News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cum absolventii ies pe banda rulanta, locurile de munca sunt din ce in ce mai putine, iar situatia economica actuala favorizeaza disponibilizarile. Rezultatul? Un val de someri gata sa ia cu asalt ghiseele de somaj…

Piata locurilor de munca este dictata acum de prevederile Noului Cod al Muncii, care vine cu cateva schimbari vizibile in ceea ce priveste modul de desfasurare al perioadelor de proba, situatia proaspetilor absolventi sau, la polul opus, al celor concediati.

In cazul perioadelor de proba, viitorul angajator are timp sa se decida timp de 90 de zile pentru cei care au aplicat pentru functiile de executie si 120 de zile pentru cele de conducere. Si absolventii de studii superioare vor trebui sa treaca de o initiere, mai bine zis cea de stagiatura, cam 6 luni de la debutul in viata profesionala.

Fisa postului la nevoie se cunoaste

Fisa postului va fi oglinda activitatii tale de la job si va evidentia atat progresele cat si regresele sau, mai grav, ineficienta. O fisa de post patata s-ar putea chiar sa te coste jobul, mai ales daca seful nu se arata prea ingaduitor la greselile tale. Chiar daca, din punct de vedere social, conjunctura actuala nu este una prea roz, nu mai miza pe acest lucru. Conform noului Cod, principalul criteriu de selectare a celor ramasi in jocul job-ului va fi bazat pe performanta si nu neaparat pe considerente sociale – astfel, fisa postului devine un pion important pe masa de sah a disponibilizarilor.

In cazul in care vei fi concediat din motive ce nu tin strict de tine, preavizul se incadreaza in 20 de zile lucratoare, perioada in care ai timp sa stergi de praf CV-ul si chiar sa organizezi o sedinta foto pentru a iesi cat mai bine in poza din dosarul cu aptitudini, experiente si competente mai mult sau mai putin cosmetizate. In schimb, daca ai trecut de focul concedierilor in masa si ai ochit un alt loc de munca, atunci trebuie sa stii ca perioada de preaviz in caz de demisie este de maxim 20 de zile lucratoare pentru functii de executie si de 45 de zile pentru cele de conducere. In ceea ce priveste solidaritatea pe care o manifesti fata de locul tau de munca si activitatea pe care o solicita, faptul ca prestezi si munca suplimentara iti aduce un bonus in ore libere platite, cam in termen de 60 de zile dupa efectuarea acesteia.

O noutate in ceea ce priceste noile prevederi ale Codului tine de activitatile profesionale desfasurate pe timp de noapte si care beneficiaza de cateva bonusuri. Astfel, daca esti o persoana nocturna si nu te prinde somnul in intervalul 22-6 dimineata, job-ul tau de noapte iti poate aduce fie un bonus salarial de 25%, fie o reducere cu o ora a programului de lucru.

Cum dupa o perioada de munca intensa este binevenita si o vacanta, afla ca angajatorul va trebui sa iti puna deoparte cate 10 zile consecutive de concediu, timp in care sa iti reincarci bateriile si sa te intorci cu forte proaspete de munca.

Munca in folosul ilegalitatii

Legea s-a gandit si la angajatorii care prefera sa evite ITM-ul si sa nu declare contractele de munca, iritati probabil de plata impozitelor: cei care au pana la 5 angajati la negru risca sa primeasca pentru fiecare in parte o amenda cuprinsa intre 10.000-20.000 de lei, iar in situatii mai grave se poate ajunge pana la 1-2 ani de inchisoare.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Daniel Ioan Lungu, alaturi de invitatul sau, ofera informatii interesante legate de noul Cod al Muncii.

Read more

Furt din supermarket

Local 29 februarie 2012 0

newsarad stiri arad

Luni, 27 februarie a.c., la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost semnalat un caz de furt ce a avut loc într-un complex comercial situat pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad.

La faţa locului, jandarmii l-au identificat pe Daniel T., în vârstă de 42 ani din localitatea Fântânele, care a fost observat de către angajaţii societăţii de pază în timp ce ascundea în îmbrăcăminte mai multe produse. A vrut să treacă de casele de marcat dar a fost oprit la ieşirea din magazin. La controlul efectuat, asupra lui au fost găsite patru cutii cu parfum de diferite mărci cunoscute, în valoare de 121 lei.

Prejudiciul a fost recuperat integral.

La verificările efectuate, a rezultat faptul că persoana în cauză a mai fost depistată, în aceeaşi zi, sustrăgând produse alimentare din acelaşi magazin.

Jandarmii i-au întocmit actele premergătoare, în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat”.

