Festivalul Toamnei și al Familiei, la Consiliul Județean Arad
LocalUltimele stiri 8 octombrie 2025 0
Consiliul Județean Arad invită arădenii să participe la Festivalul Toamnei și al Familiei, care se va desfășura în perioada 10–12 octombrie, între orele 10.00 și 22.00, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad.
Pe parcursul celor trei zile, arădenii se vor putea bucura de Picnic Garden, unde vor putea găsi preparate tradiționale, mâncare bună și autentică, pentru cele mai pretențioase gusturi. Tradițiile arădene vor fi aduse în fața publicului de Grupurile de Acțiune Locală din județul Arad, unde producători din tot județul vor expune produse specifice sezonului. Copiii se vor distra la atelierele de joacă, organizate special pentru cei mici.
În toate cele trei zile de festival vor avea loc spectacole de muzică populară și ușoară, evenimentul urmând a se încheia cu concertul lui Horia Brenciu.
Programul evenimentelor:
10–12 octombrie | 10.00 – 22.00
Picnic Garden – loc de relaxare și degustare de produse tradiționale
Tradiții arădene – prezentate de Grupurile de Acțiune Locală din județ
Vineri, 10 octombrie
18.00 – 22.00 – Spectacol al ansamblurilor minorităților etnice din județul Arad
Sâmbătă, 11 octombrie
12.00 – 16.30 – Ateliere și activități interactive pentru copii
17.00 – 22.00 – Concerte de muzică populară cu:
Grupul vocal „Sânzienele”, Ciprian Tărșan, Roberta Tomșa, Vlad Șerban, Cosmina Brădean, Nelu Barna, Daniela Dudaș, Claudia Volentir, Andrei Gurău și Feciorii Zărandului, Roxana Suciu, Daniela Han, Alex Pop Zărăndean, Marius de la Arad și Orchestra Rapsodia
Duminică, 12 octombrie
19.00 – 22.00 – Concerte de muzică ușoară cu Epicenter, Arthur și Horia Brenciu & HB Orchestra
„Vă invit la Consiliul Județean, să petreceți trei zile frumoase la Festivalul Toamnei, în perioada 10–12 octombrie, între orele 10.00 și 22.00, pe platoul din fața instituției. Haideți să ne bucurăm împreună de preparatele tradiționale la Picnic Garden, de tradițiile locale păstrate și promovate de producătorii locali, de ateliere pentru copii, spectacole folclorice și concerte de muzică ușoară. Duminică, 12 octombrie, de la ora 19.00, pe scenă va urca celebrul Horia Brenciu! Ne dorim ca acest sfârșit de săptămână să fie o sărbătoare a toamnei pentru toți cei care iubesc Aradul! Vă așteptăm cu drag!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Read moreAction deschide al treilea magazin din România, în Arad
LocalUltimele stiri 8 octombrie 2025 0
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. Compania deschide al treilea magazin în orașul Arad.
Începând de joi, 9 octombrie, locuitorii din Arad și împrejurimi pot beneficia de formula Action: 14 categorii diferite, cu o selecție de 6.000 de produse de bună calitate și din ce în ce mai sustenabile, de la jucării și articole de bricolaj, la produse pentru casă, grădinărit și alimente, toate la cel mai mic preț. Action introduce săptămânal 150 de produse noi, și asigură un sortiment relevant, adaptat nevoilor și preferințelor diverse. 1.500 de produse Action costă sub 5 Lei.
„Suntem foarte bucuroși să deschidem al treilea nostru magazin în România, în Arad, la doar două săptămâni după inaugurarea primului magazin din Pitești. Clienții ne-au primit cu căldură în Pitești și suntem fericiți că putem aduce acum formula Action mai aproape de mai mulți români. Succesul nostru se bazează pe formula noastră puternică și pe angajamentul și implicarea echipelor noastre, de care suntem foarte mândri. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această realizare: clienților, colegilor, furnizorilor și tuturor celor care ne-au susținut”, spune Boyko Tchakarov, Director General Action România.
