Gheorghe Falcă a fost ales vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal!
PoliticaUltimele stiri 27 septembrie 2021 0
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a fost ales vicepreşedinte pentru Fonduri Europene şi Dezvoltare Regională în cadrul Partidului Naţional Liberal. Acesta a obţinut 1583 de voturi din partea delegaţilor care au fost prezenţi ieri la Consiliul Naţional al PNL de la Romexpo.
„Bătălia importantă pentru mine și partidul meu a fost în 2004, când, la 37 de ani, am ajuns primarul municipiului Arad, iar de atunci am ținut steagul valorilor creștin- liberale în care am crezut și cred astfel încât, în patru mandate, am reușit să modernizez un oraș și am primit confirmarea să ajung în poziția de eurodeputat. Putem spune că am crescut odată cu țara. Fac parte din generația decrețeilor, dar pentru noi revoluția a fost începutul unei noi vieți. Sunt omul care a ținut steagul în 16 decembrie în Timișoara, dar sunt și omul care a ținut steagul partidului în fiecare bătălie”, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Preşedintele PNL Arad a vorbit şi despre vizita preşedintelui Comisiei Europene de astăzi când se va semna Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: „Putem spune că ne-am îndeplinit, noi, cei din Revoluția Română, obiectivele de țară: intrarea în NATO și UE. Astăzi avem o mare oportunitate să lucrăm la al treilea mare proiect de țară, modernizarea României. Prin modul în care a lucrat președintele României, putem spune că avem în cadrul financiar 2021-2027 50 de miliarde de euro, iar astăzi, în prezența președintei Ursula von der Leyen, premierul României, Florin Cîțu, va semna un proiect de 29 de miliarde. Dacă adăugăm și cele 10 miliarde din Programul Național de Investiții, putem spune că românii au la dispoziție, prin munca noastră, peste 90 de miliarde de euro. Militez pentru unitate în interiorul partidului, cu președintele României, și unitate cu românii”, a declarat preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Read moreUSR Arad: Cumpăratul de voturi pentru competiția internă a PNL nu înseamnă dezvoltare locală
PoliticaUltimele stiri 24 septembrie 2021 0
Consiliul Județean Arad este convocat astăzi, 24 septembrie 2021 orele 13:00, în ședință “de îndată”. Convocarea a fost făcută ieri și are pe ordinea de zi finanțarea a trei drumuri județene prin programul destinat “dezvoltării locale” Anghel Saligny (sau PNDL3). Cele trei drumuri județene au, însă, deja asigurate surse de finanțare din bugetul CJ Arad.
De unde până unde urgența, atunci?
Din faptul că mâine are loc congresul pentru alegerea Președintelui PNL, iar actualul premier Florin Cîțu s-ar putea să nu mai poată decide unde și la cine merg banii din Anghel Saligny. Panica că nu-i sigur că-și va putea păstra pixul de Prim-ministru cu care semnează cecuri în alb contra voturi la congres nu înseamnă deloc dezvoltare locală sau județeană. Dimpotrivă.
Programul Anghel Saligny, destinat dezvoltării locale, nu are criterii de selecție a proiectelor, fapt care nu va duce decât la distribuirea discreționară a banilor publici către preferații Primului ministru. USR PLUS a propus introducerea unor astfel de criterii obiective, alături de alte amendamente și completări care ar fi putut conduce la distribuția echilibrată și echitabilă a fondurilor. Însă nu acestea sunt scopurile programului Anghel Saligny, așa că toate completările noastre au fost respinse.
Fără criterii, fără reguli și fără surse de finanțare clare, subordonat scopului menținerii la putere a unui singur om, programul, pe lângă că este o “fata morgana”, nu poate conduce decât la risipirea banilor contribuabililor. Adică așa cum s-a întâmplat întotdeauna atunci când scopurile politice restrânse și interesele personale au fost puse înaintea interesului public. Și, tot ca întotdeauna, nota de plată va fi achitată de noi toți.
USR PLUS nu se opune dezvoltării locale și județene echitabile și durabile, ci se opune ferm celei subordonate scopurilor de partid. Prin ignorarea amendamentelor noastre la programul Anghel Saligny, PNL a ales să-și asume de unul singur răspunderea și consecințele pentru distribuirea discreționară a banilor publici. Le urăm baftă.
USR PLUS respinge ferm și fără echivoc acest model de “dezvoltare locală cu gropi”. Cu 17 din 33 de Consilieri județeni, PNL poate continua să-și asume de unul singur aceeași răspundere și aceleași consecințe pe care a ales să și le asume.
Read morePandemia de Covid 19 taie numărul de spectatori în arene. Câți suporteri vor fi la UTA – CFR Cluj?
SportSport LocalUltimele stiri 22 septembrie 2021 0
Situația deloc liniștitoare prin care trece societatea românească din punct de vedere al creșterii numărului de persoane testate pozitiv la noul coronavirus va avea impact imediat asupra prezenței spectatorilor la competițiile sportive.
Cu interes direct pentru UTA, prima măsură de acest gen va avea loc duminică, când pe arena Francisc Neuman sosește campioana CFR Cluj, pentru partida din etapa #10. Cum la Arad numărul infectărilor de Covid 19 a depășit 2 la mia de locuitori și este în creștere, clubul arădean a emis un comunicat referitor la vânzarea biletelor pentru duelul campioanelor din provincie.
„În acest sens, modificăm sesiunea de vânzare a biletelor pentru meciul cu CFR. Vânzarea începe vineri, 24 septembrie, la 16:00, atât la Arena Francisc Neuman, cât și online, la adresa www.uta-arad.ro, secțiunea Ticketing.
Situația cu care au fost obișnuiți suporterii noștri în sezonul 2021-2022, cu prezență de 75% din capacitatea stadionului, nu mai este de actualitate în acest moment.
Scenarii posibile:
Accesul permis pentru 50% din capacitatea stadionului – au acces abonații, în vânzare vor fi puse aproximativ 2500 de bilete.
Accesul permis pentru 30% din capacitatea stadionului – au acces doar abonații”, se arată în comunicatul clubului. sportularadean.ro
Read moreSurse Realitatea Plus: Dosar deschis de DNA pentru achiziționarea celor 120 milioane vaccinuri covid
National/ExternUltimele stiri 21 septembrie 2021 0
Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar in rem, care vizează achiziția de către Guvernul Cîțu a celor 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, transmite Realitatea Plus.
Potrivit surselor citate, ancheta urmărește să stabilească de ce a fost nevoie de un volum atât de mare de doze de vaccin, precum și cine și cum a justificat comenzile ferme lansate pentru achziționare.
Premierul Florin Cîțu ar fi dat semnalul continuării achiziției, cu toate că exista un aviz negativ din partea Ministerului Finanțelor.