Read more

newsarad stiri arad

Vineri, 24 februarie 2012, ora 12, în sala festivă a Colegiului Naţional „Vasile Goldiş” Arad, a avut loc conferinţa de lansare a proiectului „Pas cu pas spre o şcoală deschisă”.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”.

Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 22 de luni şi se adresează elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul primar al judeţului Arad, beneficiind de o finanţare nerambursabilă în valoare de 1 709 382, 60 lei.

Activităţile proiectului sunt coordonate de Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” şi  se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra”, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională şi şapte unităţi de învăţământ din municipiul Arad.

Proiectul vizează un program de formare pentru  76 cadre didactice din şcolile implicate în proiect, program care intenţionează să aducă schimbări în modul de a concepe activitatea la clasă, care să contureze convingeri pedagogice pentru o educaţie fără prejudecăţi în rândul elevilor din familii cu probleme sociale.

Grupul ţintă reuneşte elevi dintr-o categorie socială defavorizată, cu risc de a părăsi timpuriu şcoala, din acest motiv proiectul axat pe principiul egalităţii de şanse urmăreşte acordarea unui real sprijin acestor copii. Achiziţiile prevăzute în proiect  oferă acces la o educaţie de calitate, la valorificarea potenţialului şi talentului fiecărui copil. Documentele şi programele educaţionale complexe, elaborate şi realizate de învăţători prin cluburile şcolii deschise şi şcoala de vară (pentru 330 elevi), au menirea să ofere acestor copii, şansa dezvoltării personale, „să devină tot ceea ce pot fi”, chiar dacă din diverse motive, nu sunt susţinuţi de familiile lor.

Activităţile proiectului sunt concepute pentru a contribui la eliminarea riscului de abandon şcolar şi la implicarea activă a comunităţii în viaţa şcolii.

Experienţa dobândită prin acest proiect, exemplele de bune practici, documentele curriculare, vor fi diseminate la nivelul altor instituţii de învăţământ din municipiu şi judeţ, în speranţa că toate acestea vor fi continuate în următorii ani, la nivelul ciclului gimnazial.

Read more

Paşaport pentru catedră

Local 26 februarie 2012 0

newsarad stiri arad

3000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar arădean îşi dezvoltă competenţele profesionale, graţie derulării proiectului POSDRU/87/1.3/S/54562 – „Paşaport pentru catedră”.

Cei doi  parteneri,  Inspectoratul  Şcolar  al Judeţului Arad şi Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad organizează o activitate de diseminare a informațiilor legate de proiect în cadrul unei  conferințe și a unui seminar multiregional, acțiuni organizate la Moneasa în perioada 24-26 februarie 2012.

La acest bilanţ al activităţilor, derulate la nivelul judeţului în anul I de proiect, parzicipă reprezentanți ai beneficiarului proiectului Inspectoratul  Şcolar  al Judeţului Satu Mare, ai partenerului Casa Corpului Didactic Satu Mare și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene, ai Caselor Corpului Didactic, formatori, cadre didactice, alți specialiști în domeniu.

 

Read more

newsarad stiri arad

În conformitate cu prevederile Metodologiei privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012-201, aprobată prin ordinul MECTS nr. 3064 / 19.01.2012, ISJ Arad a început şi este în desfăşurare organizarea activităţilor pentru cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare/ clasa I.

S-a realizat o sesiune de informare la nivelul inspectorilor școlari privind conținutul, prevederile și specificul acestei metodologii. În același timp, metodologia a fost postată pe forumul ISJ spre cunoștința directorilor unităților de învățământ și pe site-ul ISJ la secțiunea CLASA PREGĂTITOARE.

Începând cu data de 23 ianuarie 2012 a fost instituit telverde, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, informaţii referitoare la cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I. Inspectorul școlar general s-a asigurat de funcționarea acestui sistem în bune condiții, inspectorii școlari răspunzători de apelurile la telverde, fiind instruiți în acest sens. Menționăm că media apelurilor pe zi la numărul de telverde din parte părinților este de 14. Până la această dată s-au înregistrat 192 de apeluri. Menționăm că a fost asigurată permanența de către inspectorii școlari între orele 9-17, iar în unele zile între orele 9-22 datorită faptului că telverde a funcționat și pentru întrebări referitoare la închiderea școlilor.

Pentru o eficientă aplicare a prevederilor metodologiei, s-au realizat următoarele acțiuni:

  • Diseminarea şi distribuirea broşurii cu informaţii privind clasa pregătitoare / clasa I primită de la MECTS.

  • Organizarea şi actualizarea circumscripţiilor şcolare de către o comisie condusă de inspectorul școlar general adjunct. Acest document a fost transmis la fiecare unitate de învățământ și postat pe site-ul ISJ.