Action investește constant în calitatea produselor și sustenabilitate: reduce activ emisiile de gaze cu efect de seră generate de operațiunile interne, prin inițiative precum eliminarea racordurilor la gaze în magazinele proprii până la finalul anului 2024 și utilizarea exclusivă a iluminatului LED. De asemenea, mențin standarde clare privind furnizorii și aprovizionarea. Produsele sunt îmbunătățite prin reducerea amprentei de carbon și creșterea circularității. Exemple sunt toate produsele din bumbac sub brandul Action și white-label, care provin din surse sustenabile (99% conform programului Better Cotton, iar restul de 1% din bumbac organic). 100% din lemnul folosit în produsele Action provine din păduri gestionate durabil, fie sub certificarea FSC® sau PEFC și toate tipurile de cacao folosite în produsele sub brand Action sunt Fairtrade din 2022.
Spațios și ușor accesibil, noul magazin are aproximativ 875 metri pătrați și are o echipă formată din 19 angajați. Este situat pe strada Aurel Vlaicu 225-235, în Agora Mall și este deschis începând de joi, 9 octombrie, de luni până duminică, între orele 9:00 și 21:00.
Read moreDoi adolescenți au fost reținuți, în urma altercației din zona Bisericii Sârbești din Arad
LocalUltimele stiri 8 octombrie 2025 0
La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 21.23, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre o altercație între mai multe persoane, pe strada Academia Teologică, în urma căreia 3 persoane au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale a reieșit că 4 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat reciproc, în agresiune fiind folosite și două obiecte ascuțite, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, doi tineri de 16, respectiv 18 ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate, sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale care se impun.
Read morePrimăria Municipiului Arad anunță că în intervalul 06 -10 octombrie 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. Se vor aplica tratamente chimice antilarvar și împotriva țânțarilor adulți. În cazul în care condițiile meteorologice vor fi favorabile, tratamentele vor debuta în seara zilei de marți, 8 octombrie 2025. Dacă se vor înregistra condiţii meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Tratamentul terestru antilarvar (delarvizare) presupune distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale insectelor (în special ţânţari) și se va desfășura în dimineața zilei de 9 octombrie, începând cu ora 04:30 până la finalizare, cu 4 echipe respectiv 4 utilaje. Acest tratament se va aplica pe zonele/fâșiile cu vegetație de pe malurile Râului Mureș, de la malul lacurilor (Pădurice -Lac), a bălților temporare și/sau permanente (zona Mărului -Homocul Mare, Homocul Mic), a canalelor deschise (Mureșel, Ier, Țiganca), parcuri și zone de agrement cu vegetație, terenuri virane și în general toate zonele umede cu vegetație de pe raza Municipiului Arad.
Tratamentul terestru împotriva țânțarilor adulți se va desfășura numai pe timp de noapte, în interval orar 21:00- 04:30, în zonele cu vegetație: spațiile deschise din domeniul public și privat al municipiului (parcuri, spații verzi, maluri de lac și alte asemenea, prin termonebulizare); spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice, de pe toate aliniamentele stradale, adiacent acestor spații.
Produsele folosite sunt: VectoBac® WG (pentru tratamentul antilarvar) și Cymina® Ultra (pentru tratamentul împotriva țânțarilor adulți). Acestea nu prezintă niciun pericol pentru populație, animale domestice/sălbatice și nici pentru mediu, ambele substanțe fiind avizate de Ministerul Sănătăţii.
Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Crescătorii de albine sunt rugaţi să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire. În caz contrar, Primăria Municipiului Arad şi operatorul economic contractat pentru aceste servicii sunt absolviți de orice responsabilitate.
În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţiile deschise pe malurile apelor, în depozitele de anvelope uzate, subsolurile de la blocuri etc, în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat.
Read more
În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 150/2022 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de transport în regim de taxi, cu modificările și completările ulterioare, Primăria Municipiului Arad anunță inițierea procedurii de atribuire a unui număr de 120 autorizații taxi pentru transportul de persoane în regim de taxi, rămase disponibile din plafonul maxim aprobat de 700.
- Număr autorizații disponibile:
120 autorizații taxi pentru transport persoane în regim de taxi, cu numerele de ordine între 1275 și 1394.
