exprimându-mi regretul că oamenii care cred în mine trebuie să asiste la un asemenea spectacol mediatic ieftin, menit să mă discrediteze. Apreciez că demersul publicației “Glasul Aradului” nu face decât să se denigreze pe sine!

Read more

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

P.N.L  Arad protestează față de practicile total nedemocratice și lipsite de un elementar bun simț, dezvoltate de conducerile politice ale companiilor de stat: CFA Marfă, CFR Călători și CFR Infrastructură, care au amenințat disponibilizarea, de la 1 aprilie, a zeci de angajați, procedând la această dramatică acțiune fără a ține cont de valoarea oamenilor, ci mai mult luând în calcul “ culoarea” de partid și pilele și relațiile.

P.N.L  Arad se solidarizează cu d-l Florin Matei ( lider sindical al Uniunii Sindicatelor Mișcare-Comercial Arad) pentru a apăra drepturile angajaților din CFR, ce în mod obiectiv urmează să fie disponibilizați și în acest sens va anunța Conducerea Centrală a partidului, iar factorii de resort din cadrul partidului vor depune o sesizare în acest sens la Ministerul Transporturilor, pentru a încerca stoparea unor astfel  de abuzuri.

Read more