  • Organizarea de şedinţe cu directorii unităţilor de învăţământ în vederea diseminării informaţiilor, inclusiv cu directorii grădinițelor din județul Arad.

  • Numirea prin decizia inspectorului şcolar general  a Comisiei judeţene şi a comisiei de înscriere din centrul special de înscriere; Numirea reprezentantului comisiei judeţene în relaţia cu mass-media.

  • Comisia județeană a întocmit un plan de măsuri de privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare/clasa I.

  • Conform propunerilor venite din școli s-a numit comisia de înscriere din fiecare unitate de învăţământ, prin decizie a inspectorului școlar general.

În perioada 25 ianuarie – 15 februarie 2012 s-au organizat şedinţe de informare şi consiliere a părinţilor copiilor înscrişi la grădiniţe care vor fi cuprinşi în clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2012-2013. Fiecare unitate de învățământ a organizat  întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2012-2013, în învăţământul primar conform unui grafic stabilit de comun acord.

În perioada 1-17 februarie 2012 fiecare unitate de învățământ a realizat recensământul copiilor care au debutul şcolar în anul 2012/2013 conform circumscripțiilor școlare. Unitățile au finalizat recensământul copiilor în baza fişei de recensământ iar rezultatele au fost transmise comisiei judeţene. Astfel au fost recenzaţi 6135 de copii. Pentru  aceştia, 2602 de părinţi  şi-au exprimat opţiunea de înscriere în clasa pregătitoare şi  3533  în  clasa I.

Menționăm că fiecare consiliu de administraţie din unităţile de învăţământ a transmis către ISJ criterii specifice de departajare, iar acestea au fost analizate şi aprobate de către comisia judeţeană.

În data de 17 februarie 2012 comisia județeană și directorul CJRAE au planificat programul zilnic pentru desfăşurarea evaluării şi organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor pentru evaluarea CJRAE pe centre în judeţ.

În data de 19 februarie 2012 a fost afișat programul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor și categoriile de copii pentru care părinţii trebuie să solicite această evaluare, precum şi unităţile/ instituţiile în care se realizează această evaluare.

În această perioadă, mai exact 20-29 februarie 2012, se realizează evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012-2013 prevede această evaluare. Menționăm că există 11 centre unde copiii pot fi evaluați, 4 în municipiu și 7 în județ, cu echipe de 2 psihologi. Până la această dată au fost evaluaţi 314 de copii. Dintre aceştia 246 au fost orientaţi către clasa pregătitoare, 48 către clasa I şi 20 către grupa mare din grădiniţe.

În ceea ce priveşte organizarea cât mai eficientă a evaluării, precizăm că în anumite situaţii  se pot suplimenta comisiile de evaluare sau organiza comisii mobile. Pentru aceasta se ia legătura cu comisia judeţeană sau CJRAE.

Read more

Din oficiu sau la cererea cetateanului, institutiile statului sunt obligate sa informeze publicul cu privire la activitatea lor

Institutiile de stat, impinse de la spate de cererile personale ale cetatenilor, sunt obligate, conform Constitutiei, sa ofere informatiile relavante cu privire la activitatea lor sau la angajatii care deservesc publicul. Orice cetatean trebuie sa aiba la dispozitie, din oficiu, informatii cu privire la adrese, nume ale angajatilor, orare de functionare, bilanturi contabile sau orice alte documente de acest fel.

Toate aceste date sunt updatate periodic, fiecare institutie avand obligatia de a prezenta din oficiu pretioasele informatii – totul trebuie mentinut proaspat, nealterat si gata de folosire la cererea cetateanului.

 

Adoptarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de ordin public a creat premisele pentru ca cetateanul sa beneficieze de transparenta institutiilor publice, implicit de informatiile gestionate sau produse de catre acestea, inclusiv si de catre regiile autonome.

 

10 ani de acces la informatia publica

In cei 10 ani de existenta, textul legii cu privire la accesul cetatenilor la informatia publica nu a suferit prea multe modificari sau corecturi, mesajul sau principal spunand ca institutiile sunt obligate sa furnizeze doua tipuri de informatii: cele din oficiu si cele exprimate la cererea cetatenilor.

Daca la capitolul “din oficiu” autoritatile sunt darnice in privinta informatiilor, fiind mai mult decat interesate sa aloce spatiu pe site-urile oficiale, in Monitorul Oficial sau in mijloacele de informare in masa, atunci cand se pune problema sa scotoceasca in arhivele bine pastrate, securizate si deloc incantate de deranj din partea cetateanului, lucrurile se mai schimba.