- Condiții de participare:
Pot participa transportatorii autorizați (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice) care dețin autorizație de transport valabilă și care îndeplinesc cerințele prevăzute în Legea 38/2003, cu modificările și completările ulterioare și HCLM nr. 150/2022, cu modificările și completările ulterioare.
- Documentele necesare pentru înscriere:
Dosarul de participare va conține, conform art. 8 și art. 10 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare:
- cerere pentru participare la procedura de atribuire;
- declaraţia pe propria răspundere că deţine sau va deţine, în termen de maximum 6 luni, autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, însoțită de declarația privind criteriile de departajare ale autovehiculului;
- scrisoare de garanție în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziționat autovehiculul (dacă nu se deține vehiculul la data depunerii);
- autorizație de transport valabilă;
- certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului;
- contract de leasing (dacă este cazul);
- certificat de agreare, valabil;
- contract de dispecerizare cu o durată de valabilitate pe întreaga durată a autorizaţiei taxi;
- adeverință privind apartenența la una din asociaţiile profesionale de taxi reprezentative în Municipiul Arad sau declarație pe propria răspundere declarație pe propria răspundere din care să reiasă că nu aparține la nicio asociație profesională;
- dovada achitării taxei de eliberare.
- Criterii de departajare:
Atribuirea autorizațiilor se face în baza punctajului obținut conform criteriilor prevăzute la art. 16 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare:
- capacitate cilindrică:
- sub 1000 cmc …………………………….. 2 puncte
- între 1001-1200 cmc……………………. 3 puncte
- între 1201 -1400 cmc…………………….4 puncte
- între 1401-1600 cmc …………………… 5 puncte
- între 1601-2000 cmc……………………. 6 puncte
- între 2001-3000 cmc……………………..7 puncte
- peste 3001 cmc…………………………….8 puncte
- vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei, înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului:
- maşină cu vechimea între 4 şi 6 ani …………………… . 4 puncte
- maşină cu vechimea între 2 şi 4 ani …………………….. 5 puncte
- maşină cu vechimea între 1 şi 2 ani …………………….. 6 puncte
- maşină fabricată în anul în curs ………………………….. 7 puncte
- clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro:
- Euro 4 ……………………………………………… 0 puncte
- Euro 5 ……………………………………………… 1 punct
- Euro 6………………………………………………………………. 2 puncte
- Euro 7………………………………………………………………. 3 puncte
- > Euro 7…………………………………………….. 5 puncte
- Hibrid sau plug in………………………………………………. 8 puncte
- …………………………………………………………….. 9 puncte
- volumul portbagajului util:
- până la 150 litri …………………………………………………. 1 puncte
- între 151 – 250 litri …………………………………………. 1,5 puncte
- între 251 – 350 litri ……………………………………………. 2 puncte
- între 351 – 450 litri …………………………………………. 2,5 puncte
- între 451 – 550 litri ……………………………………………. 3 puncte
- peste 551 litri …………………………………………………. 3,5 puncte
- vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport respectivă:
- sub 3 ani vechime ……………………………… 1 puncte
- între 3 şi 5 ani vechime ……………………… 3 puncte
- între 5 şi 10 ani vechime ……………………. 5 puncte
- între 10 şi 15 ani vechime ………………….. 7 puncte
- peste 15 ani vechime …………………………. 9 puncte
- gradul de protecţie a pasagerului/pasagerilor, respectiv existenţa airbagurilor:
- un airbag……………………………………………1 puncte
- cu două airbaguri ……………………………… 2 puncte
- cu patru airbaguri ……………………………… 4 puncte
- cu şase airbaguri ……………………………….. 6 puncte
- cu peste şase airbaguri ………………………. 7 puncte
- efortul investiţional al transportatorului autorizat, dovedit cu factură sau contract de vânzare -cumpărare din care să reiasă suma achiziționării autovehiculului, definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor, pe tipuri:
- pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA peste 20.000 €
- în proprietate ………………………………….. 5 puncte
- în leasing ……………………………………….. 4 puncte
- pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA, între 15.000-20.000 €
- în proprietate ………………………………….. 4 puncte
- în leasing ……………………………………….. 3 puncte
- pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA, între 10.000-15.000 €
- în proprietate ………………………………….. 3 puncte
- în leasing ……………………………………….. 2 puncte
- pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA între 5.000-10.000 €
- în proprietate ………………………………….. 2 puncte
- în leasing ……………………………………….. 1 puncte
- pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA mai mic de 5.000 €
- în proprietate ………………………………….. 1 puncte
- în leasing ……………………………………….. 0 puncte
- posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare:
- fără contract cu un alt angajator …………………….….. 5 puncte
- în cazul în care are contract cu un alt angajator………… 3 puncte
- fără şofer pe autoturism ………………………………… 0 puncte
- modul de deținere a autovehiculului
- în proprietate…………………………………………………………… 5 puncte
- în baza unui contract de leasing…………………………………. 0 puncte
- dotări suplimentare ale autovehiculului:
- dispozitiv GPS de monitorizare ………………………………………….. 5 puncte
- dispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client ……. 5 puncte
- perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi ………………..5 puncte
- dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar ……………… 5 puncte
- platformă pentru persoanele cu dizabilități ………………………….. 5 puncte
Menționăm că, în conformitate cu art. 11 alin. (5) autorizațiile taxi pot fi atribuite ”numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei”
- Calendarul procedurii:
- Data limită de depunere a cererilor de participare: 12.2025
- Locul de depunere: sediul Primăriei Municipiului Arad – Compartiment Transport Public Local, Autorizare Activități Economice – Palatul Cenad, cam 1.
- Afișarea rezultatelor: 12.2025
- Data demarării procedurii de eliberare a autorizațiilor taxi va fi: 12.2025
- Data limită pentru depunere a contestațiilor: 12.2025 (în termen de 15 zile de la afișare, conform art. 13 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare.)
- Soluționarea contestațiilor: 12.2025.
- Observații:
Participarea este permisă doar transportatorilor autorizați cu documente valabile.
Neprezentarea documentelor sau neîndeplinirea criteriilor atrage respingerea cererii.
Pentru informații suplimentare, documentația completă și formularele-tip, vă puteți adresa Compartimentului Transport Public Local sau puteți accesa www.primariaarad.ro secțiunea Servicii Publice – Transport & Trafic – Autorizare transport și activități taxi.
Read more
La data de 28 septembrie a.c., polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic în incinta ștrandului. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au identificat un tânăr de 22 de ani, din județul Vaslui, bănuit de comiterea faptei. Pe baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de lovire.
Read moreSecetă afectează producţia de porumb: cea mai mică din ultimii 35 de ani, în județul Arad
LocalUltimele stiri 3 octombrie 2025 0
Producţia medie de porumb în judeţul Arad este cea mai mică din ultimii 35 de ani, de numai 2.000 de kilograme la hectar, de patru ori mai mică decât producţia medie într-un an cu precipitaţii suficiente, iar peste 3.600 de fermieri au cerut deja despăgubiri, reclamând că au fost calamitate 60.400 de hectare.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Arad, Pavel Ţica, a declarat, pentru AGERPRES, că producţia de porumb este mult mai mică decât se estimase în luna august, când se credea că se va reuşi o medie de 3.500 de kilograme la hectar. „Din păcate, s-a dovedit că situaţia este mult mai gravă. Avem o medie de 2.000 de kilograme la hectar, jumătate faţă de anul trecut, când a fost, de asemenea, un an secetos. Este cea mai mică producţie din ultimii 35 de ani. Lipsa acută a apei în sol, combinată cu arşiţa, a afectat atât polenizarea cât şi dezvoltarea boabelor pe ştiulete”, a declarat Ţica.
El a spus că producţia medie în judeţ ar trebui să fie de 8.000 de kilograme la hectar, într-un an în care au căzut cantităţi normale de precipitaţii.
Până joi, 3.646 de fermieri din 56 de UAT-uri au depus la sediul Direcţiei pentru Agricultură înştiinţări privind pierderile suferite. Este vorba de aproximativ 60.400 de hectare calamitate în proporţii diferite, între 70 şi 90%. În judeţ, în acest an au fost cultivate cu porumb 85.000 de hectare.