Trebuie stiut ca, fara sa completeze vreo cerere specifica, fiecare cetatean poate beneficia de informatiile oferite din oficiu de catre autoritati, aici incadrandu-se actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea institutiei, structura organizatorica, numele persoanelor din conducerea unitatii sau sursele financiare, bugetul si bilantul contabil. Toate aceste informatii ar trebui sa fie oferite pe tava cetateanului, acesta fiind invitat sa aleaga din buchetul informativ ce are nevoie.

 

Ai chef de informare? Trimite cererea!

Raportandu-ne la informatiile dezvaluite la cerere, exceptie facand secretele de stat sau de serviciu, de precizat este faptul ca cererea inaintata de catre solicitant, fie ea scrisa sau verbala, nu trebuie motivata ca la scoala.

Practic, daca te-ai trezit de dimineata cu chef de informare, poti sa te adresezi fara grija institutiei cu pricina fara sa oferi nicio explicatie. Solicitarea ta va fi evidentiata intr-un registru special, iar daca informatia ceruta este exceptata de la liberul acces sau nu este disponibila in institutia respectiva, obligatia autoritatilor este ca in termen de 5 zile sa iti comunice si sa iti motiveze de ce nu ai putut sa intri in posesia informatiilor dorite. Daca totul este in regula si informatia se dovedeste a fi publica si poate fi comunicata, atunci in 10 zile ar trebui sa poti beneficia de ea.

Statul nu are voie sa perceapa taxe pentru furnizarea acestor informatii, insa poate emite pretentii in ceea ce priveste contravaloarea serviciului de copiere a documentelor.

Daca accesul la informatia publica incepe sa devina mai anevoios sau chiar interzis, fara a fi oferite prea multe explicatii sau motivatii pertinente, atunci ai tot dreptul de a redacta o reclamatie administrativa, unde vei insirui succint de ce te-ai simtit lezat in procesul de informare publica.

Lucrurile pot merge chiar mai departe si esti liber sa actionezi si in instanta autoritatea/institutia publica avand si optiunea de a-i solicita acesteia despagubiri.

 

Pentru detalii, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Aici, avocat Georgiana Stefanescu, alaturi de invitatul sau, Septimius Parvu, discuta pe larg despre accesul la informatia publica.

 

Read more

newsarad stiri arad

Comisariatul Judetean pentru Protectia  Consumatorilor Arad   a finalizat  o  actiune tematica de control privind securitatea îmbrăcămintei pentru copii (cerinţe pentru cordoane şi cordoane glisante utilizate la îmbrăcămintea copiilor, inclusiv costume tematice pentru deghizare (carnaval) şi echipamente pentru schi, pentru vârste de până la 14 ani).

Au fost verificati 37 de  operatori economici , fiind constatate urmatoarele deficiente :

–         articole de imbracaminte pentru  copii comercializate fara a fi insotite  de elemente de identificare , caracterizare si/sau instructiuni de intretinere  redactate in limba romana ;

–          nementionarea compozitiei fibroase pe etichetele produselor controlate ;

–         articole de imbracaminte pentru  copii comercializate fara a fi insotite  de informatii  referitoare la instructiunile  de intretinere ;

–         neafisarea preturilor intr-o forma neechivoca  , usor de citit , neafisarea   orarului de functionare .

Au fost prelevate probe pentru verificarea compozitiei fibroase declarate iar in urma analizelor de laborator  unele probe s-au dovedit a fi necorespunzatoare ( de ex.  procentul de bumbac determinat era mult mai mic decat cel declarat pe eticheta ) .

Pentru nerespectarea prevederilor legale in domeniul protectiei consumatorilor la comercializarea  articolelor de  îmbrăcăminte pentru copii au fost aplicate 28 de sanctiuni contraventionale in suma de 56.200 lei  .

Read more

Cele doua graunte de grau

Local 25 februarie 2012 0

ciprian luca in parlament

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat grau. Un graunte de grau, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:

– Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele de grau ramas la vedere. In schimb, fratele sau, aflat sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte de grau, a iesit din pamant un spic de grau frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.

Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre – diavolul.

“Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har.”    (ciprian-luca.ro)

Read more

newsarad

Marţi, 21.02.2012, la punctul de trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 21.500 kg de făină de grâu, în valoare estimată la 14.000 lei, după ce au constatat nereguli referitoare la datele înscrise în documentele legale de însoţire a mărfii.