„Deja am întocmit 800 de procese verbale de constatare, după verificările pe teren, iar ceea ce susţin fermierii se confirmă”, a declarat Pavel Ţica.
Fermierii mai au timp până în 15 octombrie să depună cererile pentru despăgubiri, în timp ce constatările pe teren ale angajaţilor Direcţiei pentru Agricultură trebuie să se încheie la 30 noiembrie.
Acolo unde fermierii au irigat, producţia a fost foarte bună. De exemplu, un fermier din Vinga a obţinut 15.000 de kilograme la hectar, pe cele 220 de hectare pe care le-a cultivat.
Anul trecut, producţia medie de porumb în judeţ a fost de 3.900 de kilograme la hectar, în 2023 a fost de 7.000 kilograme, în 2022 şi 2021 – 6.000 de kilograme, în 2020 – 7.000 de kilograme, iar în 2019 – 9.000 de kilograme.
Judeţul Arad are o suprafaţă arabilă de 350.000 de hectare, din suprafaţa totală de 775.000 de hectare.
Miercuri, 8 octombrie, de la ora 18:30, se deschide la Cinema Arta din Arad cea de-a 12-a ediție a Festivalului internațional de film documentar fARAD. Publicul este invitat la cinci zile de proiecții, evenimente speciale și dezbateri dedicate temei acestei ediții, PROPAGANDA, explorată printr-o selecție de 11 documentare internaționale și românești. Ediția din acest an propune o reflecție necesară asupra modului în care cinematografia poate dezvălui și analiza mecanismele prin care propaganda modelează percepții, ideologii și realități sociale.
Festivalul se va deschide cu proiecția filmului Bright Future (r. Andra MacMasters), urmată de un Q&A cu regizoarea. Documentarul, dezvoltat anterior în cadrul Laboratorului fARAD, surprinde prin imagini de arhivă Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților organizat în Coreea de Nord în 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea comunismului, oferind o perspectivă unică asupra idealismului tinerilor socialiști din 177 de țări și a contrastului dintre utopia solidarității și realitățile geopolitice ale epocii.
În introducerea filmului va fi proiectat scurtmetrajul Arad, un exercițiu colaborativ coordonat de Carmen Lidia Vidu, rezultat al unui atelier de film documentar organizat în primăvara acestui an.
Gala de deschidere va fi urmată de un cocktail deschis publicului și găzduit în grădina de vară a Cinematografului Arta, într-o ambianță inedită dată de muralul impresionant creat de Radu Pandele.
Selecția principală a festivalului reunește unele dintre cele mai puternice filme documentare despre propagandă și mecanismele sale de influență. Printre acestea se numără The Venerable W. (r. Barbet Schroeder) – un portret cutremurător al extremismului budist în Myanmar; Revue (r. Serghei Loznitsa) – o explorare a propagandei sovietice din anii ’60; The Propagandist (r. Luuk Bouwman) – povestea celui mai influent cineast nazist din Olanda; The Kingmaker (r. Lauren Greenfield) – despre revenirea la putere a familiei Marcos în Filipine și F@ck This Job (r. Vera Krichevskaya) – istoria unicului post TV independent din Rusia și lupta sa cu propaganda de stat. Printre titlurile autohtone se numără și Eight Postcards from Utopia de Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz.
Pe lângă selecția tematică, fARAD introduce în premieră în acest an o competiție de scurtmetraje documentar și hibrid din România și Republica Moldova, curatoriată tot de Dimitris Kerkinos, directorul artistic al festivalului. Realizate de cineaști emergenți și proiectate în cadrul a trei programe speciale, cele 13 titluri selecționate vor fi urmate de sesiuni de Q&A cu autorii prezenți la Arad.
Câștigătorul competiției va fi ales de un juriu format din Paul Negoescu, Cecilia Ștefănescu (România) și Botond Püsök (Ungaria) și va primi un premiu pentru cel mai bun film în valoare de 1.000 de euro, acordat regizorului. De asemenea, va fi oferită și o mențiune specială care constă într-o sesiune de mentorat personalizată cu Dana Bunescu, una dintre cele mai apreciate editoare și sound designere ale cinematografiei românești.