„În urma analizei bazelor de date informatice, comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat că firma beneficiară era dată în consemn la frontieră pentru faptul că nu funcționează la sediul social declarat și reprezentantul legal al firmei a refuzat să se  prezinte la control. Suplimentar, s-a constatat că societatea destinatară a acestei achiziţii are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri și nu a mai depus din luna septembrie 2011 la organul fiscal teritorial declaraţiile fiscale aferente, iar pe parcursul lunii noiembrie 2011 i-au fost cesionate parțile sociale. Contravenientului i s-a aplicat o amendă de 20.000 lei, iar marfa transportată a fost confiscată și va fi valorificată conform prevederilor legale, contravaloarea acesteia va constitui venit la bugetul de stat. Atragem atenţia asupra necesităţii prezentării si completării corespunzătoare a documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora”, a precizat domnul Sorin CIRŢI, comisar şef secţie Garda Financiară Arad.

Read more

Constituirea unei asociatii

Local 22 februarie 2012 0

Tot mai multe persoane se asociaza in vederea crearii unei fundatii sau a unei asociatii, unii dintr-un spirit civic de laudat, altii avand scopuri proprii

Dupa ce am reusit sa ne eliberam din corsetul comunismului, libertatile dobandite s-au tradus si prin tot soiul de initiative, organizatii, fundatii, care mai de care orientata sa serveasca respectarea principiilor fundamentale privind drepturile omului si nu numai. Organizatiile non-profit au cunoscut o popularitate mult ovationata de catre cetateni, mai ales ca s-au ingrijit de golurile societatii, uitate sa mai fie umplute de catre stat.

Asociatiile, reglementate prin ordonanta de Guvern 26/2000, sunt niste entitati create pentru a deservi unui anumit scop. Acestea nu au un caracter patrimonial, deci nu urmaresc castiguri materiale, si pot fi constituite doar daca s-au strans cel putin 3 persoane care sa adere la acelasi tel.

Fundatiile, pe cealalta parte, au un caracter patrimonial, acesta implicand salariul minim brut pe economie multiplicat de 100 de ori.

Botezul asociatiei

Cum e firesc, primul pas practic in constituirea unei asociatii il reprezinta rezervarea denumirii, care se face in cadrul Ministerului Justitiei. Cu taxa de 5 lei achitata la trezorerie, se depune o cerere de rezervare, urmand ca raspunsul din partea autoritatilor sa vina la un interval de o saptamana.

Atunci cand se face propunerea de denumire, foarte importanta este eligibilitatea numelui, articolul 7 din ordonanta 26/2000 facand referire clara la sintagmele interzise pentru a fi folosite. De aceea, este imperios necesar ca numele sa nu lase loc interpretarilor sau confuziilor. Pe site-ul oficial al Ministerului Justitiei se gaseste un fisier in format PDF care poate ajuta in evitarea anumitor denumiri, deja existente, de altfel.

Cine face legea in asociatie?

Inainte de a depune dosarul de infiintare a asociatiei la Ministerul Justitiei, trebuie parcurse cateva etape birocratice, deosebit de importante pentru buna functionare a viitoarei asociatii. Trebuie stabilite reglementarile de functionare interna, cine face parte din forumul de decizie, consiliul director, trezorierul, se stabileste persoana mandatata sa inainteze toate demersurile in numele asociatiei, si se face autentificarea notariala a actului constitutiv sau datarea certa a acestuia in fata unui notar.

In ceea ce priveste stabilirea sediului, printr-un simplu contract de comodat, chiar si unul din membrii asociatiei isi poate folosi locuinta personala pentru a asigura asociatiei un “acoperis” decent.

Pentru a evita probleme de ordin administrativ sau juridic, cel mai bine este ca in contractul de comodat sa fie data, de exemplu, o singura camera dintr-un apartament de 3, deoarece asociatiei ii trebuie asigurata o anumita independenta. Totodata, se poate apela si la varianta inchirierii unui spatiu, fiind posibila decontarea acestuia. La capitolul patrimoniu, este nevoie de salariul minim brut pe economie, adica 700 de lei, fiind considerat un depozit in actiunea de constituire a asociatiei.

Ulterior, avand actul constitutiv, sediul, aceasta suma minima si un act de identitate, te poti prezenta la banca pentru a depozita garantia respectiva.

Membrii fondatori, adica cel putin 3 persoane, vor trebui sa-si scoata cazierele fiscale de la unitatile administrative, in urma achitarii unei taxe de 20 de lei iar dosarul cu toate actele obtinute din aceste demersuri se depune la judecatoria de care apartine sediul asociatiei, pentru a putea fi validat.

Pentru detalii, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Aici, avocat Bogdan Curelea, alaturi de invitata sa, Madalina Turza, discuta pe larg despre constituirea unei asociatii.

Read more