În ceea ce privește Laboratorul fARAD, ajuns la ediția aniversară, cele trei proiecte participante din acest an vin din Republica Moldova și sunt:
- Moldovan Utopia – Iurie Tocmaș
- When Sky Was High – Veaceslav Cebotari
- Sentence from Birth – Daniela Miron și Diana Vlas
Program complet fARAD #12
8 oct., MIERCURI
18:30 – Arad (regie colectivă, 25’) + Q&A cu Carmen Lidia Vidu
Bright Future (r. Andra MacMasters, 89’) + Q&A Andra MacMasters
9 oct., JOI
18:00 – The Venerable W. (r. Barbet Schroeder, 100’)
20:15 – Competiție Scurtmetraje 1 (68’) + Q&A
10 oct., VINERI
16:30 – Eight Postcards from Utopia (r. Christian Ferencz-Flatz & Radu Jude, r. 71’)
18:00 – Competiție Scurtmetraje 2 (68’) + Q&A
20:15 – Competiție Scurtmetraje 3 (67’) + Q&A
11 oct., SÂMBĂTĂ
14:00 – Rule of Stone (r. Danae Elon, 85’)
15:45 – Revue (r. Sergei Loznitsa, 82’)
17:30 – The Propagandist (r. Luuk Bouwman, 112’)
20:15 – Gala de premiere + F@ck This Job (r. Vera Krichevskaya, 104’)
22:00 – Petrecerea de închidere la Cafeneaua Literară Joy’s (str. Gheorghe Lazăr, 1)
12 oct., DUMINICĂ
14:00 – The Kingmaker (r. Lauren Greenfield, 101’)
16:00 – Propaganda: The Art of Selling Lies (r. Larry Weinstein, 92’)
18:00 – Riefenstahl (r. Andres Veiel, 115’)
20:15 – Mr. Nobody Against Putin (r. David Borenstein & Pavel „Pasha” Talankin, 90’)
Intrarea este liberă la toate proiecțiile, în limita locurilor disponibile.
Mai multe informații despre fARAD #12 pot fi găsite în evenimentul de Facebook și pe pagina de Instagram.
Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Insula 42, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.
Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42, director artistic Dimitris Kerkinos și consultant artistic Mihai Chirilov, coordonator general: Elvira Lupșa. Co-fondator: Oana Radu.
Ediția a 12-a este co-organizată de Insula 42 și de Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și susținută de Banca Transilvania, Groupama, Centrul Național al Cinematografiei, UCIN și Institutul Francez din România.
Parteneri cocktail deschidere: de Corina, Rozmarin Gourmet, VATRA CALDĂ, Balla Géza Winery.
Partener media: Gen, revistă
Read moreUn arădean a câștigat 680 de mii de lei la tragerea Noroc, de duminică
LocalUltimele stiri 30 septembrie 2025 0
La tragerea Noroc, de duminică, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 680.428,80 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Arad. 53.711,56 de lei este câștigul înregistrat la categoria a III-a, tot la Noroc. Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Timișoara.
Joi, 2 octombrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 28 septembrie, Loteria Română a acordat 35.296 de câștiguri în valoare totală de peste 3,07 milioane de lei.
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 36,21 milioane de lei (peste 7,13 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,82 milioane de lei (peste 556.100 de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 33,68 milioane de lei (peste 6,63 milioane de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report de peste 1 milion de lei (peste 197.300 de euro). La Noroc Plus se înregistrează un report la categoria I în valoare de peste 109.500 de lei (peste 21.500 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 262.300 de lei (peste 51.600 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report de peste 67.700 (peste 13.300 de euro). La Super Noroc, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 224.500 de lei (peste 44.200 de euro).
Read more
O camionetă care transporta trei autoturisme s-a făcut scrum, pe autostrada A1, în apropiere de Pecica
LocalUltimele stiri 30 septembrie 2025 0
În data de 30 septembrie 2025, în jurul orei 01:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o camionetă care transporta trei autoturisme, pe autostrada A1, în apropierea localității Pecica.
Pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere.
La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la camioneta care se afla parcată. Incendiul a fost lichidat prompt, cele trei autoturisme fiind protejate de flăcări.
Camioneta a fost afectată în totalitate, iar cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Read more








